Georgienii (numiti si gruzini; in limba georgiana ქართველი ერი kartveli eri sau ქართველები kartvelebi) sunt o natiune si un grup etnic originar din Caucaz. Grupul etnic georgian este unul dintre cele mai vechi grupuri etnice din lume
Limba georgiana are o foarte veche traditie literara, iar alfabetul georgian este unul dintre cel 14 alfabete unice care exista azi in lume.
Istoria framantata a Georgiei a fost marcata de lupta nationala pentru existenta si supravietuire. Aceasta natiune veche a reusit sa supravietuiasca timp de 4.000 de ani, in ciuda tuturor invaziilor straine care i-au amenintat existenta.
ISTORIE:
In secolul al XIII-lea i.Hr. s-a format o a doua uniune tribala georgiana pe tarmul Marii Negre, ceea ce a dus la aparitia Regatului Colchida in vestul Georgiei.[11] Grecii antici numeau vestul Georgiei ca „Colchida". Aceasta regiune apare in legenda a lui Iason si a argonautilor, care ar fi calatorit aici pentru cautarea lana de aur. Din anul 2000 i.Hr, nord-vestul Colchidei a fost locuita de triburile georgiene „svan" si „zan". In estul Georgiei s-au dus lupte pentru putere intre diferitele confederatii de triburi in perioada secolelor al VI-lea – al IV-lea i.Hr., din care au iesit invingatoare triburile kartliane din regiunea Mtskheta din Iberia. In conformitate cu traditia georgiana, Regatul Kartli (cunoscut si ca Iberia in literatura romano-elena) a fost format in jurul anului 300 i.hr. de Parnavaz I, primul rege al dinastiei Parnavazida.
Intre anii 653 – 333 i.Hr., atat Colchida cat si Iberia au supravietuit atacurilor Imperiului Median si mai apoi ale celui Persan. La sfarsitul secolului al III-lea i.Hr, sudul Iberiei a fost ocupat de armatele lui Alexandru cel Mare, care a fost intemeietorul unui vast imperiu.
Intre inceputul secolului al II-lea i.Hr. si celui de-al II-lea d.Hr., atat Colchida cat si Iberia, (ca si regiunile inconjuratoare de altfel) au devenit teatrul de lupta dintre puterile vremii: Imperiul Roman, Armenia si efemerul Regat al Pontului. Ca urmare a campaniilor stralucite ale lui Pompei si Lucullus, regatele georgiene Colchida si Iberia au trecut sub controlu direct al Romei.
In timpul imparatului Traian, Iberia Caucaziana a devenit unul dintre cei mai de nadejde aliati ai Imperiului Roman. Fostul Regat al Colchidei a fost reorganizat de romani ca provincia Lazicum, condusa de un legati.
Regatul est-georgian al Iberiei a devenit primul stat din lume convertit la crestinism, cand, in anul 327 d.Hr., regele Mirian al II-lea a decretat crestinismul religie de stat. In secolul al IV-lea, si Lazica (fostul Regat al Colchidei) adoptase crestinismul ca religie oficiala. La sfarsitul secolului al V-lea, principele Vakhtang I Gorgasali a organizat si condus o revolta in timpul careia a reusit sa cucereasca independenta Iberiei, el proclamandu-se rege. Armatele georgiene au lansat o serie de campanii incununate de succes impotriva Imperiului Persan si a celui Bizantin.
In primele decenii ale secolului al IX-lea, s-a dezvoltat si consolidat un nou stat georgian in regiunea Tao-Klarjeti. Ashot I Kuropalates, din familia regala Bagrationi, a condus lupta de eliberare de sub stapanirea arabilor a teritoriile din sudul Iberiei. Prima monarhie unita a Georgiei a fost fondata la sfarsitul secolului al X-lea de David al III-lea Kuropalate a invadat comitatul Kartli-Iberia. Trei ani mai tarziu, dupa moartea regelui Theodosius al III-lea al Egrisi-Abhaziei, nepotul lui Bagrat al III-lea al Georgiei a mostenit tronul tarii. In anul 1001, Bagrat a inclus Tao-Klarjeti (Curopalatinatul Iberiei) in domeniile sale dupa moarte lui David al III-lea. In perioada 1008-1010, Bagrat al III-lea, rege al Abhaziei si Tao-Klarjetiei a anexat Kakheti si Ereti, devenind astfel primul monarh al Georgiei unite. In 1008 a fost proclamat primul Regat al Georgiei (1008-1466) sub dinastia Bagrationi. Aceasta dinastie a fost fondata de Ashot I (Ashot cel Mare) la sfarsitul secolului al VIII-lea.
Regina Tamara a Georgiei
Lupta impotriva invadatorilor selgiucizi a fost condusa de tanarul David al IV-lea, din familia regala Bagrationi, care mostenise tronul 1089 la numai 16 ani. in 1121, sultanul selgiucid Mahmud a proclamat Jihadul impotriva Georgiei si a trimis o armata puternica condusa de unul dintre cei mai faimosi generali, Al-Ghazee, sa-i infranga pe crestinii georgieni. Desi turcii selgiucizi ii depaseau numeric cu mult pe georgieni, acesti din urma au reusit sa-i invinga pe invadatori in timpul Batalia de la Didgori. Mai mult decat atat, in 1122, georgienii au cucerit Tbilisi care a fost proclamat capitala regatului. Ca urmare, regiunea populata in principal de crestini Ghishi-Kabala (vestul regiunii Shirvan) a fost anexata de Georgia, in vreme ce restul regiunii Shirvan, majoritar islamica, a devenit un stat clientelar al Georgiei. In acelasi an, anumite regiuni ale Armeniei au fost eliberate de sub dominatia musulmana si au fost incorporate in statul georgian. In 1124, David a fost proclamat si rege al armenilor, incorporand Armenia nordica in domeniile coroanei georgiene. La moartea sa din 1125, regele David a lasat o Georgie puternica, cu un statut de putere regionala. Pentru realizarile sale exceptionale, regele David a primit supranumele de „Aghmashenebeli." (Ctitorul).
Cel mai glorios monarh georgian a fost regina Tamar, stranepoata lui David. Domnia reginei Tamar a marcat periada de maxima inflorire a Regatului Georgiei din intreaga sa istorie. Imperiul din Trapezunt a fost practic dependent de Georgia pentru mai mult de doua secole. In 1210, armatele georgiene au invadat nordul Persiei, (Azerbaidjanul iranian din zilele noastre), trecand o parte a teritoriului cucerit sub protectoratul georgian. In acel moment, Georgia a ajuns la cea mai mare intindere din intreaga sa istorie.
Regina Tamar era numita in mod oficial „Regina Abhazilor, Kartveletilor, Ranilor, Kakhilor si Armenilor, Shirvan-Shakhinilor si Shakh-in-Shakhinilor, Suverana Estului si Vestului". Georgienii o numes pe aceasta mare conducatoare „Regina Tamar cea Mare". Perioada secolelor XII – XII, si in special domnia reginei Tamar cea Mare poate fi condiderata perioada de aur a Georgiei. In afara realizarilor politico-militare, aceasta perioada a fost caracterizat printr-o inflorire extraordinara a culturii, stiintelor si artei georgiene
Biserica Georgiei este una din cele mai vechi Biserici crestine. Conform traditiei, ea isi are originile in propovaduirea Sfantului Apostol Andrei din primul secol al erei crestine. Din punct de vedere istoric, adoptarea crestinismului de catre regatul Georgiei (Iberiei sau Iviriei) s-a facut in timpul si prin propovaduirea Sfintei Nina din Cappadocia, la inceputul secolului al IV-lea. Initial, Biserica Georgiei facea parte din jurisdictia Patriarhiei Antiohiei, care ii acorda autocefalia in anul 466. Desi a avut mult de suferit in timpul invaziilor diferitelor triburi tatare din secolele al XIII-lea si al XV-lea, Biserica autocefala a Georgiei a supravietuit pana in anul 1811, cand a fost pusa de catre autoritatea tarista sub administrarea Sinodului Bisericii Rusiei. Dupa abdicarea tarului Nicolae al II-lea dupa revolutia din februarie 1917, ierarhii georgieni au restabilit autocefalia Bisericii lor, care a fost in cele din urma recunoscuta de Constantinopol si de Biserica Ortodoxa Rusa.
SURSA:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Georgieni