Cea mai veche reprezentare a unui oboi precursor provine din anul 3000 i.Hr. in cele mai vechi timpuri a existat deja oboiul, cum ar fi instrumente: Aulosul grec sau Tibia romana. Biblia mentioneaza un instrument oboi-cum ar fi cel numit Chalil. Acest lucru a fost folosit in templul din Ierusalim. Psalmistul David a cerut ca Dumnezeu sa fie laudat cantand cantece de lauda cu Chalilul. In Evul Mediu, au existat diferite forme de instrumente cu ancie dubla, cum ar fi Pommer sau Schalmei. Urmatoarea aparitie a Oboiului dateaza, in secolul al VII-lea de Jean de Hotteterre. Oboiul baroc a fost fabricat cu sapte gauri si doua lambouri. De-a lungul timpului, a fost dezvoltat in continuare si echipat cu mecanica sofisticatea. In secolul al VIII-lea au existat doua forme principale ale Oboiului: Piccola oboi (forma de azi) si Bassa oboi (Grand Hautbois). Primul Oboi modern isi face aparitia in jurul anului 1660, in zilele de Jean-Baptiste Lully si de Hotteterre Jean. Prima inregistrare a unui oboi poate fi gasita in Opera “Pamone" de Cambert Robert (1628-1677).
Originile instrumentului sunt foarte vechi, incat instrumente rudimentare care sa foloseasca acelasi principiu de emisie a sunetului (ancia dubla) sunt cunoscute inca din Antichitate. Un binecunoscut instrument de suflat din Grecia antica ce pare sa fi folosit o astfel de ambusura este aulos. Exista numeroase alte exemple de instrumente din spatiul european care au prefigurat oboiul modern. Astfel, oboiul medieval (engl. shawm) a evoluat in Franta secolului al XVII-lea catre oboiul baroc, capabil de un ambitus identic cu cel al unui blockflote sopran (doua octave si un ton, pornind de la do central); inaintarea la octava se facea prin suflu, iar numarul de clape era redus. Perfectionarea instrumentului catre forma in care e cunoscut astazi, oboiul modern, a implicat largirea ambitusului (pana la trei octave, folosind tehnici speciale), stabilirea unui sistem de clape cu functiuni semi-automate (astazi, in numar de 45) si reducerea cu mult a diametrului instrumentului.
Familia oboiului
Exista tipuri diferite de oboiuri. Cele mai cunoscute in Europa sunt:
Oboe
Oboe d'amore
Cornul englez
Oboe da caccia (Oboiul de vanatoare)
Musette
Oboi bariton, Heckelphon (inventie a secolului XX)
Oboiul baroc
In Europa, dar si pe alte continente, figureaza varietati mai mult sau mai putin asemanatoare cu oboiul, ce pastreaza elementul esential de constructie amintit. Mai cunoscute sunt instrumentele populare: mussette si bombarda (frantuzesti, al doilea fiind specific pentru regiunea Bretania), piffaro si ciaramella (din Italia).
Oboi d'amore suna cu o terta mica mai jos decat oboiul. Cornul englez este acordat in Fa si suna cu o cvinta mai jos. Predecesorul cornului englez este Oboiul da Caccia. Heckelphonul si Oboiul bariton suna prin costructia lui cu o octava mai jos (chiar si oboiul bas) ambele sunt acordate in do. Musette (in fa) este acordat cu o cvarta mai decat oboiul. Pentru conditiile din perioada baroca, precum si spectacole cu instrumente similare (autentice) s-a reincercat reconstruirea asa-numitului oboi in stil baroc.