Te-ai intrebat vreodata cat la suta folosim din creier? Iata unul dintre exemplele de pseudostiinta preferate ale Hollywoodului: oamenii isi folosesc numai 10% din creier, iar „activarea" celorlalte 90 de procente – care sunt „adormite" – le-ar permite oamenilor obisnuiti sa dea dovada de abilitati mentale extraordinare.
Creierul uman ne fascineaza pe toti. In filmul „Phenomenon" (1996), John Travolta capata abilitatea de a prezice cutremure si invata pe loc limbi straine. Scralett Johnason devine o maestra a artelor martiale in „Lucy" (2014). Bradley Cooper scrie un roman peste noapte.
Aceste clisee ale filmelor SF sunt preferatele publicului. Astfel, pe buna dreptate, se naste intrebarea: cat la suta folosim din creier? Intr-un studiu, 65% dintre respondenti au fost de acord cu afirmatia: „Oamenii isi folosesc numai 10% din creier in mod obisnuit." Insa adevarul este ca ne folosim intregul creier, tot timpul.
De unde stim asta? In primul rand, daca am avea nevoie de numai 10% din creier, cele mai multe vatamari ale creierului nu ar avea consecinte observabile, deoarece ar afecta parti ale creierului care oricum nu faceau nimic.
Stim, de asemenea, ca natura descurajeaza dezvoltarea unor structuri anatomice inutile. Daca oamenii timpurii ar fi alocat resurse pentru cresterea si mentinerea tesutului cerebral inutil, ar fi fost depasiti de cei care ar fi folosit resursele pretioase pe lucruri mai necesare pentru supravietuire si pentru succes la reproducere.
Sisteme imunitare mai tari, muschi mai tari, par mai aratos – orice ar fi mai folositor decat sa ai capul plin de tesut inert.
Datele arata clar ca portiuni mari din creier – mult mai mult de 10% – sunt folosite pentru tot felul de activitati, de la sarcini simple cum ar fi odihna sau privitul pozelor pana la cele complexe, cum ar fi cititul sau calculele matematice. Savantii inca nu au gasit o zona a creierului care sa nu faca nimic.
Deci, cum am ajuns sa credem ca 90% din creierul uman este inutil? Mitul acesta este atribuit in mod incorect savantului William James, din secolul XIX, care a propus teoria conform careia cea mai mare parte din potentialul nostru mental nu este folosit.
Insa nu a specificat vreun procentaj. Albert Einstein – un magnet pentru atribuirea incorecta de citate – a fost, de asemenea, facut responsabil de aceasta opinie.
De fapt, probabil ca acest concept isi are originea in industria americana de autoperfectionare. Ideea apare cel mai devreme in prefata la bestseller-ul lui Dale Carnegie, publicat in 1936, „Cum sa castigi prieteni si sa influentezi oamenii".
Ideea ca stapanim numai o parte din potentialul creierului a fost calul de bataie al multor asa-zisi guru motivationali, al „negustorilor" New Age si al scenaristilor lipsiti de inspiratie.
Evident, este o veste proasta pentru cei care sperau sa devina genii peste noapte. Vestea buna este ca munca din greu aduce rezultate.
Ai toate motivele sa crezi ca poti creste puterea creierului tau ocupandu-te regulat cu sarcini mentale grele, cum ar fi cantatul la un instrument muzical, rezolvarea de probleme de aritmetica si teste de logica sau lectura.