Adanc in inima desertului turkmen, se afla o gaura cu diametrul de 70 de metri, plina cu flacari. Aceasta gaura care pare fara fund se deschide spre ceruri, insa dezlantuie flacarile iadului, atragand sute de turisti in fiecare an si castigandu-si locul pe lista lunga a celor mai sinistre locuri de pe Pamant.
Cand craterul Darvaza – botezat, pe buna dreptate, Poarta iadului – a fost descoperit, zona era forata in cautare de petrol. Geologii sovietici acaparasera zona, centrul Desertului Karakum (care ocupa aproximativ 70% din Turkmenistan), si credeau ca aici se afla zacaminte mari de petrol.
Nu aveau de unde sa stie ca, de fapt, zona era un rezervor urias de gaz natural, deasupra caruia se formase o crusta subtire de pamant.
Cand geologii au inceput sa foreze in zona Karakum, crusta subtire ce acoperea rezervorul de gaz s-a prabusit, nereusind sa sustina greutatea utilajelor masiv
Intregul sit s-a prabusit, dand nastere unui efect de domino care a avut drept rezultat nasterea unor cratere de-a lungul platoului desertic.
Cand s-a format craterul Darvaza, geologii si-au dat seama ca aveau o problema. Poarta iadului le inghitise utilajele de forat si din ea se scurgea acum gaz natural.
Gazul era, in mare parte, metan, care nu este deosebit de toxic, insa poate face respiratia dificila, iar fauna din desertul Karakum a inceput sa aiba de suferit. De altfel, in scurt timp, animalele au inceput sa moara.
Pe langa faptul ca vatama fauna din desert, gazul ridica inca o problema. Gazul metan este inflamabil si o concentratie de numai 5% in aer poate cauza o explozie.
Concentratiile mari de gaz care se scurgeau din craterul deschis faceau ca zona sa fie expusa unui dezastru major. Asa ca savantii s-au decis sa elimine gazul natural printr-o metoda pe care o credeau rapida si usoara – incendierea Portii iadului.
In cadrul multor operatiuni de forare dupa gaz natural, gazul in exces care nu poate fi capturat este eliminat printr-o ardere controlata. Cunoscuta drept flambare, practica este folosita in lumea intreaga.
Asa ca savantii nu faceau nimic iesit din comun atunci cand au incendiat Poarta iadului. Asta se intampla cu 48 de ani in urma, in 1971. Astazi, craterul Darvaza inca arde.
Spre deosebire de focurile controlate din alte zone de foraj pentru gaz, geologii de la Karakum nu stiau care era cantitatea de gaz natural cu care aveau de-a face.
Astfel, ceea ce ar fi trebuit sa fie o ardere care sa dureze cateva saptamani a devenit un incendiu care dureaza de decenii intregi. Si nu pare ca are de gand sa se opreasca prea curand.
In 2010, la aproape 40 de ani dupa ce a inceput arderea, presedintele Turkmenistanului, Gurbanguli Berdimuhamedov, a vizitat Poarta iadului si le-a ordonat geologilor sa gaseasca o cale sa opreasca incendiul.
Presedintele si-a exprimat ingrijorarea ca flacarile eterne ar face imposibil forajul in alte zone cu gaz. Cum rezervele de gaz natural ale Turkmenistanului se afla pe locul al cincilea in lume, viitoarele foraje ar putea aduce venituri enorme acestei tari.
Insa lipsa conductelor internationale si groapa incendiara au facut ca eforturile de dezvoltare sa se opreasca. In anii scursi de la cererea presedintelui, nu s-a facut niciun efort pentru stingerea flacarilor.