Din aceeasi categorie
|
Herculaneum: O soarta mai rea decat Pompeii 72 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria radioului parteaa a II-a 1.312 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Un hotel britanic ep 3 321 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tainele geomantiei 253 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria si spiritualitatea Bizantului 400 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romania in Al doilea Razboi Mondial - II 1.149 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Extraterestrii subterani 251 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Maurice Maeterlinck 1.123 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Enigma numita Tokyo 59 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Craniu si Oase-societate secreta 298 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Herculaneum
| Adaugat de Cozana | 09.02.2021 |  Adauga
la favorite |
305 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteEra catre amiaza zilei de 24 august a anului 79 al erei noastre. Vremea era frumoasa si razele soarelui stralucitor se reflectau in imensa oglinda lichida a golfului Napoli, langa tarmul caruia se aflau, la o departare de vreo doisprezece kilometri unul de altul, doua mari orase: Pompei si Herculaneum.
Locuitorii lor isi vedeau de treburi cu tipica nonsalanta estivala a mediteraneenilor. Nu-i tulburasera peste masura nici cele cateva cutremure recente, nici amintirea violentului seism din urma cu saisprezece ani. Totusi, de cateva zile, muntele Vezuviu, care domina ambele orase, scotea prin craterul sau in forma de con turtit o tramba deasa de fum. Dar nici macar acest semn prevestitor de rau nu dadea nimanui de gandit.
In forumul plin de lume din Herculaneum se desfasura obisnuitul festival din luna august. La brutaria lui Sextus Patulus Felix, stapanul si ajutoarele sale se pregateau sa scoata din cuptoare formele de bronz in care se copsesera painile si cozonacii. In imediata lor vecinatate, doi magarusi, cu ochii acoperiti de niste aparatori de piele, se roteau la nesfarsit in cerc, invartind o piatra de moara care macina graul. La un atelier din apropiere, mesterul se pregatea sa repare o mica statueta de bronz reprezentandu-l pe zeul Bacchus.
In locuinta slefuitorului de pietre pretioase, un baietas bolnav zacea pe un pat elegant, din lemn lustruit. Alaturi de el, o femeie lucra la razboiul de tesut, aruncind din cand in cand o privire spre fiertura de pui cu care spera sa starneasca pofta de mancare o copilului. De altfel, in majoritatea luxoaselor cladiri inaltate pe coasta, se puneau mesele pentru pranz.
Pe neasteptate, un zgomot infiorator spinteca vazduhul. Pamantul se inalta in zguduituri puternice, in timp ce, in agitatele sale adancuri, rageau parca mii de tauri. Soarele se intuneca brusc, acoperit de fumuri inecacioase, cu miros de pucioasa. Peste craterul Vezuviului un nor negru, asemenea unei ciuperci gigantice, se ridica spre cer. Vulcanul intrase in eruptie.
Cladit din considerente estetice pe un promontoriu, intre doua rauri ce coborau pe povarnisurile Vezuviului, Herculaneum a fost inconjurat de lava clocotitoare, care se scurgea de-a lungul ambelor albii. Intr-un interval destul de scurt, masa de lava a navalit in oras, atingand o inaltime de 1,20-1,80 metri. Presiunea lavei a naruit pe alocuri ziduri si coloane, a carat cu sine statui, a distrus mobile din interiorul cladirilor. Din fericire pentru locuitori, lava a ajuns la Herculaneum mai incet decat cenusa la Pompei, astfel incat cei mai multi dintre oameni si-au gasit scapare prin fuga. Totusi, unii au fost surprinsi de torentul vascos si incins, care le-a ars carnea, lasandu-le insa intact scheletul.
Singura marturie scrisa care o parvenit pana la noi in legatura cu acest cataclism este cea a lui Pliniu cel Tanar. Iata cum descrie el drumul spre Napoli, aglomerat de cei care fugeau cu disperare de eruptie: „Desi inaintau pe un drum neted ca in palma, carele noastre erau zgaltaite incoace si incolo la fiecare pas. In spatele nostru se inalta amenintator un groaznic nor negru, sfasiat de flacari palpaitoare, incolacindu-se asemenea unui sarpe si lasand sa se stravada fulgere mai puternice decat pe cele mai cumplite furtuni…"
Au trecut anii, deceniile, secolele. Amintirea celor doua orase moarte – Pompei si Herculaneum – se stergea treptat din memoria oamenilor. Povarnisurile Vezuviului au inverzit din nou si poalele lui au inceput sa fie iarasi cultivate. Imperiul roman s-a destramat si, incepand din secolul al V-lea, Cetatea Eterna a cazut sub stapanirea navalitorilor veniti de dincolo de hotare. In evul mediu, mostenirea civilizatiilor elina si romana a fost neglijata, ignorata, dispretuita. Abia in epoca Renasterii, vechile manuscrise au incaput din nou pe mainile oamenilor si s-a aflat despre orasele ingropate sub lava, fara sa se stie insa unde erau ele situate.
Noaptea a durat pentru Herculaneum exact 1630 de ani. Zorile s-au ivit in 1709, printr-o intamplare. In asezarea Resina, inaltata pe locul unde fusese orasul roman, un muncitor care fora pamantul pentru a-si construi o fantana a dat peste ultimul rand de scaune ale teatrului antic din Herculaneum. Sapaturi ulterioare, care au scos la iveala remarcabile fragmente de marmura, au trezit interesul unui aristocrat austriac, ofiter in armata de ocupatie a Italiei din acea perioada. El a ordonat executarea unui tunel, pe unde sa poata fi extrasa marmura care-i era necesara construirii unei vile pe malul marii. Nobilul vienez nu si-a dat seama ca descoperise un tezaur unic in istoria omenirii: o localitate antica conservata in stare aproape intacta.
Sapaturile efectuate mai tarziu au avut acelasi caracter intamplator si nestiintific. Abia in 1927, o echipa de arheologi a inceput o munca cu adevarat organizata pentru scoaterea la lumina a oraselului. Pentru a inlatura lava pietrificata au fost necesare compresoare electrice, perforatoare cu aer comprimat, buldozere, ferastraie electrice si alte utilaje perfectionate.
Sub conducerea profesorului Amedeo Maiuri, sapaturile au progresat intr-un ritm rapid. Adept al scolii care recomanda reconstituirea cu fidelitate a unei localitati dezgropate si lasarea pe loc a tuturor obiectelor aflate acolo, Maiuri spunea ca idealul lui este ca, daca printr-un miracol un locuitor din Herculaneum ar reinvia, sa-si poata gasi fara gres casa si toate lucrurile sale de acolo.
Locuitorii lor isi vedeau de treburi cu tipica nonsalanta estivala a mediteraneenilor. Nu-i tulburasera peste masura nici cele cateva cutremure recente, nici amintirea violentului seism din urma cu saisprezece ani. Totusi, de cateva zile, muntele Vezuviu, care domina ambele orase, scotea prin craterul sau in forma de con turtit o tramba deasa de fum. Dar nici macar acest semn prevestitor de rau nu dadea nimanui de gandit.
In forumul plin de lume din Herculaneum se desfasura obisnuitul festival din luna august. La brutaria lui Sextus Patulus Felix, stapanul si ajutoarele sale se pregateau sa scoata din cuptoare formele de bronz in care se copsesera painile si cozonacii. In imediata lor vecinatate, doi magarusi, cu ochii acoperiti de niste aparatori de piele, se roteau la nesfarsit in cerc, invartind o piatra de moara care macina graul. La un atelier din apropiere, mesterul se pregatea sa repare o mica statueta de bronz reprezentandu-l pe zeul Bacchus.
In locuinta slefuitorului de pietre pretioase, un baietas bolnav zacea pe un pat elegant, din lemn lustruit. Alaturi de el, o femeie lucra la razboiul de tesut, aruncind din cand in cand o privire spre fiertura de pui cu care spera sa starneasca pofta de mancare o copilului. De altfel, in majoritatea luxoaselor cladiri inaltate pe coasta, se puneau mesele pentru pranz.
Pe neasteptate, un zgomot infiorator spinteca vazduhul. Pamantul se inalta in zguduituri puternice, in timp ce, in agitatele sale adancuri, rageau parca mii de tauri. Soarele se intuneca brusc, acoperit de fumuri inecacioase, cu miros de pucioasa. Peste craterul Vezuviului un nor negru, asemenea unei ciuperci gigantice, se ridica spre cer. Vulcanul intrase in eruptie.
Cladit din considerente estetice pe un promontoriu, intre doua rauri ce coborau pe povarnisurile Vezuviului, Herculaneum a fost inconjurat de lava clocotitoare, care se scurgea de-a lungul ambelor albii. Intr-un interval destul de scurt, masa de lava a navalit in oras, atingand o inaltime de 1,20-1,80 metri. Presiunea lavei a naruit pe alocuri ziduri si coloane, a carat cu sine statui, a distrus mobile din interiorul cladirilor. Din fericire pentru locuitori, lava a ajuns la Herculaneum mai incet decat cenusa la Pompei, astfel incat cei mai multi dintre oameni si-au gasit scapare prin fuga. Totusi, unii au fost surprinsi de torentul vascos si incins, care le-a ars carnea, lasandu-le insa intact scheletul.
Singura marturie scrisa care o parvenit pana la noi in legatura cu acest cataclism este cea a lui Pliniu cel Tanar. Iata cum descrie el drumul spre Napoli, aglomerat de cei care fugeau cu disperare de eruptie: „Desi inaintau pe un drum neted ca in palma, carele noastre erau zgaltaite incoace si incolo la fiecare pas. In spatele nostru se inalta amenintator un groaznic nor negru, sfasiat de flacari palpaitoare, incolacindu-se asemenea unui sarpe si lasand sa se stravada fulgere mai puternice decat pe cele mai cumplite furtuni…"
Au trecut anii, deceniile, secolele. Amintirea celor doua orase moarte – Pompei si Herculaneum – se stergea treptat din memoria oamenilor. Povarnisurile Vezuviului au inverzit din nou si poalele lui au inceput sa fie iarasi cultivate. Imperiul roman s-a destramat si, incepand din secolul al V-lea, Cetatea Eterna a cazut sub stapanirea navalitorilor veniti de dincolo de hotare. In evul mediu, mostenirea civilizatiilor elina si romana a fost neglijata, ignorata, dispretuita. Abia in epoca Renasterii, vechile manuscrise au incaput din nou pe mainile oamenilor si s-a aflat despre orasele ingropate sub lava, fara sa se stie insa unde erau ele situate.
Noaptea a durat pentru Herculaneum exact 1630 de ani. Zorile s-au ivit in 1709, printr-o intamplare. In asezarea Resina, inaltata pe locul unde fusese orasul roman, un muncitor care fora pamantul pentru a-si construi o fantana a dat peste ultimul rand de scaune ale teatrului antic din Herculaneum. Sapaturi ulterioare, care au scos la iveala remarcabile fragmente de marmura, au trezit interesul unui aristocrat austriac, ofiter in armata de ocupatie a Italiei din acea perioada. El a ordonat executarea unui tunel, pe unde sa poata fi extrasa marmura care-i era necesara construirii unei vile pe malul marii. Nobilul vienez nu si-a dat seama ca descoperise un tezaur unic in istoria omenirii: o localitate antica conservata in stare aproape intacta.
Sapaturile efectuate mai tarziu au avut acelasi caracter intamplator si nestiintific. Abia in 1927, o echipa de arheologi a inceput o munca cu adevarat organizata pentru scoaterea la lumina a oraselului. Pentru a inlatura lava pietrificata au fost necesare compresoare electrice, perforatoare cu aer comprimat, buldozere, ferastraie electrice si alte utilaje perfectionate.
Sub conducerea profesorului Amedeo Maiuri, sapaturile au progresat intr-un ritm rapid. Adept al scolii care recomanda reconstituirea cu fidelitate a unei localitati dezgropate si lasarea pe loc a tuturor obiectelor aflate acolo, Maiuri spunea ca idealul lui este ca, daca printr-un miracol un locuitor din Herculaneum ar reinvia, sa-si poata gasi fara gres casa si toate lucrurile sale de acolo.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.