Crestini cunosc istoria Israelului ca si popor si entitate statala. Incepand cu anul 1948, cand a luat fiinta statul modern Israel, au aparut multe controverse legate de "Tara Sfanta", statutul Ierusalimului si drepturile palestinienilor. De asemenea, se vorbeste mult despre Orientul Mijlociu, Primavara Araba, razboaiele din Golf, Iranul nuclear si petrolul atat de important. Dar care este originea acestor lucruri?
Conform Bibliei si a altor izvoare, natiunea Israel are la origine pe patriarhul Avraam, undeva in jurul anului 2000 i.Hr. Acestuia, conform Bibliei iudeo-crestine, i-a fost promisa tara numita astazi Israel-Palestina (Geneza 15).
Emigrand din est, din Irakul de azi, Avraam si descendentii sai imediati au locuit in Israel ca straini, primind in proprietate acel pamant din partea lui Dumnezeu, desi nu l-au guvernat in timpul vietii lor. In acest context, nepotul lui Avraam, Iacov, are o intalnire cu Dumnezeu (Geneza 32), si in urma acestei intalniri, numele ii este schimbat in Israel.
Exista doua semnificatii pentru acest nume: "cel care se lupta cu Dumnezeu", sau "printul, cel care guverneaza cu Dumnezeu" (interpretare aproximativa). Israel va avea 12 copii, ai caror descendenti vor forma ulterior 12 semintii ale lui Israel.
Foametea din Israel impinge pe Iacov/Israel si familia lui in Egipt, ei locuind in zona deltei Nilului, crescand ca numar si diversitate. Vor locui in Egipt 400 ani, fiind subjugati de regimul autocratic al faraonului egiptean (Ramses al II-lea).
Biblia spune apoi ca Dumnezeu le trimite un salvator, pe Moise, care ii scoate pe evrei din captivitatea egipteana, ii conduce prin Peninsula Sinai, iar la muntele Sinai primeste cele 10 porunci de la Dumnezeu. Tot Moise este creditat pentru scrierea primelor 5 carti din Biblie, numite Tora, carti fundamentale pentru religia iudaica.
Generatiile urmatoare vor cuceri treptat Tara Promisa, a carei acoperire include intreg Israelul de azi, plus parti din Egipt, Iordania, Liban, Siria, formand un regat puternic in Orientul Mijlociu, in special sub domnia regelui David si a fiului sau Solomon. David este regele care cucereste actualul oras Ierusalim de la triburile de iebusiti, si isi stabileste capitala acolo. Solomon va construi primul Templu evreu in Ierusalim, socotit ca una din minunile lumii in acea vreme.
Dupa moartea regelui Solomon, regatul se divizeaza in doua regate, unul fiind numit in continuare Israel (partea de nord a vechiului regat), iar jumatatea din sud se va numi Iuda. Dupa cateva sute de ani, in anul ~740 i.Hr., regatul din nord este cucerit de Imperiul Asirian si deportat in mai multe valuri, in Siria-Irak-Iranul de azi. Nu a fost stabilit clar destinul celor 10 semintii care compuneau regatul din nord dupa deportare, ele fiind pierdute in negura istoriei, unul din marile mistere ramase. Statul modern Israel este continuarea evreilor ramasi in regatul de sud care si-au pastrat relativa continuitate ca si popor.
Acest regat de sud, Iuda, va fi si el ocupat de mai multe imperii ale vremii, fiind si el deportat in urma invaziei babiloniene in Irakul de azi, templul lui Solomon fiind distrus de acestia in timpul cuceririi Ierusalimului.
Dupa 70 ani, in 539 i.Hr, in contextul caderii Imperiului Babilonian si a ascensiunii celui medo-persan, evreii se intorc si rezidesc Ierusalimul, construind si un al doilea Templu (inca in picioare in vremea lui Isus). Insa pe durata celor ~500 ani al celui de-al doilea Templu, Chivotul Legamantului, menora si alte elemente de cult nu au fost folosite, ele fiind pierdute sau ascunse in contextul invaziei babiloniene si a distrugerii primului Templu.