Din muzicanti care cantau la nunti si botezuri, lautarii din Clejani au ajuns, dupa Revolutie, pe marile scene din Occident, unde muzica lor s-a transformat intr-un fenomen. Romania a ales sa-i ignore, desi avem de-a face cu ultimii descendenti ai lautarilor de odinioara.
Sunt 25 de ani de cand o mana de lautari din satul Clejani (judetul Giurgiu) zguduie Occidentul cu muzica noastra traditionala fara ca in Romania sa existe vreun interes pentru aceasta poveste. O poveste aproape incredibila, in care niste muzicanti nestiutori de carte, multi dintre ei batrani, ramasi fara par pe cap si fara dinti in gura, si-au luat instrumentele si s-au urcat cu ele pe marile scene ale lumii, de la Opera din Paris pana la Carnegie Hall-ul din New York.
Au aparut in filme, au fost subiect de documentar, le-au cantat actorilor de la Hollywood, au castigat premii internationale si au fost prezentati in publicatiile occidentale ca niste intrumentisti inegalabili. Toate acestea n-au fost de ajuns pentru ca Romania sa inteleaga ceea ce urmeaza sa piarda. Muzicantii din Clejani sunt din ce in ce mai putini si mai batrani. In curand nu vor mai fi deloc, pentru ca tinerii nu mai vor sa invete mestesugul lautariei, cu care tiganii din aceste parti si-au castigat painea vreme de sute de ani.
Odata cu ei dispare o lume si un repertoriu inestimabil, care n-a fost transcris pe niciun portativ, ci a existat numai in mintea acestor lautari, transmis din generatie in generatie. Sunt melodii in care s-au concentrat toate bucuriile si toate suferintele taranului roman, e muzica parintilor si a bunicilor nostri, cantata dupa ureche si innobilata de atingerea magica a improvizatiei. (sursa)