Din aceeasi categorie
|
Cetati de legenda, manastiri si schituri din Dobrogea de 105 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bisericile rupestre de la Basarabi - Murfatlar 791 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tulcea 1.313 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Pestera Liliecilor 251 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Techirghiol 1.087 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cetatea Romana de la Halmyris, Delta Dunarii 361 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Parcul National Muntii Macinului 344 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Eforie -Nord 1.138 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Rasarit de soare plaja 2 Mai 837 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Megidia 511 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Turism
Dobrogea
| Adaugat de Cozana | 14.05.2014 |  Adauga
la favorite |
1.767 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteDobrogea (bulgara Aobpyaxa) este un habitat istoric si geografic care face parte din teritoriul Romaniei si Bulgariei, teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra. Regiunea era cunoscuta in trecutul istoric sub numele de Scitia Mica. Din punct de vedere administrativ cuprinde in Romania judetele Tulcea si Constanta iar in Bulgaria — regiunile Dobrici si Silistra.
Principalele orase sunt, in nord: Constanta, Tulcea, Medgidia si Mangalia, la care se adauga statiunile balneo-climaterice si de vacanta de pe litoralul romanesc: Mamaia, Eforie, Costinesti si statiunile din zona Comorova a Mangaliei. Dobrogea cuprinde in partea de nord-est Delta Dunarii, habitat aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
In sud, in Bulgaria, principalele orase sunt Dobrici, Silistra si Cavarna, iar situri turistice sunt statiunile Albena, Balcic, Sabla, precum si cetatea medievala de pe capul Caliacra.Asezata la rascrucea a doua drumuri dintre care unul unea Marea Nordului cu Marea Neagra strabatand Europa centrala iar celalalt porturile Mediteranei orientale cu ale stepelor pontice, istoria i-a harazit Dobrogei de-a lungul veacurilor o soarta zbuciumata. Rand pe rand s-au perindat mai multe armate: ale persilor, apoi cele romane iar mai tarziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stapanirea musulmana, Dobrogea devenind intre timp drumul de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani si Constantinopol. Dupa anexarea de catre Romania in anul 1877 Dobrogea a cunoscut din nou o perioada de pace si dezvoltare, din care trei ultime valuri de umbra in anii 1916-1918, 1940-1944 si 1945-1989.
Dobrogea a fost un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetarile arheologice au evidentiat existenta obiectelor din neolitic din cultura Gumelnita si dezvoltarea in neolitic a culturii Hamangia (cunoscuta in special datorita statuii numita „Ganditorul de la Hamangia").
In secolele VI - IV i. Chr. litoralul Marii Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei romane de azi sunt intemeiate coloniile Histria, Callatis si Tomis, iar Dionysopolis in partea bulgara. Coloniile grecesti se organizeaza dupa modelul polis-ului grecesc. Initial Histria era cea mai prospera dintre colonii, insa, ca urmare a impotmolirii golfului, decade, si Tomisul devine cea mai importanta cetate de pe malul de vest al Marii Negre. Coloniile isi exercitau influenta asupra unui teritoriu mai larg decat cel al cetatii propriu-zise.
In aceeasi perioada incep sa se constituie si formatiunile statale ale getilor. Inscriptiile de la Histria mentioneaza relatii cu conducatorii geti Zalmodegikos si Rhemaxos (sec. III i.Hr.). Catava vreme, cetatile dobrogene se afla sub stapanirea persilor, apoi, in perioada elenistica, se aliara cu Regatul Pontului, puterea dominanta in Marea Neagra, inainte de a trece sub stapanirea Romei in anul 46, fiind incluse in provincia romana Moesia.
In antichitate, Dobrogea era cunoscuta sub denumirea de Scitia Mica (Scythia Minor, denumire romana). Incepand cu secolul XX, unii istorici au inceput, sub influenta nationalismului romantic, sa foloseasca si denumirea anacronica de Dacia Pontica. Numele actual vine de la despotul bulgar Dobrotici din sec. 14. Istoricul antic grec, Pliniu cel Batran, sustinea ca teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra era populat de geti, pe care romanii ii numeau daci. S-au stabilit in zona mai tarziu si scitii, si acelasi Pliniu cel Batran, sustinea ca scitii aveau aceeasi origine ca si geto-dacii. In final, urma scitilor se pierde printre daci.
Provincia joaca un rol important in sistemul de aparare a Imperiului Roman, constituind parte a limesului danubian. In iarna 101-102 d.Hr. regele Decebal in fruntea unei armate de daci, carpi si sarmati invadeaza provincia Moesia Inferior. Legiunile romane sub conducerea lui Traian infrang pe invadatori in doua randuri: odata pe Raul Iantra si a doua oara in sudul Dobrogei la langa localitatea Adamclisi de astazi. Pentru comemorarea celei de-a doua victorii in locul bataliei s-a infiintat localitatea Tropeum si in anul 109 d.Hr s-a inaltat monumentul Tropaeum Traiani.
In afara de o invazie a costobocilor in 172 d.Hr. primele doua secole reprezinta o perioada de stabilitate si prosperitate pentru regiune. In secolul III. mai multe valuri de invazii ale popoarelor migratoare duc la devastarea regiunii. In anul 271 imparatul Aurelian ii infrange pe carpi la nord de Dunare, pe o parte din ei colonizandu-i langa Carsium si ajuta in reconstructia provinciei. In timpul domniei imparatului Diocletian Dobrogea devine provincie separata sub numele de Scitia (Scythia), parte a diocezei romane Tracia (Thraciae).
Imparatul Constantin cel Mare ii infrange pe goti care au atacat provincia in anii 331-332. Dupa devastarea provinciei in 384-386 de catre ostrogoti, orasele si infrastructura Dobrogei sunt refacute in timpul imparatilor Licinius, Iulian Apostatul si Valens.
Despotatul Dobrogei pe la 1370 - Tara Carvunei
Crestinandu-se, puterea romana devine bizantina. Sub efectul migratiilor de nestavilit ale popoarelor din est, Bizantul se vede nevoit sa cedeze in fata bulgarilor cu care ajunge sa dispute teritoriul. Dobrogea dobandeste un grad crescand de autonomie si mai apoi devine independenta (cu seria de conducatori Dimitrie, Satza, Tatos, Seslav, Balica, Dobrotici, Ivanco).
Inca de pe atunci, avea o compozitie etnica variata, aparand in cronicile si hartile vremii sub denumirile de Velacia minor, Bulgaria tertia, Graecia tomitana sau Despotatus Vicinensis. Johann Schiltberger, cruciat german cazut prizonier, descrie Dobrogea in secolul XIV ca a treia Bulgarie cu centrul la Caliacra. Iachint, episcopul de la Vicina (cetate disparuta, situata probabil pe o insula a Dunarii in zona Tulcea - Isaccea) devine primul metropolit al Tarii Romanesti in 1359.
Prima alipire de Tara Romaneasca are loc in 1388-1389 pe vremea domnitorului Mircea cel Batran. Dar dupa moartea lui Mircea cel Batran, Dobrogea intra in componenta Imperiului Otoman intre 1418 si 1421. Se pare, dupa anumiti cercetatori, ca parti din Dobrogea s-au aflat pentru scurt timp in componenta Tarii Romanesti in timpul lui Vlad Tepes (1462 - cateva luni) si a lui Mihai Viteazul (1599-1601).
Deoarece in secolele XIV-XVI, Imperiul Otoman avansa spre Europa centrala, Dobrogea era o posesiune periferica, fara o mare importanta strategica sau economica. Ea facea parte, din punct de vedere bisericesc, din Exarhatul Proilavon, cu sediul la Braila, care cuprindea si Bugeacul. Dar pe masura ce treceau anii, numarul musulmanilor crestea, ajungand sa fie pe alocuri majoritari. In multe locuri, cultura dispare in profitul ciobanitului extensiv, fostele orase de coasta devin simple sate de pescari, in locul lor se dezvolta Babadagul si Medgidia ca targuri rurale. Ciobani din Ardeal, Moldova, Tara Romaneasca transhumeaza in fiecare iarna aici, multi dintre ei (Mocanii) stabilindu-se definitiv si amestecandu-se astfel cu Romanii dobrogeni (Dicienii). Aceasta situatie continua si in perioada de inceput al declinului puterii otomane (sec. XVII). Situatia se modifica insa dramatic, odata cu extinderea teritoriala a Imperiului rus. In secolele XVIII-XIX, Dobrogea devine un camp de batalie intre Turcia si Rusia. Situatia se agraveaza dupa anul 1812 cand Imperiul rus anexeaza Basarabia astfel ca Dunarea devine frontiera intre Rusia si Turcia. Cu acest prilej sultanul si tarul fac un schimb de populatii: tatarii nogai si turcii din Bugeac vin in Dobrogea in locul unui numar echivalent de bulgari si de gagauzi care se stabilesc in sudul Basarabiei.
Harta etnica a nordului Dobrogei si a sudului Basarabiei din 1861 (Vezi si legenda)
In perioada Imperiului otoman s-au stabilit pe teritoriul Dobrogei populatii turcice (anatolieni, selgiucizi) si, incepand cu secolul XVIII, dupa schisma din Biserica Ortodoxa rusa, adepti ai Bisericii de rit vechi, care se opuneau reformelor lui Petru cel Mare (Lipoveni).
Dupa 1840, in Dobrogea au fost colonizati si germani, veniti din teritoriile tariste - in special din zona Cherson si care au ramas pe acest teritoriu pana in 1940, cand, in marea majoritate, s-au stabilit in Al Treilea Reich. Printre localitatile infiintate de colonistii germani se numara: Malcoci, Ciucorova, Atmagea, dar s-au stabilit si localitati deja existente precum Tulcea, Techirghiol, Karamurat.
Desi Dobrogea a fost intens colonizata cu romani dupa 1878, in fapt, existau cateva sate romanesti in muntii Macinului, in jurul gurilor Dunarii si pe malul drept al Dunarii (Vlahii, Floriile, Aliman, Dunareni consemnate de Ion Ionescu de la Brad in lucrarea sa "Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja"). Bastinasii etnici romani dobrogeni purtau traditional numele de dicieni, despre care Vasile Parvan si George Valsan[1] presupuneau ca se trage de la cetatea Vicina mentionata in sursele medievale. Cartografia veche[2] arata in jurul gurilor Dunarii numiri romanesti, ca de exemplu limanurile Albastru (azi Sinoie), Fidilimanu (azi Zmeica), Iancina (azi Razim sau Razelm) sau satele Barleni, Filipesti (azi Dunavatul de sus si de jos), Sontea (azi Mila 23), Tatomiresti (azi Tatanir), Pojorata (ulterior Pojaret, disparut), intre timp locuite de lipoveni care le dau denumiri lipovenesti. Pe de alta parte, Dobrogea a fost utilizata drept pasune de iarna de catre oierii romani din Ardeal, in special de catre cei din zona Marginimea Sibiului pentru o perioada indelungata. Acestia erau cetateni austrieci si beneficiau de anumite facilitati din partea autoritatilor otomane si romane.
Existenta locuitorilor de origine romaneasca este probata si de faptul ca, in 1870, autoritatile otomane locale il numesc pe monahul Nifon Balasescu (nascut in judetul Sibiu, calugarit la Caldarusani), drept director al scolilor romanesti din Dobrogea. Nifon Balasescu infiinteaza 21 de noi scoli romanesti in nordul Dobrogei (Tulcea, Harsova, Macin).
Structura etnica a Dobrogei, 1900
Dobrogea de Nord devine parte a Regatului Romaniei dupa recunoasterea independentei si cedarea Basarabiei de Sud catre Imperiul Tarist, prin decizia Congresului de la Berlin (1878).
Anterior Congresului de la Berlin, Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878) prevedea cedarea Dobrogei la sud de o linie Rasova-Agigea de catre Imperiul Otoman catre Bulgaria, cu toate ca populatia acestei parti a Dobrogei cuprindea o majoritate relativa de musulmani (turci, tatari si cerchezi). Dar la Congresul de la Berlin, emisarul francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria sa porneasca de la Dunare imediat in aval de orasul Silistra pentru a ajunge la mare intre catunele de pescari Ofidaki (azi Vama-Veche) si Limanaki (azi Durankulak in Bulgaria) ca sa cuprinda populatia compact romaneasca din satele dunarene situate intre Silistra si Rasova, si din jurul portului Mangalia. Dobrogea de Sud, (Cadrilaterul), locuit de asemenea in majoritate de turci si de tatari, a revenit Bulgariei.
In anul 1879, Romania a pretins Bulgariei orasul Silistra si chiar a ocupat Arab Tabia, fortareata orasului. Marile puteri au acordat Arab Tabia Romaniei, dar Silistra a fost lasata bulgarilor[3].
Includerea Dobrogei in Regatul Romaniei in urma Tratatului de la San Stefano a sporit importanta provinciei, deoarece asigura iesirea directa la mare a statului roman. Astfel se construieste Podul de la Cernavoda pentru asigurarea legaturii feroviare directe cu restul tarii, iar orasul Constanta devine principalul port la Marea Neagra. Are loc si o recolonizare sistematica intensa a romanilor din alte provincii (in special din Muntenia si a romanilor din Transilvania) in Dobrogea, sporind semnificativ ponderea elementului romanesc din regiune. Spre deosebire de restul Regatului Romaniei, in Dobrogea nu existau latifundii date in arenda, ceea ce a contribuit la crearea unei populatii rurale relativ instarite.
Frontiera dintre Dobrogea de Nord si de Sud
Frontiera romano-bulgara in perioada 1913-1940
Harta etnica a Dobrogei din 1918, de Orest Tafrali
Regatului Romaniei s-a folosit de situatia prielnica din timpul celui de-Al Doilea Razboi Balcanic si anexeaza Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) in anul 1913, prin prevederile Tratatului de pace de la Bucuresti.
In anul 1916, dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, pe teritoriul Dobrogei au loc operatiuni militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen recuceresc Turtucaia, luand prizonieri 28.000 de militari romani. Ofensiva Puterilor Centrale a continuat. La data de 26 august armata romana a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reusit sa opreasca ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova - Cobadin - Topraisar. La lupte a participat, de partea romana, o divizie de prizonieri sarbi si croati din armata austro-ungara, formata in Rusia.
In timpul Primului Razboi Mondial, Bulgaria a redobandit Cadrilaterul si fasia de teritoriu pana la linia Rasova-Agigea timp de 2 ani, ocupand restul Dobrogei (cu exceptia Deltei) pana la data de 30 septembrie 1918. La incheierea primului razboi mondial Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine restabileste frontiera din 1913 intre Romania si Bulgaria, atribuind Cadrilaterul din nou Romaniei.
In perioada interbelica continua procesul de modernizare a Dobrogei, insa conditiile sunt fundamental schimbate. Porturile din nordul Dobrogei (in special Sulina si Tulcea) decad in conditiile reducerii dramatice a comertului si navigatiei pe Dunare. Constanta continua sa ramana principalul port la Marea Neagra insa orasul este la randul sau afectat de scaderea volumului comertului si incertitudinile legate de noul statut al navigatiei prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Continua stabilirea in Dobrogea a numerosi romani din alte provincii, iar in anii '20, in special in partea de sud a judetului se asaza numerosi aromani, astfel ca vechii dicieni si mocani devin minoritari. Tot in aceasta perioada are loc o emigrare masiva a turcilor din Dobrogea in Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a incuraja stabilirea musulmanilor din Balcani in noul stat turc.
Structura etnica a regiunii Dunarii de Jos (1930)
Cadrilaterul a fost recuperat de Bulgaria in anul 1940 prin Tratatul de la Craiova, cand Adolf Hitler a ordonat regelui Carol al II-lea sa regleze diferendele teritoriale cu Bulgaria. In urma convorbirilor dintre cele doua state, s-a incheiat la data de 7 septembrie 1940 tratatul care restabilea frontiera din 1912 intre Romania si Bulgaria. Tratatul de la Craiova prevedea si un schimb obligatoriu de populatii intre cele doua state: toti bulgarii din nordul Dobrogei si toti romanii din Cadrilater urmau sa fie stramutati.
Perioada comunista a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autoritatile comuniste au facut presiuni asupra taranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel ca in anul 1955, Dobrogea a fost declarata prima regiune colectivizata a Romaniei (Nicolae Ceausescu si-a facut aici o parte din cariera). Aceasta politica a ruinat satele Dobrogei si a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, in special spre Constanta. In aceste conditii, si in Dobrogea au existat grupuri armate de rezistenta contra puterii comuniste. Dintre acestea cel mai semnificativ a fost grupul Haiducii Babadagului, care a actionat in perioada 1949 - 1952.
De asemenea, in 1949, conducerea comunista a Romaniei a organizat construirea canalului Dunare - Marea Neagra, folosind in special munca fortata a detinutilor in special a celor politici, supusi unui regim de exterminare, dar si a unor detinuti apartinand minoritatilor etnice si religioase. Construirea canalului a fost abandonata in anul 1955. Lucrarile la Canal au fost reluate in anul 1975 si au fost incheiate in anul 1984. In anul 1986 a fost dat in folosinta Canalul Poarta Alba - Navodari.
In perioada de dupa 1989, Dobrogea a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei romanesti. Disparitia flotei comerciale romane, declinul general al navigatiei pe Dunare ca urmare a razboaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanta, de principal punct de tranzit al exporturilor romanesti si declinul turismului la Marea Neagra au afectat negativ economia Dobrogei.
Principalele orase sunt, in nord: Constanta, Tulcea, Medgidia si Mangalia, la care se adauga statiunile balneo-climaterice si de vacanta de pe litoralul romanesc: Mamaia, Eforie, Costinesti si statiunile din zona Comorova a Mangaliei. Dobrogea cuprinde in partea de nord-est Delta Dunarii, habitat aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
In sud, in Bulgaria, principalele orase sunt Dobrici, Silistra si Cavarna, iar situri turistice sunt statiunile Albena, Balcic, Sabla, precum si cetatea medievala de pe capul Caliacra.Asezata la rascrucea a doua drumuri dintre care unul unea Marea Nordului cu Marea Neagra strabatand Europa centrala iar celalalt porturile Mediteranei orientale cu ale stepelor pontice, istoria i-a harazit Dobrogei de-a lungul veacurilor o soarta zbuciumata. Rand pe rand s-au perindat mai multe armate: ale persilor, apoi cele romane iar mai tarziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stapanirea musulmana, Dobrogea devenind intre timp drumul de invazie al armatelor din stepele Rusiei spre Balcani si Constantinopol. Dupa anexarea de catre Romania in anul 1877 Dobrogea a cunoscut din nou o perioada de pace si dezvoltare, din care trei ultime valuri de umbra in anii 1916-1918, 1940-1944 si 1945-1989.
Dobrogea a fost un teritoriu locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetarile arheologice au evidentiat existenta obiectelor din neolitic din cultura Gumelnita si dezvoltarea in neolitic a culturii Hamangia (cunoscuta in special datorita statuii numita „Ganditorul de la Hamangia").
In secolele VI - IV i. Chr. litoralul Marii Negre este colonizat de greci. Pe teritoriul Dobrogei romane de azi sunt intemeiate coloniile Histria, Callatis si Tomis, iar Dionysopolis in partea bulgara. Coloniile grecesti se organizeaza dupa modelul polis-ului grecesc. Initial Histria era cea mai prospera dintre colonii, insa, ca urmare a impotmolirii golfului, decade, si Tomisul devine cea mai importanta cetate de pe malul de vest al Marii Negre. Coloniile isi exercitau influenta asupra unui teritoriu mai larg decat cel al cetatii propriu-zise.
In aceeasi perioada incep sa se constituie si formatiunile statale ale getilor. Inscriptiile de la Histria mentioneaza relatii cu conducatorii geti Zalmodegikos si Rhemaxos (sec. III i.Hr.). Catava vreme, cetatile dobrogene se afla sub stapanirea persilor, apoi, in perioada elenistica, se aliara cu Regatul Pontului, puterea dominanta in Marea Neagra, inainte de a trece sub stapanirea Romei in anul 46, fiind incluse in provincia romana Moesia.
In antichitate, Dobrogea era cunoscuta sub denumirea de Scitia Mica (Scythia Minor, denumire romana). Incepand cu secolul XX, unii istorici au inceput, sub influenta nationalismului romantic, sa foloseasca si denumirea anacronica de Dacia Pontica. Numele actual vine de la despotul bulgar Dobrotici din sec. 14. Istoricul antic grec, Pliniu cel Batran, sustinea ca teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra era populat de geti, pe care romanii ii numeau daci. S-au stabilit in zona mai tarziu si scitii, si acelasi Pliniu cel Batran, sustinea ca scitii aveau aceeasi origine ca si geto-dacii. In final, urma scitilor se pierde printre daci.
Provincia joaca un rol important in sistemul de aparare a Imperiului Roman, constituind parte a limesului danubian. In iarna 101-102 d.Hr. regele Decebal in fruntea unei armate de daci, carpi si sarmati invadeaza provincia Moesia Inferior. Legiunile romane sub conducerea lui Traian infrang pe invadatori in doua randuri: odata pe Raul Iantra si a doua oara in sudul Dobrogei la langa localitatea Adamclisi de astazi. Pentru comemorarea celei de-a doua victorii in locul bataliei s-a infiintat localitatea Tropeum si in anul 109 d.Hr s-a inaltat monumentul Tropaeum Traiani.
In afara de o invazie a costobocilor in 172 d.Hr. primele doua secole reprezinta o perioada de stabilitate si prosperitate pentru regiune. In secolul III. mai multe valuri de invazii ale popoarelor migratoare duc la devastarea regiunii. In anul 271 imparatul Aurelian ii infrange pe carpi la nord de Dunare, pe o parte din ei colonizandu-i langa Carsium si ajuta in reconstructia provinciei. In timpul domniei imparatului Diocletian Dobrogea devine provincie separata sub numele de Scitia (Scythia), parte a diocezei romane Tracia (Thraciae).
Imparatul Constantin cel Mare ii infrange pe goti care au atacat provincia in anii 331-332. Dupa devastarea provinciei in 384-386 de catre ostrogoti, orasele si infrastructura Dobrogei sunt refacute in timpul imparatilor Licinius, Iulian Apostatul si Valens.
Despotatul Dobrogei pe la 1370 - Tara Carvunei
Crestinandu-se, puterea romana devine bizantina. Sub efectul migratiilor de nestavilit ale popoarelor din est, Bizantul se vede nevoit sa cedeze in fata bulgarilor cu care ajunge sa dispute teritoriul. Dobrogea dobandeste un grad crescand de autonomie si mai apoi devine independenta (cu seria de conducatori Dimitrie, Satza, Tatos, Seslav, Balica, Dobrotici, Ivanco).
Inca de pe atunci, avea o compozitie etnica variata, aparand in cronicile si hartile vremii sub denumirile de Velacia minor, Bulgaria tertia, Graecia tomitana sau Despotatus Vicinensis. Johann Schiltberger, cruciat german cazut prizonier, descrie Dobrogea in secolul XIV ca a treia Bulgarie cu centrul la Caliacra. Iachint, episcopul de la Vicina (cetate disparuta, situata probabil pe o insula a Dunarii in zona Tulcea - Isaccea) devine primul metropolit al Tarii Romanesti in 1359.
Prima alipire de Tara Romaneasca are loc in 1388-1389 pe vremea domnitorului Mircea cel Batran. Dar dupa moartea lui Mircea cel Batran, Dobrogea intra in componenta Imperiului Otoman intre 1418 si 1421. Se pare, dupa anumiti cercetatori, ca parti din Dobrogea s-au aflat pentru scurt timp in componenta Tarii Romanesti in timpul lui Vlad Tepes (1462 - cateva luni) si a lui Mihai Viteazul (1599-1601).
Deoarece in secolele XIV-XVI, Imperiul Otoman avansa spre Europa centrala, Dobrogea era o posesiune periferica, fara o mare importanta strategica sau economica. Ea facea parte, din punct de vedere bisericesc, din Exarhatul Proilavon, cu sediul la Braila, care cuprindea si Bugeacul. Dar pe masura ce treceau anii, numarul musulmanilor crestea, ajungand sa fie pe alocuri majoritari. In multe locuri, cultura dispare in profitul ciobanitului extensiv, fostele orase de coasta devin simple sate de pescari, in locul lor se dezvolta Babadagul si Medgidia ca targuri rurale. Ciobani din Ardeal, Moldova, Tara Romaneasca transhumeaza in fiecare iarna aici, multi dintre ei (Mocanii) stabilindu-se definitiv si amestecandu-se astfel cu Romanii dobrogeni (Dicienii). Aceasta situatie continua si in perioada de inceput al declinului puterii otomane (sec. XVII). Situatia se modifica insa dramatic, odata cu extinderea teritoriala a Imperiului rus. In secolele XVIII-XIX, Dobrogea devine un camp de batalie intre Turcia si Rusia. Situatia se agraveaza dupa anul 1812 cand Imperiul rus anexeaza Basarabia astfel ca Dunarea devine frontiera intre Rusia si Turcia. Cu acest prilej sultanul si tarul fac un schimb de populatii: tatarii nogai si turcii din Bugeac vin in Dobrogea in locul unui numar echivalent de bulgari si de gagauzi care se stabilesc in sudul Basarabiei.
Harta etnica a nordului Dobrogei si a sudului Basarabiei din 1861 (Vezi si legenda)
In perioada Imperiului otoman s-au stabilit pe teritoriul Dobrogei populatii turcice (anatolieni, selgiucizi) si, incepand cu secolul XVIII, dupa schisma din Biserica Ortodoxa rusa, adepti ai Bisericii de rit vechi, care se opuneau reformelor lui Petru cel Mare (Lipoveni).
Dupa 1840, in Dobrogea au fost colonizati si germani, veniti din teritoriile tariste - in special din zona Cherson si care au ramas pe acest teritoriu pana in 1940, cand, in marea majoritate, s-au stabilit in Al Treilea Reich. Printre localitatile infiintate de colonistii germani se numara: Malcoci, Ciucorova, Atmagea, dar s-au stabilit si localitati deja existente precum Tulcea, Techirghiol, Karamurat.
Desi Dobrogea a fost intens colonizata cu romani dupa 1878, in fapt, existau cateva sate romanesti in muntii Macinului, in jurul gurilor Dunarii si pe malul drept al Dunarii (Vlahii, Floriile, Aliman, Dunareni consemnate de Ion Ionescu de la Brad in lucrarea sa "Excursion agricole dans la plaine de la Dobroudja"). Bastinasii etnici romani dobrogeni purtau traditional numele de dicieni, despre care Vasile Parvan si George Valsan[1] presupuneau ca se trage de la cetatea Vicina mentionata in sursele medievale. Cartografia veche[2] arata in jurul gurilor Dunarii numiri romanesti, ca de exemplu limanurile Albastru (azi Sinoie), Fidilimanu (azi Zmeica), Iancina (azi Razim sau Razelm) sau satele Barleni, Filipesti (azi Dunavatul de sus si de jos), Sontea (azi Mila 23), Tatomiresti (azi Tatanir), Pojorata (ulterior Pojaret, disparut), intre timp locuite de lipoveni care le dau denumiri lipovenesti. Pe de alta parte, Dobrogea a fost utilizata drept pasune de iarna de catre oierii romani din Ardeal, in special de catre cei din zona Marginimea Sibiului pentru o perioada indelungata. Acestia erau cetateni austrieci si beneficiau de anumite facilitati din partea autoritatilor otomane si romane.
Existenta locuitorilor de origine romaneasca este probata si de faptul ca, in 1870, autoritatile otomane locale il numesc pe monahul Nifon Balasescu (nascut in judetul Sibiu, calugarit la Caldarusani), drept director al scolilor romanesti din Dobrogea. Nifon Balasescu infiinteaza 21 de noi scoli romanesti in nordul Dobrogei (Tulcea, Harsova, Macin).
Structura etnica a Dobrogei, 1900
Dobrogea de Nord devine parte a Regatului Romaniei dupa recunoasterea independentei si cedarea Basarabiei de Sud catre Imperiul Tarist, prin decizia Congresului de la Berlin (1878).
Anterior Congresului de la Berlin, Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878) prevedea cedarea Dobrogei la sud de o linie Rasova-Agigea de catre Imperiul Otoman catre Bulgaria, cu toate ca populatia acestei parti a Dobrogei cuprindea o majoritate relativa de musulmani (turci, tatari si cerchezi). Dar la Congresul de la Berlin, emisarul francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria sa porneasca de la Dunare imediat in aval de orasul Silistra pentru a ajunge la mare intre catunele de pescari Ofidaki (azi Vama-Veche) si Limanaki (azi Durankulak in Bulgaria) ca sa cuprinda populatia compact romaneasca din satele dunarene situate intre Silistra si Rasova, si din jurul portului Mangalia. Dobrogea de Sud, (Cadrilaterul), locuit de asemenea in majoritate de turci si de tatari, a revenit Bulgariei.
In anul 1879, Romania a pretins Bulgariei orasul Silistra si chiar a ocupat Arab Tabia, fortareata orasului. Marile puteri au acordat Arab Tabia Romaniei, dar Silistra a fost lasata bulgarilor[3].
Includerea Dobrogei in Regatul Romaniei in urma Tratatului de la San Stefano a sporit importanta provinciei, deoarece asigura iesirea directa la mare a statului roman. Astfel se construieste Podul de la Cernavoda pentru asigurarea legaturii feroviare directe cu restul tarii, iar orasul Constanta devine principalul port la Marea Neagra. Are loc si o recolonizare sistematica intensa a romanilor din alte provincii (in special din Muntenia si a romanilor din Transilvania) in Dobrogea, sporind semnificativ ponderea elementului romanesc din regiune. Spre deosebire de restul Regatului Romaniei, in Dobrogea nu existau latifundii date in arenda, ceea ce a contribuit la crearea unei populatii rurale relativ instarite.
Frontiera dintre Dobrogea de Nord si de Sud
Frontiera romano-bulgara in perioada 1913-1940
Harta etnica a Dobrogei din 1918, de Orest Tafrali
Regatului Romaniei s-a folosit de situatia prielnica din timpul celui de-Al Doilea Razboi Balcanic si anexeaza Cadrilaterul (Dobrogea de Sud) in anul 1913, prin prevederile Tratatului de pace de la Bucuresti.
In anul 1916, dupa intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial, pe teritoriul Dobrogei au loc operatiuni militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen recuceresc Turtucaia, luand prizonieri 28.000 de militari romani. Ofensiva Puterilor Centrale a continuat. La data de 26 august armata romana a evacuat Silistra, iar la mijlocul lunii septembrie a reusit sa opreasca ofensiva inamicului pe aliniamentul Rasova - Cobadin - Topraisar. La lupte a participat, de partea romana, o divizie de prizonieri sarbi si croati din armata austro-ungara, formata in Rusia.
In timpul Primului Razboi Mondial, Bulgaria a redobandit Cadrilaterul si fasia de teritoriu pana la linia Rasova-Agigea timp de 2 ani, ocupand restul Dobrogei (cu exceptia Deltei) pana la data de 30 septembrie 1918. La incheierea primului razboi mondial Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine restabileste frontiera din 1913 intre Romania si Bulgaria, atribuind Cadrilaterul din nou Romaniei.
In perioada interbelica continua procesul de modernizare a Dobrogei, insa conditiile sunt fundamental schimbate. Porturile din nordul Dobrogei (in special Sulina si Tulcea) decad in conditiile reducerii dramatice a comertului si navigatiei pe Dunare. Constanta continua sa ramana principalul port la Marea Neagra insa orasul este la randul sau afectat de scaderea volumului comertului si incertitudinile legate de noul statut al navigatiei prin stramtorile Bosfor si Dardanele. Continua stabilirea in Dobrogea a numerosi romani din alte provincii, iar in anii '20, in special in partea de sud a judetului se asaza numerosi aromani, astfel ca vechii dicieni si mocani devin minoritari. Tot in aceasta perioada are loc o emigrare masiva a turcilor din Dobrogea in Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a incuraja stabilirea musulmanilor din Balcani in noul stat turc.
Structura etnica a regiunii Dunarii de Jos (1930)
Cadrilaterul a fost recuperat de Bulgaria in anul 1940 prin Tratatul de la Craiova, cand Adolf Hitler a ordonat regelui Carol al II-lea sa regleze diferendele teritoriale cu Bulgaria. In urma convorbirilor dintre cele doua state, s-a incheiat la data de 7 septembrie 1940 tratatul care restabilea frontiera din 1912 intre Romania si Bulgaria. Tratatul de la Craiova prevedea si un schimb obligatoriu de populatii intre cele doua state: toti bulgarii din nordul Dobrogei si toti romanii din Cadrilater urmau sa fie stramutati.
Perioada comunista a fost deosebit de grea pentru Dobrogea. Autoritatile comuniste au facut presiuni asupra taranilor pentru a colectiviza regiunea, astfel ca in anul 1955, Dobrogea a fost declarata prima regiune colectivizata a Romaniei (Nicolae Ceausescu si-a facut aici o parte din cariera). Aceasta politica a ruinat satele Dobrogei si a determinat un exod rural masiv spre centrele urbane, in special spre Constanta. In aceste conditii, si in Dobrogea au existat grupuri armate de rezistenta contra puterii comuniste. Dintre acestea cel mai semnificativ a fost grupul Haiducii Babadagului, care a actionat in perioada 1949 - 1952.
De asemenea, in 1949, conducerea comunista a Romaniei a organizat construirea canalului Dunare - Marea Neagra, folosind in special munca fortata a detinutilor in special a celor politici, supusi unui regim de exterminare, dar si a unor detinuti apartinand minoritatilor etnice si religioase. Construirea canalului a fost abandonata in anul 1955. Lucrarile la Canal au fost reluate in anul 1975 si au fost incheiate in anul 1984. In anul 1986 a fost dat in folosinta Canalul Poarta Alba - Navodari.
In perioada de dupa 1989, Dobrogea a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei romanesti. Disparitia flotei comerciale romane, declinul general al navigatiei pe Dunare ca urmare a razboaielor din fosta Iugoslavie, pierderea locului privilegiat al portului Constanta, de principal punct de tranzit al exporturilor romanesti si declinul turismului la Marea Neagra au afectat negativ economia Dobrogei.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.