Rinocerii (titlul original in franceza Rhinoceros), este o piesa de teatru scrisa de Eugen Ionescu in 1959. Este considerata una dintre lucrarile cele mai remarcabile ale teatrului absurd.
Pe durata celor trei acte, locuitorii unui mic oras francez sunt transformati in rinoceri. Figura principala a piesei, Berenger, un om obisnuit si simplu, de multe ori subevaluat si criticat pentru dependenta sa de alcool, se dovedeste a fi singurul om care nu face parte din aceasta metamorfoza.
Actul I
Piesa incepe in piata unui mic oras de provincie francez. Doi prieteni -Jean, elocvent, inteligent, dar foarte arogant si Berenger, un om simplu, timid si bun la suflet, dar care are patima alcoolului - se intalnesc la o cafenea sa discute despre o chestiune foarte importanta. In loc sa vorbeasca despre aceasta, Jean devine furios pentru ca Berenger intarziase si venise in stare de ebrietate. Incepe sa-l mustre pana cand un rinocer traverseaza furios piata, facandu-i pe toti sa tresara inspaimantati.
Oamenii prezenti incep sa discute despre ceea ce tocmai se intamplase cand un alt rinocer apare si striveste pisica unei femei. Acest fapt genereaza teroare si oamenii se aduna in grupuri si incep sa spuna ca prezenta acestor rinoceri nu ar trebui tolerata. Inceputul unei miscari de masa se poate vedea pe scena.
Actul II
Berenger soseste tarziu la serviciu la redactia unui ziar local, dar receptionista redactiei Daisy (de ca Berenger este indragostit) il acopera. La birou, o cearta izbucnise intre Dudard (un ins rational si sensibil) si Botard (un individ violent si temperamental); Botard crede ca aparitia unui rinocer in Franta este total imposibila in ciuda tuturor marturiilor celor care au vazut acest lucru intamplandu-se.
Deodata, doamna Boeuf (sotia unui coleg de munca) apare si spune ca sotul ei s-a transformat intr-un rinocer si ca strazile sunt pline de oameni care se trasforma in rinoceri. Botard protesteaza impotriva existentei unui fenomen asa-numit „rinocerita" despre care doamna Boeuf sustine ca a aparut. El spune ca localnicii sunt prea inteligenti sa se lase pacaliti de discursurile goale ale unei miscari de masa. Totusi, domnul Boeuf (transformat in rinocer) soseste si distruge scarile care duc spre birou, blocandu-i pe toti angajatii si pe seful lor, Domnul Papillion, inauntru. Doamna Boeuf se alatura sotului ei aruncandu-se in casa scarii in timp ce angajatii scapa pe fereastra.
Berenger merge la Jean ca sa-i ceara iertare pentru cearta din ziua precedenta, dar il gaseste pe prietenul sau in pat foarte bolnav. Cei doi incep sa se certe iarasi, initial despre posibilitatea ca oamenii sa se transforme intr-adevar in rinoceri si apoi despre moralitatea transformarilor. Jean este initial inversunat impotriva rinocerilor, dar treptat devine ingaduitor.
Pe parcursul scenei, pielea lui Jean devine din ce in ce mai verde, umflaturile de pe capul sau cresc intr-un corn, vocea lui devine rasusita si el incepe sa paseasca prin apartament ca un animal in cusca. In sfarsit, Jean declara ca rinocerii au exact aceleasi drepturi ca si oamenii si ca „Umanismul a murit, cei care il urmeaza sunt doar sentimentalisti invechiti" chiar inainte de a se transforma si el intr-un rinocer si incepe sa-l urmareasca pe Berenger prin apartament.
Actul III
Toti din oras s-au molipsit de rinocerita, mai putin Berenger, Dudard si Daisy. Berenger este incuiat in apartamentul sau, strigand la rinocerii care navalisera ca au distrus civilizatia, pana cand Dudard soseste sa-l verifice. Dudard banalizeaza trasformarile spunand ca oamenii au dreptul sa aleaga ce vor sa faca, chiar si sa se trasforme; dar Berenger insita ca transformarile nu pot fi voluntare si ca prietenul sau Jean care la inceput ii ura pe rinoceri a fost probabil spalat pe creier. Dudard contraargumenteaza prin faptul ca oamenii isi pot schimba parerea si treptat pot deveni mai toleranti pana ajung la concluzia ca trebuie „sa-si urmeze semenii si liderii". Apoi se transforma si el in rinocer.
Chiar dupa plecarea lui Dudard, soseste Daisy. Ea si Berenger isi dau seama ca au ramas singuri - singurii oameni ramasi intr-o lume de monstrii. Berenger isi marturiseste dragostea pentru Daisy si ea pare sa-i impartaseasca sentimentele. Ei incearca, desi pentru putin timp, sa aiba o viata normala printre rinoceri. Dupa ce Berenger sugereaza ca ei sa incerce sa repopuleze rasa umana, Daisy incepe sa se indeparteze de el, spunand ca Berenger nu intelege dragostea. Ea incepe sa creada ca rinocerii au dreptate - ei care sunt cu adevarat pasionali. Berenger o palmuieste pe Daisy fara sa gandeasca, regretand imediat gestul sau. Berenger rezuma situatia astfel: „ in doar cateva minute am trecut prin douazeci si cinci de ani de casatorie!". Cei doi vor sa se impace, dar nu reusesc. In timp ce Berenger se examineaza in oglinda cautand vreun semn de trasformare, Daisy pleaca repede sa se alature rinocerilor.
Descoperind ca a ramas complet singur, Berenger critica felul in care s-a purtat cu Daisy. In singuratate el incepe sa se indoiasca de propria existenta - limbajul sau, infatisarea sa si constiinta sa.
Singur, realizeaza ca s-a inselat si vrea sa se schimbe in rinocer. Se agita si nu reuseste. Se intoarce la oglinda, fata in fata cu soarta si se prabuseste luptandu-se sa-si accepte conditia. Deodata, se desprinde de oglinda si jura sa lupte impotriva rinocerilor. Berenger striga cu vitejie „ Nu capitulez!" catre public inainte de a se intoarce la fereastra sa strige la rinocerii care treceau.