Nimeni parca nu mai vrea sa auda glasul disperat al acestor oameni. Uitati de toata lumea, blestemati de capriciile istoriei si folositi de papusarii politici, minerii din Valea Jiului sunt astazi mai dispretuiti ca oricand. Jocuri marsave au aruncat pentru totdeauna acest colt de lume la groapa de gunoi a istoriei.
Este indreptatit dispretul pentru toti acesti oameni doar pentru ca unii dintre ei au terfelit iremediabil imaginea Romaniei? Mineriadele au lasat in urma zeci de familii indoliate, zeci de oameni schiloditi pe viata. Niciun miracol nu mai poate sterge din memoria noastra trauma acelor zile de cosmar.
Nimic nu poate explica salbaticia acelor hoarde care loveau sangeros orice trecator nevinovat. Si totusi, minerul de azi nu mai seamana deloc cu cel de atunci. Minerul de azi e spasit si deloc dispus sa mai repete greselile acelui negru trecut.
Povestea incepe in 2005, cu un reportaj semnat de Catalin Apostol, care a castigat premiul Clubului Roman de Presa si o nominalizare la Festivalul de Film de la Biarritz. Intram atunci intr-o lume trista, cu oameni care isi strigau disperarea. Un deceniu mai tarziu, numarul minerilor este mult mai mic, disperarea a ramas aceeasi, in schimb a aparut frica: frica de viitor, de saracie si, mai ales, frica de a vorbi.
In continuare, singura sansa pare plecarea din tara sau macar din regiune, iar pentru Valea Jiului nu exista nicio strategie, nicio speranta. (surse: extras din documentar si tvr.ro)