2/5. Ultimul tar al Rusiei (Familia Romanov) - partea 2

Adauga la playlist

Adaugat de aires

17.01.2012

Adauga la favorite

2.018 vizualizari

Nota film: 5 / 5 (1 vot )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Ultimul tar al Rusiei (Familia Romanov) - partea 2

Acest film prezinta destinul zbuciumat al tarului Nicolae Romanov si al sotiei sale, Alexandra, ultima familie imperiala ai Rusiei, de la venirea la tron in 1894 si pana in 1918, cand cei doi au fost ucisi, impreuna cu copiii lor, de catre bolsevici.

Nicolae al II-lea al Rusiei

Tarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (in rusa Hnkonan Anekcahapobnu Pomahob, n. 6 mai 1868 (S.N. 18 mai) - d. 17 iulie 1918) a fost ultimul imparat al Rusiei. A domnit din 1894 pana la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfarsitul revolutiei din februarie. A fost asasinat impreuna cu intreaga sa familie de catre bolsevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfant al bisericii ortodoxe ruse.

Familia. Anii tineretiiCa fiu al Imparatului Alexandru al III-lea al Rusiei si al Imparatesei Maria Feodorovna (nascuta Printesa Dagmar a Danemarcei), Nicolae era nepotul Imparatului Alexandru al II-lea al Rusiei pe linie paterna si al Regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei pe linie materna. Avea trei frati mai mici: Alexandru, George, Mihail si doua surori mai mici: Xenia si Olga.

La 13 martie 1881, in urma asasinarii bunicului sau, Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit Tarevici (mostenitor al tronului) iar tatal sau Tarul Alexandru al III-lea. Nicolae si alti membri ai familiei au asistat la acest eveniment in timpul sederii la Palatul de iarna din Sankt Petersburg,[1] insa din motive de securitate, noul Tar si familia sa s-au mutat la Palatul Gatchina, situat in afara orasului.

Nicolae era vazut ca prea bland de catre durul si pretentiosul sau tata care, data fiind moartea sa prematura, nu si-a pregatit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Nicolae s-a indragostit de Printesa Alix de Hesse si Rhin, o nepoata a Reginei Victoria, dar tatal sau nu a fost de acord cu o astfel de alianta, el sperand sa perfecteze o casatorie cu o printesa din Casa de Orleans, pentru a intari proaspata alianta cu Republica Franceza. Numai cand se afla pe patul de moarte, temandu-se pentru succesiunea dinastiei Romanovilor, Alexandru al III-lea a fost de acord ca Nicolae sa se casatoreasca cu o printesa din Germania.

Ca tarevici, Nicolae a facut mai multe calatorii pe taramuri indepartate, incluzand o calatorie importanta in Orientul Indepartat de unde s-a ales cu o cicatrice pe frunte. Un japonez nebun aproape ca l-a omorat, dar salvarea a venit de la varul sau, Printul George al Greciei. Nicolae s-a reintors la Sankt Peterburg cu o ura crescuta fata de Imperiul Japonez.

Incoronarea ca Tar a lui Nicolae

Nicolae s-a suit pe tron pe 1 noiembrie 1894, si la scurta vreme dupa aceea s-a casatorit cu Printesa Alix (din acel moment inainte Imparateasa Alexandra Feodorovna). Ei au avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia si Tareviciul Alexei. Titlul de Tar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns in rusa prin bizantinul Kaisar, a fost abolit oficial in 1712 de Petru cel Mare, dar a fost folosit in mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae.

Titlul sau oficial era: Noi, Nicolae al Doilea, prin mila lui Dumnezeu, Imparat si Autocrat al Intregii Rusii, Tar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei [2], Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stapan al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia si Finlanda, Print de Estonia, Livonia, Curlanda si Semgalle, Samogitia, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria si al altor tari, Stapan si Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Polotk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk si a toata Regiunea de Nord, Stapan si Suveran al Tinutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei si al Provinciilor Armenesti, Suveran al Printilor Montani si Circasieni, Stapan al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen si Oldenburg, Print Mostenitor de Norvegia, si asa mai departe, si asa mai departe, si asa mai departe.

Nicolae gustand ciorba marinareasca la bordul Iahtului ImperialLa festivitatile de incoronare de la Moscova din 1895, mai multe mii de persoane au fost calcate in picioare si au murit in imbulzeala iscata la ceremonie. Nicolae a aflat despre catastrofa mai tarziu in aceeasi zi si a vrut sa anuleze festivitatile care urmau, dar a fost convins sa nu faca asta de rude si de sfetnici.

Multi au vazut decesele ca pe o prevestire nefasta. Nicolae nu era pregatit suficient sa domneasca dupa moartea neasteptata a tatalui sau. Logodna sa cu Printesa Alix s-a facut doar cu putina vreme inainte de moartea tatalui sau, iar casatoria s-a facut la scurta vreme dupa funeralii. Nicolae a trebuit sa faca fata imediat sarcinii de a fi Autocrat al Rusiei intr-o perioada de maxima agitatie politica. Nicolae al II-lea s-a dovedit incapabil sa faca fata sarcinilor combinate ale conducerii tarii in timpul unor situatii agitate din punct de vedere politic si ale conducerii armatei ruse in cel mai mare conflict international de pana atunci.

El s-a bizuit foarte mult pe sfaturile unchilor sai, Marii Duci (fratii raposatului sau tata), si de asemenea pe sfatul varului sotiei sale, Kaiserul Wilhelm. Aceste sfaturi corespundeau mai degraba interesului „Varului Willy", care spera sa previna crearea unor legaturi mai apropiate dintre Rusia pe de-o parte si Anglia si Franta pe de alta parte. Un razboi cu Japonia, prost planificat si condus, (1904–1905), a adus mari pierderi Rusiei, iar temerile de un conflict mai mare au contribuit la Antanta Ruso-Engleza, alianta de care Wilhelm se temea asa de mult.

Nicolae facea fata si unor dificultati interne, nu nuumai situatiei internationale tensionate. Bunicul sau, Tarul Alexandru al II-lea, fusese asasinat intr-un atentat pus la cale de revolutionari, desi el era cel care facuse foarte mult sa imbunatateasca situatia economica si sociala din Rusia.

Revolutionarii nu erau dornici sa obtina puterea in cadrul regimului existent, ci luptau pentru rasturnarea tarismului. In copilarie, Nicolae si familia lui au supravietuit unei tentative de asasinat cu bomba plasata in tren. Infrangerea din razboiul cu Japonia a intarit opozitia interna fata de regimul sau, ducand la izbucnirea Revolutiei din Februarie 1905 pe parcursul careia au avut loc greve si revolte locale. Toate acestea l-au fortat pe Nicolae sa accepte un parlament ales prin vot indirect, Duma, concesie facuta publica prin Proclamatia din Octombrie.

[modificare] Nicolae pe post de monarh constitutionalRelatiile lui Nicolae cu noua Duma nu au fost foarte bune. Prima Duma, cu o majoritate a Cadetilor, a intrat imediat in conflict cu tarul. Nicolae a hotarat demiterea premierului liberal moderat Serghei Witte si dizolvarea Dumei.

Dupa ce si in a doua Duma au aparut probleme similare, noul prim-ministru Piotr Stolipin a dizolvat-o in mod unilateral si a schimbat legile electorale pentru a permite alegerea mai multor conservatori in viitorele adunari parlamentare. Astfel s-a ajuns la dominatia liberal-conservatorilor din Partidul Octombrist al lui Alexandr Grucicov. Stolipin, un politician abil, avea planuri ambitioase de reforma.
Acestea cuprindeau facilitarea imprumuturilor pentru populatia saraca de la sate, pentru a le permite sa cumpere pamant, cu intentia de a forma o clasa sociala de agricultori loiali coroanei.
Planurile sale au fost impiedicate de conservatorii de la curte care aveau mai multa influenta pe langa imparat. In preajma momentului asasinarii lui Stolipin de catre un anarhist (si informator al politiei totodata) in 1911, premierul si imparatul de-abia isi mai vorbeau, iar destituirea lui era considerata iminenta.

Boala tareviciului Alexei

O problema care complica mult viata familiei imperiale era chestiunea succesiunii. Alexandra i-a nascut lui Nicolae patru fiice mai inainte ca sa se nasca fiul lor, Alexei, pe 12 august 1904. Tanarul mostenitor al tronului era bolnav de hemofilie, care pe la vremea aceea era practic netratabila si ducea in mod invariabil la o moarte prematura. Datorita fragilitatii autocratiei din acel timp, familia imperiala a ales sa nu divulge nimic in afara palatului starea sanatatii lui Alexei.

Disperata, Alexandra a cautat ajutor pretutindeni; l-a gasit la un mistic, Grigori Rasputin. Se parea ca Rasputin putea sa-l ajute pe bolnav cand acesta avea hemoragie interna, iar Alexandra a devenit din ce in ce mai dependenta de acest vraci si de sfaturile lui, pe care imparateasa le accepta ca venind direct de la Dumnezeu.

Nicolae voia sa fie iubit de supusii sai. Daca ar fi fost lasat sa actioneze dupa cum credea el, ar fi putut accepta sistemul monarhic constitutional si ar fi devenit un imparat reformator. Influenta politicienilor reactionari, in principal a sotiei lui si a rudelor ei, (cu Rasputin in fundal), a facut acest lucru imposibil.

Primul razboi mondial

Dupa asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand si a sotiei sale la Sarajevo pe 28 iunie 1914 de catre nationalistul sarb Gavrilo Princip, Nicolae sovaia in legatura cu drumul pe care trebuia sa-l urmeze Rusia. Pe de-o parte, nu voia sa-si abandoneze aliatii sarbi in fata pretentiilor Austro-Ungariei, pe de alta parte, nu voia sa provoace un razboi de proportii. Intr- o serie de scrisori schimbate cu Kaiserul, (asa numita "corespondenta dintre Willy si Nicky "), cei doi isi reafirmau dorinta de pace si fiecare incerca sa-l determine pe celalalt sa dea inapoi.

Nicolae a luat masuri concrete in aceasta privinta, cerand ca mobilizarea armatelor rusesti sa fie facuta numai la granita cu Austro-Ungaria, dorind sa previna astfel un razboi cu Germania. S-a dovedit insa ca era prea tarziu ca relatiile si corespondenta personala sa opreasca mersul evenimentelor. Rusia nu avea planuri de urgenta pentru o mobilizare partiala si de aceea, pe 31 iulie 1914, Nicolae a luat decizia inevitabila de a ordona mobilizarea generala. Aceasta a dus aproape imediat la declaratia germana de razboi si la dezlantuirea primului razboi mondial.

Izbucnirea razboiului pe 11 august 1914 a gasit Rusia complet nepregatita si un inceput promitator s-a transformat rapid intr-un sir de infrangeri cutremuratoare. Nicolae a simtit ca era de datoria sa sa conduca personal armata si si-a asumat rolul de comandant suprem dupa eliberarea din functie a unchiului sau, Marele Duce Nicolae, (septembrie 1915), dupa pierderea teritoriului care-i revenise Rusiei la ultima impartire a Poloniei.

Eforturile imparatului de a supraveghea actiunile de pe front au lasat in mod inevitabil treburile de acasa in mainile imparatesei. Departe de opinia publica, Nicolae nu intelegea cat de suspiciosi erau oamenii de rand fata de Alexandra, o femeie care era nemtoaica prin nastere si victima a zvonurilor distructive despre dependenta ei de Rasputin. Un grup de curteni, profund nemultumiti de influenta nefasta pe care o avea Rasputin asupra efortului de razboi al Rusiei ca si asupra prestigiului monarhiei, l-au asasinat pe calugarul-vraci in decembrie 1916.

Revolutia si abdicarea

Nicolae al II-lea dupa abdicarea sa din martie 1917Inasprirea conditiilor de viata din spatele frontului si incapacitatea armatei de a mentine succesele militare temporare din iunie 1916 au dus la o serie de noi greve si tulburari in iarna care a urmat. La sfarsitul „Revolutiei din februarie" din 2 martie (stil vechi)/ 15 martie (stil nou) 1917 Nicolae al II-lea a fost fortat sa abdice in numele sau si al tareviciului, in favoarea fratelui lui, spunand: „Lasam mostenire succesiunea noastra fratelui nostru, Marele Duce Mihail Alexandrovici, si ii dam binecuvantarea noastra la urcarea pe tron." [3] Marele Duce Mihail a refuzat sa accepte tronul si a abdicat a doua zi, si astfel trei secole de istorie a dinastiei Romanov s-au incheiat.

Executia

Guvernul Provizoriu a hotarat la inceput sa-i tina pe Nicolae, Alexandra si pe copiii lor inchisi in resedinta imperiala, Palatul Alexandru. In incercarea de a-i indeparta din capitala si de a-i feri de posibile vatamari, guvernul lui Alexandr Kerenski i-a mutat in Tobolsk, in Siberia, in august 1917. Ei au ramas acolo pe durata Revolutiei din Octombrie, ca mai apoi sa fie mutati de guvernul bolsevic intr-un oras controlat de Armata Rosie, Ecaterinburg. Tarul si familia sa, inclusiv tareviciul Alexei grav bolnav, precum si cativa servitori care ii insotisera, au fost impuscati in subsolul Casei Ipatiev de un pluton de executie bolsevic condus de Iacov Iurovski in noaptea de 16 iulie spre 17 iulie 1918.

Executia a fost grabita de avansarea catre Ecaterinburg a subunitatilor Legiunii Cehe in drumul lor de retragere din Rusia. Temandu-se ca Legiunea Ceha va cuceri orasul si-l vor elibera pe Nicolae, temnicerii lui bolsevici au hotarat lichidarea imediata a familiei imperiale.

Dovezile ca aceasta executie s-a facut cu stiinta si cu aprobarea lui Lenin sunt suficient de multe, multi istorici vazand in aceasta o razbunare pentru condamnarea la moarte a fratelui mai mare al liderului bolsevic, Alexandr Ulianov, in urma tentativei esuate de asasinare a tarului Alexandru al III-lea in 1887.

Deoarece CEKA se temea ca soldatii rusi nu vor trage asupra tarului lor, plutonul de executie a fost format din soldati maghiari, printre ei si viitorul lider comunist Imre Nagy.

S-a crezut multa vreme ca trupurile lui Nicolae si ale familiei lui au fost aruncate intr-un put de mina in locul numit Patru Frati. La inceput asa a fost—cadavrele au fost intr-adevar aruncate in acel loc in noaptea de 16/17 iulie. In dimineata urmatoare—cand zvonuri despre locul in care se aflau trupurile celor din familia regala au inceput sa se raspandeasca prin orasul Ecaterinburg—Iurovski a ridicat mortii pentru a-i ascunde in alta parte.

Atunci cand vehiculul care transporta trupurile s-a defectat in timpul deplasarii catre noul loc desemnat, el a ales alta solutie si a ingropat cele mai multe cadavre intr-o groapa comuna patrata, lata de 2,5 m si adanca de 1,8 m, a turnat acid sulfuric pe chipurile mortilor si a mascat locul stivuind traverse de cale ferata deasupra. Groapa se afla pe un drum de carute parasit, Soseaua Kroptiaki, la circa 19 km nord de Ecaterinburg. Doua cadavre au fost arse.

[modificare] Zvonuri despre supravietuitorii din familia imperialaSecretul tinut asupra executiei si asupra ingroparii trupurilor a dus la zvonuri conform carora imparatul sau membri ai familiei lui ar fi fost inca in viata. Mai multi oameni au pretins ca l-au intalnit pe imparat in lagare de munca din Siberia prin deceniul al patrulea al secolului trecut. Aceste afirmatii nu au fost luate niciodata in serios, dar pana prin 1940, un numar de oameni au pretins in mod mai credibil ca ar fi fost copiii tarului.

Cel mai cunoscut caz a fost cel al lui Anna Anderson, care a afirmat ca ar fi fost Marea Ducesa Anastasia si chiar a reusit sa convinga de acest fapt pe mai multi membri ai familiei Romanov aflati in exil. Este foarte posibil ca pana si ea sa fi crezut ca este Anastasia, dar testele ADN facute post-mortem au aratat ca acest lucru nu e adevarat.

Imediat dupa dezmembrarea Uniunii Sovietice, trupurile Romanovilor au fost localizate, exhumate si identificate in mod oficial. Un raport secret al lui Iurovski, care a fost descoperit cam prin 1980, dar care nu a devenit public pana in 1992, a ajutat autoritatile sa localizeze trupurile. Testele ADN au fost modalitatile principale folosite la identificare.
O proba de sange a Printului Philip, un descendent al Reginei Victoria si prin aceasta var cu Alexandra, a fost folosita pentru a identifica pe imparateasa si pe fiicele ei cu ajutorul genelor mitocondriale. O alta metoda de identificare a fost noua tehnica medico-legala de supraimpresionare a fotografiilor facute craniilor.

Sfintii Romanov

Doua trupuri nu au fost gasite inca: acela al lui Alexei si al uneia dintre fiice — Tatiana, Maria sau Anastasia. In conformitate cu raportul lui Iurovski, trupurile lui Alexei si al uneia dintre fiice, identificata de el in mod gresit drept Alexandra, au fost arse langa locul de ingropare iar cenusa lor a fost amestecata si ingropata si ascunsa. Unele persoane din Rusia, in special clerici ai bisericii ortodoxe ruse, au sustinut ca trupurile nu sunt ale celor din familia imperiala, dar dupa indelungate tergiversari birocratice si politice, toate ramasitele pamantesti au fost inhumate in cadrul unei ceremonii impresionante in cripta familiei Romanov din Catedrala Sfintii Petru si Pavel in 1998, la a 80-a aniversare a executiei.

Viata lui Nicolae a fost dramatizata in filmul Nicolae si Alexandra.

Sanctificarea

Pe 4 august 2000, Nicolae si membrii apropiati ai familiei lui au fost canonizati drept sfinti de sinodul bisericii ortodoxe ruse. Ei nu au fost denumiti „mucenici", atata vreme cat moartea lor nu a fost un rezultat imediat legat de credinta lor crestina; in schimb ei au fost canonizati drept „cuviosi (supusi patimirii)". Ei erau deja venerati de unii membri ai bisericii ortodoxe ruse din afara Rusiei de cativa ani inaintea canonizarii.

2/5. Ultimul tar al Rusiei (Familia Romanov) - partea 2

Semnaleaza o problema