si feminista vazuta de Dollores Benezic.
Scriitoarea Sidonia Dragusanu a trait o viata ca in romanele ei: a starnit pasiuni, a iubit cu disperare, a fost parasita de sot, dar iubita de public. La 40 de ani de la moartea ei, familia in reediteaza opera
Inainte de orice, Sidonia Dragusanu a fost fiica lui Leon si a Matildei. S-a nascut la 4 august 1908 in familia lui Leon Draguseanu, un respectabil, dar cam in varsta, administrator de spital bucurestean. Cand a nascut-o pe Sidonia, Matilda avea 22 de ani si o inima zburdalnica. Inima i-a dat ghes sa divorteze de Leon si sa-si orienteze palpitatiile spre tanarul ofiter Puiu Dumitrescu, in fata caruia poza adesea, din foisorul familiei, cu ghergheful de brodat in brate. Tarziu s-a aflat ca Tilda nu stiuse nici macar sa coasa o butoniera. In schimb, a stiut sa fructifice gradul militar al urmatorului ei sot. Partener de tenis pentru zvapaiatul Carol al II-lea, Puiu Dumitrescu a ajuns general in Armata Romana. Iar asta a facut-o mai cu seama pe Matilda „generaleasa", rol ce i-a venit manusa si l-a purtat pana la batranete. Greu de spus cat o fi afectat-o divortul parintilor pe micuta Sidi. Multe din romanele, piesele de teatru, articolele Sidoniei sunt povesti in care dragostea nu tine, cunoaste triumfuri palide si vremelnice, barbatii insala, femeile sufera, viata merge mai departe.
Sidonia s-a remarcat inca din adolescenta printr-o fire jucausa, ceea ce avea s-o formeze pe femeia vesela si tonica de mai tarziu. La pensionul Choisy-Mangiru – tinut in epoca de o frantuzoaica si un roman neaos – le juca farse profesoarelor, impreuna cu colegele. Avea 14-15 ani cand a inceput sa scrie piese de teatru care se jucau chiar acolo, in scoala. Romanul ei de debut si multe din scrierile publicate mai tarziu aveau sa contina personaje si intamplari din perioada pensionatelor de fete, o epoca in care femeia nu era crescuta pentru cariera, ci pentru iubit. Sau gatit.
Aparitia ei in lumea literara s-a integrat intr-un val stangist, progresist si feminist, ce avea sa fie remarcat de diversi scriitori consacrati: Eugen Ionescu, ramas un prieten drag Sidoniei chiar si dupa ce a plecat din tara, sau George Calinescu. Unii le persiflau, altii le iubeau. Invidiosi care sa le minimizeze talentul, pe motiv ca „literatura pentru femei" ar fi o subcultura, se mai gasesc si azi. Valul in care s-a afirmat si Sidonia a impus in timp nume mari in istoria literaturii si artei: Geo Bogza, Gelu Naum, Aurel Baranga, pictorul si sculptorul Ion Vlasiu, poetul Marcel Avramescu, Stefan Roll, pictoritele Magdalena Radulescu si Ligia Macovei. Erau progresisti, dadaisti, revoltati, teribilisti. Femeile experimentau sexual, exersau libertinajul, se emancipau. Majoritatea au esuat in realismul socialist dupa razboi, dar asta li s-a intamplat si multor barbati.
Sidonia nu a fost atat de indrazneata precum colegele ei de generatie. Romanul ei de debut, „Intr-o gara mica", publicat in 1934 (si reeditat in 2017), emana inocenta adolescentina a unei epoci desuete. Si totusi a fost ales, editat, publicat si premiat ca cel mai frumos din 60 de alte manuscrise propuse editurii Cugetarea, unele chiar ale autorilor consacrati.
Inainte de a deveni celebra, inainte de a fi oprita pe Calea Victoriei de cititoare care o intrebau de destinul uneia sau alteia dintre eroinele ei sau ii cereau pur si simplu sfaturi de viata, Sidonia a fost ceea ce azi se cheama pretios freelancer. Lucia Demetrius, poeta din cenaclul Sburatorul al lui Lovinescu si prietena timp de 40 de ani cu Sidonia, isi amintea viata ei grea de dinainte si din timpul razboiului, cand, „ca ziarist, nefiind afiliat la niciunul din partidele burgheze, alergai cu articolul greu de plasat si prost platit la redactiile pe care le socoteai mai putin corupte. Uneori traiul de toate zilele ii punea probleme greu de dezlegat. Totusi le facea fata cu o incredere, seninatate si forta interioara care n-au lasat-o sa plece fruntea, sa lunece in disperari uneori justificate si care vremelnic ne ingenunche pe fiecare dintre noi. Avea un humor care n-o parasea niciodata, neasteptat, original, galgaitor care izbucnea in fata fiecarei imprejurari. Oh, cum stia sa rada Sidonia! Si cum radeai impreuna cu ea! Sidonia Dragusanu a fost pentru prietenii ei ca iarba de leac."
Umorul Sidoniei era tonic, fara indoiala, insa el ascundea poate mici sau mari nefericiri, neimpliniri personale. Viata sentimentala a Sidoniei s-a inscris perfect in esantionul reprezentativ al cititoarelor sale: iubiri refuzate, iubiri consumate, tradari si suferinte. Legendele urbane ale vremii vorbeau despre o pasiune mistuitoare pe care o facuse scriitorul Ion Vinea pentru „frumusetea flamanda" a Sidoniei Dragusanu. N-au ramas prea multe urme ale acestei pasiuni, in afara catorva mai degraba anecdote de folclor. Paradoxal, se pare ca presa vremii nu era interesata de subiect. Ion Vinea avea aceasta porecla capatata de pe urma originii paterne – Englezul – dar si pentru ca era un barbat fin, elegant, rafinat. Era renumit si prin capacitatea lui de a iubi trei femei in acelasi timp… Una dintre ele, Sidonia, refuza cu indaratnicie sa-i cada in brate, desi tot o legenda spune ca intr-o iarna geroasa, cand o condusese acasa, Vinea ar fi ramas mai bine de un ceas in fata ferestrelor ei, iar ea, cand l-a gasit asa nins si inghetat, l-a invitat in casa.
Daca nu i-a impartasit pasiunea lui Vinea, Sidonia a preferat sa-si traiasca propria pasiune fara sanse, dragostea pentru Miron Radu Paraschivescu, poet comunist in ilegalitate, apoi contestatar al comunismului dupa instaurare, ramas in istorie ca autor al celebrelor „cantice tiganesti". Sidonia l-a cunoscut in 1942, cand erau colegi la unul din nenumaratele ziare la care colaborau amandoi in epoca. Relatia lor a pornit din start ca o camaraderie si asa a ramas pana la moarte, desi probabil mai mult datorita dragostei pe care ea i-o purta au fost si casatoriti, din 1944 pana prin 1950.
Cand a cunoscut-o pe Sidonia, Miron suferea dupa Loti, prima lui nevasta si unica iubire, dupa toate aparentele, si traversa o perioada de celibat autoimpus. Avea un temperament schimbator, capabil de mari pasiuni, dar si de depresii fara sfarsit. Miron mostenise, se pare, o boala psihica de la mama, iar climatul socio-politic interbelic si de dupa razboi i-a accentual starile ciclotimice. A avut mai multe internari in sanatorii, cele mai grele chiar in timpul casniciei cu Sidonia.
„Jurnalul unui cobai" (traducerea romaneasca a „Journal d’un heretique", jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu intre 1940 si 1954), publicat si in Romania dupa 1990, ridica un pic cortina care ascunde viata intima a Sidoniei dupa ce l-a cunoscut pe Miron. El o vede cand iubita, cand camarada, cand povara, piedica in calea gasirii unei fete pe care s-o iubeasca si cu care sa aiba un copil. Miron nu explica de ce e incapabil s-o iubeasca pe Sidonia, dar cine poate spune motivul pentru care iubim sau nu? Oricum, relatia lor se vede oarecum diferit din scrisorile pe care el i le trimitea, fata de ce scria in jurnal. Scrisori inflacarate, pasionale, aproape prea dulcege ca sa reflecte sentimente reale, dar cine suntem noi sa judecam azi inima atat de incercatului poet al „canticelor tiganesti"?
Desi se mai casatoreste de cateva ori pana la moarte, Miron ramane profund legat de Sidonia, si ea de el, intr-o prietenie care a sfidat normele sociale. Ce femeie reuseste sa le fie prietena si confidenta chiar si nevestelor fostului ei barbat? Iar Sidonia a reusit lucrul asta.
Sursa:www.catchy.ro