Aceasta tetralogie emotionanta ne spune povestile de supravietuire a patru femei care au scapat de distrugerea nazista. Partea a doua: Deportata in lagarul de exterminare Sobibor, Ada Lichtman a fost insarcinata sa curete „La Puce Joyeux", ferma ofiterilor directori ai lagarului.
Ada este prinsa intr-un vartej de atrocitati in prima zi a invaziei Poloniei, cand toti barbatii evrei ai lui Wieliczka, inclusiv tatal ei, sunt impuscati intr-o padure din apropiere de catre germani. Tanara este mutata la Mielec impreuna cu sotul ei, care in curand este trimis la munca silnica si executat. Dupa ce a asistat la incendierea bisericii orasului, in care nazistii au inchis sute de evrei, Ada este dusa la Sobibor, unde este unul dintre singurii trei supravietuitori ai convoiului ei. Inscrisa la curatenia „La Puce Joyeux", ferma conducatorilor lagarului, tanara de acolo face haine pentru papusile, jefuite, ale copiilor evrei, pe care nazistii ii aduc inapoi in concediu. Pana la revolta din 14 octombrie 1943...
Viii si mortii
La fel ca The Last of the Unjust, Sobibor, 14 octombrie 1943, 16 p.m. sau The Karski Report, Cele patru surori isi au originea in investigatia monumentala intreprinsa de Claude Lanzmann pentru productia Shoah. La mai bine de trei decenii de la lansarea acestei lucrari majore, regizorul a scos la iveala povestile de supravietuire chinuitoare ale a patru supravietuitori, carora le dedica o tetralogie magnifica. Vorbirea ei limpede, privirea impregnata de vioiciune luminoasa, Ruth Elias descrie, intre doua melodii melancolice de acordeon, instinctul vital care a locuit-o, de la Theresienstadt la Auschwitz, pana la moartea bebelusului ei infometat pe pieptul lui bandajat. Stand langa sotul ei – a carui suferinta, daca ar avea chip uman, ar fi a lui – poloneza Ada Lichtman detaliaza, fara sa clipeasca si sa convinga papusi, litania ororilor care a condus-o la Sobibor, gonita de acest gand terifiant: „Cum. aveam de gand sa mor?" Toata eleganta si rezistenta, agatata de hotararea de a vorbi doar in numele ei, Paula Biren isi povesteste traiectoria de „privilegiata" in ghetoul din Lodz si rusinea care a intins-o de multa vreme. In cele din urma, dulceata Hanna Marton, proaspat vaduva, care se refugiaza in jurnalul menstrual al sotului ei de parca si-ar fi gasit bratele iubite, isi marturiseste vinovatia iremediabil de a fi fost salvata de venalitatea lui Eichmann. Dincolo de singularitatile lor, care pun in lumina capitole putin cunoscute ale exterminarii evreilor, aceste patru femei extraordinare renasc aici unite intr-o relatie de fraternitate tesuta cu inteligenta ascutita, curaj incredibil, modestie si demnitate pungioasa. Peste cuvintele si tacerile, pe care Claude Lanzmann stie atat de bine sa le provoace si sa le respecte, aparatul de fotografiat le perie delicat fetele pentru a surprinde o lacrima sau un fulger de groaza. Cinematograful, in cea mai pura saracie, le face atat de prezente pentru noi, incat aceste patru surori pe viata si pe moarte continua, mult timp dupa ecranul negru, sa locuiasca in amintirile si inimile noastre.
Film documentar de Claude Lanzmann (Franta, 2017, 53mn)