Norvegia (bokmal: Norge, nynorsk: Noreg) sau Regatul Norvegiei (Kongeriket Norge, Kongeriket Noreg) este un stat in Europa de Nord, situat in vestul Peninsulei Scandinave, intre Oceanul Atlantic (Marea Nordului), Oceanul Arctic (Marea Barents si Marea Norvegiei), Federatia Rusa, Finlanda si Suedia. Este divizat in 19 districte (fylke). Orase principale ale Norvegiei sunt: Oslo (capitala statului), Bergen, Trondheim, Stavanger, Kristiansand, Drammen, Skien, Tromso si Molde.
Norvegia s-a declarat neutra si in Al Doilea Razboi Mondial, dar a fost invadata de trupe germane la 9 aprilie 1940. Norvegia nu era pregatita pentru un astfel de atac surpriza, asa ca rezistenta ei militara a durat doar doua luni. Fortele armate din nord au lansat o ofensiva impotriva trupelor germane in Bataliile de la Narvik, dar au fost obligate sa se predea la 10 iunie, dupa ce caderea Frantei a insemnat imposibilitatea Aliatilor de a mai ajuta Norvegia. Regele Haakon si guvernul norvegian au continuat lupta din exilul lor la Londra, cartierul Rotherhithe. In ziua invaziei liderul cooperationist al micului partid National-Socialist Nasjonal Samling, Vidkun Quisling, a incercat sa preia puterea in Stat, dar a fost oprit de ocupantii germani. Puterea adevarata a ajuns in mana liderului autoritatilor germane ocupante, Reichskommissar Josef Terboven. Quisling, in calitate de prim-ministru, a format un guvern cooperationist, sub control german. De-a lungul celor cinci ani de ocupatie nazista norvegienii au format o miscare de rezistenta, care i-a combatut pe germani pe calea armelor si prin dezobedienta civila. Mai important pentru Aliati, insa, a fost rolul sprijinitor al flotei comerciale norvegiene. La ora invaziei Norvegia era pe locul patru in lume in ceea ce privea marina comerciala, care era condusa de compania norvegiana de transport naval Nortraship, aflata atunci sub controlul Aliatilor, si care a luat parte la toate operatiunile militare, de la evacuarea orasului Dunkirk pana la debarcarea in Normandia.
[modificare] Istoria postbelica
Din 1945 pana in 1961 Partidul Muncitoresc Norvegian a detinut o majoritate absoluta in parlament. Guvernul, condus de prim-ministrul Einar Gerhardsen, a pus in practica un program bazat pe ideile economice ale lui Keynes, punand accent pe industrializare finantata, cooperare intre sindicatele de comert si organizatiile angajatorilor. Multe dintre masurile statului de controlare a economiei, impuse pe durata razboiului, au continuat, cu toate ca rationalizarea produselor lactate s-a anulat in 1949. Cu toate acestea, controlul preturilor si rationalizarea caselor si masinilor a continuat pana in 1960.
Alianta cu Marea Britanie si SUA de pe vremea razboiului a fost continuata in perioada postbelica. Desi aveau ca scop implementarea unei economii socialiste, Partidul Laburist s-a distantat treptat de comunisti (in special dupa ce Uniunea Sovietica a preluat controlul asupra Cehoslovaciei in 1948), si a intarit legaturile cu SUA in ceea ce privea politica externa si de aparare. Norvegia a beneficiat de Planul Marshall incepand cu 1947, s-a alaturat CEE un an mai tarziu, si a intrat in NATO in 1949 ca membru fondator.
In jurul anului 1975 atat procentajul, cat si numarul absolut al muncitorilor industriali si-a atins apogeul. De atunci, industriile care aveau nevoie de forta de munca masiva, si serviciile precum productia in masa in fabrici si transportul naval au ajuns sa depinda de sedii in alte tari. In 1969 compania Philips Petroleum a descoperit resurse de titei in zona maritima numita Ekofisk. In 1973 guvernul a fondat compania de petrol controlata de stat Statoil. Productia de petrol nu a constituit un venit net pana in 1980, din cauza investitiilor majore care au fost necesare in industria de petrol.
Norvegia a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociatiei Europene de Liber Schimb (AELS). Doua referendumuri privind aderarea la Uniunea Europeana s-au lovit de refuzul populatiei, chiar daca doar la limita, in 1972 si 1994. In 1981 un guvern al conservatorilor condus de Kare Willoch i-a inlocuit pe laburisti, incercand sa stimuleze economia prin reduceri de taxe, liberalizarea economiei, deregularizarea pietelor, si masuri de reducere a inflatiei (13,6 % in 1981).
Prima femeie care a ajuns prim-ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland (Partidul Muncitoresc Norvegian), a continuat multe dintre reformele conservatorilor, sustinand insa si preocupari traditionale ale laburistilor precum securitatea sociala, ecologismul si egalitatea sexelor. Spre sfarsitul anilor 1990 Norvegia isi platise datoria externa, si incepuse sa acumuleze un fond bugetar suveran. De atunci, una dintre problemele importante dezbatute in politica a fost modul in care se cheltuiesc veniturile provenite din petrol.
Teritoriul tarii este strabatut de Alpii Scandinavici, munti vechi in mare parte erodati, cu aspect de platouri in zona centrala, puternic accidentate de vai adanci, dominate de culmi muntoase, cu piscuri inalte (alt. max. 2.469 m - varful Galdhopiggen), in sud-vest, scazand in inaltime spre nord-est si coborand brusc spre vest, formand aici tarmurile abrupte si crestate de fiorduri. Pe litoral campiile ocupa suprafete foarte restranse. Alte piscuri: Glittertind (2.405 m), Snohetta (2.286 m), Rondane (2.183 m), Gausta (1.883 m), Borge (1.703 m).
Rauri: Glomma, Otra, Lagen, Klar, Tana. Numeroase lacuri, dintre care mai mari sunt Mjosa, Femunden, inclusiv cel mai adanc lac din Europa (Hornindalsvatnet - 515 m). Muntii sunt acoperiti la mari inaltimi de ghetari si zapezi persistente, iar la altitudini mai joase de paduri de conifere.
Fauna: lupi, vulpi, elani, hermeline, balene, pesti, pasari.
Curentul Golfului contribuie la clima temperata oceanica, relativ blanda, considerand situarea geografica. Majoritatea porturilor nu ingheata iarna, dar multe regiuni au cel putin 3 luni cu zapada pe an. In nordul tarii, de exemplu la Tromso, soarele nu este vizibil intre noiembrie si ianuar