Din aceeasi categorie
|
Cine au fost Constantin si Elena! 825 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Cruciadelor - Documentar BBC / Episod 1 795 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Constantin cel Mare, imparatul pagan si crestin 1.494 vizite - 0 comentarii adaugat de agata |
||||||||||||||||||
|
Romania in al II-lea Razboi mondial / Episod 6 1.324 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Justinian cel Mare, imparatul care nu dormea niciodata 3.385 vizite - 0 comentarii adaugat de agata |
||||||||||||||||||
|
Marele rege Burebista 1.545 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Constanta veche 1.430 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Domnitori romani 399 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
3/6. Imparatul Constantin cel Mare si Sfant | Episod.3 | 1.144 vizite - 0 comentarii adaugat de matei |
||||||||||||||||||
|
4/6. Imparatul Constantin cel Mare si Sfant | Episod 4 | 1.060 vizite - 0 comentarii adaugat de matei |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
6/6. Imparatul Constantin cel Mare si Sfant | Episod 6 |
| Adaugat de matei | 21.05.2012 |  Adauga
la favorite |
939 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteConstantin cel Mare
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Imparat Roman intre 306 si 337.
Tineretea si venirea la putere
Nascut la Naissus, in provincia romana Moesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor imparat Constantiu I) si al Helenei. In 271-272, sub imparatul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori in slujba imparatului) in estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. In 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmatiei. A fost prefectul pretorian al imparatului Maximian in 288-293.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. In 305, dupa abdicarea lui Diocletian si Maximian, se alatura tatalui sau, in Apus. La moartea lui Constantiu I, la Eburacum, in Britannia (25 iulie 306), este proclamat imparat de catre armata. In aceste imprejurari, Galerius, personalitatea dominanta a celei de-a doua tetrarhii, il proclama pe Flavius Severus augustus al Occidentului si il accepta pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea si a treia tetrarhie nu aveau sa dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat imparat, iar Maximian care se retrasese, se intoarce pentru a pretinde puterea. In conditiile destramarii tetrarhiei, la conferinta de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar in Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
In intelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupa Spania (310), apoi patrunde cu armata in Italia, infrange fortele lui Maxentius la Turin, Verona si in batalia decisiva de la Podul Milvius de linga Roma, in care Maxentius isi gaseste moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
Convertirea lui Constantin
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capat persecutiilor crestinilor in teritoriile sale, impunand nu numai toleranta, ci si restituirea bunurilor crestinilor. Dar Constantin nu era pregatit sa devina crestin. Monedele batute in aceasta perioada, dovedesc devotiunea sa fata de Marte, apoi din ce in ce mai mult fata de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dupa cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina si proconsulului Africii niste scrisori din care reiesea faptul ca el sustinea religia crestina, subventiona Biserica crestina din fonduri publice, scutea clerul de obligatii publice si se considera slujitorul lui Dumnezeu.
In 312, Constantin "a trecut la credinta crestina" si a continuat sa detina functia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasa, pe care o avusesera toti cei carora li se atribuise titlul de "Caesar", adica conducator al statului roman si al religiei,- bineinteles pagane -, functie detinuta de toti Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Christos .
In urma intrevederii dintre Constantin si Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano". Textul acestui edict este dat de Lactantiu in latina si de Eusebiu de Cezareea in greaca. De fapt, este o scrisoare adresata de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea sa inceteze orice persecutie asupra crestinilor, iar proprietatile confiscate de la acestia sa fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfintea crestinismul ca religie de stat si nici nu-l angaja personal pe Licinius in credinta crestina.
Prin „Edictul de la Milano" (313) dat de imparatul Constantin cel Mare si cu „Edictul de la Tesalonic" (380) al imparatului Teodosie (346-395), crestinismul a sfarsit prin a deveni o realitate mai intai tolerata, iar mai apoi constitutionala a Imperiului Roman. Traditia a reusit sa impamanteneasca chiar si in cultura laica ideea ca Edictul de la Milano, proclamat de Constantin si Licinius este actul prin care se instituie toleranta fata de cultul crestin, dar monografiile istorice precizeaza ca Galerius a emis un edict de toleranta in 311
Conflictul cu Licinius
Relatiile dintre cei doi imparati au inceput sa se tensioneze, astfel, in 316, se declanseaza un prim razboi civil. Constantin obtine o victorie in batalia de la Cibalae (Pannonia). Intelegerea care s-a incheiat intre cei doi prevedea ca Licinius sa-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu exceptia Traciei, pastrandu-si insa pozitia de augustus.
Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anuntat numirea a trei caesari: fiul sau Crispus in varsta de 12 ani, fiul sau Constantin, de 6 luni si fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an si 8 luni.
Dupa 320, Licinius sprijinit de cercuri pagane din Orient, initiaza o politica anticrestina, in timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine.
In noul razboi civil care izbucneste in 324, Licinius este infrant in doua mari batalii, la Adrianopol (3 iulie) si Chrysopolis in Asia Mica (26 septembrie), este capturat si executat anul urmator la Tesalonic.
Guvernarea lui Constantin
Imperiul Roman este astfel reunificat si supus autoritatii unui unic imparat, situatie politica nemaiintalnita din anul 285. Constantin, care se revendica drept, alesul pe pamant al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei in favoarea monoteismului crestin. Principiul adoptiunii viitorilor imparati este inlocuit cu cel al ereditatii dinastice. Constantin a continuat si a desavarsit toate reformele initiate de imparatul Diocletian. Numarul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze si 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia si Galia).
Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonata politica economica a principatului - care era bazata pe argint-, in favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.
Armata se imparte acum definitiv in trupe de granita (limitanei) si trupe de campanie (comitatenses). Din initiativa lui Constantin este inaugurat in 328, intre Sucidava si Oescus, un pod peste Dunare, care reflecta importanta dobandita de regiunile nord-dunarene pentru imperiu.
Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese parasita de legiunile imparatului Aurelian). Acum Constantin si-a adaugat si titlul de Dacicus Maximus.
Pe plan religios, in 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii.
Constantinopol - noua capitala, noua Roma
Constantin a luat hotararea de a restaura Byzantionul si de a face din el capitala imperiului. In noiembrie 324, a stabilit in mod oficial hotarele noului sau oras, mutandu-le cu circa 4 km in afara si marind cam de 4 ori suprafata sa.
Noul oras a devenit un centru al crestinismului, resedinta unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Roma" a mostenit institutiile politice ale vechii Rome, dar si traditii culturale ale Rasaritului grec.
Construirea si popularea noului oras s-au desfasurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate in 412. La fel ca si Roma, orasul e construit pe 7 coline si impartit in 14 districte administrative. Exista si aici un Senat; membrii sai aveau insa ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) si nu clarissimi (deosebit de remarcabili). In perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost marit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a inceput si constructia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune) si Hagia Eirene (Sfanta Pace).
La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficiala a Constantinopolului ca noua capitala a Imperiului Roman. Festivitatile au durat 40 de zile si s-au desfasurat pe hipodrom.
Monedele batute in acel an anuntau lumii evenimentul.
Viata de familie
In septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi Trier, Constantin s-a casatorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renuntand la iubita sa Minervina, care ii daruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constantiu, Constant, Constantina si Helena.
Resedinta lui Constantin era orasul Trier, asa cum fusese si pentru tatal sau, Constantiu si, inaintea acestuia, pentru imparatul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o si pe mama sa, Helena. La sfarsitul anului 311 sau inceputul lui 312, sora sa vitrega, Constantia se casatoreste cu Licinius.
Pe 8 noiembrie 324, Constantin si-a numit fiul Constantiu in functia de caesar si se pare ca in aceeasi zi le-a oferit rangul de augusta sotiei sale Fausta si mamei sale, Helena.
In anul 326, Constantin l-a ucis[2] pe fiul sau mai mare, Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu Fausta[3][4][5]. Trebuie subliniat faptul ca Crispus, ca si Fausta, ramasese pagan, fapt ce ar fi putut crea o dusmanie intre el si tatal sau. Executia a fost savarsita la Pietas Iulia, in Istria. In acelasi an, dandu-si seama de gresala facuta, la scurt timp dupa moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o si pe sotia sa, Fausta, dupa o casnicie de 19 ani, in baie.
Atat Crispus cat si Fausta au primit damnatio memoriae, adica numele lor au fost sterse din inscriptiile si inscrisurile publice. Toate faptele sale au fost in concordanta cu legile si practicile romane in acea epoca.
Ultimii ani ai lui Constantin
Intre 325 si 337, Constantin a continuat sa sprijine Biserica si sa foloseasca resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astazi Georgia) din Caucaz a adoptat crestinismul in timpul domniei lui Constantin. In Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la crestinism, iar regatul sau a devenit oficial crestin la inceputul secolului al IV-lea.
La scurt timp dupa Pastele din 337 (3 aprilie), Constantin a inceput sa se simta rau; a dorit sa fie botezat de catre episcopul Eusebiu de Cezareea[6], iar dupa botez a purtat numai vesminte albe precum ale unui neofit crestin in locul vesmintelor imperiale.
In ziua de Rusalii, 22 mai, in anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, in Turcia. Trupul sau a fost dus cu escorta la Constantinopol si expus pe un catafalc de onoare in Palatul imperial.
Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constantiu II si Constant si-au luat titlul de augustus, impartind imperiul.
Sanctificarea lui Constantin cel Mare
Prin botez, potrivit religiei crestine, lui Constantin cel Mare i s-au sters atat pacatul originar, mostenit de la protoparintii oamenilor, Adam si Eva, cat si celelalte pacate savarsite pana la botez.
In timpul lui Constantin cel Mare crestinismul a fost decretat religie a imperiului si li s-a cerut paganilor sa devina crestini. In timpul lui Constantin cel Mare, a avut loc crestinarea fortata a preotilor pagani. Atunci localitati intregi cu preotul pagan in frunte au trecut prin apa unui rau si au zis ca au fost botezati. Ei au facut aceasta nu pentru ca s-au vazut pacatosi si au dorit mantuirea, ci pentru ca au dorit favorurile imparatului. Se parea ca paganismul a fost infrant, dar nu paganismul a fost infrant, ci adevaratul crestinism a suferit infrangerea. Prin aceasta paganii au fost numiti crestini, numai ca aceasta convertire nu era una reala, intrucat pentru ca cineva sa poata fi botezat trebuie sa implineasca doua conditii de baza: pocainta si credinta.[necesita citare] In "A Short History of the Early Church", grand Rapids, la pag. 106, spune ca imparatul Constantin intai a facut prizonier pe socrul sau, pe imparatul Maximian, pe care l-a facut apoi sa se sinucida. In anul 324 d.Hr. si-a ucis fiul, pe Crispus, apoi si-a ucis sotia, pe Fausta, iar dupa aceea l-a ucis pe un alt cumnat, pe Maxentius. Mereu se temea sa nu-si piarda tronul. Acestea nu-l arata ca sfant
Pentru meritele deosebite pe care le-a avut in legalizarea, sprijinirea si organizarea
Bisericii crestine, Constantin cel Mare este venerat ca sfant in Bisericile Ortodoxe, in Biserica Greco-Catolica, la data de 21 mai, odata cu Sfanta Elena, mama sa, precum si in Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).
Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 272 – d. 22 mai 337), cunoscut sub numele Constantin I sau Constantin cel Mare, a fost Imparat Roman intre 306 si 337.
Tineretea si venirea la putere
Nascut la Naissus, in provincia romana Moesia Superior, ca fiu al generalului Constantinus Chlorus (viitor imparat Constantiu I) si al Helenei. In 271-272, sub imparatul Aurelian, a fost membru al protectores (militari superiori in slujba imparatului) in estul Imperiului Roman, iar ulterior a ajuns tribun. In 284-285 a fost praeses (guvernator de provincie subordonat unui consularis) al Dalmatiei. A fost prefectul pretorian al imparatului Maximian in 288-293.
La 1 martie 293, a fost promovat la rangul de caesar. In 305, dupa abdicarea lui Diocletian si Maximian, se alatura tatalui sau, in Apus. La moartea lui Constantiu I, la Eburacum, in Britannia (25 iulie 306), este proclamat imparat de catre armata. In aceste imprejurari, Galerius, personalitatea dominanta a celei de-a doua tetrarhii, il proclama pe Flavius Severus augustus al Occidentului si il accepta pe Constantin, caesar. Pentru moment, Constantin a acceptat, dar pacea si a treia tetrarhie nu aveau sa dureze prea mult. La Roma, pe 28 octombrie 306, Maxentius, fiul lui Maximian, a fost proclamat imparat, iar Maximian care se retrasese, se intoarce pentru a pretinde puterea. In conditiile destramarii tetrarhiei, la conferinta de la Carnuntum (11 noiembrie 308), Constantin este recunoscut oficial caesar in Apus, iar Maxentius este declarat uzurpator.
In intelegere cu Licinius, noul augustus al Occidentului, Constantin ocupa Spania (310), apoi patrunde cu armata in Italia, infrange fortele lui Maxentius la Turin, Verona si in batalia decisiva de la Podul Milvius de linga Roma, in care Maxentius isi gaseste moartea (312). Astfel, toate provinciile occidentale ale imperiului sunt reunite sub autoritatea sa.
Convertirea lui Constantin
Imediat ce a venit la putere, Constantin a pus capat persecutiilor crestinilor in teritoriile sale, impunand nu numai toleranta, ci si restituirea bunurilor crestinilor. Dar Constantin nu era pregatit sa devina crestin. Monedele batute in aceasta perioada, dovedesc devotiunea sa fata de Marte, apoi din ce in ce mai mult fata de Apollo, venerat ca Sol Invictus. La scurt timp dupa cucerirea Romei, Constantin le-a trimis episcopului de Cartagina si proconsulului Africii niste scrisori din care reiesea faptul ca el sustinea religia crestina, subventiona Biserica crestina din fonduri publice, scutea clerul de obligatii publice si se considera slujitorul lui Dumnezeu.
In 312, Constantin "a trecut la credinta crestina" si a continuat sa detina functia Pontifex Maximus functie care permitea conducerea religioasa, pe care o avusesera toti cei carora li se atribuise titlul de "Caesar", adica conducator al statului roman si al religiei,- bineinteles pagane -, functie detinuta de toti Caesarii, inclusiv cei de dinainte de Christos .
In urma intrevederii dintre Constantin si Licinius de la Mediolanum (februarie-martie 313) este promulgat „Edictul de la Milano". Textul acestui edict este dat de Lactantiu in latina si de Eusebiu de Cezareea in greaca. De fapt, este o scrisoare adresata de Licinius guvernatorilor provinciilor controlate de el, prin care le cerea sa inceteze orice persecutie asupra crestinilor, iar proprietatile confiscate de la acestia sa fie imediat returnate. Scrisoarea nu consfintea crestinismul ca religie de stat si nici nu-l angaja personal pe Licinius in credinta crestina.
Prin „Edictul de la Milano" (313) dat de imparatul Constantin cel Mare si cu „Edictul de la Tesalonic" (380) al imparatului Teodosie (346-395), crestinismul a sfarsit prin a deveni o realitate mai intai tolerata, iar mai apoi constitutionala a Imperiului Roman. Traditia a reusit sa impamanteneasca chiar si in cultura laica ideea ca Edictul de la Milano, proclamat de Constantin si Licinius este actul prin care se instituie toleranta fata de cultul crestin, dar monografiile istorice precizeaza ca Galerius a emis un edict de toleranta in 311
Conflictul cu Licinius
Relatiile dintre cei doi imparati au inceput sa se tensioneze, astfel, in 316, se declanseaza un prim razboi civil. Constantin obtine o victorie in batalia de la Cibalae (Pannonia). Intelegerea care s-a incheiat intre cei doi prevedea ca Licinius sa-i cedeze lui Constantin toate provinciile sale est-europene cu exceptia Traciei, pastrandu-si insa pozitia de augustus.
Pe 1 martie 317, la Serdica (astazi, Sofia), Constantin a anuntat numirea a trei caesari: fiul sau Crispus in varsta de 12 ani, fiul sau Constantin, de 6 luni si fiul lui Licinius, Licinianus, care avea 1 an si 8 luni.
Dupa 320, Licinius sprijinit de cercuri pagane din Orient, initiaza o politica anticrestina, in timp ce Constantin se apropie tot mai mult de pozitiile bisericii crestine.
In noul razboi civil care izbucneste in 324, Licinius este infrant in doua mari batalii, la Adrianopol (3 iulie) si Chrysopolis in Asia Mica (26 septembrie), este capturat si executat anul urmator la Tesalonic.
Guvernarea lui Constantin
Imperiul Roman este astfel reunificat si supus autoritatii unui unic imparat, situatie politica nemaiintalnita din anul 285. Constantin, care se revendica drept, alesul pe pamant al divinitatii unice, abandoneaza politeismul tetrarhiei in favoarea monoteismului crestin. Principiul adoptiunii viitorilor imparati este inlocuit cu cel al ereditatii dinastice. Constantin a continuat si a desavarsit toate reformele initiate de imparatul Diocletian. Numarul provinciilor romane este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze si 4 prefecturi (Orient, Illyricum, Italia si Galia).
Prin crearea unei noi monede de aur (solidus-ul) este abandonata politica economica a principatului - care era bazata pe argint-, in favoarea aurului, care devine baza sistemului monetar imperial roman.
Armata se imparte acum definitiv in trupe de granita (limitanei) si trupe de campanie (comitatenses). Din initiativa lui Constantin este inaugurat in 328, intre Sucidava si Oescus, un pod peste Dunare, care reflecta importanta dobandita de regiunile nord-dunarene pentru imperiu.
Prin campaniile sale la frontiera Dunarii, recupereaza o parte din teritoriile Daciei (care fusese parasita de legiunile imparatului Aurelian). Acum Constantin si-a adaugat si titlul de Dacicus Maximus.
Pe plan religios, in 325, are loc la Niceea, primul conciliu ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii.
Constantinopol - noua capitala, noua Roma
Constantin a luat hotararea de a restaura Byzantionul si de a face din el capitala imperiului. In noiembrie 324, a stabilit in mod oficial hotarele noului sau oras, mutandu-le cu circa 4 km in afara si marind cam de 4 ori suprafata sa.
Noul oras a devenit un centru al crestinismului, resedinta unui patriarh, comparabil ca dimensiuni cu Roma, Alexandria sau Ierusalimul. "Noua Roma" a mostenit institutiile politice ale vechii Rome, dar si traditii culturale ale Rasaritului grec.
Construirea si popularea noului oras s-au desfasurat foarte rapid. Noile ziduri au fost terminate in 412. La fel ca si Roma, orasul e construit pe 7 coline si impartit in 14 districte administrative. Exista si aici un Senat; membrii sai aveau insa ranguri inferioare senatorilor din Roma, fiind numiti clari (remarcabili) si nu clarissimi (deosebit de remarcabili). In perimetrul ocupat acum de Moscheea Sultanului Ahmet (Moscheea Albastra), Constantin a construit palatul imperial. Hipodromul a fost marit la o capacitate de 50.000 de locuri. Constantin a inceput si constructia a doua mari biserici, Hagia Sophia (Sfanta Intelepciune) si Hagia Eirene (Sfanta Pace).
La 11 mai 330 are loc inaugurarea oficiala a Constantinopolului ca noua capitala a Imperiului Roman. Festivitatile au durat 40 de zile si s-au desfasurat pe hipodrom.
Monedele batute in acel an anuntau lumii evenimentul.
Viata de familie
In septembrie 307, la Colonia Augusta Trevorum, azi Trier, Constantin s-a casatorit cu fiica lui Maximian, Fausta, renuntand la iubita sa Minervina, care ii daruise primul lui fiu, Crispus. Cu Fausta, Constantin a avut 5 copii: Constantin, Constantiu, Constant, Constantina si Helena.
Resedinta lui Constantin era orasul Trier, asa cum fusese si pentru tatal sau, Constantiu si, inaintea acestuia, pentru imparatul Maximian. Aici, la Trier, Constantin a adus-o si pe mama sa, Helena. La sfarsitul anului 311 sau inceputul lui 312, sora sa vitrega, Constantia se casatoreste cu Licinius.
Pe 8 noiembrie 324, Constantin si-a numit fiul Constantiu in functia de caesar si se pare ca in aceeasi zi le-a oferit rangul de augusta sotiei sale Fausta si mamei sale, Helena.
In anul 326, Constantin l-a ucis[2] pe fiul sau mai mare, Crispus, care a fost acuzat (pe nedrept) de adulter cu Fausta[3][4][5]. Trebuie subliniat faptul ca Crispus, ca si Fausta, ramasese pagan, fapt ce ar fi putut crea o dusmanie intre el si tatal sau. Executia a fost savarsita la Pietas Iulia, in Istria. In acelasi an, dandu-si seama de gresala facuta, la scurt timp dupa moartea lui Crispus, Constantin a omorat-o si pe sotia sa, Fausta, dupa o casnicie de 19 ani, in baie.
Atat Crispus cat si Fausta au primit damnatio memoriae, adica numele lor au fost sterse din inscriptiile si inscrisurile publice. Toate faptele sale au fost in concordanta cu legile si practicile romane in acea epoca.
Ultimii ani ai lui Constantin
Intre 325 si 337, Constantin a continuat sa sprijine Biserica si sa foloseasca resursele statului pentru construirea de biserici. Micul regat Iberia (astazi Georgia) din Caucaz a adoptat crestinismul in timpul domniei lui Constantin. In Armenia, regele Tiridate III a fost convertit la crestinism, iar regatul sau a devenit oficial crestin la inceputul secolului al IV-lea.
La scurt timp dupa Pastele din 337 (3 aprilie), Constantin a inceput sa se simta rau; a dorit sa fie botezat de catre episcopul Eusebiu de Cezareea[6], iar dupa botez a purtat numai vesminte albe precum ale unui neofit crestin in locul vesmintelor imperiale.
In ziua de Rusalii, 22 mai, in anul 337, Constantin a murit la Nicomedia, azi Izmit, in Turcia. Trupul sau a fost dus cu escorta la Constantinopol si expus pe un catafalc de onoare in Palatul imperial.
Abia pe 9 septembrie 337, Constantin II, Constantiu II si Constant si-au luat titlul de augustus, impartind imperiul.
Sanctificarea lui Constantin cel Mare
Prin botez, potrivit religiei crestine, lui Constantin cel Mare i s-au sters atat pacatul originar, mostenit de la protoparintii oamenilor, Adam si Eva, cat si celelalte pacate savarsite pana la botez.
In timpul lui Constantin cel Mare crestinismul a fost decretat religie a imperiului si li s-a cerut paganilor sa devina crestini. In timpul lui Constantin cel Mare, a avut loc crestinarea fortata a preotilor pagani. Atunci localitati intregi cu preotul pagan in frunte au trecut prin apa unui rau si au zis ca au fost botezati. Ei au facut aceasta nu pentru ca s-au vazut pacatosi si au dorit mantuirea, ci pentru ca au dorit favorurile imparatului. Se parea ca paganismul a fost infrant, dar nu paganismul a fost infrant, ci adevaratul crestinism a suferit infrangerea. Prin aceasta paganii au fost numiti crestini, numai ca aceasta convertire nu era una reala, intrucat pentru ca cineva sa poata fi botezat trebuie sa implineasca doua conditii de baza: pocainta si credinta.[necesita citare] In "A Short History of the Early Church", grand Rapids, la pag. 106, spune ca imparatul Constantin intai a facut prizonier pe socrul sau, pe imparatul Maximian, pe care l-a facut apoi sa se sinucida. In anul 324 d.Hr. si-a ucis fiul, pe Crispus, apoi si-a ucis sotia, pe Fausta, iar dupa aceea l-a ucis pe un alt cumnat, pe Maxentius. Mereu se temea sa nu-si piarda tronul. Acestea nu-l arata ca sfant
Pentru meritele deosebite pe care le-a avut in legalizarea, sprijinirea si organizarea
Bisericii crestine, Constantin cel Mare este venerat ca sfant in Bisericile Ortodoxe, in Biserica Greco-Catolica, la data de 21 mai, odata cu Sfanta Elena, mama sa, precum si in Bisericile vechi orientale (necalcedoniene).
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.