Rapusi de maladia sinceritatii in toate, de un realism aproape contondent, dar vorbind cu nespusa sfiala despre procreere si tandrete, oamenii veritabili din satul romanesc si-au marturisit povestea de dragoste.
Am intrebat cu brutalitate despre viata de cuplu, despre nastere si procreere. Ni s-a raspuns uneori monosilabic, alteori firesc, dar intotdeauna ca despre niste taine cu care ar trebui sa incetam a mai fi flecari. Nici amintirea pumnului sau a palmei primite de la barbat n-au starnit marturisiri in lacrimi, ci mai degraba rasete infundate si impaciuitoare, ochii batranelor pastrand ceea ce inteleg ele si acum prin trufia de „femeie maritata".
In satul romanesc autentic, unde in continuare femeii i se spune „femeie" si barbatului, „om", fericirea tineretii si a traiului intr-o singura camera cu 10 copii, nu are cum sa se esompeze vreodata. E firescul unei vieti traite mai bine de 60 de ani langa acelasi barbat, langa aceeasi femeie! E un destin asumat ca atare urmand poate cea mai veridica dintre sintagme: „viata este de fapt ATAT de simpla!"