Ultimatumul italian si reactie elena
In dimineata zilei de 28 octombrie 1940, ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a inmanat lui Metaxas un mesaj ultimativ din parte lui Mussolini. In acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia catre „puncte strategice" nespecificate din interiorul tarii. Grecia mentinuse relatii prietenesti cu Germania Nazista, in special in domeniul economic si premierul s-a asteptat poate la o reactie in sprijinul tarii sale din partea aliatului Italiei. Metaxas a respins ultimatumul cu cuvintele „Alors, c'est la guerre" („Ei bine, acesta e razboiul"). Dorinta grecilor de a rezista a putut fi rezumata intr-un singur cuvant: Οχι (Ohi), „Nu" in limba greaca. Dupa numai cateva ore, armata italiana a declansat atacul impotriva Greciei din bazele detinute in Albania.
Intr-o alocutiune radiodifuzata, Metaxas s-a adresat poporului elen spunand: „A venit vremea ca Grecia sa lupte pentru independenta ei. Greci, noi trebuie sa ne demonstram demni de stramosii nostri si de libertatea pe care ne-a oferit-o. greci, luptati acum pentru patria voastra, pentru sotiile voastre, pentru copiii vostri si pentru traditiile sacre. Acum, mai presus de toate, luptati!"
Aproape imediat, populatia Greciei a iesit pe strazi cantand cantece patriotice elene si strigand lozinci antiitaliene. Numerosi voluntari, barbati si femei, din toate regiunile tarii s-au inscris pe listele birourilor de recrutare ale armatei. Agresiunea a unit intreaga natiune.
Ofensiva initiala italiana (28 octombrie 1940 – 13 noiembrie 1940
Atacul initial italian din dimineata zilei de 28 octombrie a impins linia de aparare elena. Corpul „Ciamuria", avand ca varf de lance al atacului diviziile „Ferrara" si „Centauro" a atacat spre Kalpaki (Elaia), iar grupul „Litoral" a inaintat de-a lungul tarmului Adriaticii si a cucerit un cap de pod peste raul Kalamas. Italienii au intampinat greutati datorita terenului foarte accidentat, tanchetele L3/35 si tancurile medii M13/40 nereusind sa se deplaseze pe drumurile noroioase si sa urce pe pantele abrupte din zona lor de actiune.
Pe 31 octombrie, Inaltul Comandament italian anunta „Unitatile noastre continua sa inainteze in Epir si au atins raul Kalamas in mai multe puncte. Conditiile meteo nefavorabile si actiunile inamicului aflat in retragere incetinesc acum inaintarea trupelor noastre". In realitate, actiunea italiana era lipsita de vigoare si nu beneficiase de factorul surpriza, (nici macar in cazul atacului initial aerian). Conducerea atacului italian a fost incredintata unui grup de ofiteri preocupati mai presus de orice de rivalitatile personale. Marea foarte agitata a impiedicat debarcarea planificata in insula Corfu.[8] Pana pe 11 noiembrie, italienii cucerisera Konitsa si ajunsesera pe aliniamentul principalei linii defensive elene. In aceeasi zi, Inaltul Comandament italian a dat prioritate teatrului de lupta din Grecia fata de cel din Africa de nord.[12] In ciuda tuturor atacurilor repetate, italienii nu au reusit sa strapunga frontul defensiv elen, iar, pe 9 noiembrie, atacurile au fost suspendate.
In acel moment, principala amenintare la adresa pozitiilor grecilor o reprezenta inaintarea celor 11.000 de vanatori de munte ai diviziei „Julia", care se indreptau prin Muntii Pindului spre Metsovon in incercarea de a taia legatura dintre fortele elene din Epir si Macedonia. Divizia „Julia" a obtinut o serie de succese la inceputul atacului lor. Marele Stat Major elen a ordonat intarirea zonei atacate, care a fost trecuta sub comanda Corpului al II-lea de armata elena. Prima contraofensiva a grecilor a fost lansata pe 31 octombrie, fiind incununata cu un succes limitat. Italienii au reusit sa cucereasca pe 3 noiembrie Vovousa, la 30 km nord de Metsovon, dar a devenit clar ca nu au efectivele si proviziile necesare nu numai sa continue inaintarea, dar si sa faca fata fortelor proaspete grecesti care intareau frontul in zona.
Contraatacul grecilor a dus la recucerirea mai multor sate, inclusiv a Vovousa, pe 4 noiembrie, ceea ce a dus la incercuirea diviziei „Julia". S-a incercat intarirea fortelor italiene cu divizia 47 „Bari", destinata initial invaziei din Corfu, dar sosirea trupelor de sprijin a fost tardiva, nereusind sa schimbe situatia de pe front. Vanatorii de munte italieni au luptat cu bravura in conditii dificile meteo si sub atacurile neintrerupte ale grecilor, dar, pe 8 noiembrie, comandantul diviziei a fost fortat sa ordone retragerea spre Konitsa. Retragerea italienilor a durat pana pe 13 noiembrie, cand toata zona de frontiera a fost curatata de italieni, iar „Batalia Pindului" s-a incheiat cu o victorie completa a elenilor.