Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (n. 27 februarie 274 d.Hr.,[3] Nis, Imperiul Roman – d. 22 mai 337 d.Hr., Nicomedia, Bithynia et Pontus(d), Imperiul Roman), cunoscut sub numele Constantin cel Mare (greaca: Κωνσταντῖνος ὁ Μέγας) sau Constantin I, a fost Imparat Roman intre 306 si 337. Din 324, el a condus ca imparat unic.
Numele sale de referinta sunt: Imperator, Caesar, Flauius,Valerius, Aurelius, Constantinus, Pius,Felix, Inuictus, Augustus, Germanicus Maximus, Sarmaticus Maximus, Gothicus Maximus, Medicus Maximus, Britannicus Maximus, Arabicus Maximus, Adiabenicus Maximus, Persicus Maximus, Armeniacus Maximus, Carpicus Maximus.
Imparatul Constantin I a dus o politica militara, religioasa si economica profund reformatoare, care i-a permis sa reuneasca sub unica sa autoritate un Imperiu Roman slabit si divizat. S-a debarasat de imparatii Maxentius in 312 (Batalia de la Podul Milvius) si Licinius in 324 (batalia de la Adrianopole). Domnia sa a vazut stabilirea libertatii religioase individuale, care a pus capat persecutiilor crestinilor (Edictul de la Milano, 313).
A pus provizoriu capat disensiunilor dintre Bisericile Rasaritene convocand Primul conciliu de la Niceea (325), si si-a afirmat autoritatea in domeniul religios. A instaurat o moneda stabila (Solidus, in 312), a dezvoltat administratia centrala, a aparat frontierele Imperiului contra atacurilor francilor, alamanilor, sarmatilor, gotilor si sassanizilor. A fondat, in 330, o noua capitala cu numele sau, Constantinopol (actualul Istanbul).
Reformele sale au favorizat din plin avantul Crestinismului, spre care s-a intors treptat, devenind unul dintre sfinti pentru Biserica Ortodoxa si Greco-Catolica. Este considerat in ortodoxie ca avand statut echivalent apostolilor (in greaca ισαποστολος, „izoapostolic" sau „intocmai cu apostolii").