Feodor Dostoievski

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

28.02.2013

Adauga la favorite

1.108 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Feodor a fost cel de-al doilea copil dintre cei sapte ai lui Mihail si Mariei Dostoievski. Imediat dupa ce mama sa a murit de tuberculoza in 1837, el si fratele sau Mihail au fost trimisi la Academia Tehnica Militara din Sankt Petersburg. Tatal lor, un chirurg militar in retragere, care a lucrat la Spitalul pentru saraci Mariinsky (Sfanta Maria) din Moscova, a murit in 1839. Desi nu este sigur, se pare ca ar fi fost ucis de un servitor care i-a turnat vodca pe gat pana la sufocarea sa. Alte surse sustin ca acesta a fost de fapt omorat de catre proprii lui iobagi infuriati[3]. Indiferent de ce s-a intamplat cu adevarat, Sigmund Freud s-a ocupat de acest episod in articolul sau Dostoievski si paricidul (1928).

Dostoievski debuteaza in 1846 cu nuvela Oameni sarmani, asta dupa ce-si exersase un timp mana cu traduceri din Balzac. Cel mai mare critic al vremii, Belinski, se declara uluit de creatie si ii prevade deja un viitor de mare scriitor. Desi initial aflat in gratiile lumii literare care l-a facut rapid o celebritate, marea lui timiditate si vanitate il vor indeparta de cercul literatilor din jurul lui Belinski; dintotdeauna predispus la boala nervoasa, scriitorul va suferi de depresie.[4]

Dostoievski a fost arestat si inchis in 1849 pentru activitati antistatale impotriva tarului Nicolae I. Pe 16 noiembrie din aceluiasi an, a fost condamnat la moarte pentru legaturile cu un grup de intelectuali liberali, din Cercul Petrasevski.

In plan biografic, momentul crucial al vietii lui Dostoievski l-a reprezentat anul 1849, cand a fost arestat si condamnat la moarte pentru participarea la intrunirile unui cerc de tineri fourieristi (condus de Mihail Petrasevski), in cadrul carora se purtau discutii subversive. Impreuna cu ceilalti detinuti, a fost transportat in piata unde aveau loc executiile si trecut prin toata procedura de anuntare a condamnarii la moarte prin impuscare, oferirea ultimelor sacramente de catre un preot inclusiv. Doar in ultimul moment posibil, pustile calailor sunt coborate si un trimis le anunta condamnatilor vestea ca tarul le-a comutat pedeapsa in 4 ani de munca silnica plus serviciu militar pe viata. Gary Saul Morson relateaza (in Enciclopedia Britannica) ca in urma acestui tratament inuman, din cei 3 condamnati care au trecut prin supliciul executiei simulate, „unul a innebunit pe loc in mod permanent, iar celalalt a scris «Crima si Pedeapsa»"[5]. Dupa patru ani in katorga, urmati de alti cinci de serviciu militar obligatoriu, revine la Petersburg si isi reia activitatea literara. Pana in momentul arestului fusese plasat de critica in umbra lui Gogol.

Incidenta crizelor de epilepsie, la care era predispus, a crescut in aceasta perioada. La eliberarea din inchisoare in 1854, i s-a oferit sansa sa devina soldat pentru restul pedepsei, in Regimentul siberian. Dostoievski si-a petrecut cinci ani din viata aici, intai a fost caporal, apoi a devenit locotenent la al saptelea batalion din acest regiment, stationat langa fortul Semipalatinsk din Kazahstan.

A fost o experienta care i-a schimbat si parerile ideologice, astfel Dostoevski a abandonat ideile liberale si a devenit conservator si extrem de religios. S-a imprietenit cu un alt conservator, Constantin Pobedonostev. A avut o legatura si mai apoi s-a casatorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, vaduva tuberculosa a unui cunoscut din Siberia; aceasta va asista din chiar luna lor de miere la una din crizele de epilepsie ale scriitorului.

In 1860, s-a intors la St. Petersburg, unde a scos o serie de gazete literare alaturi de fratele sau mai mare, Mihail, dar fara mare succes. In 1864 sotia sa moare, eveniment care il va afecta puternic, iar la scurt timp isi pierde si fratele, care ii era foarte drag. Cum financiar, Dostoievski nu avea economii si cu toate straduintele sale nu intrevedea vreo sursa de venit, scriitorul cade intr-o depresie accentuata si incepe sa joace jocuri de noroc de pe urma carora acumuleaza datorii uriase.

A suferit de patima jocului si de pe urma efectelor acesteia. Se pare ca romanul Crima si pedeapsa cel mai cunoscut roman al scriitorului, a fost grabnic finalizat pentru a-l da spre publicare, fapt ce i-ar fi adus un avans in bani de la editura. Dostoievski a scris in acelasi timp si nuvela Jucatorul pentru a-i satisface pretentiile editorului sau Stellovski care, potrivit contractului, daca nu primea o opera noua ar fi intrat in posesia drepturilor de autor a tuturor operelor dostoievskiene.

Pentru a se sustrage obligatiilor fata de creditori si cautand noi cazinouri, Dostoievski calatoreste in Occident. Aici incearca sa reia legatura cu Apollinaria (Polina) Suslova o studenta cu care avusese o relatie cu cativa ani in urma, insa aceasta declina cererea in casatorie. Astfel Dostoievski se casatoreste in 1867 cu Anna Snitkina, o femeie de doar 20 de ani, de profesie stenografa. In aceasta perioada scrie cele mai importante opere ale sale. Din 1873 pana in 1881 si-a razbunat insuccesele din domeniul jurnalistic si a editat un lunar cu povestiri, schite si articole despre evenimente curente, Jurnalul scriitorului. Ziarul a avut un succes fenomenal, desi estetic vorbind n-a reusit in aceeasi masura, asta cel putin din momentul in care scriitorul s-a lasat purtat pe taram politic, exprimanu-si in jurnal idei din ce in ce mai extreme: initial Dostoievski se arata convins ca Europa Occidentala e pe punctul de a se prabusi, iar in siajul acestei caderi istorice, Rusia si Biserica Ortodoxa Rusa vor crea Imparatia lui Dumnezeu pe pamant, implinind astfel profetiile din Apocalipsa (Noul Testament); mai tarziu, tot in jurnal, Dostoievski va atinge punctul minim al decaderii morale cu o serie de articole antisemite.[6] Din pacate aceste pozitii antisemite, in timp, nu vor ramane simple opinii literare sau jurnalistice, caci ele vor deveni rapid referinte ale antisemitismului de stat in perioada tarista, asa cum s-a intamplat, de exemplu, in cazul procesului lui M. M. Beilis, unde procurorul sef O. Iu. Vipper il va invoca pe Dostoievski insusi ca autoritate morala cand vorbea, in numele poporului, despre “jidanii care ar distruge Rusia"[7]. De altfel, sectiunile 1, 2 si 3 ale capitolului 2 din Jurnalul de Scriitor din Martie 1877, al lui Dostoievski, vor reprezenta moneda forte in culegerile de literatura antisemita in Rusia, alaturi de “Protocoalele Inteleptilor Sionului", “Testamentul politic" (Mein Kampf) al lui Adolf Hitler si “Evreimea Internationala" a lui Henry Ford. Nu degeaba istoricul Ronald Hingley spunea ca “idealizarea razboiului, aceasta bolboroseala despre destinul maret al unui popor, afirmarea unor proiecte teritoriale grandioase combinate cu profesii pasnice, si mai mult decat orice stilul exaltat, isteric si uneori nearmonios ale prozei, toate acestea sunt trasaturi care unesc Jurnalul unui Scriitor al lui Dostoievski de Mein Kampf-ul lui Adolf Hitler"

In 1877 Dostoievski tine un discurs de evocare la inmormantarea prietenului sau, poetul Nekrasov, provocand mari controverse. Trei ani mai tarziu, cu putin timp inaintea mortii sale, tine o faimoasa cuvantare despre Puskin la dezvelirea monumentului acestuia din urma din Moscova.

In ultimii ani de viata, Feodor Dostoievski a trait in statiunea Staraia Russa, care era mai aproape de Sankt Petersburg. Moare pe 28 ianuarie (stil vechi) 1881 si este ingropat in cimitirul Tihvin langa Manastirea Alexandr Nevski, Sankt Petersburg.

Influenta lui Dostoievski a fost uriasa, practic nu exista romancier important din secolul al XX-lea, de la Herman Hesse la Marcel Proust, William Faulkner, Albert Camus, Franz Kafka, Henry Miller, Yukio Mishima, Gabriel Garcia Marquez,Vladimir Nabokov, Henry James, Joseph Conrad si chiar D.H. Lawrence, asupra caruia Dostoievski sa nu-si fi exercitat influenta. La noi, romanele lui Mircea Eliade (Huliganii) sau Nicolae Breban (Animale bolnave) poarta si ele urma aceleiasi influente. Romancierul american Ernest Hemingway l-a citat pe Dostoievski drept sursa de influenta majora in autobiografia sa.

Feodor Dostoievski

Semnaleaza o problema