Din aceeasi categorie
|
O enigma - Manuscrisul lui Voynich 1.233 vizite - 0 comentarii adaugat de zorba |
||||||||||||||||||
|
In cautarea lui Shakespeare / Datoria poetilor / Part 3 956 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Lucruri putin cunoscute despre CUZA si Unirea din 1859 1.407 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Attila - Supranumit flagelul lui Dumnezeu 644 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
6/6. Marele Crah din 1929 (partea 6) 1.475 vizite - 0 comentarii adaugat de balas |
||||||||||||||||||
|
1929 – Marele Crah 1.003 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
1/6. Marele Crah din 1929 (partea 1) 1.526 vizite - 0 comentarii adaugat de silvia |
||||||||||||||||||
|
3/6. Marele Crah din 1929 (partea 3) 1.516 vizite - 0 comentarii adaugat de silvia |
||||||||||||||||||
|
2/6. Marele Crah din 1929 (partea 2) 1.229 vizite - 0 comentarii adaugat de silvia |
||||||||||||||||||
|
5/6. Marele Crah din 1929 (partea 5) 1.166 vizite - 0 comentarii adaugat de silvia |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Marele mister al lui Shakespeare
| Adaugat de dobre | 22.05.2016 |  Adauga
la favorite |
745 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteDaca “lumea-ntreaga e o scena" iar William Shakespeare un actor genial, atunci cine a jucat in rolul dramaturgului? Personalitati ca Orson Welles, Charlie Chaplin, Henry James, Charles Dickens sau Sigmund Freud s-au indoit de faptul ca Shakespeare a fost insusi Shakespeare. De la Francis Bacon la Elisabeta I, nu putine persoane au fost creditate cu paternitatea celor doua versiuni ale lui Hamlet, trei versiuni ale lui Henric al VI-lea, sase versiuni ale lui Richard al III-lea…
Enigmele unei biografii
"Lumea-ntreaga e o scena
Si toti oamenii-s actori,
Rasar si pier, cu randul, fiecare:
Mai multe roluri joaca omu-n viata…"
William Shakespeare, Cum va place, traducere de Virgil Teodorescu
Inainte ca specialisti precum Robert Matthews sa ridice - in studiul Who Was Shakespeare - problema "autorului pieselor lui Shakespeare", au fost invocate prea multele secrete ale vietii marelui actor si, eventual, scriitor elisabetan cu acelasi .
Biografia celebrului nativ din Stratford are nu putine mari pete albe. Shakespeare a trait fix 52 de ani (23 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616), dar intervalul fertil din punct de vedere literar a durat doar din 1590 pana in 1613, scriitorului atribuindu-i-se un numar de 38 (?) de piese de teatru, 154 de sonete si alte 5 poeme.
Viata Bardului are doua perioade distincte, in care nu se stie exact cu ce s-a ocupat acesta. Biografii vorbesc despre asa-numitii "Lost Years", anii (1578-1582) de dinaintea insuratorii cu Anne Hathaway (o femeie mai in varsta cu opt ani, deja insarcinata - cu cine? - in momentul incheierii casatoriei, fapt ce a produs un mare scandal in familie), dar si anii scursi intre momentul casatoriei si reprezentarea primei parti din "Henric al VI-lea" la Rose Theater (1585-1592), cand se pare ca, printre altele, Shakespeare ar fi calatorit in Italia si s-ar fi inrolat in marina militara.
In plus, aceiasi biografi pomenesc de posibilul fiu nelegitim - sau doar fin? - al scriitorului, viitorul Sir Will Davenant, nascut in 1606, dintr-o presupusa legatura adulterina a lui Shakespeare cu nevasta primarului din Stratford, localitate in care scriitorul revenea periodic pentru a-si vizita familia (cu toate ca intrerupsese relatia cu Anne Hathaway). Apoi, este de notorietate disponibilitatea sa pentru relatii homosexuale, unii speculand chiar ca Doamna Bruna din Sonete ar fi fost, de fapt, protectorul sau, lordul Southampton.
Toate aceste enigme, coroborate cu alte si alte detalii picante, au contribuit la crearea legendei unui ins dilematic, greu de fixat in insectarul uman comun. Pe cale de consecinta, de ce nu ar putea exista dubii sau interpretari controversate nu doar ale vietii, ci si ale operei unui personaj care intriga atat de multe nume.
Pseudonim sau alibi?
Despre paternitatea pieselor lui Shakespeare s-a discutat mai mult chiar decat despre sexualitatea lui. Nici pana astazi nu se poate spune exact care texte ii apartin dintre multele atribuite lui in decursul timpului. Cert este ca, pe vremea aceea, se lucra cam ca la Hollywood astazi: fiecare productie era opera colectiva a unui grup de scenaristi profesionisti.
Brian Vickers a dedicat acestei practici a scrisului in comun in epoca elisabetana un studiu cat se poate de pedant (recenzat cu entuziasm de The Times Literary Supplement), in care demonstreaza ca, la limita, nimic nu-i poate fi atribuit integral lui Will, cel din Stratford. Daca parti din Pericle sau Titus Andronicus, bunaoara, au fost incredintate de proprietarii de teatre unor iscusiti copywriteri precum George Wilkins ori Thomas Middleton, interesant este ca si Shakespeare, la randu-i, a prestat pentru diverse texte dramatice din epoca, pe care azi nu le regasim in antologiile Lebedei de pe Avon.
Cat anume va fi scris Will pentru altii probabil ca nu vom afla niciodata, insa stim ca a finisat - cand nu a semnat, pur si simplu, "ca primarul" - destule bestseller-uri de pe la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea. Astfel, in 1605, un editor intrepid a lansat culegerea The London Prodigal de "William Shakespeare", in care figurau piese ca Locrine, Thomas Lord Cromwell, The Puritan si altele, de care azi nu mai pomeneste nimeni ca facand parte din - oricum - vasta opera shakespeareana. Editorul nu a facut altceva decat sa cumpere un "brand image" si sa revanda un numar de produse de calitate medie ambalate intr-un pachet cu o eticheta stralucitoare (si cu un scor de piata pe masura).
Reintorcandu-ne la Shakespeare-urile "veritabile", chiar daca editiile Cambridge recente (2001, de pilda) insista pe un singur autor ("the one and only"), Vickers contesta, cu argumente solide, acest tip dogmatic de atribuire a paternitatii textelor si propune in schimb formule hibride, cum ar fi "Henric al VIII-lea, Macbeth, Timon din Atena de William Shakespeare impreuna cu John Fletcher" sau "…impreuna cu George Peele" s.a.m.d.
Dincolo de atari speculatii, prima editie in folio din 1623, alcatuita, deci, la sapte ani de la moartea lui Shakespeare, ridica ea insasi o serie de intrebari. Cine, cum si de ce a alcatuit-o? Cat s-a folosit din manuscrise si cat s-a reconstituit din amintirile actorilor? De ce s-a preferat o compilatie cu surse incerte in loc sa se reproduca pur si simplu textele pieselor, asa cum au fost ele jucate pe scena? Nici una dintre aceste intrebari nu a primit, inca, un raspuns definitiv.
Teoria gulerului alb
De ce gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de garda a editiei din 1623, nu seamana cu cea a lui Marshall, realizata pentru editia din 1640, intre cele doua portrete diferentele fiind mai mult decat vizibile? Dar, mai ales, ce se intampla cu gulerul din prima gravura? Este el un indiciu relevant pentru problema identitatii autorului?
Desi pare mai mult o speculatie de tip Dan Brown, "The Collar Theory" castiga tot mai multi adepti. Examinand cu atentie portretul, se observa flagranta disproportie dintre cap si bust, precum si linia aparenta ce uneste nefiresc (?) urechea cu barbia, elemente care ar sugera ca de fapt este o vorba de o masca. Asadar, artistul ar fi vrut (sau i s-ar fi cerut) sa induca ideea ca dincolo de "portret" se ascunde altcineva, marcand excesiv acest indiciu criptografic.
E oare masca unui actor (sugerand autorul colectiv care realizase operele), masca unui alt personaj din epoca (Sir Francis Bacon, conform Sir Edwin Durning-Lawrence) sau insasi masca mortii, cu toate posibilele ei semnificatii (Shakespeare a fost ucis sau a ucis el pe cineva, ducand misterul cu el in mormant)?
Dar, mai mult decat atat, ar trebui sa frapeze un alt detaliu. Gulerul din imagine este unic, nu a existat asa ceva in timpul vietii lui Shakespeare si nu se regaseste in nici un alt portret din acea vreme. In plus, pozitia lui e stranie, neexistand un gat care sa sustina capul, ce pare asezat pe guler ca pe o tipsie (in stilul capului Sfantului Ioan Botezatorul?). Iar gulerul in sine e prea rigid (si lipsit de sustinere gravitationala) pentru a fi guler. Dar atunci, daca nu este un guler, ce ar putea fi?
Probabil, un scut, dar unul in sens heraldic, un element distinctiv de pe un blazon (ori chiar o ilustrare subtila a conceptului de revers al medaliei, fiindca, de fapt, la o analiza si mai atenta, care presupune o privire intr-un spatiu tridimensional, este vorba de un scut incastrat in sau desenat pe un alt scut). Asta nu poate sa trimita decat tot la o posibila si probabila incriptare a imaginii. Cineva a vrut sa ascunda aici un indiciu pretios, eventual accesibil doar initiatilor. Si cine ar fi putut fi acestia daca nu membrii unei confrerii secrete, care comunicau intre ei prin intermediul unui limbaj cifrat?
Enigmele unei biografii
"Lumea-ntreaga e o scena
Si toti oamenii-s actori,
Rasar si pier, cu randul, fiecare:
Mai multe roluri joaca omu-n viata…"
William Shakespeare, Cum va place, traducere de Virgil Teodorescu
Inainte ca specialisti precum Robert Matthews sa ridice - in studiul Who Was Shakespeare - problema "autorului pieselor lui Shakespeare", au fost invocate prea multele secrete ale vietii marelui actor si, eventual, scriitor elisabetan cu acelasi .
Biografia celebrului nativ din Stratford are nu putine mari pete albe. Shakespeare a trait fix 52 de ani (23 aprilie 1564 - 23 aprilie 1616), dar intervalul fertil din punct de vedere literar a durat doar din 1590 pana in 1613, scriitorului atribuindu-i-se un numar de 38 (?) de piese de teatru, 154 de sonete si alte 5 poeme.
Viata Bardului are doua perioade distincte, in care nu se stie exact cu ce s-a ocupat acesta. Biografii vorbesc despre asa-numitii "Lost Years", anii (1578-1582) de dinaintea insuratorii cu Anne Hathaway (o femeie mai in varsta cu opt ani, deja insarcinata - cu cine? - in momentul incheierii casatoriei, fapt ce a produs un mare scandal in familie), dar si anii scursi intre momentul casatoriei si reprezentarea primei parti din "Henric al VI-lea" la Rose Theater (1585-1592), cand se pare ca, printre altele, Shakespeare ar fi calatorit in Italia si s-ar fi inrolat in marina militara.
In plus, aceiasi biografi pomenesc de posibilul fiu nelegitim - sau doar fin? - al scriitorului, viitorul Sir Will Davenant, nascut in 1606, dintr-o presupusa legatura adulterina a lui Shakespeare cu nevasta primarului din Stratford, localitate in care scriitorul revenea periodic pentru a-si vizita familia (cu toate ca intrerupsese relatia cu Anne Hathaway). Apoi, este de notorietate disponibilitatea sa pentru relatii homosexuale, unii speculand chiar ca Doamna Bruna din Sonete ar fi fost, de fapt, protectorul sau, lordul Southampton.
Toate aceste enigme, coroborate cu alte si alte detalii picante, au contribuit la crearea legendei unui ins dilematic, greu de fixat in insectarul uman comun. Pe cale de consecinta, de ce nu ar putea exista dubii sau interpretari controversate nu doar ale vietii, ci si ale operei unui personaj care intriga atat de multe nume.
Pseudonim sau alibi?
Despre paternitatea pieselor lui Shakespeare s-a discutat mai mult chiar decat despre sexualitatea lui. Nici pana astazi nu se poate spune exact care texte ii apartin dintre multele atribuite lui in decursul timpului. Cert este ca, pe vremea aceea, se lucra cam ca la Hollywood astazi: fiecare productie era opera colectiva a unui grup de scenaristi profesionisti.
Brian Vickers a dedicat acestei practici a scrisului in comun in epoca elisabetana un studiu cat se poate de pedant (recenzat cu entuziasm de The Times Literary Supplement), in care demonstreaza ca, la limita, nimic nu-i poate fi atribuit integral lui Will, cel din Stratford. Daca parti din Pericle sau Titus Andronicus, bunaoara, au fost incredintate de proprietarii de teatre unor iscusiti copywriteri precum George Wilkins ori Thomas Middleton, interesant este ca si Shakespeare, la randu-i, a prestat pentru diverse texte dramatice din epoca, pe care azi nu le regasim in antologiile Lebedei de pe Avon.
Cat anume va fi scris Will pentru altii probabil ca nu vom afla niciodata, insa stim ca a finisat - cand nu a semnat, pur si simplu, "ca primarul" - destule bestseller-uri de pe la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului al XVII-lea. Astfel, in 1605, un editor intrepid a lansat culegerea The London Prodigal de "William Shakespeare", in care figurau piese ca Locrine, Thomas Lord Cromwell, The Puritan si altele, de care azi nu mai pomeneste nimeni ca facand parte din - oricum - vasta opera shakespeareana. Editorul nu a facut altceva decat sa cumpere un "brand image" si sa revanda un numar de produse de calitate medie ambalate intr-un pachet cu o eticheta stralucitoare (si cu un scor de piata pe masura).
Reintorcandu-ne la Shakespeare-urile "veritabile", chiar daca editiile Cambridge recente (2001, de pilda) insista pe un singur autor ("the one and only"), Vickers contesta, cu argumente solide, acest tip dogmatic de atribuire a paternitatii textelor si propune in schimb formule hibride, cum ar fi "Henric al VIII-lea, Macbeth, Timon din Atena de William Shakespeare impreuna cu John Fletcher" sau "…impreuna cu George Peele" s.a.m.d.
Dincolo de atari speculatii, prima editie in folio din 1623, alcatuita, deci, la sapte ani de la moartea lui Shakespeare, ridica ea insasi o serie de intrebari. Cine, cum si de ce a alcatuit-o? Cat s-a folosit din manuscrise si cat s-a reconstituit din amintirile actorilor? De ce s-a preferat o compilatie cu surse incerte in loc sa se reproduca pur si simplu textele pieselor, asa cum au fost ele jucate pe scena? Nici una dintre aceste intrebari nu a primit, inca, un raspuns definitiv.
Teoria gulerului alb
De ce gravura lui Martin Droeshout, de pe pagina de garda a editiei din 1623, nu seamana cu cea a lui Marshall, realizata pentru editia din 1640, intre cele doua portrete diferentele fiind mai mult decat vizibile? Dar, mai ales, ce se intampla cu gulerul din prima gravura? Este el un indiciu relevant pentru problema identitatii autorului?
Desi pare mai mult o speculatie de tip Dan Brown, "The Collar Theory" castiga tot mai multi adepti. Examinand cu atentie portretul, se observa flagranta disproportie dintre cap si bust, precum si linia aparenta ce uneste nefiresc (?) urechea cu barbia, elemente care ar sugera ca de fapt este o vorba de o masca. Asadar, artistul ar fi vrut (sau i s-ar fi cerut) sa induca ideea ca dincolo de "portret" se ascunde altcineva, marcand excesiv acest indiciu criptografic.
E oare masca unui actor (sugerand autorul colectiv care realizase operele), masca unui alt personaj din epoca (Sir Francis Bacon, conform Sir Edwin Durning-Lawrence) sau insasi masca mortii, cu toate posibilele ei semnificatii (Shakespeare a fost ucis sau a ucis el pe cineva, ducand misterul cu el in mormant)?
Dar, mai mult decat atat, ar trebui sa frapeze un alt detaliu. Gulerul din imagine este unic, nu a existat asa ceva in timpul vietii lui Shakespeare si nu se regaseste in nici un alt portret din acea vreme. In plus, pozitia lui e stranie, neexistand un gat care sa sustina capul, ce pare asezat pe guler ca pe o tipsie (in stilul capului Sfantului Ioan Botezatorul?). Iar gulerul in sine e prea rigid (si lipsit de sustinere gravitationala) pentru a fi guler. Dar atunci, daca nu este un guler, ce ar putea fi?
Probabil, un scut, dar unul in sens heraldic, un element distinctiv de pe un blazon (ori chiar o ilustrare subtila a conceptului de revers al medaliei, fiindca, de fapt, la o analiza si mai atenta, care presupune o privire intr-un spatiu tridimensional, este vorba de un scut incastrat in sau desenat pe un alt scut). Asta nu poate sa trimita decat tot la o posibila si probabila incriptare a imaginii. Cineva a vrut sa ascunda aici un indiciu pretios, eventual accesibil doar initiatilor. Si cine ar fi putut fi acestia daca nu membrii unei confrerii secrete, care comunicau intre ei prin intermediul unui limbaj cifrat?
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.