"Legati de sol, urmarind pasarile zburind pe cer, ne-am apucat de acest film. A trebuit sa mergem mai sus, cit mai aproape de pasari, atit de aproape, incit puteam atinge stelele cu mina…
Cum de am reusit? Omul a visat dintotdeauna la pasari. Cum sa-ti imaginezi macar ca vei fi printre primii care sa transforme un vis universal in realitate? Voi purta mereu in memorie aceasta reusita… Cameramanul urmarea miscarile gistelor, asistentul incerca sa le dea la o parte pe cele care intrau prea aproape in camera de filmat… Si asa s-a terminat filmul in aparat.
Cu chipul iradiind, cu lacrimi in ochi, cei doi m-au privit, amutiti, incremeniti. Maiestria lor tehnica si rezultatul erau prea putin importante; fusesera partasi la zborul pasarilor, asta conta. Daca, timp de un an nu am mai astepta schimbarea anotimpurilor, daca ne-am imbarca in cea mai fabuloasa calatorie cu putinta, daca ne-am abandona orasele si satele pentru a face turul planetei? Daca am intelege ca granitele noastre nici nu exista, ca Pamintul este unul, si am invata sa fim liberi precum pasarile cerului?"
Jacques Perrin
A fost odata ca niciodata… Povestea pasarilor migratoare este ca o promisiune… Promisiunea intoarcerii. Daca isi duc la bun sfirsit calatoria, adesea pret de mii de kilometri, presarat cu primejdii, daca traverseaza munti, oceane nesfirsite, o fac ca raspuns la o necesitate vitala: supravietuirea. Migratia lor este lupta pentru supravietuire.
Primavara, in emisfera nordica, isi iau zborul spre tinuturile arctice, acelea unde s-au nascut. Misterioase legi ale naturii – numai acolo se pot reproduce. Unele zboara fara oprire – zile si nopti. Altele, cu multe opriri, de-abia ajung la destinatie, cu mari eforturi. Cu toatele se folosesc de instrumente astronomice pentru a naviga de la o altitudine la alta: soarele si stelele. Sint la fel de sensibile la cimpul magnetic al Pamintului precum acele unui compas.
Venind de pe continente diferite, pasarile migratoare ajung in tinutul arctic si de acolo se disperseaza. Pentru om, natura ostila, pentru ele, tarimul abundentei.
Puii ies curind din gaoace. Vor fi nevoiti sa invete repede sa zboare si sa se pregateasca pentru testul suprem: prima lor migratie. Caci vara arctica se va sfirsi curind. Intinderile nesfirsite vor ingheta rapid si se vor scufunda in noaptea polara. Acum a venit timpul pentru marea plecare – migratia de toamna. Puii de-abia au iesit din gaoace, si trebuie sa-si ia zborul catre tropice, uneori fara parintii lor.
Prin ce mister reusesc sa ajunga intr-un loc anume, la distanta de mii de kilometri, facind pentru prima data acest drum? In emisfera sudica, alte specii se pregatesc sa-si ia zborul. Nici un continent nu poate egala maretia oceanelor. Insulele biciuite de vinturi sint locul ideal pentru ca pasarile sa-si faca acolo cuibul. Daca albatrosul poate aluneca prin valurile uriase, pinguinii, inapti pentru zbor, vor inota pe distante uriase. Rindunica de mare are cel mai lung traseu de migratie: 36.000 de kilometri. In emisfera nordica, migratoarele inaripate asteapta din nou primavara. Aceleasi cai ceresti sint urmate din nou, promisiunea intoarcerii este tinuta. Pasarile implinesc visul omului.
Documentare Online