Strecurandu-se noaptea prin paduri, rasul a devenit concurent fara voie al vanatorilor. Paseste pe poteci fara sa miste o frunza, umbla solitar si lasa urme putine.
Vizuinile lui, ascunse in scorburi, sub trunchiuri cazute sau in vagauni de stanca, sunt de nereperat. Cutreiera pe suprafete foarte mari, in zone inaccesibile omului, pe care il evita, prudent. Numele lui – rasul (Linx linx) – vine de la tipatul caracteristic. De multe ori, sunetul fioros e menit sa alunge puii de un an de langa mama, pentru a face loc urmatoarei generatii. Rasul traieste in muntii Romaniei, cu o concentrare usor mai mare in ramura orientala, dar si in zonele subcarpatice, acolo unde gaseste paduri compacte si hrana. Carnivor obligatoriu, vaneaza noaptea, iar prada merge de la soareci la cerbi.
Acum stim mult mai multe despre aceasta specie enigmatica decat acum opt ani, cand, impreuna cu alti colegi, am inceput proiectul de cercetare si conservare a carnivorelor mari in judetul Vrancea, sustinut prin Programul LIFE Nature. Pe teren am inteles ca acuitatea simturilor si precautia acestui vanator nocturn ne vor impiedica demersurile. Intamplari cu rasi am trait putine, toate legate de faptul ca incercam sa capturam cateva exemplare – asta timp de vreo patru ani, cu 200 de zile de panda pe an. De cele mai multe ori, eram pur si simplu fentati de rasi, iar contactele nu erau in situatii care sa ne umple de fala. Un simplu cartonas imbibat cu irezistibila esenta de iarba-matelor (Nepeta cataria) si felinele, cu mirosul lor extrem de fin, vin ata la capcane. Custile atraumatice se inchid, urmeaza tranchilizarea si animalul capata un colar cu emitator radio si GPS, astfel incat echipa noastra sa-i poata monitoriza deplasarile si comportamentul.
Mai tarziu, prin 2005, in studiul rasilor din Vrancea s-au utilizat camere video cu infrarosu si senzori de miscare. Muti de uimire, am urmarit cum primavara masculii si femelele petrec impreuna cateva zile pline de dragoste. Acum avem date care sa confi rme ca rasul prefera padurile de munte, intinse si linistite, dar coboara si pe dealurile mai inalte, instalandu-se in paduri dese sau rape adanci, cu tufarisuri de nepatruns. Patruleaza pe culmi sau in plantatii de conifere de pe langa zonele stancoase. E un animal atasat de teritoriul lui, care isi pastreaza potecile, in stare totusi sa parcurga peste 40 de km intr-o singura noapte daca are nevoie de hrana.
In Vrancea, teritoriile rasilor monitorizati prin telemetrie si GPS sunt similare cu ale felinelor din Polonia si Elvetia – circa 480 kmp. In ultimii ani, in acest judet a fost evaluat un efectiv de circa 80 de exemplare (5,5% din populatia Romaniei si 3,5% din populatia Europei). Rasul este un carnivor de talie mijlocie, categoric cel mai mare felid din Europa. Ajunge la 45 de kilograme, 1,5 metri lungime si o inaltime de 85 cm. Urechile lui mari, de 4-5 cm, se termina cu smocuri de par care il fac de neconfundat. Blana galbui-roscata are pete negre foarte variate, astfel incat se poate spune ca nu exista doi rasi identici. Chiar si urmele rasilor sunt discrete.
Ghearele nu apar imprimate decat daca se catara sau aluneca. El lasa in urma o partie foarte sinuoasa, cu intreruperi dese, care sugereaza salturi mari. Tot din salt isi ataca si prada, pe care o ucide in mod caracteristic felinelor, agatandu-se de ea si apucand-o de beregata, fara sa o eviscereze, ca lupul, ci omorand-o prin asfi xiere sau printr-o hemoragie puternica. De regula, dupa ce se hraneste, lasa craniul, oasele si viscerele intacte. Cum rasul consuma putin la o masa, prada e adesea reperata de ursi, care il alunga, sau de alte animale, astfel ca sansele de a gasi un animal ucis de ras sunt foarte mici.
Odinioara raspandita in toata Europa, felina aproape ca a disparut in ultimul secol din vestul si centrul continentului, fiind redusa la cateva populatii izolate, cu un numar mic de indivizi. In ultima suta de ani, populatia de ras din Romania a cunoscut o evolutie pozitiva (de la circa 150 de exemplare in perioada 1930-1940, la peste 1.500 de exemplare in prezent). In ultimul deceniu insa, din cauza influentei activitatilor umane, curba este descendenta. In estimarile anuale ale autoritatilor exista tendinta de supraestimare a populatiei de ras (cifrele oficiale dau 1.800-2.000 de exemplare), atat din cauza lipsei de informatii privind ecologia speciei, cat si a modului de realizare a acestor estimari. Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (IUCN) considera ca specia e pe cale de a fi amenintata intr-un viitor apropiat. Studiile au ca finalitate implementarea unui plan de management care sa combata eficient braconajul si fragmentarea habitatelor, dar sI sa constientizeze opinia publica, pentru a reduce efectele activitatilor umane. Numai in sezonul 2009-2010 a fost aprobata vanarea a 150 de rasi pe teritoriul Romaniei. Ne-am intrebat mereu de ce.
Ca specie protejata, vanarea rasului trebuie justificata de existenta unor pagube in randul septelului sau de primejduirea vietii oamenilor. In Romania, astfel de cazuri sunt foarte rare. In schimb, sunt dese situatiile in care vanatorii se plang ca rasii le omoara capriorii sau cerbii! Ei, si atunci intrezarim raspunsul la chinuitoarea noastra intrebare: rasii sunt concurenti cu vanatorii si – din pacate – rasii nu pot da legi. La finalul proiectelor pentru carnivorele mari din Vrancea, in 2010, dupa studii indelungate, bine fundamentate pe teren, stim ce pasI trebuie facuti pentru a conserva rasii, lupii si ursii din judet. Trebuie protejate suprafete sufi cient de mari pentru a se asigura perpetuarea speciei, trebuie asigurate cai de deplasare intre diferitele habitate sI trebuie delimitate zone-tampon, unde carnivorele mari sa coexiste cu activitatile antropice. Toate acestea se realizeaza in prezent in reteaua ecologica locala de protectie, in care Parcul Natural Putna-Vrancea joaca un rol-cheie.