Anaconda isi pandeste prada stand incolacita in mlastinile si baltile care presara nesfarsita selva amazoniana, de obicei evita cursurile repezi de apa.
Din ascunzisul sau anaconda zace nemiscata ore in sir pana in momentul in care prada ajunge in dreptul razei sale de atac. Acesta este fulgerator, imensul resort din muschi se destinde brusc cu o viteza prea mare pentru ochiul uman.
Prada este insfacata cu multitudinea de dinti dupa care, daca victima este mica, urmeaza sa fie tarata in apa si inecata. In cazul in care a prins o prada de talie mare, corpul anacondei se infasoara in jurul victimei, dupa care urmeaza teribila inclestare a fortei. Inel cu inel, milimetru cu milimetru, sarpele incepe sa isi stranga musculatura pana cand prada este sufocata si intr-un final moare. Pe cat de puternica este stransoarea, pe atat este de senzitiva, anaconda simtind literalmente cata viata a mai ramas in victima sa. Prada incepe sa respire din ce in ce mai greu iar sarpele poate simti rata respiratiei, pulsul si miscarile spasmodice ale prazii din momentul mortii, dozandu-si puterea stransorii in functie de aceste semnale transmise de prada. Cercetatorii su fost uimiti sa constate ca anaconda nu isi foloseste nici macar un sfert din forta totala pentru a-si sufoca victimele. Daca ar proceda astfel, coastele si oasele mai mari s-ar rupe, ar iesi prin piele si ar impiedica astfel sarpele sa isi inghita prada. Procesul inghitirii si digerarii prazii este unul deosebit de interesant, favorizat de faptul ca anaconda are oasele maxilarelor articulate printr-un ligament elastic, ceea ce duce la capacitatea de a inghiti prazi mai mari decat propriul diametru corporal. Digestia dureza in medie 2-3 luni, dar in cazul in care a consumat un caiman sau un cerb, procesul digestiv poate dura sase luni. Anaconda nu este totusi pradatorul perfect, multi cad prada jaguarilor care raman cei mai mari dusmani naturali, iar daca o anaconda este ranita in apa, cel mai adesea cade victima hoardelor de pesti piranha…