AnuntulVideo >>
Cultura >>
Arta
Construit intre anii 1901-1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul" (fost primar al Capitalei, prim ministru, sef al Partidului Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat dupa proiectele arhitectului Ioan D. Berindei, in colaborare cu mai multi artisti ai vremii care au contribuit la decorarea cladirii. Picturile murale poarta semnaturile maestrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si Arthur Verona, sculpturile si ornamentatiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, in timp ce iscusinta Casei Krieger din Paris poate fi admirata in decoratia interioara (tapiserii, candelabre, lampi, vitralii etc.). Fatada atrage in mod deosebit atentia prin bogatia decoratiei sculpturale. Deasupra intrarii, frontonul circular este prevazut cu stema princiara a Cantacuzinilor. Dupa moartea Nababului, in 1913, palatul a trecut in posesia fiului sau Mihail G. Cantacuzino si a sotiei acestuia, Maria (cunoscuta in istoria domnitelor drept Maruca, nascuta Rosetti-Tescanu); aceasta, dupa decesul prematur al sotului, s-a recasatorit cu celebrul compozitor roman George Enescu, in 1937.
Cuplul Enescu a locuit, intre 1945-1946, in casa din spatele palatului, destinata initial administratiei cladirii. In anii '40, palatul a adapostit sediul Presedintiei Consiliului de Ministri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Romano-Sovietice. Dupa moartea lui George Enescu (1955), sotia sa a donat imobilul statului roman, cu scopul infiintarii muzeului dedicat memoriei compozitorului. Astfel, din 19 iunie 1956, aici functioneaza Muzeul "George Enescu". Din anul 2007, Palatul Cantacuzino este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European. Expozitia permanenta a muzeului este desfasurata in trei sali ale palatului si prezinta cronologic, marturii ale unei insemnate biografii: fotografii, manuscrise, instrumente muzicale, obiecte si documente legate de viata si activitatea muzicianului. Atmosfera Belle-Epoque se regaseste si in intimitatea casei din spatele palatului, folosita initial ca dependinta administrativa si devenita ulterior Casa memoriala „George Enescu". Aici sunt pastrate obiecte personale ale maestrului si ale sotiei sale, marturii cu valoare memoriala unica.