INGREDIENTE:
250 g de paste
o ceapa mare, tocata marunt
400 g de ciuperci proaspete, taiate in felii
400 ml de suc de rosii mai gros, passata de rosii sau o conserva de cuburi de rosii
50 ml de ulei
2-3 catei de usturoi, tocati marunt
piper proaspat macinat
sare
cateva frunze de busuioc
fulgi de chilli sau ardei iute (optional)
MOD DE PREPARARE:
1. Cum se fierb pastele.
Punem 2,5 litri de apa la fiert, intr-o cratita incapatoare, si, cand apa este calda, adaugam sare (10 g de sare la fiecare litru de apa). In apa care clocoteste, adaugam pastele si le lasam sa fiarba la foc mediu cu 2 minute mai putin decat instructiunile de pe ambalaj, cat sa fie al dente, amestecand din cad in cand.
2. Cum se face sosul de ciuperci si rosii pentru paste.
Intr-o tigaie maricica, punem uleiul sa se incalzeasca. Adaugam ceapa, amestecam si o calim, la foc mic, pana cand se inmoaie si devine sticloasa. Punem usturoiul, amestecam si il calim la foc mic 30 de secunde.
Adaugam ciupercile si le lasam sa se gateasca, la foc mare, amestecand din cand in cand, pana cand se rumenesc usor si toata apa lasata de ele este evaporata.
Turnam sucul de rosii si amestecam.
Rupem 2 frunze de busuioc, punem ardeiul iute (daca folosim), condimentam cu sare si piper proaspat macinat, amestecam si lasam sosul pentru paste sa fiarba, la foc mic, cam 6-7 minute.
3. Pregatire paste cu ciuperci si sos de rosii.
Scurgem pastele fierte, nu le clatim si nici nu aruncam toata apa in care au fiert.
Punem pastele fierte in tigaie peste sos si amestecam usor cat toate sa se combine.
Reglam consistenta sosului, dupa gust, cu apa pastrata (in care au fiert pastele).
Amestecam usor, gustam si mai lasam sa fiarba la foc mic inca 1-2 minute.
4. Servire paste cu sos de rosii si ciuperci de post.
Le servim calde, decorate cu busuioc si, daca nu tinem post, cu parmezan ras deasupra. Sunt satioase, gustoase si rapide, bune si la pranz dar si la cina.