Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Marea Bariera de Corali
585 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  iPhone 4S - 2011
1.042 vizite - 0 comentarii
adaugat de Laur
 
  Cahokia, orasul pierdut si piramide de pamant
379 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Festinele medievale
128 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Rusia - Istoria unui Imperiu
531 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Printul Edward investigheaza o istorie extraordinara
143 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cerul furios
128 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cartea care nu poate fi citita .:..Manuscrisul Voynich
1.437 vizite - 0 comentarii
adaugat de Alexandra
 
  1000 d.Hr. - Un tur al Europei
227 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  In cautarea fotbalului pierdut
423 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Cinema >> Stiinta, documentare
 

 

De ce imbatranim?

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 18.12.2018  Adauga la favorite 590 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Par grizonant, pierderi de memorie, riduri si oase fragile, mai devreme sau mai tarziu cu totii ajungem sa imbatranim (daca avem noroc). Cu toate acestea, oamenii de stiinta ne spun ca nu exista niciun proces fiziologic evolutiv care sa explice imbatranirea. Si atunci, de ce imbatranim?

Procesul de imbatranire
Cercetatorii nu au cazut de acord cu privire la cauzele ce determina imbatranirea. Unii dintre acestia afirma ca genele noastre sunt programate sa se deterioreze, sa se uzeze si in final sa dispara, in timp ce altii cred ca uzura genelor, care se mareste in timp, reprezinta cauza principala a procesului de imbatranire. Alti cercetatori cred ca o combinatie de mai multi factori contribuie la imbatranire.



Deteriorarea celulelor
Teoria deteriorarii celulelor, care a fost propusa pentru prima data in jurul anului 1882 de catre biologul August Weismann, sustine ca organismul imbatraneste ca urmare a „uzurii" sale: „Ca si componentele dintr-un automobil vechi, diferitele parti ale corpului se uzeaza prin utilizarea lor repetata…".

Pornind de la aceasta idee fundamentala, un numar de cercetatori exploreaza in prezent anumite aspecte fiziologice pentru a descoperi de unde si cum apare aceasta „uzura".

Uzura ADN-ului
Concentrandu-se pe deteriorarea ADN-ului de-a lungul vietii, in aceasta teorie se afirma ca:

„Uzura ADN-ului are loc in mod continuu in celule… Desi cele mai multe dintre aceste deteriorari ale ADN-ului sunt reparate in timp, unele dintre ele se acumuleaza… si mutatiile genetice apar si se inmultesc odata cu inaintarea in varsta, provocand deteriorarea si functionarea defectuoasa a celulelor. In special, deteriorarea ADN-ului mitocondrial poate conduce la… disfunctii… prin care imbatranirea are loc ca urmare a deteriorarii integritatii genetice a celulelor organismului".

ADN-ul mitocondrial (ADNmt) evolueaza mai rapid decat ADN-ul din nucleul celulelor si in consecinta ADN-ul mitocondrial genereaza mai multi „radicali liberi" daunatori despre care se crede ca ar provoaca imbatranirea. Avand in vedere ca mitocondriile (uzinele energetice ale celulei) lucreaza mai mult pe masura ce este disponibila o cantitate mai mare de combustibil (adica „alimente"), cu cat un organism consuma mai putine alimente cu atat mai putini radicali liberi sunt produsi. Prin urmare, unii oameni de stiinta au fost de parere ca restrictia de calorii (CR-calorie restriction) ne poate mentine tineretea mai mult timp: „Un regim alimentar in care numarul de calorii este restrictionat (cu aproximativ 30 la suta sub nivelul normal, dar peste nivelul de la care apare senzatia de foame) poate creste durata de viata, poate scadea incidenta cancerului si, de asemenea, poate incetini procesele ce afecteaza memoria si capacitatea de miscare".

Alti cercetatori sunt mai prudenti atunci cand vine vorba sa recomande o dieta CR: „in cazul animalelor la care dieta a fost restrictionata in calorii s-a constatat ca acestea cresc mai lent, se reproduc mai putin, iar sistemul lor imunitar a devenit mai putin eficient, … deoarece restrictia alimentara pare a comuta organismul intr-un mod de supravietuire in care cresterea si consumul de energie sunt suprimate".

In plus, opozantii dietei CR afirma ca: „chiar daca o prelungire a duratei de viata a putut fi observata la soareci, aceasta nu a putut fi constatata in cazul mamiferelor mari, cum ar fi oamenii… pentru ca, spre deosebire de animalele mici, mamiferele mari pot migra in caz de foamete…".

Cu toate acestea, cel putin un studiu a aratat ca la oamenii care urmeaza o dieta CR „s-a inregistrat o scadere a colesterolului din sange, a insulinei si… s-a redus riscul de ateroscleroza, „adica a conditiilor care contribuie la imbatranire si la deces".

Cross-link-ul proteinelor
O alta ramura a teoriei deteriorarii celulelor se concentreaza pe „cross-link-ul proteinelor", un proces prin care proteinele vechi si uzate, care altfel ar fi descompuse de enzime, sunt protejate de aceasta actiune prin intermediul unor punti de legatura care se formeaza in interiorul moleculelor si care pot… cauza probleme. „De-a lungul timpului o acumulare de astfel de proteine dauneaza celulelor si tesuturilor, incetinind procesele fiziologice din organism…".

Acest fenomen a fost identificat in cel putin un semn al imbatranirii si el este implicat si in altul:

„Cross-link-ul proteinelor din colagenul pielii, de exemplu, s-a dovedit responsabil, cel putin partial, de incretirea pielii si de alte modificari dermice asociate cu inaintarea in varsta, iar… la nivelul ochiului se crede, de asemenea, ca are un rol important in aparitia cataractei. Cercetatorii cred ca cross-link-ul proteinelor din peretii arterelor sau din sistemul de filtrare al rinichilor este responsabil, cel putin partial, de aparitia… aterosclerozei.. “.

Programarea genetica
Studiind procesele care controleaza functionarea organismului, fiecare dintre teoriile urmatoare sugereaza ideea ca, la nivel celular, suntem „programati" sa imbatranim.

Multi cercetatori cred ca: „Imbatranirea este rezultatul comutarii secventiale a anumitor gene (activare/dezactivare), batranetea fiind definita ca fiind momentul in care afectiunile asociate cu inaintarea in varsta se manifesta… “.

Pentru a sustine aceasta teorie, oamenii de stiinta au studiat procesul de imbatranire cu ajutorul lui Caenorhabditis elegans: „clasicul nematod de laborator… adica cu ajutorul unor viermi mici, transparenti… care sunt mai usor de manipulat genetic, care au o durata de viata de doar doua saptamani si care le permit oamenilor de stiinta sa vizualizeze mai rapid procesul de imbatranire… “.

In anul 1993 un grup de cercetatori a descoperit ca: „Anumiti viermi Caenorhabditis elegans care aveau doar o singura mutatie a unei gene au trait de doua ori mai mult in comparatie cu alti membri ai speciei care nu aveau acea mutatie. Acest lucru… a provocat o schimbare de opinie in randul specialistilor… din moment ce o singura gena poate influenta, in mod semnificativ, durata de viata a unui organism… “.

Aceasta gena, daf-2, este foarte importanta: „Daf-2 controleaza in mod normal multe alte gene… De exemplu, in studiile lor efectuate pe viermii Caenorhabditis elegans, cercetatorii au descoperit un numar mare de gene care sunt „activate" sau „dezactivate" in viermii ce contin mutatia genetica a lui daf-2…".

Tipurile de gene care sunt controlate de daf 2 sunt raspunzatoare de rezistenta la stres, gradul de dezvoltare al organismului si de metabolism. Acest lucru este important deoarece aceste: „gene diferite actioneaza pentru proteine ca niste antioxidanti, regland metabolismul si exercitand un efect antibacterian…".

Teoria endocrina
Alti cercetatori sustin teoria ca genele care influenteaza durata de viata ar fi adevarate: „ceasuri biologice care actioneaza cu ajutorul hormonilor pentru a controla viteza de imbatranire prin… mentinerea sub control a nivelului de insulina…".

Astfel, in conformitate cu aceasta teorie, organismele se adapteze la nivel celular ca raspuns la conditiile de mediu pentru a asigura supravietuirea speciei: „Ca raspuns la conditiile aspre de mediu… celulele se adapteaza pentru a-si creste rezistenta si gradul de protectie, amplificand biogeneza mitocondriala (energia din celula se mareste)".

Teoria sistemului imunitar
In aceasta teorie se prevede ca: „Sistemul imunitar este programat astfel incat eficienta sa sa se reduca in timp, ceea ce conduce la cresterea vulnerabilitatii fata de bolile infectioase si, prin imbatranire, la moarte".



Sustinatorii acestei teorii afirma ca: „Odata cu inaintarea in varsta, anticorpii isi reduc eficienta si tot mai putine boli noi vor putea fi combatute eficient de catre organism, ceea ce provoaca o uzura la nivel celular si eventual moartea".

Acest ultim argument a fost pus in discutie de catre cercetari recente care au studiat mortalitatea si fertilitatea in randul a peste 46 de specii diferite (inclusiv oameni). S-au obtinut unele rezultate remarcabile: „Desi… cele mai multe dintre cele 46 de specii pot fi clasificate, in mod aproximativ, in functie de senescenta… fapt ce a evidentiat o imbatranire accentuata a tesuturilor si a organismului odata cu varsta, pentru alte specii s-a constatat o senescenta negativa, adica o imbunatatire a starii generale a organismului odata cu inaintarea in varsta".

Acest lucru inseamna ca, spre deosebire de oameni, unele specii: „sunt complet diferite fata de noi, in cazul acestora fiind mai probabil ca acestea sa se inmulteasca odata cu inaintarea in varsta si la care exista o probabilitate mai mica ca acestea sa moara cu fiecare an care trece".

Ca o exemplificare a diversitatii dintre specii, se pot mentiona pasarile Swift Alpin care devin mai fertile (este mai probabil sa se reproduca) pe masura ce se apropie de finalul vietii.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.