In Indonezia, peranakanii sunt bastinasi nascuti dintr-un parinte indonezian si unul strain.
Adeseori, termenul se refera la chinezii peranakani, cel mai mare si cel mai important grup peranakan, care pana la mijlocul secolului XIX a format o comunitate stabila, in parte adoptand stilul de viata indigen si vorbind in general limba materna.
Diferentiindu-se de acestia, la inceputul secolului XX, un mare val de imigrati din China au format o comunitate chineza totok (indivizi nascuti in strainatate). Spre deosebire de peranakani, totokii si-au pastrat propriile dialecte chinezesti, nerenuntand nici la stilul de viata specific.
Populatia peranakan, in care, in semn de respect si afectiune, barbatii varstnici sunt numiti “baba" iar femeile “nonya", a luat nastere prin incrucisarea cu populatia locala, in special intre chinezi barbati si femei indoneziene si malaeziene, caci chinezoaicelor le-a fost interzisa parasirea Chinei pana pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Cultura peranakan a evoluat formand un amestec unic de obiceiuri si traditii cu influente portugheze, olandeze, britanice, malaeziene, indoneziene si chinezesti. Peranakanii vorbesc un dialect propriu, un amestec de “bahasa malayu" (limba localnicilor) si diverse dialecte chinezesti, ca “hokkien". -