Din aceeasi categorie
|
Romani care au schimbat lumea: Ana Aslan 899 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romani care au schimbat lumea: Emil Racovita 721 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
100 romani celebri nascuti in Moldova 1.690 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
1969, Anul care a schimbat lumea pentru totdeauna 1.555 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Inventii care au schimbat lumea in anii ‘80 1.351 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ascensiunea civilizatiei: cum grecii au schimbat lumea | 294 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cum ar arata lumea fara Romania. 1.896 vizite - 0 comentarii adaugat de sybylac |
||||||||||||||||||
|
Romani care au schimbat lumea: George Emil Palade 787 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Henry & Anne: Indragostitii care au schimbat istoria -2 609 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cold Waves – Razboi pe calea undelor 757 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Romani care au schimbat lumea: Eugen Ionesco
| Adaugat de Cozana | 20.11.2018 |  Adauga
la favorite |
650 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteTatal sau, Eugen Ionescu, roman, era avocat, iar mama, Marie-Therese (nascuta Ipcar) avea cetatenie franceza. La varsta de patru ani isi insoteste familia in Franta, unde va ramane pana in 1924. In copilarie Eugen Ionescu si sora sa au simtit pe pielea lor drama destramarii caminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatal i-a readus pe amandoi copiii in Romania. In noua lor familie cei mici au fost supusi la unele abuzuri fizice si verbale, iar aceasta trauma a marcat profund destinul artistic al scriitorului.
Marta Petreu sustine ca Marie-Therese Ipcar ar fi fost evreica, iar Florin Manolescu va relua aceasta afirmatie in capitolul consacrat dramaturgului din „Enciclopedia exilului literar romanesc". Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat insa cu acte ca bunica sa, Marie-Therese, era de confesiune protestanta si ca nu este adevarata afirmatia lui Mihail Sebastian din Jurnal ca aceasta s-ar fi convertit la crestinism abia inainte sa moara. Teza Martei Petreu era ca tocmai acest amanunt al originii etnice l-ar fi impiedicat pe Eugen sa se „rinocerizeze", intr-o perioada cand colegii sai de generatie cochetau deja cu ideile totalitare.
Dupa ce mama sa a pierdut procesul de incredintare a minorilor, copilul Ionescu si-a continuat educatia in Romania, urmand liceul la Colegiul National Sfantul Sava din Bucuresti. Examenul de bacalaureat il sustine la Colegiul National Carol I din Craiova. Se inscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti, obtinand licenta pentru limba franceza. Terminand cursurile universitare in 1934, este numit profesor de franceza la Cernavoda; mai tarziu este transferat la Bucuresti. In 1936 se casatoreste cu Rodica Burileanu, iar in 1938 pleaca la Paris ca bursier. Acolo lucreaza ca atasat cultural al guvernului Antonescu pe langa guvernul de la Vichy. Tot acolo isi scrie si teza de doctorat „Tema mortii si a pacatului in poezia franceza" pe care nu o va sustine niciodata. Numirea sa in postul de atasat cultural la legatia Romaniei din Paris se datoreaza politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai multi intelectuali romani, trimitindu-i ca sa lucreze in diplomatie in tarile de care erau legati sufleteste, pe filo-germani in Germania sau pe filo-francezi in Franta. Activitatea politica a atasatului cultural la Paris era insa minimala, Ionescu rezumandu-se sa traduca sau sa faciliteze traducerea unor autori romani contemporani sau sa aranjeze publicarea lor in revistele literare franceze.
Cariera literara
Perioada romaneasca
Primele aparitii ale lui Eugen Ionescu sunt in limba romana, cu poezii publicate in revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critica literara si o incercare de epica umoristica, Hugoliada: Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri si se numeste Elegii pentru fiinte mici. Cele mai de seama scrieri in limba romana raman eseurile critice, reunite in volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitati". Desprindem deja o formula a absurdului, cartea producand uimire, deruta, comic irezistibil. Astfel, dupa ce ataca figurile majore ale literaturii romane din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru ca nu ar fi creat o opera valabila, Eugen Ionescu revine si sustine ca ar putea dovedi exact contrariul!
Intreaga opera ce va urma poate fi considerata ca un efort original si reusit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic si absurd al existentei, fatalitatea mortii, splendoarea si neantul conditiei umane.
Teatrul absurd
Prima lui piesa de teatru, La Cantatrice Chauve („Cantareata cheala") a fost reprezentata la 11 mai 1950 la Theatre de la Huchette in regia lui Nicholas Bataille, pusa in scena la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la Bucuresti urmase cursurile Seminarului de regie si arta dramatica al lui Camil Petrescu, fiind primita cu raceala de public si de critica. Piesa relua o alta, scrisa in limba romana, si intitulata Englezeste fara profesor, publicata din nou in limba natala abia dupa 1990. Piesa se va impune treptat dupa ce o serie de mari oameni de cultura francezi scriu articole entuziaste despre ea si va deveni cea mai longeviva piesa a acestui mic teatru parizian, Theatre de la Huchette, a carui sala era comparabila cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmeaza o perioada foarte fecunda, in care autorul prezinta, an de an, cate o noua piesa. Salile de teatru raman goale, dar treptat incepe sa se formeze un cerc de admiratori care saluta acest comic ivit din absurd, unde insolitul face sa explodeze cadrul cotidian.
Teatrul cel mai de seama al Frantei, La Comedie Francaise, prezinta in 1966, pentru prima data, o piesa de Ionescu, Setea si Foamea si apoi piesa Regele moare. Anul 1970 ii aduce o importanta recunoastere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine romana cu o atat de inalta distinctie.
Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de carti si sute de studii, teze de doctorat, colocvii internationale, simpozioane si festivaluri. Criticii disting, in general, doua perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare si mecanice, cu limbaj aberant si caracter comic predominant: Cantareata cheala, Lectia, Scaunele si altele. A doua incadreaza piese ca Ucigas fara simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., in care apare un personaj principal, un mic functionar modest sau rege visator si naiv, cu numele de Berenger sau Jean. In aceste piese actiunea si decorul capata importanta, limbajul este mai putin derutant si comicul este inlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singuratatea si izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia mortii este marea forta motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gandirii si a limbajului la moartea neinteleasa si neacceptabila a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creeaza in mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental si anticonventional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevarat, deci liber si straniu, pur si sincer, provocator, un lant pasionant, vertiginos si in toate directiile. De fapt, comedia si tragedia se impletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre intuneric, spre moarte.
Cu ocazia centenarului nasterii scriitorului, in anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrata in mod oficial in intreaga lume, la propunerea Romaniei si a ambasadorului acestei tari la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestari culturale, atat in tara, cat mai ales in strainatate.
Cu aceasta ocazie, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliata la Paris, a protestat puternic impotriva prezentarii lui Eugen Ionescu drept autor roman, argumentand ca toate piesele sale au fost scrise in limba franceza.
Distinctie
In anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Romane.[9]
Marta Petreu sustine ca Marie-Therese Ipcar ar fi fost evreica, iar Florin Manolescu va relua aceasta afirmatie in capitolul consacrat dramaturgului din „Enciclopedia exilului literar romanesc". Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat insa cu acte ca bunica sa, Marie-Therese, era de confesiune protestanta si ca nu este adevarata afirmatia lui Mihail Sebastian din Jurnal ca aceasta s-ar fi convertit la crestinism abia inainte sa moara. Teza Martei Petreu era ca tocmai acest amanunt al originii etnice l-ar fi impiedicat pe Eugen sa se „rinocerizeze", intr-o perioada cand colegii sai de generatie cochetau deja cu ideile totalitare.
Dupa ce mama sa a pierdut procesul de incredintare a minorilor, copilul Ionescu si-a continuat educatia in Romania, urmand liceul la Colegiul National Sfantul Sava din Bucuresti. Examenul de bacalaureat il sustine la Colegiul National Carol I din Craiova. Se inscrie la Facultatea de Litere din Bucuresti, obtinand licenta pentru limba franceza. Terminand cursurile universitare in 1934, este numit profesor de franceza la Cernavoda; mai tarziu este transferat la Bucuresti. In 1936 se casatoreste cu Rodica Burileanu, iar in 1938 pleaca la Paris ca bursier. Acolo lucreaza ca atasat cultural al guvernului Antonescu pe langa guvernul de la Vichy. Tot acolo isi scrie si teza de doctorat „Tema mortii si a pacatului in poezia franceza" pe care nu o va sustine niciodata. Numirea sa in postul de atasat cultural la legatia Romaniei din Paris se datoreaza politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai multi intelectuali romani, trimitindu-i ca sa lucreze in diplomatie in tarile de care erau legati sufleteste, pe filo-germani in Germania sau pe filo-francezi in Franta. Activitatea politica a atasatului cultural la Paris era insa minimala, Ionescu rezumandu-se sa traduca sau sa faciliteze traducerea unor autori romani contemporani sau sa aranjeze publicarea lor in revistele literare franceze.
Cariera literara
Perioada romaneasca
Primele aparitii ale lui Eugen Ionescu sunt in limba romana, cu poezii publicate in revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critica literara si o incercare de epica umoristica, Hugoliada: Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo. Volumul de debut e un volum de versuri si se numeste Elegii pentru fiinte mici. Cele mai de seama scrieri in limba romana raman eseurile critice, reunite in volumul intitulat Nu !, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitati". Desprindem deja o formula a absurdului, cartea producand uimire, deruta, comic irezistibil. Astfel, dupa ce ataca figurile majore ale literaturii romane din acea vreme, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu pentru ca nu ar fi creat o opera valabila, Eugen Ionescu revine si sustine ca ar putea dovedi exact contrariul!
Intreaga opera ce va urma poate fi considerata ca un efort original si reusit de a desprinde din banalitatea contingentului sensul tragic si absurd al existentei, fatalitatea mortii, splendoarea si neantul conditiei umane.
Teatrul absurd
Prima lui piesa de teatru, La Cantatrice Chauve („Cantareata cheala") a fost reprezentata la 11 mai 1950 la Theatre de la Huchette in regia lui Nicholas Bataille, pusa in scena la sugestia doamnei Monica Lovinescu, cea care la Bucuresti urmase cursurile Seminarului de regie si arta dramatica al lui Camil Petrescu, fiind primita cu raceala de public si de critica. Piesa relua o alta, scrisa in limba romana, si intitulata Englezeste fara profesor, publicata din nou in limba natala abia dupa 1990. Piesa se va impune treptat dupa ce o serie de mari oameni de cultura francezi scriu articole entuziaste despre ea si va deveni cea mai longeviva piesa a acestui mic teatru parizian, Theatre de la Huchette, a carui sala era comparabila cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmeaza o perioada foarte fecunda, in care autorul prezinta, an de an, cate o noua piesa. Salile de teatru raman goale, dar treptat incepe sa se formeze un cerc de admiratori care saluta acest comic ivit din absurd, unde insolitul face sa explodeze cadrul cotidian.
Teatrul cel mai de seama al Frantei, La Comedie Francaise, prezinta in 1966, pentru prima data, o piesa de Ionescu, Setea si Foamea si apoi piesa Regele moare. Anul 1970 ii aduce o importanta recunoastere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine romana cu o atat de inalta distinctie.
Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de carti si sute de studii, teze de doctorat, colocvii internationale, simpozioane si festivaluri. Criticii disting, in general, doua perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare si mecanice, cu limbaj aberant si caracter comic predominant: Cantareata cheala, Lectia, Scaunele si altele. A doua incadreaza piese ca Ucigas fara simbrie, Rinocerii, Regele moare etc., in care apare un personaj principal, un mic functionar modest sau rege visator si naiv, cu numele de Berenger sau Jean. In aceste piese actiunea si decorul capata importanta, limbajul este mai putin derutant si comicul este inlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singuratatea si izolarea, falsitatea, vacuitatea. Obsesia mortii este marea forta motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gandirii si a limbajului la moartea neinteleasa si neacceptabila a individului. Prin ce minune, atunci, geniul autorului creeaza in mod paradoxal comicul? Nici didactic, nici moralizant, antisentimental si anticonventional, teatrul lui Ionescu este un teatru-joc, un joc adevarat, deci liber si straniu, pur si sincer, provocator, un lant pasionant, vertiginos si in toate directiile. De fapt, comedia si tragedia se impletesc necontenit: drumul luminos de comedie devine drumul spre intuneric, spre moarte.
Cu ocazia centenarului nasterii scriitorului, in anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrata in mod oficial in intreaga lume, la propunerea Romaniei si a ambasadorului acestei tari la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu. Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestari culturale, atat in tara, cat mai ales in strainatate.
Cu aceasta ocazie, fiica sa, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliata la Paris, a protestat puternic impotriva prezentarii lui Eugen Ionescu drept autor roman, argumentand ca toate piesele sale au fost scrise in limba franceza.
Distinctie
In anul 2009 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Romane.[9]
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.