Din aceeasi categorie
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Papa Ioan Paul al II-lea / Baltimore 1995
| Adaugat de Alexandra | 02.12.2012 |  Adauga
la favorite |
1.532 vizualizari Nota film: 5 / 5 (1 vot ) |
|||||||||
Sterge
din favoritePapa Ioan Paul al II-lea / Anul 1995 / Episodul 18
Invitatia de a renunta la frica Papa Ioan Paul al II-lea si-o adreseaza chiar si siesi, mai ales atunci cand trebuie sa infrunte interlocutori neincrezatori, ba chiar ostili. Iar aceasta i s-a intamplat mai ales in Italia si in Occident: «Torino, in numele sfantului Giovanni Bosco, converteste-te! Trebuie sa ti-o spun. Si nu am nici un complex sa spun aceasta si in alte imprejurari» (Torino, 3 septembrie 1988). Cu acea ocazie, Episcopilor din Piemonte le-a dat urmatoarea explicatie: «Aceste ganduri m-au cuprins astazi dimineata. Am spus: Doamne, lasa-ma putin, o voi spune in mod elegant, la momentul potrivit, pentru a nu-i jigni pe cei ce ma gazduiesc!»
El nu e omul care sa umble la intamplare. Chiar si pentru el insusi o repeta cu fiecare ocazie:«Trebuie sa fii indraznet, niciodata sa nu te incovoiezi!» (la adunarea Congregatiei pentru cler, 22 octombrie 1993). Pare un moto militar si Papa Ioan Paul al II-lea il foloseste tocmai pentru a formula o indicatie strategica fata de obligatiile misionare, in timp ce numarul de preoti se diminueaza. Alteori, in gluma, foloseste limbajul miscarilor politice pentru a se incuraja in fata bolii: «Fiti tari, nu va lasati!», ii spune multimii aratandu-se pentru prima oara la fereastra Policlinicii Gemelli, la 13 octombrie 1996, la cinci zile dupa operatia de apendicita.
Desigur, nu ezita sa infrunte, in numele omului, orice interlocutor. «Aici trebuie sa se schimbe ceva!» striga la Port-au-Prince (Haiti), in 9 martie 1983: aluzia se face la o dictatura militara – a lui Duvalier – care infometeaza poporul.
Contestarea este primita cu seninatate, dupa cum reiese din acest dialog in avion:
« – Sfintia Voastra, mergeti in Olanda: si daca veti fi contestat?
- Multi altii au fost contestati inaintea mea. Si Sfantul Pavel, si Isus Cristos» (zborul Roma – Den Bosch, Olanda, 11 mai 1985).
«Ar fi vai si amar daca Pontiful Romei s-ar speria de critici si de neintelegeri!», va explica intr-o cateheza (Aula de audiente, 10 martie 1993).
Iar cand trebuie sa strige, striga! O va face in Nicaragua, in Polonia, in Sicilia si chiar in Piata Sfantul Petru, intorcandu-se impotriva O.N.U. si a politicii sale antinataliste. Iar apoi eventual isi cere iertare: «Asa trebuie sa fiu. Chiar daca Papa are o fire mai degraba moale, nu severa, trebuie sa fie rigid cand e vorba de principii» (6 martie 1994).
Incheiem aceasta panorama a sfidarilor Papei Ioan Paul al II-lea impotriva puterilor pamantene cu doua reflectii autobiografice. Prima o improvizeaza in timpul unei intalniri cu tinerii la Roma, la jumatatea anilor 90, si e aproape un bilant al ofensivei sale in lume impotriva oricarui zid care ar vrea s-o desparta: «Spune cantecul polonez: trebuie sa mergi in lumea larga. Era un vis. Cum sa ajungi la aceasta lume daca totul e inchis, daca sunt comunistii, daca e cortina de fier? In schimb Domnul Dumnezeu, cu Maica sa, ne-a adus aici la Roma si apoi din Roma in lumea larga» (Aula de audiente, 7 aprilie 1995).
A doua dateaza din primele luni de pontificat si ne arata un Papa Ioan Paul al II-lea care inca nu stie daca si cat va calatori si poate ca se teme sa nu fi trecut dintr-o inchisoare in alta: «Marturisesc ca mi-ar placea sa calatoresc, sa merg peste tot. Si in schimb sunt obligat, spre deosebire de felul cum procedam mai demult, sa stau intr-un loc definitiv cum e Roma, pentru a indeplini, ca urmas al lui Petru, lunga si dificila misiune evanghelica» (Bibliografie 6, p. 27). Dar el va gasi repede o solutie si va face din acel loc «definitiv» care e Roma doar baza pontificatului sau itinerant.
Invitatia de a renunta la frica Papa Ioan Paul al II-lea si-o adreseaza chiar si siesi, mai ales atunci cand trebuie sa infrunte interlocutori neincrezatori, ba chiar ostili. Iar aceasta i s-a intamplat mai ales in Italia si in Occident: «Torino, in numele sfantului Giovanni Bosco, converteste-te! Trebuie sa ti-o spun. Si nu am nici un complex sa spun aceasta si in alte imprejurari» (Torino, 3 septembrie 1988). Cu acea ocazie, Episcopilor din Piemonte le-a dat urmatoarea explicatie: «Aceste ganduri m-au cuprins astazi dimineata. Am spus: Doamne, lasa-ma putin, o voi spune in mod elegant, la momentul potrivit, pentru a nu-i jigni pe cei ce ma gazduiesc!»
El nu e omul care sa umble la intamplare. Chiar si pentru el insusi o repeta cu fiecare ocazie:«Trebuie sa fii indraznet, niciodata sa nu te incovoiezi!» (la adunarea Congregatiei pentru cler, 22 octombrie 1993). Pare un moto militar si Papa Ioan Paul al II-lea il foloseste tocmai pentru a formula o indicatie strategica fata de obligatiile misionare, in timp ce numarul de preoti se diminueaza. Alteori, in gluma, foloseste limbajul miscarilor politice pentru a se incuraja in fata bolii: «Fiti tari, nu va lasati!», ii spune multimii aratandu-se pentru prima oara la fereastra Policlinicii Gemelli, la 13 octombrie 1996, la cinci zile dupa operatia de apendicita.
Desigur, nu ezita sa infrunte, in numele omului, orice interlocutor. «Aici trebuie sa se schimbe ceva!» striga la Port-au-Prince (Haiti), in 9 martie 1983: aluzia se face la o dictatura militara – a lui Duvalier – care infometeaza poporul.
Contestarea este primita cu seninatate, dupa cum reiese din acest dialog in avion:
« – Sfintia Voastra, mergeti in Olanda: si daca veti fi contestat?
- Multi altii au fost contestati inaintea mea. Si Sfantul Pavel, si Isus Cristos» (zborul Roma – Den Bosch, Olanda, 11 mai 1985).
«Ar fi vai si amar daca Pontiful Romei s-ar speria de critici si de neintelegeri!», va explica intr-o cateheza (Aula de audiente, 10 martie 1993).
Iar cand trebuie sa strige, striga! O va face in Nicaragua, in Polonia, in Sicilia si chiar in Piata Sfantul Petru, intorcandu-se impotriva O.N.U. si a politicii sale antinataliste. Iar apoi eventual isi cere iertare: «Asa trebuie sa fiu. Chiar daca Papa are o fire mai degraba moale, nu severa, trebuie sa fie rigid cand e vorba de principii» (6 martie 1994).
Incheiem aceasta panorama a sfidarilor Papei Ioan Paul al II-lea impotriva puterilor pamantene cu doua reflectii autobiografice. Prima o improvizeaza in timpul unei intalniri cu tinerii la Roma, la jumatatea anilor 90, si e aproape un bilant al ofensivei sale in lume impotriva oricarui zid care ar vrea s-o desparta: «Spune cantecul polonez: trebuie sa mergi in lumea larga. Era un vis. Cum sa ajungi la aceasta lume daca totul e inchis, daca sunt comunistii, daca e cortina de fier? In schimb Domnul Dumnezeu, cu Maica sa, ne-a adus aici la Roma si apoi din Roma in lumea larga» (Aula de audiente, 7 aprilie 1995).
A doua dateaza din primele luni de pontificat si ne arata un Papa Ioan Paul al II-lea care inca nu stie daca si cat va calatori si poate ca se teme sa nu fi trecut dintr-o inchisoare in alta: «Marturisesc ca mi-ar placea sa calatoresc, sa merg peste tot. Si in schimb sunt obligat, spre deosebire de felul cum procedam mai demult, sa stau intr-un loc definitiv cum e Roma, pentru a indeplini, ca urmas al lui Petru, lunga si dificila misiune evanghelica» (Bibliografie 6, p. 27). Dar el va gasi repede o solutie si va face din acel loc «definitiv» care e Roma doar baza pontificatului sau itinerant.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.