Intre anii 1345-1354, regele Ungariei, Ludovic I, organizeaza mai multe expeditii impotriva tatarilor, care aveau ca scop controlul asupra drumului comercial ce lega Marea Baltica si orasele-porturi de la Dunarea de Jos si Marea Neagra, drum aflat sub controlul Hoardei de Aur.
In acest context, are loc prima etapa a intemeierii Moldovei – descalecatul lui Dragos. Fruntas al romanilor maramureseni, Dragos trece muntii insotit de cetele sale si este numit de regele maghiar, Ludovic I, conducatorul marcii (unitate politico-administrativa si militara, infiintata in nord-vestul Moldovei, cu scopul de a apara zona respectiva), cu sediul la Baia.
Statutul Moldovei aflate sub conducerea lui Dragos si a urmasilor sai, Sas si Balc, este unul de dependenta fata de regele Ungariei. Acest statut este de neacceptat de catre localnici, care se rascoala in 1359, ajutati de voievodul maramuresan Bogdan din Cuhea. Nemultumit de restrangerea autonomiei Maramuresului de catre Ludovic I, Bogdan trece la est de Carpati impreuna cu insotitorii sai.
Descalecatul lui Bogdan (a doua etapa) este urmat de inlaturarea lui Balc si de unificarea formatiunilor politice din nordul si centrul Moldovei.
In timpul lui Bogdan (1359-1365) sunt respinse incercarile de hegemonie la est de munti, astfel ca regele Ungariei, Ludovic I, este nevoit sa recunoasca independenta statului medieval romanesc Moldova, cu capitala la Baia.
Daca statutul de independenta al Tarii Romanesti se obtinea in urma conflictului militar din 1330, cel pentru Moldova este recunoscut pe cale diplomatica, dat fiind faptul ca insusi regele Ludovic I era implicat in conflictul militar cu otomanii.
Latcu, fiul lui Bogdan, este succesorul sau in perioada 1365-1375; intra in legatura cu papalitatea, cu scopul de a contracara tendintele lui Ludovic I; va accepta constituirea unei episcopii catolice la Siret, in 1370. Latcu va fi recunoscut ca duce al Moldovei.
Petru Musat (1376-139 1) organizeaza tara din punct de vedere statal si se afirma in plan international. In 1387 sunt puse bazele mitropoliei Moldovei, cu sediul la Suceava, care va fi recunoscuta de Patriarhia de la Constantinopol abia in anul 1401, in timpul domniei lui Alexandru cel Bun.
Roman I (1391-1394) va elibera teritoriul sud-estic pana la Nistru si marea Neagra de sub dominatia tatara si se va intitula in 1393 drept „voievod si domn singur stapanitor al Tarii Moldovei, de la munte pana la Mare".
Noul stat Moldova, al carui proces de formare se incheie in timpul lui Roman I, este recunoscut si in Europa vremii.