Din aceeasi categorie
|
Martisor special - Pe urmele scriitorului Ion Creanga! 264 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Scandalul Pacepa (fuga lui Ion Mihai Pacepa) 803 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
ALEXANDRU IOAN CUZA si ION ROATA 795 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Romania si dictaturile ei - Maresalul Ion Antonescu 733 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Maresalul Ion Antonescu si Maria Antonescu ! 309 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
10 lucruri pe care nu le știai despre Ion Creangă 1.697 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cum au murit Eminescu si Ion Creanga in acelasi an 1889 254 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Manuela Ghika-Oroveanu 496 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ion Ratiu 1.236 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Odiseea deportarii episodul 2 1.162 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Ion Diaconescu
| Adaugat de Cozana | 29.10.2013 |  Adauga
la favorite |
1.021 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteIon Diaconescu (n. 25 august 1917, Botesti, judetul Arges, Romania – d. 11 octombrie 2011, Bucuresti[1]) a fost un om politic si activist anticomunist roman; a fost membru al Partidului National Taranesc, incepand cu anul 1936 pana la desfiintarea partidului de autoritatile comuniste, in 1947. Condamnat la 15 ani de inchisoare, a fost incarcerat la Aiud, Baia Sprie, Nistru si Ramnicu Sarat, iar dupa ispasirea pedepsei a fost deportat in Baragan. Revenit in Bucuresti, a activat la intrunirile clandestine ale taranistilor.
Dupa anul 1989 a fost in conducerea Partidului National Taranesc Crestin Democrat, fiind ales ca deputat in Parlament in trei legislaturi consecutive (1990–1992, 1992–1996 si 1996–2000) intre anii 1990–2000, iar in legislatura 1996–2000, a indeplinit functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Ca parlamentar, a actionat in sensul intelegerii si inlaturarii consecintelor regimului comunist.
In anul 1947, Diaconescu a fost concediat din postul sau de la Ministerul Economiei, din cauza activitatii sale politice. Dupa inscenarea de la Tamadau, liderii partidului au fost arestati, iar Diaconescu, ca lider al gruparii de tineret, era si el urmarit. In seara de 1 decembrie 1947, a fost arestat din garsoniera in care locuia in Bucuresti, de catre Siguranta din ordinele guvernului comunist, in baza unui mandat prestampilat si completat ad-hoc. In 1948 a fost condamnat la 15 ani de inchisoare si confiscarea averii. Initial incarcerat la Jilava, Diaconescu a fost ulterior transferat la Aiud in 1949. Acolo a fost supus unui regim dur de infometare si alte abuzuri. A stat in celula de obicei cu 5–6 alti detinuti politici, grupurile din celula fiind totusi ocazii de schimb cultural intre intelectualii incarcerati, care tineau cu ceilalti cursuri in domeniile ce le erau familiare. Aici i-a cunoscut pe Mircea Vulcanescu, pe Ion Petrovici si pe viitorul coleg de partid Valentin Gabrielescu. In sectia speciala de la Zarca Aiudului a stat legat in lanturi in permanenta intre septembrie 1953 si martie 1955 si s-a imbolnavit de apendicita. Afectiunea i-a fost tratata dupa transferul la mina de plumb din Baia Sprie, printr-un procedeu rudimentar, cu o anestezie insuficienta.
De la Baia Sprie, unde fusese de fapt inchis intr-un lagar secret de munca, a mai fost dus sa munceasca la o alta mina de plumb, la Nistru. Revenit la sectia speciala de la Zarca Aiud, a participat la o greva de 23 de zile a detinutilor in august 1957. Ca urmare, a fost transferat la inchisoarea de la Ramnicu Sarat.[13] Acolo a fost tinut in izolare, timp de cinci ani, pana la eliberarea sa la 30 noiembrie 1962.
Dupa eliberare, persecutiile regimului comunist nu au incetat. Imediat i s-a fixat domiciliu fortat in Baragan, fiind deportat la Rubla, regiunea Galati, astazi denumita Valea Calmatuiului, in judetul Braila, una dintre cele 18 foste comune speciale, unde fusesera deportati anterior alti opozanti ai regimului comunist.[15] Acolo l-a cunoscut pe Corneliu Coposu cu care a pastrat legatura in continuare
Revenit in Bucuresti in 1964, a avut dificultati in a-si gasi de lucru. In cele din urma, a fost angajat la intreprinderea Ascensorul, cu ajutorul altor fosti taranisti.[3] A continuat sa se intalneasca clandestin cu alti taranisti, in principal cu Corneliu Coposu. Una din intalnirile sale din 1974 a fost descoperita de Securitate,[5] care l-a urmarit timp de 25 de ani, alcatuind un stufos dosar de urmarire pe care Diaconescu l-a citit dupa revolutia din 1989. A iesit la pensie in 1980, sperand in continuare ca regimul totalitar se va schimba
In timp ce revolutia romana din 1989 ducea la rasturnarea regimului totalitar al lui Nicolae Ceausescu, Diaconescu a semnat impreuna cu Coposu si cu alti lideri apelul din 22 decembrie 1989 pentru reinfiintarea Partidului National Taranesc. Acesta a fuzionat rapid cu un alt nucleu, formand Partidul National Taranesc Crestin Democrat. La 10 ianuarie 1990, liderii partidului s-au intalnit cu reprezentantii esalonului secund al Partidului Comunist, grupati in Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), un organ care preluase puterea dupa caderea lui Ceausescu. Cu aceasta ocazie, Diaconescu l-a cunoscut pe Ion Iliescu, cel care avea sa-i fie adversar politic. In urma cererilor opozitiei democratice de a i se permite reprezentarea in noile organisme ce urmau sa pregateasca primele alegeri libere din Romania, cereri sustinute si de proteste de strada in Bucuresti, CFSN a acceptat infiintarea unui nou organism, denumit „Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala" (CPUN) in care totalitatea partidelor infiintate in primele zile de dupa revolutie constituiau ceva mai putin de jumatate, restul fiind reprezentanti ai FSN. Diaconescu a fost membru al CPUN, despre care mai tarziu a spus ca a fost „un organism primitiv, din epoca de piatra a democratiei".[20] In 29 ianuarie 1990, muncitorii, sustinatori ai majoritatii comuniste din CPUN, au devastat sediul partidului; la fel s-a intamplat si la mineriada din iunie 1990.[20]
La primele alegeri libere, din 20 mai 1990, Diaconescu a candidat pe listele PNTCD la Bucuresti si a obtinut unul din cele 12 mandate de deputat ale partidului sau, care a obtinut 2,56% din voturi. In noiembrie 1991, PNTCD a constituit, impreuna cu Partidul National Liberal si mai multe alte grupari democratice si reformiste Conventia Democrata (CDR), o larga alianta ce isi propunea sa preia puterea si sa implementeze reforme de trecere la un stat democratic cu economie de piata. Desi Frontul Salvarii Nationale s-a scindat, gruparea conservatoare din acesta a castigat alegerile prezidentiale din 1992 si a format o alianta cu alte grupari nationaliste si cu unele ramasite ale fostului PCR, impiedicand CDR sa preia puterea. Conventia Democrata a obtinut insa mai multe locuri in Parlament, iar Diaconescu a fost reales ca deputat de Bucuresti. De la tribuna Camerei Deputatilor, impreuna cu ceilalti reprezentanti ai partidului sau, Diaconescu a cerut reforma morala, judecarea comunismului, restaurarea monarhiei, trecerea rapida la economia de piata.
Corneliu Coposu, presedintele PNTCD, a murit in 1995, iar Diaconescu i-a luat locul in functia de presedinte al partidului. In 1996, candidatul prezidential al Conventiei Democrate, Emil Constantinescu, a fost ales presedinte si a format o alianta cu Partidul Democrat (ramura reformista a FSN) condus de Petre Roman, cu social-democratii condusi de Sergiu Cunescu si cu UDMR. Ion Diaconescu, reales ca deputat din partea PNTCD, a fost pentru patru ani presedinte al Camerei Deputatilor. Desi nu a reusit toate schimbarile pe care si le-a propus, partidul condus de Ion Diaconescu a reusit sa promoveze unele reforme, cum ar fi accelerarea privatizarii si retrocedarea proprietatilor funciare confiscate de comunisti, inceperea procesului de analiza a arhivelor Securitatii, precum si o ferma orientare spre Occident in politica externa. In 1998, Diaconescu a publicat la editura Nemira primul sau volum de memorii, intitulat Temnita - destinul generatiei noastre.
Din cauza crizei economice inerente tranzitiei spre economia de piata, si din cauza atacurilor opozitiei conservatoare si nationaliste, PNTCD nu a mai intrat in Parlament la alegerile din 2000. Diaconescu s-a retras din functia de presedinte al partidului si din orice alta functie oficiala
Dupa anul 1989 a fost in conducerea Partidului National Taranesc Crestin Democrat, fiind ales ca deputat in Parlament in trei legislaturi consecutive (1990–1992, 1992–1996 si 1996–2000) intre anii 1990–2000, iar in legislatura 1996–2000, a indeplinit functia de presedinte al Camerei Deputatilor. Ca parlamentar, a actionat in sensul intelegerii si inlaturarii consecintelor regimului comunist.
In anul 1947, Diaconescu a fost concediat din postul sau de la Ministerul Economiei, din cauza activitatii sale politice. Dupa inscenarea de la Tamadau, liderii partidului au fost arestati, iar Diaconescu, ca lider al gruparii de tineret, era si el urmarit. In seara de 1 decembrie 1947, a fost arestat din garsoniera in care locuia in Bucuresti, de catre Siguranta din ordinele guvernului comunist, in baza unui mandat prestampilat si completat ad-hoc. In 1948 a fost condamnat la 15 ani de inchisoare si confiscarea averii. Initial incarcerat la Jilava, Diaconescu a fost ulterior transferat la Aiud in 1949. Acolo a fost supus unui regim dur de infometare si alte abuzuri. A stat in celula de obicei cu 5–6 alti detinuti politici, grupurile din celula fiind totusi ocazii de schimb cultural intre intelectualii incarcerati, care tineau cu ceilalti cursuri in domeniile ce le erau familiare. Aici i-a cunoscut pe Mircea Vulcanescu, pe Ion Petrovici si pe viitorul coleg de partid Valentin Gabrielescu. In sectia speciala de la Zarca Aiudului a stat legat in lanturi in permanenta intre septembrie 1953 si martie 1955 si s-a imbolnavit de apendicita. Afectiunea i-a fost tratata dupa transferul la mina de plumb din Baia Sprie, printr-un procedeu rudimentar, cu o anestezie insuficienta.
De la Baia Sprie, unde fusese de fapt inchis intr-un lagar secret de munca, a mai fost dus sa munceasca la o alta mina de plumb, la Nistru. Revenit la sectia speciala de la Zarca Aiud, a participat la o greva de 23 de zile a detinutilor in august 1957. Ca urmare, a fost transferat la inchisoarea de la Ramnicu Sarat.[13] Acolo a fost tinut in izolare, timp de cinci ani, pana la eliberarea sa la 30 noiembrie 1962.
Dupa eliberare, persecutiile regimului comunist nu au incetat. Imediat i s-a fixat domiciliu fortat in Baragan, fiind deportat la Rubla, regiunea Galati, astazi denumita Valea Calmatuiului, in judetul Braila, una dintre cele 18 foste comune speciale, unde fusesera deportati anterior alti opozanti ai regimului comunist.[15] Acolo l-a cunoscut pe Corneliu Coposu cu care a pastrat legatura in continuare
Revenit in Bucuresti in 1964, a avut dificultati in a-si gasi de lucru. In cele din urma, a fost angajat la intreprinderea Ascensorul, cu ajutorul altor fosti taranisti.[3] A continuat sa se intalneasca clandestin cu alti taranisti, in principal cu Corneliu Coposu. Una din intalnirile sale din 1974 a fost descoperita de Securitate,[5] care l-a urmarit timp de 25 de ani, alcatuind un stufos dosar de urmarire pe care Diaconescu l-a citit dupa revolutia din 1989. A iesit la pensie in 1980, sperand in continuare ca regimul totalitar se va schimba
In timp ce revolutia romana din 1989 ducea la rasturnarea regimului totalitar al lui Nicolae Ceausescu, Diaconescu a semnat impreuna cu Coposu si cu alti lideri apelul din 22 decembrie 1989 pentru reinfiintarea Partidului National Taranesc. Acesta a fuzionat rapid cu un alt nucleu, formand Partidul National Taranesc Crestin Democrat. La 10 ianuarie 1990, liderii partidului s-au intalnit cu reprezentantii esalonului secund al Partidului Comunist, grupati in Consiliul Frontului Salvarii Nationale (CFSN), un organ care preluase puterea dupa caderea lui Ceausescu. Cu aceasta ocazie, Diaconescu l-a cunoscut pe Ion Iliescu, cel care avea sa-i fie adversar politic. In urma cererilor opozitiei democratice de a i se permite reprezentarea in noile organisme ce urmau sa pregateasca primele alegeri libere din Romania, cereri sustinute si de proteste de strada in Bucuresti, CFSN a acceptat infiintarea unui nou organism, denumit „Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala" (CPUN) in care totalitatea partidelor infiintate in primele zile de dupa revolutie constituiau ceva mai putin de jumatate, restul fiind reprezentanti ai FSN. Diaconescu a fost membru al CPUN, despre care mai tarziu a spus ca a fost „un organism primitiv, din epoca de piatra a democratiei".[20] In 29 ianuarie 1990, muncitorii, sustinatori ai majoritatii comuniste din CPUN, au devastat sediul partidului; la fel s-a intamplat si la mineriada din iunie 1990.[20]
La primele alegeri libere, din 20 mai 1990, Diaconescu a candidat pe listele PNTCD la Bucuresti si a obtinut unul din cele 12 mandate de deputat ale partidului sau, care a obtinut 2,56% din voturi. In noiembrie 1991, PNTCD a constituit, impreuna cu Partidul National Liberal si mai multe alte grupari democratice si reformiste Conventia Democrata (CDR), o larga alianta ce isi propunea sa preia puterea si sa implementeze reforme de trecere la un stat democratic cu economie de piata. Desi Frontul Salvarii Nationale s-a scindat, gruparea conservatoare din acesta a castigat alegerile prezidentiale din 1992 si a format o alianta cu alte grupari nationaliste si cu unele ramasite ale fostului PCR, impiedicand CDR sa preia puterea. Conventia Democrata a obtinut insa mai multe locuri in Parlament, iar Diaconescu a fost reales ca deputat de Bucuresti. De la tribuna Camerei Deputatilor, impreuna cu ceilalti reprezentanti ai partidului sau, Diaconescu a cerut reforma morala, judecarea comunismului, restaurarea monarhiei, trecerea rapida la economia de piata.
Corneliu Coposu, presedintele PNTCD, a murit in 1995, iar Diaconescu i-a luat locul in functia de presedinte al partidului. In 1996, candidatul prezidential al Conventiei Democrate, Emil Constantinescu, a fost ales presedinte si a format o alianta cu Partidul Democrat (ramura reformista a FSN) condus de Petre Roman, cu social-democratii condusi de Sergiu Cunescu si cu UDMR. Ion Diaconescu, reales ca deputat din partea PNTCD, a fost pentru patru ani presedinte al Camerei Deputatilor. Desi nu a reusit toate schimbarile pe care si le-a propus, partidul condus de Ion Diaconescu a reusit sa promoveze unele reforme, cum ar fi accelerarea privatizarii si retrocedarea proprietatilor funciare confiscate de comunisti, inceperea procesului de analiza a arhivelor Securitatii, precum si o ferma orientare spre Occident in politica externa. In 1998, Diaconescu a publicat la editura Nemira primul sau volum de memorii, intitulat Temnita - destinul generatiei noastre.
Din cauza crizei economice inerente tranzitiei spre economia de piata, si din cauza atacurilor opozitiei conservatoare si nationaliste, PNTCD nu a mai intrat in Parlament la alegerile din 2000. Diaconescu s-a retras din functia de presedinte al partidului si din orice alta functie oficiala
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.