Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, judetul Ilfov, in prezent in judetul Dambovita – d. 27 august 1943, satul Schinetea, judetul Vaslui) a fost unul dintre maresalii Romaniei, erou al Primului Razboi Mondial.
Constantin Prezan a fost ofiter de cariera, provenit din arma geniu. Si-a facut studiile de specialitate la scoli militare de prestigiu din Romania si Franta, parcurgand ierarhic toata ierarhia militara, de la sublocotenent la pana la general de corp de armata, cel mai inalt grad militar din Armata Regala Romana. In anul 1930 i s-a acordat demnitatea onorifica de „Maresal al Romaniei", ca recunoastere a meritelor sale pe timpul cat a comandat Armata de Nord si Marele Cartier General.
In afara de participarea la Primul Razboi Mondial, a mai luat parte la al Doilea Razboi Balcanic si la operatiile militare pentru apararea Marii Uniri, din perioada 1918-1920. In anul 1920, la sfarsitul razboiului, a fost trecut in rezerva, petrecandu-si restul vietii la conacul sau de la Schinetea.
Constantin Prezan a evitat sa se implice activ in viata politica, desi a avut o serie de demnitati politice, mai mult onorifice, cum ar fi aceea de senator de drept detinuta in perioada postbelica, in baza inaltei sale pozitii din armata, precum si de participant/membru al Consiliilor de Coroana.
A primit numeroase distinctii si medalii, fiind ales membru de onoare al Academiei Romane si membru de onoare al Academiei de Stiinte din Romania, incepand cu 21 decembrie 1935.[1]
Maresalul Constantin Prezan s-a stins din viata la 27 august 1943, fiind inmormantat cu funeralii nationale, in curtea resedintei sale de la Schinetea.
Istoricul Nicolae Iorga l-a caracterizat astfel:
„Constantin Prezan, se dovedise nesimtitor la curentele populare care avusesera atata influenta asupra celuilalt mare general al razboiului, Alexandru Averescu. Actiunea sa de strabatere in Ardeal fusese eficace si se mentinuse si dupa catastrofa din Muntenia. Ajuns conducator al defensivei din Moldova, aratase sange rece, dreapta masura, atat optimism cat trebuia pentru a domina dezorientarea si demoralizarea si pentru a fi gata oricand de hotararile reparatoare ale revansei. Iesise complet curat, numai cu mosioara sa din Roman (Schinetea)-Vaslui, dintr-o situatie in care atatia au facut avere. Avea o singura dorinta: de a putea sa organizeze, fara servituti de partid, armata pe care o condusese cu atata demnitate.[2]:p. 16"
—Nicolae Iorga, O viata de om, asa cum a fost