Istoria il va retine drept primul mare trisor al sportului si, culmea!, intr-o disciplina in care nu prea e loc pentru dedesubturi: sahul. Metoda prin care isi insela publicul si adversarii a ramas foarte multi ani o enigma.
“Turcul" s-a nascut in 1770 si a pierit in 1854. In lunga-i viata a jucat cu mari sahisti, nobili, regi si imparati. Benjamin Franklin a pierdut in fata sa – dar nu atat de repede ca Napoleon Bonaparte, nevoit sa-si rastoarne regele dupa doar 24 mutari -, campionul mondial la sah Philidor l-a invins, insa dupa o partida pe care a calificat-o drept “cea mai grea din viata". Frederick cel Mare al Prusiei a platit o avere pentru a-i afla secretul, activitate in care si-a prins urechile, printre multi altii, si Edgar Allan Poe, care i-a dedicat un eseu.
Era o masinarie de jucat sah, construita de Wolfgang von Kempelen, care ulterior a inventat si primul aparat de simulare a vocii umane. Ceea ce se vedea, fara ca usile sa fie deschise, era un cabinet de forma paralelipipedica, lung de 110 centimetri, inalt de 75 si lat de 60, deasupra caruia trona silueta mecanica a unui turc. In interior, totul era construit pentru inselarea ochiului, care nu trebuia sa sesizeze ca un sertar si unul dintre cele doua compartimente aveau funduri false. Asezat pe un minuscul scaun mobil, jucatorul din interior glisa intre zone, cand una dintre acestea era descoperita spre a fi aratata publicului. In timpul partidei, cel dinauntru “citea" mutarile de pe tabla de deasupra sa – piesele avand funduri magnetice -, recompunea partida pe tabla din interior si, cu ajutorul unui ingenios sistem de pirghii, actiona bratul stang al “Turcului" si muta.
Existau chiar si un sistem de ventilatie – pentru fumul lumanarii cu ajutorul careia jucatorul isi lumina tabla -, precum si un mecanism care striga “sah!" atunci cand regele advers era amenintat.
“Turcul" putea castiga jucand fara un pion si rezolva probleme de sah. A avut cinci proprietari si a adapostit multe minti luminate, printre care si o jucatoare. Variantele cele mai stranii de descifrare a misterului au fost: un polonez fara picioare, un copil.
Cand flacarile au cuprins, in 1854, muzeul din Philadelphia in care “Turcul" zacea, un martor a sustinut ca, in miezul fumului gros, se auzea o voce metalica repetand “sah! sah!", semn ca “Turcul" inca nu cedase partida.