Yakuza Mafia

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

25.05.2020

Adauga la favorite

362 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Yakuza este cuvantul japonez care descrie membrii organizatiilor mafiote japoneze.
La fel ca in multe alte state ale lumii, si impunatoarea societate japoneza se confrunta cu existenta mafiei. Ceea ce poarta numele de “yakuza", manifestarea acestui fenomen, oarecum similara cu bine-cunoscuta “Cosa Nostra", reprezinta insa un teritoriu mult mai profund, avand reminiscente din cultura si mentalitatea nipona timpurie si stranse legaturi cu codul Bushido.
Nu se cunoaste o origine exacta a organizatiilor criminale japoneze deoarece acestea s-au dezvoltat in general din mai multi constituenti ai societatii traditionale. Una dintre teoriile care incearca sa explice originile gruparilor de acest fel trimite la niste personaje marcante din indepartatul secol XVI, si anume la fostii samurai ramasi fara stapan, numiti “rōnin". Printre acestia existau persoane ce purtau denumirea de “kabukimono" (cei nebuni) sau “hatamoto yakko" (servitori ai shogunului), persoane care se imbracau foarte ciudat, vorbeau o japoneza vulgara si purtau sabii foarte lungi, hartuind oameni obisnuiti pentru propriul amuzament dar si pentru resurse.
Alta teorie spune ca unii dintre predecesorii gruparilor yakuza sunt asa numitii “machiyakko" (servitorii orasului). Insa, si in aceste grupuri se aflau deseori rōnini, deoarece acestia aveau drept de posesie a sabiei.
Stramosii celor mai moderne grupari yakuza se pot imparti insa in doua tipuri: bakuto (jucatori de jocuri de noroc) si tekiya (negutatori ambulanti). Aceste doua grupuri au luat nastere in jurul secolului al XVIII-lea. Insa, pana in ziua de astazi membrii yakuza s-au diversificat foarte mult. In ceea ce priveste termenul “tekiya", acesta ii desemneaza pe cei care faceau parte din cele mai joase comunitati din Edo. Cu timpul au devenit adevarate organizatii recunoscute de catre guvern, iar fondatorilor li s-a dat dreptul de a purta o sabie. “Bakuto" erau insa de un rang si mai scazut, deoarece jocurile de noroc erau complet ilegale. S-au deschis case de pariuri in care lucrau numai cei din grupare, pentru mentinerea securitatii. Nu este de mirare faptul ca numele “yakuza" insusi provine de la un joc de carti. Ya-ku-za inseamna ad litteram 8-9-3. Aceasta reprezenta cea mai proasta mana la jocul de carti numit “Oicho-kabu" (joc ce carti asemanator cu “blackjack"-ul). Numai un jucator foarte iscusit putea juca aceasta pereche in favoarea sa.
Alt tip de membrii yakuza este constituit din asa-numitii “gurentai", acestia din urma au dat insa nastere fenomenului “boryokudan" (grupuri instigatoare la violenta). Apartenenta lor la traditionalele grupari yakuza este foarte discutabila.
Insa merita pomenite, deoarece o mare parte dintre aceste grupuri au devenit “uyoku" (ultra-nationalisti). Cel mai faimos grup postbelic este “Kokuryūkai" (Societatea Dragonului Negru). Structura adoptata in gruparile japoneze yakuza se bazeaza, inca de timpuriu, pe sistemul traditional ierarhic “oyabun-kobun" (parinte-copil). Sistemul este atent studiat de catre Ishino Iwao. Autorul vorbeste despre acest fenomen ca fiind o adevarata institutie, in care persoanele care nu sunt rude de sange se angajeaza si isi asuma responsabilitati si obligatii asemenea unor membri ai unei familii. Ishino Iwao explica in ce fel aceasta relatie difera de una de rudenie biologica. Intr-o relatie dintre niste rude de sange se mizeaza pe inrudirea neconditionata, in vreme ce in tipul de relatie oyabun – kobun se mizeaza pe avantajele pe care le pot avea ambii membri implicati. Dupa cum se poate observa, oyabun – kobun este o relatie de tip bilateral, implicand doi membri care nu au acelasi statut, si care pot fi reprezentati astfel: oyabun (parintele) poate fi unul singur si kobun (fiul), care poate fi reprezentat de mai multi constituenti. In articolul sau, Ishino face distinctia intre mai multe tipuri de inrudire, dintre care cea mai importanta pentru intelegerea structurii adoptate de catre gruparile yakuza este pseudo-inrudirea. Astfel defineste acesta relatia de tip oyabun – kobun, ca fiind o pseudo-inrudire. O reprezentare si exemplificare pentru buna intelegere a acestui concept este relatia dintre maestru si discipol, cea dintre nasi si fini, dintre maica stareta si cele supuse ei. Aceste exemplificari intocmite de catre Ishino se bazeaza in totalitate pe o ideologie religioasa, macar ca exista si alte tipuri de ideologii pe care se pot concretiza astfel de “inrudiri". Spre exemplu, o atfel de pseudo-inrudire poate fi intalnita si intre un manager de companie si subalternii sai. Aceste concept este de asemenea foarte important pentru stiinta manageriala, dezvoltata de catre companiile japoneze. Similar modelului religios concretizat propus de Ishino, se manifesta si modelul din gruparile yakuza, insa de aceasta data cuprinzand o alta ideologie, cea a razbonicilor, prezentata in Codul samurailor – “Bushido".
Aceasta relatie de reciprocitate da structura majoritatii grupurilor formate in societatea japoneza, in mai toate domeniile de activitate. In aceste grupuri foarte important este conceptul de “ierarhie" care are o mare pondere in buna desfasurare a activitatilor unui grup si cu precadere in instalarea conceptului “oyabun – kobun". In consecinta, sistemul de constructie pe care un grup se bazeaza porneste de la un constituent care reprezinta puterea absoluta, aflandu-se in fruntea tuturor, si merge catre constituentul cu un statut mai scazut, cei doi avand o relatie reciproca, cu o ideologie comuna.
Relatia de tip oyabun – kobun are drept complinitor relatia “senpai – kōhai" (senior-junior), relatie foarte bine reprezentata in cadrul institutiilor de invatamant si cele culturale, cum ar fi cluburile de arte martiale. Pecetuirea relatiei de acest tip se realizeaza printr-un ritual comun: impartirea unei cupe de sake, astfel sigilandu-se o noua relatie de infratire intre membri yakuza sau chiar intre mai multe grupari de acelasi fel.
Conform volumului lui Peter B. E. Hill modelul unei structuri yakuza are in frunte un oyabun sau kumichō (seful grupului). Urmarind in continuare acest model, putem avea de a face cu mai muti consilieri (shingi-in) sau consultanti (komon) ai sefului suprem. In subordinea sefului urmeaza o capetenie secunda, numita “Waka-gashira", el comandand subgrupe mai mici ale intregului clan, niciodata insa intregul clan. Cel aflat sub conducerea acestuia este “saiko-kanbu" (sau “daikanbu") care ii are la randul lui drept secundanti pe cei numiti “kanbu" (administratori). Kanbu preiau conducerea celor numiti “kumi-in", care se ocupa cu “munca de jos" a organizatiei. O astfel de organizatie poarta numele de “kumi" (grup, clasa, ramura).
Reminiscentele pentru care titlul lucrarii de fata pledeaza se pot regasi printre paginile codului Bushido, conceptul “Oyabun – Kobun" tratat mai sus avand la baza virtuti foarte importante descrise pe indelete printre invataturile codului.
Prima dintre acestea este asa-numita “giri", tradusa drept “adevaratul motiv", care are sensul de “datorie". Este vorba despre datoria pe care orice om o are fata de superiorii lui, fata de parinti, fata de societatea si grupurile in care traim. Astfel, orice kobun are obligatia de a-si respecta indatoririle pe care la are fata de parintele (stapanul) sau, oyabun.
Insa aceasta relatie fiind reciproca, din partea oyabun, de aceasta data, pleaca o noua virtute, “jin", care, desi poate fi tradusa prin “bunavointa", acesta din urma este totusi un termen care pierde anumite conotatii, ajungandu-se la neintelegerea deplina a implicatiilor acestei virtuti. Codul Bushido insa explica detaliat ceea ce presupune aceasta virtute, si anume, afectiunea, simpatia, mila si dragostea pentru oamenii din jur, acestea enumerate fiind considerate niste virtuti supreme.
Impreuna, cele doua virtuti mai sunt numite si “jingi" si denumesc relatia reciproca dintre oyabun si kobun.O alta virtute cu o mare importanta in relatiile din cadrul gruparilor yakuza este “chūgi". Aceasta este o virtute care presupune loialitatea fata de stapan, este un concept care include in intelesul sau si “giri". Loialitatea este o datorie fata de stapan prin excelenta. Autorul codului “Bushido" asemuieste aceasta datorie a loialitatii unui omagiu adus stapanului. Pentru acesta loialitatea tine de ceea ce se numeste cavalerie. Pentru buna functionare a unui grup de tipul “oyabun-kobun", membrii trebuie sa tina seama si de “yūki", curajul. Capitolul din “Bushido" care vorbeste despre aceasta virtute se numeste “Curajul, spirit al indraznelii si al indurarii". Autorul il citeaza pe Confucius pentru a explica termenul de “curaj" si concluzioneaza: “Curajul inseamna s a faci ceea ce este drept."
Pentru samurai onoarea reprezenta totul. Onoarea insemna reputatie. Poate parea greu de crezut ca si virtutea numita “meiyo" (onoare) poate fi regasita printre cele pastrate si de gruparile yakuza, insa nu numai ca are o mare importanta, dar a dat si nastere, alaturi de virtutile deja expuse, unui fenomen care simbolizeaza moartea celui dezonorat, in numele pocaintei sincere in fata stapanului fata de care s-a gresit. Este vorba despre “yubitsume" sau taierea degetului mic, un ritual specific mafiei japoneze. Se pare ca acest ritual isi are originile inca din vremea bakuto, cand un invins care nu-si putea plati o datorie, ii aduce in schimb invingatorului prima parte a degetului sau mic. Acest lucru echivala cu inapoierea sumei pierdute la jocul de carti. Ca urmare a acestui act, invinsul nu mai putea sa manuiasca sabia indeajuns de bine si, automat, era mai slab in lupta. Pe masura ce aceeasi persoana aducea mai multe ofense superiorului sau, ajungea intr-un final sa ramana in totalitate fara deget. Acest ritual se desfasura pe o bucata de tesatura foarte curata, cu mana asezata cu palma in jos. Taierea se producea cu un cutit foarte bine ascutit, numit “tantō". Apoi, partea taiata din deget se infasura in acea tesatura si se inmana pachetul sefului. In unele cazuri, si persoanelor excluse din yakuza li se poate cere sa execute acest act. Daca seful suprem nu este multumit doar cu acest ritual, se poate ajunge pana la sinucidere, sub semnul curatirii onoarei patate si spre iertarea celui ce a gresit.
Onoarea, cea pentru a carei curatiri s-a ajuns la un astfel de ritual, care simbolizeaza chiar sinuciderea atat de frecvrenta printre samurai, s-a nascut din teama de cadere in dizgratie. Japonezii au avut intotdeauna grija de imagine si de reputatie. Un lucru important, pastrat inca din strabuni este cel de a tine mai presus onoarea stapanului decat onoarea proprie. Sentimentul mortii onorabile este descris si in “Hagakure" (Cartea Samurailor) pe indelete. Conform acestui autor, tot o rusine sau o lasitate este si traiul vietii fara de tel.
“Reigi" sau politetea este in viziunea Bushido o valoare slaba atunci cand adevaratul ei scop nu este inteles, insa cand este respectata in masura in care trebuie, se vrea a fi pe acelasi nivel cu dragostea, deoarece aceasta “sufera indelung si este nobila"si “nu este provocata cu usurinta". Aceasta virtute presupune cunoasterea deplina si respectarea a ceea ce noi numim “bunele maniere". In opinia autorului, secretul acestei virtuti sta in a face chiar si din cele mai simple lucruri o arta. Pentru sustinerea acestei afirmatii nu se foloseste de nimic altceva, decat de ceremonia ceaiului. Intr-adevar, un lucru atat de simplu devenit arta.
Inca doua virtuti care sustin cu adevarat politetea sunt sinceritatea (onestitatea) si veridicitatea. Toate aceste lucruri au o mare importanta pentru ca mecanismul unei relatii umane traditional japoneze sa functioneze intocmai. Confucius acorda o importanta colosala sinceritatii, facand-o responsabila pe aceasta de inceputul si sfarsitul tuturor lucrurilor. Un fapt foarte interesant surprins in codul “Bushido" este scrierea in limba japoneza a semnului pentru aceasta virtute: (makoto/adevar) este constituit din doua ideograme, si anume cea pentru “cuvant “(vorbire) si cea pentru “perfect" astfel, adevarul devenind “cuvantul perfect".
A face parte dintr-un grup este cel mai important lucru in societatea japoneza. Un grup poate insemna o familie, un clan, un cartier, o intitutie, sau toate acestea impreuna. Individul trebuie sa se subordoneze grupului, sa respecte intocmai toate valorile acelui grup si sa imbratiseze aceeasi ideologie ca toti ceilalti membrii ai grupului. Importanta unui grup social este atat de mare incat exista inca din varful societatii, pana in strafundul acesteia, orice grup avand o structura foarte clara.
Yakuza este un grup social ca oricare altul, facand parte din cel mai jos strat a societatii. Codul membrilor nu se bazeaza pe nimic altceva decat pe valorile respectate in vremurile apuse de catre nobilii samurai. Aceeasi mentalitate tipic japoneza si aceeasi viziune asupra relatiilor interumane interactioneaza cu scopuri josnice si cu marsavii. Un membru yakuza, asemeni unui samurai, nu trebuie sa dea gres in fata stapanului sau sau sa il desconsidere, indiferent de situatia in care se afla. Valorile parcurse insa nu se limiteaza in a invada doar aceste doua tipuri de grupuri, ci se resimt in gandirea intregii populatii japoneze taditionale si chiar moderne.
In ceea ce priveste bine-cunoscutul obicei al membrilor yakuza de a-si tatua corpul, si acesta este tot o reminiscenta a “bakuto". In general, membri yakuza isi tatuau cate un inel negru in jurul bratului, fiecare dintre aceste inele insemnand comiterea unei crime. In timp, aceste tatuaje au ajuns sa fie un simbol al puterii. In ziua de astazi, tatuajele sunt uzitate pentru a arata afilierea la un anumit clan. In momentele in care se mai joaca “oicho-kabu" intre ei, membri yakuza isi mai dezbraca tricourile si le coboara pana la talie, descoperindu-si astfel tatuajele care le acopera uneori intreg corpul. Nu sunt dese astfel de ocazii in care membri yakuza sa-si lase la vedere tatuajele, ei iesind pe strada in genere cu tricouri la baza gatului si cu maneci lungi. In limba japoneza tatuajul se numeste “irezumi", acest cuvant insemnand introducerea cernelii sub piele. Tatuajul a devenit legal din anul 1945, dar poarta pecetea criminalitatii. Yakuza, mafia japoneza, poate fi foarte usor inteleasa atunci cand sunt intelese si originile sale feudale. Spre deosebire de concretizarile aceluiasi fenomen in alte tari, in Japonia, yakuza nu este o organizatie secreta nici pe departe. Multe dintre grupari au birouri care poarta numele sau emblema proprie. Foarte interesant este faptul ca a existat o familie yakuza care obisnuia sa scoata un ziar lunar in care se scria despre viata liderilor si apareau poezii scrise de catre acestia, semn ca nici in vremurile moderne si nici in straturile cu statut scazut in societate, astfel de indeletniciri nobile, atat de graitoare pentru intelegerea spiritului nipon, nu au fost uitate. Printre ocupatiile de baza in gruparile moderne se pot numara: administrarea centrelor de distractie, a cartierelor rosii, santajul, administrarea jocurilor de noroc (pachinko), a caselor de pariuri, camata, frauda, trafic de droguri si multe atele. Insa unul dintre cele mai importante ajutoare primite de catre yakuza prin dezvoltarea economiei japoneze a fost chiar explozia industriei constructiilor. Se pare ca unul dintre cele mai mari proiecte din care yakuza a avut de castigat enorm este chiar constructia aeroportului international din Kansai. Un alt mod prin care mafia moderna reuseste sa castige foarte mult este ajutat de un sport bine vazut in Japonia de astazi, si anume golful. Pe competitiile de golf se pariaza foarte mult si nu numai, gruparile yakuza detinand chiar o mare parte dintre terenurile de golf. O alta indeletnicire, de aceasta data “nobila", avuta in vedere in scopul instaririi este constituita de administrarea unor galerii si de traficul cu obiecte de arta. In ceea ce priveste relatia mafiei cu organismele statului, se pot urmari
concluzionarile realizate de catre Peter B. E. Hill in volumul sau, cea mai importanta fiind aceea ca relatia dintre mafie si politie este una dinamica, asemeni multor situatii prezente in majoritatea statelor lumii.
In 1991, a fost adopata o legislatie care urma a fi folosita in scopul eradicarii gruparilor yakuza, legislatie care poarta denumirea prescurtata de “Bōtaihō" (de fapt, "Bōryokudantaisakuhō"). Conform acesteia, un grup poate fi denumit “Bōryokudan" in conditiile in care acesta indeplineste mai multe criterii. Printre aceste criterii se afla si acela de a reprezenta un grup constituit intr-o maniera ierarhica. In urma instalarii acestui sistem legislativ au aparut diferite centre pentru eliminarea gruparilor “bōryokudan". Aceste centre ofera consiliere pentru persoanele care au avut de suferit in urma contactului cu mafia, se angajeaza in diferite campanii pentru prezentarea actiunilor mafiei si a ceea ce inseamna aceasta, in scopul prevenirii populatiei, ofera ajutor celor ce vor sa paraseasca mafia si sa se indrepte, si lucreaza in parteneriate cu alte ogranizatii non-guvernamentale, anti-yakuza. Foarte interesanta este constatarea lui Peter Hill cu privire la inexistenta unei legi care sa prevada modul de constituire al unei astfel de organizatii, in aceste organizatii ajungand sa lucreze fosti ofiteri de politie. Peter Hill trage astfel concluzia ca, in mare parte, aceste centre au fost create in scopul conceperii unor posturi de tip “amakudari" pentru fostii ofiteri de politie. “Amakudari" inseamna “descindere din cer (guvern)" si reprezinta fenomenul prin care unui fost membru al unei organizatii guvernamentale i se ofera (dupa pensionare) un post la o corporatie cu care avea de a face cand lucra la organizatia guvernamentala. Uneori aceste persoane devin chiar sefii corporatiei. Aceste corporatii sunt insa in stransa legatura cu diferite ministere. Acest fenomen nu este secret, populatia avand deplina cunostinta despre el.

Yakuza Mafia

Semnaleaza o problema