Cele mai cunoscute doua lucruri despre Henric al VIII-lea sunt faptul ca a avut sase sotii, dintre care si-a executat doua, si faptul ca a separat biserica Angliei de papalitate. Daca primul lucru tine mai mult de povestile incitante ale istoriei, cel de-al doilea-despartirea de Roma-a jucat un rol extrem de important in istoria tarii.
Despartirea de Papalitate
Cea mai surprinzatoare actiune a regelui Henric al VIII-lea, si cea care a avut cele mai mari efecte pe durata lunga, a fost ruperea legaturilor cu Roma. In anii 1530, el a anulat jurisdictia papala si s-a autodeclarat sef suprem al Bisericii pe pamant. Desigur, in multe privinte biserica Angliei era mai strans legata de monarh decat de papa – episcopii erau nominalizati de rege din randul consilierilor si diplomatilor sai. Dar un act atat de indraznet precum proclamarea suprematiei regale in fata Papei era nemaivazut in toata Europa.
Fiica lui Henric, Maria, a revenit la legaturile cu Papalitatea in timpul scurtei sale domnii. Dar dupa moartea ei, in 1558, Elisabeta a continuat politica de respingere a autoritatii papale. De atunci, biserica engleza a ramas independenta, fapt ce a afectat atitudinea si relatiile Angliei cu tarile Europei continentale. Nicio alta actiune a vreunui monarh Tudor nu a influentat atat de mult istoria tarii.
Henry nu s-a limitat la a rupe relatiile cu Roma. Se vedea pe sine ca un rege profet asemenea celor din Vechiul Testament, chemat de Dumnezeu sa purifice biserica. In anii ’30 manastirile engleze au fost inchise, iar practica pelerinajului interzisa. Ambele masuri au avut consecinte importante. O societate cu barbati si femei care, cel putin in principiu, se devoteaza exclusiv venerarii lui Dumnezeu difera foarte mult de o societate fara calugari, adica o societate a carei populatie este toata activa (si contribuabila).
Regele s-a implicat direct si in codificarea a ceea ce crestinii tarii sale trebuiau sa creada. Desi s-a despartit de Roma, a dizolvat manastirile si a interzis pelerinajul, el a respins si doctrina luterana. El a autorizat publicarea si citirea in biserica a Bibliei in limba engleza, actiune cu multe implicatii pe termen lung. De fapt, biserica anglicana a fost un hibrid intre cea catolica si cea protestanta. Probabil ca o foarte mica parte din locuitorii tarii erau complet de acord cu regele;majoritatea poate ca ar fi preferat sa ramana catolici, in timp ce doar o minoritate a acceptat, fara niciun dubiu, reforma.
In multe privinte, influenta lui Henric s-a dovedit a fi decisiva atunci cand Elisabeta a trebuit sa decida pe cale o va lua biserica regatului ei. Ea alege calea protestanta, dar doctrina si ritualurile pastreaza acea ambivalenta caracteristica perioadei lui Henry. Biserica Anglicana nu trebuia sa fie catolica, dar nici protestanta in adevaratul sens al cuvantului.
Henric al VIII-lea a fost si un rege razboinic. In 1513, 1523 si la mijlocul anilor ’40 a lansat invazii in Franta si a continuat sa pretinda ca el este adevaratul rege al Frantei. Ambitios, el a cheltuit o avere pentru campaniile militare din Scotia si Franta. De asemenea, regele a fost un pasionat constructor. Putini monarhi au investit atat de mult in palate grandioase si cabane de vanatoare.
Cele sase sotii
Apoi, mai e si chestiunea celor sase sotii, cea mai raspandita si discutata problema cu privire la Henric al VIII-lea. Mai intai, Caterina de Aragon, sotia pe care a repudiat-o atunci cand s-a indragostit de Anne Boleyn;Anne, mama viitoarei Elisabeta I, executata trei ani dupa casatorie pentru adulter;a treia sotie, Jane Seymour, care moare la scurta vreme dupa ce da nastere singurului fiu al regelui, Edward;Anne de Cleves, in urma unei casatorii aranjate din motive diplomatice si anulata cat s-a putut de repede deoarece regele o considera respingatoare din punct de vedere fizic;apoi foarte tanara Catherine Howard, si ea executata, tot pentru adulter;si, in sfarsit, ultima casatorie, cu Katherine Parr.
Imaginea cel mai des asociata cu Henric al VIII-lea este cea a regelui dedicat mai mult placerilor, si nu muncii. Aceasta imagine nu este insa si una conforma realitatii. Regele a fost inconjurat de mai multi consilieri foarte bine pregatiti – Thomas Wolsey, Thomas More, Thomas Cromwell, cu ajutorul carora si-a adminstrat foarte bine regatul. Henry se pricepea foarte bine la a-i lasa pe ministrii sai sa-si asume responsabilitatea pentru politicile nepopulare – de la impozite la dizolvarea manastirilor. De fapt, niciun alt monarh din dinastia Tudorilor nu a avut atat de mult succes in a lasa impresia ca altii erau responsabili, intr-atat incat unii credeau ca regele era de fapt influentat si manipulat de altii. Apoi, Henric al VIII-lea nu a sovait cand si-a eliminat, inclusiv fizi, cei mai apropiati sfetnici, atunci cand acestia isi servisera scopul si nu-i mai erau utili.
(Thomas More, filosof si umanist cunoscut, consilier al lui Henry al VIII-lea;a fost executat pentru ca s-a opus pretentiilor regelui de a fi acceptat ca sef suprem al bisericii)
In fata opozitiei si refuzului de a se supune, niciun alt rege (sau regina) Tudor nu a fost atat de nemilos. Departe de a fi un rege influentabil, manipulat, Henric al VIII-lea a fost un monarh implacabil, devenit – in anii 1530 – un tiran, dar unul care a schimbat definitiv fata Angliei.