AnuntulVideo >>
Alte rubrici >>
Vedete
La primul Cannes, organizatorii au pus mai mult accent pe stimularea creativa intre productiile nationale decat asupra concurentei.
Premiul de top: Grand Prix du Festival. Primul festival a fost considerat unanim un real success, astfel ca anul urmator in 1947 s-a creat un Consiliu National de Cinematografie , un organism guvernamental menit sa sprijine si sa promoveze arta cinematografica, sa coordoneze aplicatiile si sa oganizeze procesul de selectie al filmelor.
Desi festivalul din 1947 a fost, de asemenea un real succes , au existat probleme cu bugetul pentru anul urmator, oprindu-se pentru a doua oara.
Anul 1947 vine cu o serie de modificari: desi pastreaza caracterul international, numele i se schimba in Festivalul de Film de la Cannes; mai mult, este primul an in care competitia cinematografica se desfasoara in Palais des Festivals, construit special pentru acest eveniment. Din cauza lipsei finantarii, festivalul nu a avut loc in anii 1948 si 1950.
Problemele financiare iau sfarsit in 1950, Festivalul de film international, naste o o serie de regizori de prim rang cat si staruri ( Foto – Parada Starurilor in 1947) . Productiile evolueaza de la an la an. Regizorii de succes : Fred Zinnemann -“Act of Violence", Michelangelo Antonioni -“L’Amorosa Menzogna", Joseoph L. Mankiewicz – “House of Strangers", David Lean -“The Passionate Friends", si Carol Reed- “The Third Man" (castigatorul Festivalului).
Dupa 1949 si stelele au inceput sa apara: Tyrone Power, Orson Welles, Norma Shearer, Errol Flynn si Edward G. Robinson a aparut tot in acel an.
Daca pana la inceputul anilor 1950 festivalul a avut o crestere semnificativa si deja avea un renume mondial, organizatorii au decis sa schimbe perioada in care se tinea Festivalul. Din septembrie se trece la luna aprilie. Si asta din 2 motive : in primul rand, multi observatori au remarcat ca festivalurile concurente (Berlin si Venetia) aveau loc la inceputul anului, astfel Cannes lipsea pentru o afacere de premiera mondiala. In al doilea rand, industria turistica locala nu a crescut asa cum era prevazut, fiindca la sfarsitul sezonului turistic era incheiat cand incepea festivalul.
Odata cu trecerea la primavara, Cannes era intrat in cursa pentru titlul de “Regele festivalurilor “. Dupa clatinarea festivalurilor rivale in 1950 , Festivalul devine crema cinema-ului international . Intre 1951-1953 au fost in concurs peste 105 de filme , printre care cele mai importante au fost : George Stevens – “A Place in the Sun", Alfred Hitchcock- “I Confess", Orson Welles- “Othello", John Ford- “The Sun Shines Bright", Raj Kapoor- “Awara", tripleta cineastica a lui Luis Bunel ( “Subida al Cielo", “Los Olividados", si “El“).
In 1954, imaginea Festivalului s-a schimbat complet pentru totdeauna. Au avut loc doua noi schimbari: prima, a insemnat ideea invocata de bijutierul Parisian- Suzanne Lazon, cum ca trofeele festivalului ar trebui sa includa un motiv cu frunze de palmier(acesti arbori deja devenisera de mult timp un simbol al orasului) .
Conceptul initial a fost schitat de Jean Cocteau, iar anul urmator premiul Grand Prix a fost redenumit Palme d’Or.
A doua schimbare a Cannes-ului a fost introducerea notiunii de “sex" in imaginea Festivalului, Simone Sylva era aleasa Miss Festival si poza topless, alaturi de un vizibil incantat Robert Mitchum (foto) . Un fotograf si-a rupt piciorul, altul – o mana, in carambolul creat de jurnalistii disperati sa o fotografize pe Sylva.
A fost perceputa aceasta miscare ca fiind dezgustatoare, s-a dorit chiar ca starleta franceza,Sylva sa paraseasca festivalul. Publicitatea generata de acest scandal a propulsat-o intr-un studio de film la Hollywood, dar din pacate pentru Simone Sylva s-a sfarsit tragic, ea se sinucide cativa ani mai tarziu…
Situatia exploziva de la Cannes a fost accentuata de moda lansata de micuta balerina franceza Bridgette Bardot, niste bikini care vor deveni pe parcursul celorlalte editii, un obiect vestimentar obligatoriu pentru plajelele Cannes-ului.
Anii 1950 a scos la suprafata posibili regizori talentati, care se vor prezenta ulterior cu filmele lor, o practica care continua si astazi. Vorbim despre momente magice ale lui Fred Zinnemann- “From Here to Eternity", Walt Disney – “The Living Desert", Satyajit Ray- “Pather Pantchali" si “Parash Pathar", Federico Fellini- “Nights of Cabiria", Louis Malle- “Le Monde du Silence", Stanley Donen- “Funny Face", si triioul propus de Ingmar Bergman (“Smiles of a Summer Night", “The Seventh Seal", si “So Close to Life").