Din aceeasi categorie
|
Verdictul istoriei - Himmler (UK 2013) Documentar 60 min 613 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Anglia la ananghie - Al doilea razboi mondial 996 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria agentului britanic Zigzag - Eddie Chapman 4/4 1.291 vizite - 0 comentarii adaugat de anda |
||||||||||||||||||
|
Istoria agentului britanic Zigzag - Eddie Chapman 3/4 1.066 vizite - 0 comentarii adaugat de anda |
||||||||||||||||||
|
Lovitura de stat de la 23 august 1944 si consecintele ei 191 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romania in al II-lea Razboi mondial / Episod 2 1.546 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria insulei Ada Kaleh 1.496 vizite - 0 comentarii adaugat de hanul |
||||||||||||||||||
|
Personaje ale nazismului - Vulpea desertului 1.233 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Masada, fortareata aproape imposibil de cucerit 852 vizite - 0 comentarii adaugat de luca |
||||||||||||||||||
|
Procesul Nazistilor De La Nuremberg 1947 / Part 5 5.689 vizite - 0 comentarii adaugat de livia |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Linia Siegfried - Ultima fortareata a Germaniei naziste
| Adaugat de TUDOR | 06.09.2020 |  Adauga
la favorite |
433 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteInaintarea Aliatilor de la Paris spre Rin a fost una dintre ultimele faze ale faze ale luptelor de pe Frontul de vest ale celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Aceasta faza se intinde la sfarsitul Operatiunii Overlord (25 august 1944) si cuprinde luptele contraofensivei germane de iarna din Ardeni (cunoscute si ca Ofensiva Von Rundstedt) pana la momentul pregatirii fortarii Rinului in primele luni ale anului 1945. Aceasta perioada este cunoscuta oficial in istoriografia militara americana drept camapaniile Rinului si Ardeni-Alsacia.
Desi iesirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decat fusese planificat, inaintarea aliatilor pana in septembrie a depasit toate asteptarile. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar fortele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decat pozitiile planificate. Un efect al acestei inaintari impetuoase a fost o criza de aprovizionare a liniei frontului, cererea era mai mare decat nevoile prognozate.
Cea mai mare parte a materialelor trebuiau sa fie aduse la tarm pe plajele de invazie dupa ce erau debarcate in singurul port „Mulberry" ramas intact. Celalalt port fusese distrus de o furtuna. Desi mai existau unele porturi mici precum Isigny, Port-en-Bessin sau Courcelles care erau folosite pentru descarcarea proviziilor, porturile mari precum Calais, Boulogne, Dunkerque si Le Havre ori ramasesera in mainile germanilor, care le transformasera in „fortarete", sau fusesera distruse sistematic de germanii care se retrasesera. Cucerirea portului Cherbourg fusese un plus important pentru capacitatea de descarcare a proviziilor de pe vasele, dar lipsa mijloacelor terestre de transportul proviziilor catre armatele care inaintau rapid a fost un nou factor limitator.
Tripele britanice traversand Sena la Vernon pe 28 august 1944.
Desi combustibilul era pompat constant din Anglia in Normandia prin sistemul de conducte „Pluto" pe sub Canalul Manecii, transportul acestuia in continuare era o mare problema, de timp de frontul se deplasa mai rapid decat se reusea extinderea retelei de conducte terestre.[3] Caile ferate fusesera distruse in buna parte de atacurile aliate si era necesar un efort de mare amploare pentru repunerea lor in functiune si, din acest motiv, a aparut nevoia organizarii transportului rutier.[4] In incercarea rezolvarii acestei probleme a crizei de transport, camioanele a trei divizii americane proaspat ajunse in Europa, (Divizia a 26-a infanterie, Divizia a 95-a infanterie si Divizia a 104-a de infanterie) au fost preluate de serviciile de logistica.[5] Diviziile Grupului de Armata XII americana au fost obligate in timpul avansarii lor rapide sa lase toate piesele de artilerie grea si jumatate din piesele de artilerie medie la vest de Sena, eliberand astfel un numar de camioane pentru serviciile de aprovizionare.[6] Britanicii au imprumutat americanilor patru companii de transport cu camioane.
Din pacate, alte 1.500 de camioane britanice nu au putut fi folosite pentru transportul de provizii deoarece aveau mari probleme mecanice.Sistemul de convoaie auto „Red Ball Express" a fost o incercare de rezolvare a problemei transportului cu camioane, dar s-a dovedit ca si aceasta solutie nu asigura capacitatea necesara de transport.
Forta „Dragoon" care inainta dispre sudul Frantei era aprovizionata in mod corespunzator prin Toulon si Marsilia deoarece aliatii reusisera sa cucereasca porturile intacte, iar sistemul local de cai ferate era in stare de functionare mai buna. Prin cele doua porturi aliatii erau aprovizionati cu aproximativ un sfert din necesarul zilnic.
Se poate considera ca serviciile americane de aprovizionare „Communications Zone" (COMZ) au esuat in tentativa lor de stabilire a unor solutii viabile la criza de transport datorita in primul rand uriasei birocratii care le caracteriza – aproximativ 11.000 de functionari de intendenta. COMZ si comandantul lor — generalul John C. H. Lee — au fost criticati fara incetare de comandantii americani. Incapacitatea serviciilor logistice sa aprovizioneze unitatile avansate a condus la aranjamente neortodoxe, unitatile aflate in criza preluand abuziv proviziile destinate altor unitati. Eisenhower nu putea sa isi extinda autoritatea asupra COMZ, care era direct subordonat Washingtonului, nu SHAEF, iar generalul a fost criticat ca nu a exercitat suficiente presiuni pentru schimbarea acestei situatii.
Cucerirea portului Antwerp nu putea schimba in mod hotarator situatia de vreme ce regiunea inconjuratoare a estuarului Scheldt era inca sub controlul germanilor. Rezolvarea acestei probleme era hotaratoare pentru aliati, de vreme ce liniile lor de aprovizionare se intindeau inca din Normandia pana in vestul Frantei. Solutia logica ar fi fost asigurarea cat mai rapida a functionarii sigure a portului Antwerp. Desi portul fusese cucerit aproape intact, accesul dinspre mare era blcoat de garnizoanele germane care controlau insule estuarului Scheldt.
Intarzierea asigurarii securitatii portului Antwerp a fost considerata ca principalul punct slab al strategiei „frontului larg" a lui Eisenhower. Ca urmare, Grupul de Armata XXI al lui Montgomery nu a putut incepe curatarea zonei estuarului, iar Armata a XV-a germana a avut suficient timp sa ocupe pozitii defensive favorabile si sa le fortifice. Daca i s-ar fi permis lui Montgomery sa atace in septembrie, este cel mai probabil ca aliatii sa fi reusit curatarea regiunii estuarului Scheldt cu eforturi minime. Ca o consecinta imediata, Eisenhower a fost obligat sa permita comandantilor sai de Grupuri de Armate sa execute pe rand atacurile planificate. Din acest motiv, defensiva germana s-a putut organiza mai bine, iar rezervele au putut fi trimise in regiunile cele mai primejduite. In cele din urma, Armata I canadiana a primit sarcina curatarii estuarului raului Scheldt de germani.
Efectivele
Trupele terestre germane pierdusera un mare numar de soldati in luptele din Normandia si in timpul retragerii care a urmat. Pentru ca sa rezolve aceasta problema, aproximativ 20.000 de soldati din Luftwaffe au fost transferati in cadrul fortelor terestre, au fost trimisi pe front si unitati formate din soldati lasati initial la vatra din motive medicale, iar in spatele frontului au fost formate rapid unitati ale civililor slab instruiti – militiile Volkssturm.
Numarul de noi recruti britanici era puternic limitat dupa cinci ani de razboi in Europa si peste mari. Soldatii pentru completarea efectivelor unor formatiuni grav afectate de luptele de pe front nu mai erau disponibili si o serie de unitati militare au fost desfiintate, iar membrii lor destinati intaririi altor unitati. Si canadienii treceau printr-o criza de personal, guvernul ezitand sa mai ceara recrutilor sa lupte in afara Canadei sau a apelor ei teritoriale si aceasta din cauza opozitiei populare puternice la trimiterea soldatilor in lupta in afara granitelor.
Pierderile mari inregistrate de americani impuneau aducerea de rezerve proaspete din SUA. Noii recruti erau de cele mai multe ori neexperimentati si incapabili sa faca fata conditiilor grele din ultima parte a campaniei din Europa. Infanteria s-a plans si de calitatea slaba a soldatilor transferati in cadrul trupelor terestre din randurile altor arme, mai putin solicitate in lupta pana atunci. La un moment dat, dupa Ofensiva din Ardeni, armata SUA a relaxat si regulile care limitau utilizarea soldatilor afro-americani in formatiile combatante.[11] Voluntarii americani de culoare s-au comportat foarte bine in lupta, ducand la schimbarea definitiva a politicii militare americane.
La inceputul anului urmator, infrangerea Germaniei devenise o certitudine. Pentru comandantii aliati devenise tot mai dificil sa convinga trupele sa isi riste vietile in conditiile in care pacea putea fi intrevazuta.
Aceasta faza se intinde la sfarsitul Operatiunii Overlord (25 august 1944) si cuprinde luptele contraofensivei germane de iarna din Ardeni (cunoscute si ca Ofensiva Von Rundstedt) pana la momentul pregatirii fortarii Rinului in primele luni ale anului 1945. Aceasta perioada este cunoscuta oficial in istoriografia militara americana drept camapaniile Rinului si Ardeni-Alsacia.
Desi iesirea din zonele de debarcare din Normandia a luat mai mult decat fusese planificat, inaintarea aliatilor pana in septembrie a depasit toate asteptarile. De exemplu, generalul Bradley dispunea de patru divizii suplimentare, iar fortele comandate de el se aflau cu peste 200 km mai departe decat pozitiile planificate. Un efect al acestei inaintari impetuoase a fost o criza de aprovizionare a liniei frontului, cererea era mai mare decat nevoile prognozate.
Cea mai mare parte a materialelor trebuiau sa fie aduse la tarm pe plajele de invazie dupa ce erau debarcate in singurul port „Mulberry" ramas intact. Celalalt port fusese distrus de o furtuna. Desi mai existau unele porturi mici precum Isigny, Port-en-Bessin sau Courcelles care erau folosite pentru descarcarea proviziilor, porturile mari precum Calais, Boulogne, Dunkerque si Le Havre ori ramasesera in mainile germanilor, care le transformasera in „fortarete", sau fusesera distruse sistematic de germanii care se retrasesera. Cucerirea portului Cherbourg fusese un plus important pentru capacitatea de descarcare a proviziilor de pe vasele, dar lipsa mijloacelor terestre de transportul proviziilor catre armatele care inaintau rapid a fost un nou factor limitator.
Tripele britanice traversand Sena la Vernon pe 28 august 1944.
Desi combustibilul era pompat constant din Anglia in Normandia prin sistemul de conducte „Pluto" pe sub Canalul Manecii, transportul acestuia in continuare era o mare problema, de timp de frontul se deplasa mai rapid decat se reusea extinderea retelei de conducte terestre.[3] Caile ferate fusesera distruse in buna parte de atacurile aliate si era necesar un efort de mare amploare pentru repunerea lor in functiune si, din acest motiv, a aparut nevoia organizarii transportului rutier.[4] In incercarea rezolvarii acestei probleme a crizei de transport, camioanele a trei divizii americane proaspat ajunse in Europa, (Divizia a 26-a infanterie, Divizia a 95-a infanterie si Divizia a 104-a de infanterie) au fost preluate de serviciile de logistica.[5] Diviziile Grupului de Armata XII americana au fost obligate in timpul avansarii lor rapide sa lase toate piesele de artilerie grea si jumatate din piesele de artilerie medie la vest de Sena, eliberand astfel un numar de camioane pentru serviciile de aprovizionare.[6] Britanicii au imprumutat americanilor patru companii de transport cu camioane.
Din pacate, alte 1.500 de camioane britanice nu au putut fi folosite pentru transportul de provizii deoarece aveau mari probleme mecanice.Sistemul de convoaie auto „Red Ball Express" a fost o incercare de rezolvare a problemei transportului cu camioane, dar s-a dovedit ca si aceasta solutie nu asigura capacitatea necesara de transport.
Forta „Dragoon" care inainta dispre sudul Frantei era aprovizionata in mod corespunzator prin Toulon si Marsilia deoarece aliatii reusisera sa cucereasca porturile intacte, iar sistemul local de cai ferate era in stare de functionare mai buna. Prin cele doua porturi aliatii erau aprovizionati cu aproximativ un sfert din necesarul zilnic.
Se poate considera ca serviciile americane de aprovizionare „Communications Zone" (COMZ) au esuat in tentativa lor de stabilire a unor solutii viabile la criza de transport datorita in primul rand uriasei birocratii care le caracteriza – aproximativ 11.000 de functionari de intendenta. COMZ si comandantul lor — generalul John C. H. Lee — au fost criticati fara incetare de comandantii americani. Incapacitatea serviciilor logistice sa aprovizioneze unitatile avansate a condus la aranjamente neortodoxe, unitatile aflate in criza preluand abuziv proviziile destinate altor unitati. Eisenhower nu putea sa isi extinda autoritatea asupra COMZ, care era direct subordonat Washingtonului, nu SHAEF, iar generalul a fost criticat ca nu a exercitat suficiente presiuni pentru schimbarea acestei situatii.
Cucerirea portului Antwerp nu putea schimba in mod hotarator situatia de vreme ce regiunea inconjuratoare a estuarului Scheldt era inca sub controlul germanilor. Rezolvarea acestei probleme era hotaratoare pentru aliati, de vreme ce liniile lor de aprovizionare se intindeau inca din Normandia pana in vestul Frantei. Solutia logica ar fi fost asigurarea cat mai rapida a functionarii sigure a portului Antwerp. Desi portul fusese cucerit aproape intact, accesul dinspre mare era blcoat de garnizoanele germane care controlau insule estuarului Scheldt.
Intarzierea asigurarii securitatii portului Antwerp a fost considerata ca principalul punct slab al strategiei „frontului larg" a lui Eisenhower. Ca urmare, Grupul de Armata XXI al lui Montgomery nu a putut incepe curatarea zonei estuarului, iar Armata a XV-a germana a avut suficient timp sa ocupe pozitii defensive favorabile si sa le fortifice. Daca i s-ar fi permis lui Montgomery sa atace in septembrie, este cel mai probabil ca aliatii sa fi reusit curatarea regiunii estuarului Scheldt cu eforturi minime. Ca o consecinta imediata, Eisenhower a fost obligat sa permita comandantilor sai de Grupuri de Armate sa execute pe rand atacurile planificate. Din acest motiv, defensiva germana s-a putut organiza mai bine, iar rezervele au putut fi trimise in regiunile cele mai primejduite. In cele din urma, Armata I canadiana a primit sarcina curatarii estuarului raului Scheldt de germani.
Efectivele
Trupele terestre germane pierdusera un mare numar de soldati in luptele din Normandia si in timpul retragerii care a urmat. Pentru ca sa rezolve aceasta problema, aproximativ 20.000 de soldati din Luftwaffe au fost transferati in cadrul fortelor terestre, au fost trimisi pe front si unitati formate din soldati lasati initial la vatra din motive medicale, iar in spatele frontului au fost formate rapid unitati ale civililor slab instruiti – militiile Volkssturm.
Numarul de noi recruti britanici era puternic limitat dupa cinci ani de razboi in Europa si peste mari. Soldatii pentru completarea efectivelor unor formatiuni grav afectate de luptele de pe front nu mai erau disponibili si o serie de unitati militare au fost desfiintate, iar membrii lor destinati intaririi altor unitati. Si canadienii treceau printr-o criza de personal, guvernul ezitand sa mai ceara recrutilor sa lupte in afara Canadei sau a apelor ei teritoriale si aceasta din cauza opozitiei populare puternice la trimiterea soldatilor in lupta in afara granitelor.
Pierderile mari inregistrate de americani impuneau aducerea de rezerve proaspete din SUA. Noii recruti erau de cele mai multe ori neexperimentati si incapabili sa faca fata conditiilor grele din ultima parte a campaniei din Europa. Infanteria s-a plans si de calitatea slaba a soldatilor transferati in cadrul trupelor terestre din randurile altor arme, mai putin solicitate in lupta pana atunci. La un moment dat, dupa Ofensiva din Ardeni, armata SUA a relaxat si regulile care limitau utilizarea soldatilor afro-americani in formatiile combatante.[11] Voluntarii americani de culoare s-au comportat foarte bine in lupta, ducand la schimbarea definitiva a politicii militare americane.
La inceputul anului urmator, infrangerea Germaniei devenise o certitudine. Pentru comandantii aliati devenise tot mai dificil sa convinga trupele sa isi riste vietile in conditiile in care pacea putea fi intrevazuta.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.