Din aceeasi categorie
|
Istoria Craciunului 162 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Istoria Craciunului 286 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Odiseea deportarii episodul 3 804 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
MARI TRADARI CARE AU SCHIMBAT ISTORIA ROMANILOR 71 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bizantul – Imperiul pierdut 1.196 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Mormantul lui Isus 353 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bizantul – Imperiul pierdut-Cerul coborat pe pamant 1.170 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Bizantul – Imperiul pierdut-Construirea unui vis 934 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Partea I -Construirea unui vis 564 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Bizantul, imperiul pierdut Construirea unui vis 472 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Istoria medicienei moderne -2
| Adaugat de Cozana | 08.01.2014 |  Adauga
la favorite |
515 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoritePreistorie
Boala a preexistat aparitiei omului pe Pamant: La animale cu imbolnaviri de diferite tipuri, se inregistreaza comportamente care pot fi incadrate printre activitatile tamaduitoare. Astfel, mamiferele obisnuiesc sa-si linga ranile (prin care se realizeaza si o dezinfectie datorita antibioticelor din saliva), isi expun la soare partile suferinde, in caz de indigestie chiar si carnivorele consuma iarba. Deci actiunea de vindecare a existat inainte de aparitia omului. Exista o filogeneza a activitatii vindecatoare. Se remarca insa o deosebire esentiala intre actiunile vindecatoare din lumea biologica si cele din medicina umana. Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice in timp ce actiunile medicinei umane se bazeaza pe constiinta, gandire, strategie. Medicina umana a aparut si evoluat din necesitatea pastrarii fortei de munca, necesitatea ingrijirii nou-nascutului si a gravidei, necesitatea combaterii durerii.
Exista trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice:
• paleopatologia: (patologia veche) studiaza urme ale proceselor de vindecare si procese patologice conservate pe scheletele vechi, preistorice, studiate cu mijloace moderne de investigare. Principala sursa de informatie privind aceasta perioada o constituie analiza oaselor fosile. Paleopatologia ne arata bolile de care a suferit omul primitiv dintre care cele mai multe exista si astazi.
S-au evidentiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame), tuberculoza, sifilis, fracturi, dar si primele forme de interventii chirurgicale cum ar fi trepanarea si amputarea.
• arheologia medico-istorica: cerceteaza obiecte ce au legatura cu igiena si practica medicala, instrumentarul medical, obiectele magice etc.
• etnoiatria: studiaza conceptele si practicile medicale ale unor populatii aflate in prezent pe treptele inferioare ale dezvoltarii sociale (triburi din Amazonia, Australia, Polinezia).
Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri si populatii asa-zis "primitive", putem deduce informatii privind practicile medicale preistorice.
De asemenea si prin studiul folclorului ne putem intoarce la origini.
In cadrul primelor culturi tribale, actul medical, care avea si valente religioase, era practicat de catre vraci si samani.
In mod empiric, se foloseau plantele ca agent tamaduitor, multe din proprietatile acestora erau descoperite intamplator.
Speranta de viata a omului primitiv era destul de redusa. Analizandu-se scheletele descoperite in diferite situri arheologice, s-a ajuns la concluzia ca omul de Neanderthal, sau de Cro-magnon, sau cel al mezoliticului in aproape 90% din cazuri nu ajungea la 40 de ani. Fata de sinantrop, care, in peste 70% din cazuri, murea inainte de a avea 15 ani, inregistram un vizibil progres.
Conceptia medicala era una animista, demoniaca, boala fiind vazuta ca o parazitare a organismului de catre un demon. Tratamentul bolii era realizat de catre vindecatorii triburilor primitive, care reuseau eliminarea demonilor cauzatori de boala. In pestera Les trois freres este reprezentat primul medic, efectuand un dans ritual (paleolitic). Terapia era un amestec de elemente magico-religioase cu elemente de vindecare empirice. Strategiile de vindecare difera in functie de etiologie: incantatii, inselarea spiritului malefic etc. Nu exista etica si deontologie in practica medicala, vindecatorul e doar mediator, nu isi asuma raspunderea actului vindecarii (aceasta apare odata cu medicina hipocratica, medicina stiintifica. Partea magica era ajutata si de obiectele magice: amulete (fragmente de os, dinti de animal, pietre semipretioase), figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate in scop profilactic, talismane (cu anumite semnificatii), tatuaje, masti etc. Omul primitiv era mereu in cautarea hranei, dar o data cu aparitia surplusului de produse, apare si primul medic, un pas catre civilizarea societatii.
Egiptul antic
Actul medical in anticul Egipt
Cele mai multe informatii privind medicina acestei perioade provin de la celebrele papirusuri medicale.[1] Unul dintre cele mai celebre este papirusul Edwin Smith (descoperit in 1930)[2]. Alte surse de informatii: Odiseea lui Homer, scrierile unor istorici ca Herodot si Diodor din Sicilia.
Medicina nu era practicata de vrajitori sau vraci ca in triburile primitive, ci de medici laici care totusi colaborau cu sacerdotii. Medicii erau in mare parte specializati pe domenii, fiecare ocupandu-se de o grupa de boli. Acestia posedau cunostinte temeinice, redate printr-o impresionanta literatura medicala si aveau faima binecunoscuta si peste hotare. Spre exemplu, regii persani Cyrus si Darius au avut in serviciul lor medici egipteni.
Interventiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor si circumcizia. Totusi chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat ranile.
Medicamentele folosite erau de origine naturala: miere, ulei, ceapa, usturoi etc. sau minerala: saruri de plumb, de cupru. Uneori se recurgea si la remedii care astazi par fanteziste: organe sau excremente de animale, pilule combinate cu vin, bere etc.
Medicina egipteana a deschis largi perspective celei grecesti.
Medicina mesopotamiana
Cele mai vechi texte de medicina sunt datate in prima jumatate a mileniului al II-lea i.Hr.
In codul lui Hammurabi (sec. al XVII-lea i.Hr.) apar, printre altele, si chestiuni legate de reglementarea activitatii medicale: onorarii, riscuri catre pot aparea in cazul esecului actului medical. Inceputul scolii medicale poate fi considerat aparitia bibliotecii de profil a lui Assurbanipal (secolul al VII-lea i.Hr.).
Cel mai ampla lucrare de acest gen este un fel de Manual de diagnosticare scris de medicul Esagil-kin-apli din Borsippa in timpul domniei regelui babilonian Adad-apla-iddina (1069 i.Hr. - 1046 i.Hr.).
Toate aceste texte arata ca babilonienii, ca si egiptenii, utilizau diagnoza, prognoza, examinarea medicala si prescriptiile.[3]
Nagarjuna, discipol al lui Buddha, inventator al multor leacuri pentru probleme psihice.
Una dintre cele mai lucrari in domeniu este celebra Ayur-Veda (sec. V i.Hr.), scriere spirituala hindusa ce deriva din Atharva-Veda (una din cele patru Vede). Aceasta lucrare de filozofie hindusa releva principii noi, care formeaza ceea ce astazi numim medicina naturista".
Medicina persana
Aflata la intersectia mai multor drumuri comerciale, Persia a beneficiat de conditii propice dezvoltarii stiintei, in particular a celei medicale. La Academia din Jundishapur s-au format generatii de medici.
Savantul persan Rhazes a scris un tratat de medicina, in care a cuprins toate cunostintele acelor vremuri si observatiile proprii. Sunt descrise foarte amanuntit diverse boli printre care pojarul si variola.
Dar cea mai reprezentativa personalitate a medicinei persane este savantul Ibn Sina (Avicenna). Tratatul sau de medicina ramane o lucrare standard chiar si pentru Europa pana in perioada Iluminismului.
Boala a preexistat aparitiei omului pe Pamant: La animale cu imbolnaviri de diferite tipuri, se inregistreaza comportamente care pot fi incadrate printre activitatile tamaduitoare. Astfel, mamiferele obisnuiesc sa-si linga ranile (prin care se realizeaza si o dezinfectie datorita antibioticelor din saliva), isi expun la soare partile suferinde, in caz de indigestie chiar si carnivorele consuma iarba. Deci actiunea de vindecare a existat inainte de aparitia omului. Exista o filogeneza a activitatii vindecatoare. Se remarca insa o deosebire esentiala intre actiunile vindecatoare din lumea biologica si cele din medicina umana. Cele din prima categorie sunt instinctive, fiziologice in timp ce actiunile medicinei umane se bazeaza pe constiinta, gandire, strategie. Medicina umana a aparut si evoluat din necesitatea pastrarii fortei de munca, necesitatea ingrijirii nou-nascutului si a gravidei, necesitatea combaterii durerii.
Exista trei izvoare principale pentru studiul medicinei preistorice:
• paleopatologia: (patologia veche) studiaza urme ale proceselor de vindecare si procese patologice conservate pe scheletele vechi, preistorice, studiate cu mijloace moderne de investigare. Principala sursa de informatie privind aceasta perioada o constituie analiza oaselor fosile. Paleopatologia ne arata bolile de care a suferit omul primitiv dintre care cele mai multe exista si astazi.
S-au evidentiat leziuni de tip reumatismal, de tip osteomielitic, leziuni osoase tuberculoase, luetice, leziuni de tumori osoase (osteosarcoame), tuberculoza, sifilis, fracturi, dar si primele forme de interventii chirurgicale cum ar fi trepanarea si amputarea.
• arheologia medico-istorica: cerceteaza obiecte ce au legatura cu igiena si practica medicala, instrumentarul medical, obiectele magice etc.
• etnoiatria: studiaza conceptele si practicile medicale ale unor populatii aflate in prezent pe treptele inferioare ale dezvoltarii sociale (triburi din Amazonia, Australia, Polinezia).
Astfel, prin metodele specifice etnologiei, studiindu-se anumite grupuri si populatii asa-zis "primitive", putem deduce informatii privind practicile medicale preistorice.
De asemenea si prin studiul folclorului ne putem intoarce la origini.
In cadrul primelor culturi tribale, actul medical, care avea si valente religioase, era practicat de catre vraci si samani.
In mod empiric, se foloseau plantele ca agent tamaduitor, multe din proprietatile acestora erau descoperite intamplator.
Speranta de viata a omului primitiv era destul de redusa. Analizandu-se scheletele descoperite in diferite situri arheologice, s-a ajuns la concluzia ca omul de Neanderthal, sau de Cro-magnon, sau cel al mezoliticului in aproape 90% din cazuri nu ajungea la 40 de ani. Fata de sinantrop, care, in peste 70% din cazuri, murea inainte de a avea 15 ani, inregistram un vizibil progres.
Conceptia medicala era una animista, demoniaca, boala fiind vazuta ca o parazitare a organismului de catre un demon. Tratamentul bolii era realizat de catre vindecatorii triburilor primitive, care reuseau eliminarea demonilor cauzatori de boala. In pestera Les trois freres este reprezentat primul medic, efectuand un dans ritual (paleolitic). Terapia era un amestec de elemente magico-religioase cu elemente de vindecare empirice. Strategiile de vindecare difera in functie de etiologie: incantatii, inselarea spiritului malefic etc. Nu exista etica si deontologie in practica medicala, vindecatorul e doar mediator, nu isi asuma raspunderea actului vindecarii (aceasta apare odata cu medicina hipocratica, medicina stiintifica. Partea magica era ajutata si de obiectele magice: amulete (fragmente de os, dinti de animal, pietre semipretioase), figurine (antropomorfe, zoomorfe) purtate in scop profilactic, talismane (cu anumite semnificatii), tatuaje, masti etc. Omul primitiv era mereu in cautarea hranei, dar o data cu aparitia surplusului de produse, apare si primul medic, un pas catre civilizarea societatii.
Egiptul antic
Actul medical in anticul Egipt
Cele mai multe informatii privind medicina acestei perioade provin de la celebrele papirusuri medicale.[1] Unul dintre cele mai celebre este papirusul Edwin Smith (descoperit in 1930)[2]. Alte surse de informatii: Odiseea lui Homer, scrierile unor istorici ca Herodot si Diodor din Sicilia.
Medicina nu era practicata de vrajitori sau vraci ca in triburile primitive, ci de medici laici care totusi colaborau cu sacerdotii. Medicii erau in mare parte specializati pe domenii, fiecare ocupandu-se de o grupa de boli. Acestia posedau cunostinte temeinice, redate printr-o impresionanta literatura medicala si aveau faima binecunoscuta si peste hotare. Spre exemplu, regii persani Cyrus si Darius au avut in serviciul lor medici egipteni.
Interventiile chirurgicale se limitau doar la deschiderea abceselor si circumcizia. Totusi chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat ranile.
Medicamentele folosite erau de origine naturala: miere, ulei, ceapa, usturoi etc. sau minerala: saruri de plumb, de cupru. Uneori se recurgea si la remedii care astazi par fanteziste: organe sau excremente de animale, pilule combinate cu vin, bere etc.
Medicina egipteana a deschis largi perspective celei grecesti.
Medicina mesopotamiana
Cele mai vechi texte de medicina sunt datate in prima jumatate a mileniului al II-lea i.Hr.
In codul lui Hammurabi (sec. al XVII-lea i.Hr.) apar, printre altele, si chestiuni legate de reglementarea activitatii medicale: onorarii, riscuri catre pot aparea in cazul esecului actului medical. Inceputul scolii medicale poate fi considerat aparitia bibliotecii de profil a lui Assurbanipal (secolul al VII-lea i.Hr.).
Cel mai ampla lucrare de acest gen este un fel de Manual de diagnosticare scris de medicul Esagil-kin-apli din Borsippa in timpul domniei regelui babilonian Adad-apla-iddina (1069 i.Hr. - 1046 i.Hr.).
Toate aceste texte arata ca babilonienii, ca si egiptenii, utilizau diagnoza, prognoza, examinarea medicala si prescriptiile.[3]
Nagarjuna, discipol al lui Buddha, inventator al multor leacuri pentru probleme psihice.
Una dintre cele mai lucrari in domeniu este celebra Ayur-Veda (sec. V i.Hr.), scriere spirituala hindusa ce deriva din Atharva-Veda (una din cele patru Vede). Aceasta lucrare de filozofie hindusa releva principii noi, care formeaza ceea ce astazi numim medicina naturista".
Medicina persana
Aflata la intersectia mai multor drumuri comerciale, Persia a beneficiat de conditii propice dezvoltarii stiintei, in particular a celei medicale. La Academia din Jundishapur s-au format generatii de medici.
Savantul persan Rhazes a scris un tratat de medicina, in care a cuprins toate cunostintele acelor vremuri si observatiile proprii. Sunt descrise foarte amanuntit diverse boli printre care pojarul si variola.
Dar cea mai reprezentativa personalitate a medicinei persane este savantul Ibn Sina (Avicenna). Tratatul sau de medicina ramane o lucrare standard chiar si pentru Europa pana in perioada Iluminismului.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.