1.
Berna. Cladirea legatiei romane in Elvetia. Miezul noptii. Patru necunoscuti sar gardul. Afara ii asteapta intr-o masina un al cincilea. Paza este inexistenta. Noaptea de 14-spre 15 februarie 1955. Cladirea este pustie. Personalul legatiei este plecat la o receptie. Necunoscutii taie legaturile telefonice. Intr-o incapere gasesc o femeie care le spune ca sotul ei – sofer la legatiei- trebuie sa se intoarca. Atacatorii o leaga de miini si de picioare. Citeva ceasuri se scurg in cautarea prin birouri a unor dosare compromitatoare pentru diplomatii romani. Atacatorii nu gasesc mare lucru. Atunci se multumesc sa devasteze. Intr-o incapere sunt gasite alte trei femei, sotii de diplomati si functionare ale legatiei. Ele sunt inchise intr-o pivnita de unde scapa mai tirziu printr-o usa neobservata de atacatori. Cind soferul Aurel Setu se intoarce. Este injungiat de unul dintre necunoscuti.
La putina vreme, politia elvetiana inconjoara cladirea. Li se cere celor aflati in cladire sa se predea.
Cine sunt atacatorii ? Sunt refugiati romani. Seful lor este Oliviu Beldeanu din Dej, de profesie sculptor, de 31 de ani. Parasise tara cu sase inainte, in 1949. Ceilalti aveau aceeasi situatie. Dumitru Ochiu, Ioan Chirila, (mort la Munchen in 2012), Stan Codrescu, Tudor Ciochina – toti au parasit tara clandestin dupa instalarea regimului comunist.
Negocierile cu politia au demarat in dimineata zilei de 15 februarie. Oliviu Beldeanu, mascat, iese in balconul cladirii. De aici el cere eliberarea unor detinuti politici proemintenti din Romania. Numele lor- Ilie Lazar, Dinu Bratianu, Anton Ionel Muresan, Aurel Aldea. Dintre ei numai unul – Ilie Lazar – se mai afla in viata, ceilalti trei decedasera in inchisoare. Politia cerut sa il preia pe sofer. Ovidiu Beldeanu a fost de acord. Aurel Setu va muri in curyusla celasii zile din cauza unie hemoragii. Alte revendicari ale atacatorilor au ramas neclare. Ei au repetat declaratiile impotriva regimului de la Bucuresti. Au refuzat de asemenea sa se identifice. Au declarat ca sunt patrioti romani si anticomunisti.
Dupa o zi si jumatate de negocieri, atacatorii au acceptat sa se predea a doua zi, 16 februarie la ora 16,00.
2/
In 1955, suntem in plin razboi rece. Dupa moartea lui Stalin, o oarecare relaxare s-a produs in relatiile din blocul sovietic si Occident. Dar spiritele erau inca incinse. Evenimentul de la Berna a fost un pretext pentru noi polemici. Pentru diaspora romana cei cinci sunt niste eroi. Mai toti liderii din emigratiea au dat declaratii favorabile atacatorilor – Grigore Gafencu, Ion Ratiu, Constantin Visoianu, Mihai Farcasanu, printul Nicoolae, etc. Pentru regimul de la Bucuresti era vorba de un atac al legionarilor ramasi in Vest, un atac organizat de agentii de spionaj, occidentale, patronate de guvernele de la Paris, Londra, Bonn.
Care era scopul atacului? Boldeanu&Co doreau sa atraga atentia asupra regimului din Romania dar si asupra lor. Ceea ce le-a reusit. Presa a scris pa larg despre atacul asupra legatiei romane din Berna, despre proces, si bineinteles despre ce se petrecea in Romania.
Scinteia a publicat primul articol despre atac pe 16 februarie. Scinteia polemiza cu cercurile emigrantilor romani din Occident, cu guvernele occidentala. In perioada imediat urmatoare alte articol apar in presa romana. Este o campanie propagandistica menita sa atite spiritele, un pretext pentru intarirea prigoanei.Este o adevarata isterie. Se opereaza arestari.
La 21 februarie 1955 a fost inmormintat la Bucuresti soferul legatiei, Aurel Setu. Au participat zeci de mii de oameni scosi din intreprinderi. A fost un nou prilej pentru propaganda sa se dezlantuie. Printre semnatarii acestor articole se aflau Mihai Beniuc, Petru Dumitriu, Silviu Brucan.
Autoritatile elvetiene i-a judecat pe cei cinci atacatori. Procesul a fost relatat in presa mondiala cu multe amanunte. Dezbaterile au pasionat pe multi in epoca.. Era un nou episod al conflictului est-vest. Ca si in afacerea Kravcenko, cadrele dezbaberii au depasit cu mult faptele. A fost o confruntare propagandistica Est/Vest. Partizanii cauzelor s-au infruntat pe teren politic si mai putin pe cel al faptelor. Lideri ei emigratiei au folosit momentul pentru a acuza regimul de la Bucuresti de teroare si represiune. Din partea autoritatilor romane a participat Adrian Dumitriu, ( judecator in procesul Noica-Pillat, la 1 martie 1960), viitor ministru al justitiei. Cei cinci din boxa au parut mai mult martorii decit protagonistiii atacului din 14 februarie.
Pedepsele date de judecatori au fost modeste. Oliviu Beldeanu 4 ani inchisoare si interdictia de a intra pe teritoriul Elvetiei pentru 8 ani. Stan Codrescu a primit 3 ani si jumatate, Ioan Chirila doi ani si jumatate, Dumitru Ochiu 1 an si 4 luni, Tudor Ciochina numai 40 de zile de inchisoare. Au executat pedepsele la Berna, in inchisoarea Thorberg.
3.
Lucrurile nu s-au terminat aici. Pentru Bucuresti era un semnal de alarma. Cu asemenea actiuni spectaculare, reusite de diferiti emigranti, regimul putea sa aiba multe necazuri. Vizibilitatea capatata de emigratia romaneasca si lumina defavorabila aruncata asupra regimul comunist, nu erau de dorit. Cei cinci devenisera adevarati eroi ai emigratiei.
Ca atare, Securitatea a primit ordin sa ii pedepseasca pe indrazneti. Trebuia data o lectie, pentru a intimida si a descuraja orice actiune a emigratiei impotriva regimului. Trebuiau intimidati si liderii emigratiei. Ei nu fusesera amestecati in organizarea atentatului, dar Bucurestiul s-a grabit sa ii acuze de participare, pentru a-i face responsabili si infatisa ca pe niste teroristi.
Oliviu Beldeanu a fost eliberat inainte de termen, in octombrie 1957. A fost vinat pentru a fi capturat. In caz ca ar fi opus rezistenta trebuia ucis. Dupa eliberarea sa din inchisoare, Beldeanu a lucrat intr-un hotel din Munchen. Printr-un agent al Securitatii romane, Beldeanu a fost atras in Berlinul Occidental. Aici Oliviu Beldeanu a fost rapit cu ajutorul Stasi. In schimbul de focuri care s-a produs atunci, Beldeanu a fost ranit. A fost dus in Berlinul de est, apoi transportat la Bucuresti. A urmat o ancheta dura. A fost judecat in acelasi an, 1958. Sentinta : pedeapsa cu moarte. A fost executat la 18 februarie 1960 la Jilava.