Omul care-a vrut sa le vanda englezilor ,America

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

21.01.2019

Adauga la favorite

487 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Lider curajos si neinfricat in lupta, Benedict Arnold s-a schimbat in rau dupa ce nu a fost avansat asa cum se astepta si a fost acuzat ca a irosit fondurile primite de la guvern. Avand nevoie de bani pentru viata sa extravaganta, a fost gata sa predea fortul West Point inamicului.

Boot Monument

In National Historical Park din Saratoga, exista un monument fara nume, reprezentand o cizma ostaseasca. La baza postamentului, o inscriptie enigmatica:

„In memoria celui mai stralucit soldat al armatei nord-americane, care a fost ranit de moarte in acest loc… la 7 octombrie 1777, cand a castigat pentru compatriotii sai batalia decisiva a Revolutiei Americane, iar pentru sine gradul de general de divizie.“

Eroul anonim este nimeni altul decat Benedict Arnold, al carui nume, in Statele Unite, este sinonim cu tradarea. Nascut la 14 ianuarie 1741 in Norwich, Connecticut, Benedict Arnold a fost un tanar energic, inzestrat cu forta, agilitate si vitalitate neobisnuite.

La 14 ani, a fugit de acasa si s-a inrolat in trupele coloniale care luptau in razboiul dus impotriva francezilor si indienilor intre 1754 si 1763. Dar viata de soldat l-a dezamagit si baiatul a dezertat si s-a intors acasa — numai tineretea l-a salvat de Curtea Martiala.

La douazeci si unu de ani, Arnold s-a orientat spre afaceri, iar in 1767, se casatorea cu Margaret Mansfield, care in urmatorii cinci ani i-a daruit trei fii.

Un luptator stralucit
Benedict Arnold

Cand la New Haven au ajuns vesti despre prima batalie a Revolutiei Americane, Arnold avea grad de capitan in Garda populara din Connecticut. S-a inrolat imediat ca voluntar si peste zece zile a ajuns in regiunea Bostonului. Numit colonel, a propus un asalt asupra fortului britanic Ticonderoga, de la lacul Champlain.

La 10 mai, Arnold cucerea fortul. Dupa o cearta pentru comanda asupra trupelor si dupa ce a vazut ca statul Massachusetts nu-i ramburseaza banii pe care ii cheltuise din buzunarul propriu in timpul campaniei, in iulie Arnold s-a intors acasa. In lipsa lui, sotia murise.

Desi marcat de pierderea suferita si de neintelegerile cu autoritatile, in august Arnold a revenit in Massachusetts si s-a prezentat noului comandant suprem, George Washington. A sustinut cu tarie o interventie impotriva Canadei, ramasa loiala britanicilor, ceea ce Washington a aprobat cu entuziasm.

Dupa ce au reusit sa cucereasca Montrealul, sub comanda lui Richard Montgomery, trupele s-au impotmolit in asaltul asupra Quebecului, pierzand aproape jumatate din efectiv. Montgomery a murit, Arnold a fost ranit la picior.

Cu soldatii ramasi, Arnold a reusit sa mentina asediul pana in mai 1776, cand intaririle primite de trupele britanice l-au convins ca era mai prudent sa se retraga.

Ajuns acum general de brigada, Arnold a alcatuit o flota de vase mici cu care a tinut piept, in octombrie, unei tentative britanice de invazie prin lacul Champlain. Arnold se va dovedi de doua ori util in mentinerea unitatii coloniilor.

Ranit in orgoliu si anchetat
Nu intreaga conducere a armatei impartasea stima lui Washington pentru Arnold. Ca atare, in februarie 1777, nu a fost avansat general de divizie, asa cum fusesera avansati alti cinci ofiteri mai tineri decat el.

Doar rugamintile personale ale comandantului suprem l-au impiedicat sa demisioneze. In aceeasi primavara, a respins o invazie britanica in Connecticut, fapt pentru care primea si avansarea, dar fara a i se recunoaste vechimea pe care o avea comparativ cu ceilalti cinci.

Pentru orgoliul lui Arnold, recompensa era incompleta. Dar ceea ce el considera un atentat la mandria sa se va dovedi a fi nesemnificativ pe langa ce va urma.

Congresul Continental a inceput sa investigheze felul in care Arnold administrase fondurile in timpul campaniei canadiene din 1775-1776. Nu a reusit sa justifice 55.000 din cei 66.671 de dolari care fusesera alocati expeditiei si a dat vina pe un casier care se ocupase de administrarea banilor si care disparuse.

Arnold s-a aparat invocand faptul ca de multe ori apelase la creditul personal pentru a-si putea plati trupele. A demisionat din armata la 11 iulie 1777. In aceeasi zi, Congresul a primit o scrisoare din partea lui Washington: comandantul suprem solicita un ofiter energic si cu initiativa, care sa-l ajute sa respinga noile incercari ale englezilor de a scinda coloniile. Indica si numele celui pe care il prefera: Benedict Arnold.

Arnold si-a retras demisia si s-a alaturat armatei lui Horatio Gates la timp ca sa impartaseasca triumful din octombrie de la Saratoga. Ca rasplata pentru rolul jucat in obtinerea victoriei, Congresul i-a recunoscut vechimea. Impuscat in acelasi picior ca si cu doi ani inainte, in Quebec, Arnold a plecat peste iarna acasa, ca sa se restabileasca.

Pana in mai 1778 Arnold se refacuse indeajuns ca sa se alature armatei lui Washington, la Valley Forge, iar luna urmatoare, dupa ce britanicii evacuasera Philadelphia, era numit comandant militar al orasului care la acea data devenise capitala Americii.

Deoarece ranile il suparau prea tare ca sa se mai poata intoarce efectiv pe campul de lupta, Arnold a inceput sa nutreasca ambitii sociale. Cumparase o resedinta luxoasa in capitala, tinea mai multi servitori si se deplasa intr-o caleasca eleganta — un fast pe care solda sa de militar nu-l putea sustine.

Candva in timpul verii o cunoscuse pe Peggy Shippen, o tanara de 18 ani plina de viata, care nutrea in secret dupa sentimentele unui capitan de armata, pe nume John Andre. In noiembrie, totusi, incepuse sa observe curtea pe care i-o facea Arnold si, in ciuda diferentei de varsta de douazeci de ani, la 8 aprilie 1779 Arnold si Peggy Shippen s-au casatorit.

O tranzactie suspecta
Dar casatoria a fost umbrita de un necaz ce s-a abatut asupra lui Arnold. Consiliul din Pennsylvania ii adusese in februarie mai multe acuzatii oficiale de conduita necorespunzatoare.

Printre ele, si aceea ca permisese descarcarea ilegala a lui Charming Nancy, un vas de pirati care fusese capturat, si ca rechizitionase apoi douasprezece furgoane ale armatei ca sa transporte incarcatura la Philadelphia si s-o puna in vanzare. Arnold primise jumatate din profitul realizat prin aceasta tranzactie suspecta.

La 5 mai, el ii scria iritat lui Washington:

„Daca Excelenta Voastra ma considera un tradator, atunci, pentru numele lui Dumnezeu, trimiteti-ma imediat in fata justitiei si, daca voi fi gasit vinovat, executati-ma! Nu vreau nici o favoare! Vreau doar sa se faca dreptate.“

Cerea sa fie judecat de catre un tribunal militar. Curtea Martiala a dat verdictul abia la 26 ianuarie 1780: era gasit vinovat in doua din cele opt capete de acuzare si pedepsit cu mustrare de catre comandantul suprem.

Drumul spre tradare
In zilele de dupa scrisoarea patimasa adresata lui Washington — dar mult inainte de a se fi pronuntat Curtea Martiala — Arnold a inceput o corespondenta secreta cu britanicii. Omul cu care el isi negocia abandonarea patriotismului era chiar John Andre, avand acum gradul de maior si functia de aghiotant al comandantului suprem britanic de la New York, Sir Henry Clinton.

John Andre, cel cu care Arnold a negociat tradarea

Peste ani, Arnold a incercat sa sustina ca avusese motive intemeiate sa schimbe tabara: neincrederea in capacitatea americanilor de a-si dobandi independenta, alianta cu francezii, pe care o considera umilitoare.

Istoricii mentioneaza alte motive, mai personale si mai putin altruiste: faptul ca Congresul intarziase sa-l avanseze, ca i se reprosase conduita necorespunzatoare si ca fusese trimis in fata Curtii Martiale si nevoia de fonduri suplimentare care sa sustina noul sau mod de viata.

Intr-una dintre primele scrisori adresate lui Andre — scrisa codat si transmisa prin intermediari — Arnold preciza explicit ca astepta sa fie platit, cerand un onorariu echivalent cu riscul serviciului adus. Suma mentionata: 10.000 de lire.

Dar pe britanici nu-i interesau informatiile despre miscarile trupelor americane si despre amplasarea vaselor de razboi franceze. Britanicii voiau un plan al fortaretei West Point.“

Intalnirea fatala
Fortareata americana era principalul obstacol in fata inaintarii trupelor britanice spre lacul Champlain si Canada, pentru a putea izola New England de celelalte colonii rebele.

Catre toamna, negocierile s-au intrerupt, iar Arnold a petrecut cateva luni neplacute asteptand verdictul Curtii Martiale. In august, dupa multa insistenta, Arnold a reusit sa-l convinga pe Washington sa-i dea comanda fortaretei West Point.

Spre sfarsitul lunii, el a primit o scrisoare de la Andre, care ii oferea 20.000 de lire daca preda britanicilor fortareata, cu cei 3.000 de oameni, cu artileria si proviziile.

In noaptea de 22 septembrie, Arnold si Andre s-au intalnit intr-un punct de pe tarmul fluviului Hudson. La ivirea zorilor, cazusera de acord si se pregateau sa se desparta.

Dar corabia Vulture, care il astepta pe Andre, era prinsa sub focul americanilor, asa ca englezul trebuia sa se intoarca la New York pe uscat. Arnold i-a emis un permis de trecere pe numele John Anderson, ca sa poata trece prin liniile americane.

West Point

Imbracat in haine civile, Andre a pornit pe cai ocolite spre New York in aceeasi seara. In cizme avea ascunse documentele date de Arnold. Sambata dimineata, a fost oprit de trei patrule de patrioti care isi aratau fidelitatea fata de cauza jefuind simpatizanti britanici.

Dezamagiti ca Andre avea asupra lui putini bani, l-au silit sa se dezbrace, descoperind astfel documentele incriminante. Luni, la micul dejun, Arnold a primit o scrisoare in care i se aducea la cunostinta ca fusese capturat „John Anderson“, posesor al unui permis de trecere cu semnatura sa si avand asupra lui documente care priveau apararea fortaretei West Point.

Documentele fusesera trimise lui Washington care se indrepta spre West Point venind din Connecticut. Arnold a sarit de la masa, a cerut sa i se puna saua pe cal si a pornit in galop. Ajuns la Hudson, s-a urcat intr-o barca si a poruncit sa fie dus pe corabia Vulture. Sosit acasa la Arnold la o jumatate de ora dupa ce tradatorul fugise, Washington a primit documentele.

Unul executat, celalalt liber
Judecat ca spion si condamnat, John Andre a fost spanzurat la 2 octombrie 1780. Cat despre Arnold, castigul lui imediat a fost urmat de ani de frustrari. Cand a ajuns la New York, a primit 6.315 lire sterline, mult sub ceea ce astepta ca rasplata a tradarii, dar totusi o suma frumoasa. A luptat in continuare de partea britanicilor, iar dupa sfarsitul Razboiului de Independenta a plecat cu familia in Anglia.

Urmatorii douazeci de ani din viata i-a petrecut invocand importanta pe care o avusese in Revolutia Americana, dar a descoperit curand ca majoritatea britanicilor il desconsiderau pe tradator la fel de mult ca americanii.

De trei ori si-a oferit serviciile in razboaiele contra lui Napoleon si tot de atatea ori a fost refuzat,. Desi primise ca rasplata si un teritoriu mare in Canada, cand a murit — in 1801, la Londra — a lasat in urma datorii de 5.000 de lire sterline.

Omul care-a vrut sa le vanda englezilor ,America

Semnaleaza o problema