Eugen LOVINESCU (1881-1943)

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

24.07.2019

Adauga la favorite

314 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Al patrulea fiu al prof. Vasile T. Lovinescu (pe numele lui adevarat Vasile Teodorescu) si al Profirei (n. Manoliu), Lovinescu urmeaza gimnaziul la Falticeni, apoi "Liceul internat" din Iasi (1896-99), avandu-i profesori pe A. Densusianu, J.B. Hetrat, S. Mehedinti si M. Pompiliu. Inscris la Universitatea din Iasi, o paraseste dupa cateva saptamani, mutandu-se la sectia de limbi clasice a Universitatii din Bucuresti. Audiaza cursurile lui T. Maiorescu si N. Iorga. Isi sustine licenta cu o lucrare despre sintaxa latina (1903). Profesor la liceul din Ploiesti (1904-06), debuteaza in suplimentul literar al ziarului Adevarul (1904) si se face cunoscut prin foiletoanele publicate in Epoca (1904-06), stranse in volumul Pasi pe nisip. Obtine titlul de doctor (in Franta, 1909) cu o lucrare despre Jean Jaques Weiss et son oeuvre litteraire (tiparita in acelasi an, cu o prefata de Emile Faguet); lucrare suplimentara: Les voyageurs francasis en Grece au XIX-e siecle (1909, cu o prefata de Gustave Fourgeres). Colaboreaza la Convorbiri literare, Viata romaneasca si, mai ales, la Convorbiri critice. Monografiile sale despre Gr. Alexandrescu, C. Negruzzi, G. Asachi indica interesul pentru zona clasicitatii. Incercarile de a intra in ierarhia universitara, la Bucuresti, apoi la Iasi (unde e profesor suplinitor intre 1911-12), din nou la Bucuresti (dupa primul razboi mondial), se soldeaza cu esecuri amare.

Publica foiletoane in Viata literara, Falanga, Flacara, Noua revista romana, Rampa, adunate in seria Critice (I-IX, 1915-23). Editeaza magazinul ilustrat Lectura pentru toti (1918-20) si revista Sburatorul (1919-22; serie noua, 1926-27), patronand, pana la sfarsitul vietii, si cenaclul cu acelasi nume. Elaboreaza, pe bazele teoretice ale "modernismului", sintezele Istoria civilizatiei romane moderne (I-III, 1924-25) si Istoria literaturii romane contemporane (I-VI, 1926-29), in care preocuparea autorului e de a pune de acord evolutia sociala cu cea cultural-artistica, punctul sau de vedere fiind ca aceste doua realitati se supun, deopotriva, legii sincronului. Dupa ce da o editie definitiva a Critice-lor, incepe seria de Memorii (I-III, 1932) si, in paralel, ciclul romanesc Bizu (Bizu; Firu-n patru; Diana; Mili; Acord final), cu accente autobiografice. Totodata, publica, sub forma de roman, doua episoade romantate din viata sentimentala a lui Eminescu: Balauca si Mite (ambele in 1935), negate cordial de G. Calinescu (care nu agrea speta usuratica a biografiei romantate).

In ultimii ani de viata, se dedica - nu fara legatura cu temperatura morala a momentului - studiului mostenirii maioresciene: T. Maiorescu (I-II, 1940), T. Maiorescu si contemporanii lui (I-II, 1943-44), T. Maiorescu si posteritatea lui critica (1943). Prin magistratura pe care o exercita in epoca, Lovinescu este, probabil, cel mai important critic roman, dupa Maiorescu: el repune analiza pe terenul autonomiei esteticului, fara a eluda totusi factorii istorici si rolul unui "spirit al veacului" in formarea curentelor si personalitatilor creatoare. A introdus noi criterii si un limbaj modern in critica. "Impresionismul" judecatilor din foiletoane este compensat prin marile sale lucrari de sinteza, unde analiza sociologica, istorica si estetica se completeaza in mod organic.

Eugen LOVINESCU (1881-1943)

Semnaleaza o problema