Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Muntii Rwenzori
1.205 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Giurgeului
708 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Fagaras
515 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Simieni-Etiopa
1.762 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Saian
1.446 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Tannu-Ola
767 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Gilaului
286 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Bihorului
637 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Pe poteci, spre inima ta! Episodul 7: Muntii Baiului
465 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Muntii Capatanii
513 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Turism
 

 

Muntii Fagarasi

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 20.08.2013  Adauga la favorite 1.004 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Masivul Fagaras, de la est la vest masoara in linie dreapta, aproximativ 70 de km iar de la nord la sud circa 45 km. Muntii Fagarasului seamana cu o imensa coloana vertebrala orientata de la est la vest avand „coastele" (culmile) orientate catre nord si respectiv, sud. Culmile din partea nordica sunt cu mult mai scurte si mai abrupte decat cele din partea sudica, care sunt foarte lungi si domoale.

Muntii Fagarasului sunt delimitati la vest de Valea Oltului, iar la est de raul Barsa Grosetului si Raul Dambovita. La nord sunt delimitati, printr-un mare abrupt tectonic, de Depresiunea Fagarasului, cunoscuta si sub denumirea de Tara Oltului. Inspre nord, pe o distanta de doar 8–10 km, diferenta de nivel atinge peste 2.000 de metri. Spre sud, delimitarea este mult mai putin accentuata, fiind facuta, dupa culmi lungi 30–40 km (Olanului, Robita, Scarisoara, Nisipuri, Zarna, etc.), de sirul depresiunilor Campulung, Bradetu, Arefu si Jiblea.

Suprafata totala acoperita de muntii Fagarasului este peste 2.400 km², fiind, spre comparatie, de circa 7,5 ori mai mare decat a muntilor Bucegi. Pe cuprinsul intinderii masivului Fagarasului se gasesc 8 varfuri de peste 2.500 de metri: Moldoveanu cu 2.544 m, Negoiu cu 2.535 m, Vistea Mare cu 2.527 m, Caltun-Lespezi cu 2.522 m, Vanatoarea lui Buteanu cu 2.507 m, Cornu Caltunului cu 2.510 m, Hartopu cu 2.506 m, Dara cu 2.501 m. Exista, de asemenea, 42[3] de varfuri avand peste 2.400 m si mai mult de 150 de varfuri de peste 2.300 m.

Aceste varfuri sunt separate intre ele prin sei adanci, unele coborand pana sub 2000 m altitudine (Curmatura Zarnei: 1.932 m).

Aceasta densitate de culmi, abrupturi, varfuri si inaltimi, i-au atras masivului si denumirea de Alpii Transilvaniei, expresie atribuita savantului francez Emmanuel de Martonne.

Din creasta masivului se desprind catre nord si sud, ca niste puternice contraforturi de piatra, un mare numar de spinari prelungi (picioare de munte) dispuse aproape perpendicular pe creasta. Ele au lungimi si mai ales infatisari diferite, dupa cum sunt orientate spre nord sau spre sud. Ramificatiile nordice sunt in mare parte abrupte si stancoase in apropierea crestei, domolindu-se numai sub mantia padurilor de conifere, care apar imediat ce inaltimea scade sub 1.700 m. O alta caracteristica a acestor ramificatii consta in aspectul lor de muchie foarte ingusta si pe alocuri zimtata (de exemplu Muchia Albota).

In contrast izbitor cu ramificatiile nordice, spinarile ce se desfac din creasta spre sud (Muntenia) sunt mai lungi si mai domoale, in parte acoperite de pasuni intinse.

Creasta principala si ramificatiile nordice ale Fagarasului supuse actiunii curentilor, precum si dezagregarilor produse de inghet si dezghet, formeaza in unele locuri custuri foarte inguste, sei crenelate, cum sunt :Portita Arpasului cu Fereastra Zmeilor, seile dintre vaile Serbotei (nord), izvoarele Scara si Negoiu (sud).

O alta caracteristica a acestor munti o constituie numeroasele circuri glaciare, precum si lacurile alpine situate la mari altitudini. Unele din aceste lacuri sunt alimentate de izvoare subterane.

Vaile care coboara catre nord (Transilvania), urmeaza in marea lor majoritate o directie aproape perpendiculara fata de linia crestei, iar apele lor sunt silite - din cauza pantei foarte inclinate - sa coboare in salturi, formand numeroase cascade. Printre vaile cele mai pitoresti se numara: vaile Moasei, Serbotei, Balei, Brezcioarei, Ucei Mari si Ucisoarei, Sambetei.

Muntii Fagaras sunt traversati de cea mai inalta sosea din Romania, Transfagarasanul.

Rezervatiile naturale din masivul Fagaras sunt putine fata de bogatia de plante endemice si de arii peisagistice splendide.
Golul alpin si lacul Balea. Avand o suprafata de 120,45 ha, rezervatia cuprinde un teritoriu strajuit la sud de varfurile Vanatoarea lui Buteanu (2.508 m), Capra (2.450 m) si Paltinu Mare (2.480 m), pe flancul vestic de Muchia Buteanu, iar pe cel estic de Muchia Balea. Rezervatia include in circul glaciar Balea, lacul glaciar cu acelasi nume, cel mai mare lac glaciar al Muntilor Fagaras.
Rezervatia Arpasel. Avand o suprafata de 736 ha, rezervatia Arpasel este situata pe versantul nordic al Muntilor Fagaras, cuprinzand etajul alpin, subalpin si montan superior, de la 2.500 m la 1.000 m altitudine.
Calcarele de la Turnu Rosu. Aflata in apropierea localitatii Turnu Rosu, cuprinde o fasie de calcare suprapuse pe sisturi cristaline. In aceste calcare sunt incluse bogate depozite de fosile, interesante din punct de vedere stiintific.


Masivul are o clima aspra, cu caracteristici subpolare. Temperatura scade cu cresterea altitudinii. Valoarea medie anuala a crestei atinge -2 grade Celsius. Temperatura variaza intre +20 si -38 grade Celsius. Sunt rare zilele cand deasupra Fagarasului cerul este complet senin. Masivul isi formeaza si nori proprii! Aici sunt inregistrate cele mai mari valori ale precipitatiei, ajungand la 1400 mm/an. Iarna se produc multe avalanse, care fac imposibila inclusiv circulatia pe drumul alpin, transfagarasanul, care din 1974 traverseaza masivul.









Muntii Fagarasului sunt constituiti in totalitatea lor din roci metamorfice, denumite sisturi cristaline. Distributia generala a diferitelor varietati de roci este in fasii orientate de la est la vest.Cea mai sudica este formata din gnaisuri: roci de culoare deschisa, dure, in care benzi albe de cuart si feldspat alterneaza cu benzi intunecate de mica neagra. Aceste gnaisuri se pot urmari din Valea Oltului, la Robesti, prin localitatea Cumpana pe Arges (de unde isi trag si numele de „gnaisuri de Cumpana"), ajugand apoi sa taie Creasta Muntelui Oticu (care uneste Varful Bratilei cu Muntele Iezer), in locul numit Coltii Cremenii. Mai departe, spre est, ele urmeaza versantul sudic al Dambovitei, apoi o traverseaza si, prin Muntele Lerescu, ajung in Valea Barsei la Rudarita, de unde se indreapta spre nord-est, catre localitatea Holbav[4].

La nord de aceasta fasie a gnaisurilor de Cumpana-Holbav urmeaza o a doua, formata din roci puternic sistoase si lucioase, ce se gasesc alaturi de cuart: sunt micasisturile, in constitutia carora intra uneori si nodule roscate-inchis de granati

Alternand cu aceste micasisturi, care ocupa toata creasta principala, apar, in special, in partea de vest a Fagarasului, amfibolite (roci de culoare inchisa datorita predominantei unui mineral negru-verzui din grupa amfibolilor) si calcare cristaline albe (de exemplu: marmurele din Fereastra Zmeilor, din Valea Moasa Sebesului, Piatra Alba, Muntele Albota, Valea Brezcioarei)

Ultima zona, cea mai dinspre nord, formeaza o parte din versantul nordic al masivului muntos. Sunt roci mai slab metamorfozate decat cele amintite si anume sisturi argintii sau verzui, cu luciu mai putin pronuntat. Intercalatiile de calcare sunt in aceasta zona mai rare.

Toate rocile enumerate, care formeaza Muntii Fagaras, nu apar la lumina decat in anumite puncte, acolo unde ele nu sunt ascuse de solul vegetal.

Blocul cristalin al Muntiilor Fagaras a inceput sa se ridice fata de relieful inconjurator la inceputul erei tertiare. Ca si intregul lant al Carpatilor Meridionali, ridicarea a avut loc in trei etape succesive (in Eocen, in Miocen si in Pliocen). In fiecare din aceste etape s-au creat platforme de eroziune, ce se mai recunosc astazi pe creste sub forma unor suprafete aproape plane, fractionate de vai (de exemplu: creasta principala in Varful Bratilei si in Varful Comisul)[5].



Haina vegetala a Masivului Fagaras este foarte bogata si variata. Paduri compacte acopera pantele muntilor pana la o inaltime de aproape 1.700 m, iar intinse fanete si poieni - impodobite cu tot felul de flori - impanzesc malurile vailor, luminisurile padurilor sau plaiurile ondulate de sub centura impadurita a masivului.

Dincolo de regiunea fanetelor incepe padurea de fag, care acopera in mare parte poalele masivului. Fagul se dezvolta aici puternic, inalt si drept, alcatuind codrii cu adevarat mareti. Pentru frumusetea padurilor de fagi argintii de pe Valea Balei ca si pentru celelalte valori turistice ce se gasesc de-a lungul ei (stancarii, lacuri si cascade), aceasta vale a fost declarata de Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii rezervatie naturala. In luminisurile padurilor de fag ca si pe malurile apelor se intalneste salcia capreasca, mesteacanul, plopul tremurator, aninul, zmeura, mure.

In partea superioara a padurii, fagul se amesteca cu bradul, ce apare destul de rar. In schimb, locul sau este luat de molid, care ocupa toata regiunea paduroasa, de la 1.100 pana la aproape 1.700 m altitudine.

In afara de acesti doi reprezentanti ai coniferelor, in Fagaras se mai intalnesc si alte esente rasinoase. Astfel, zada sau laricele (pe Valea Brezcioarei), pinul (pe Valea Caselor, pe Muntele Clabucet), tisa (in numar mai mare pe Muchia Moasei), rare exemplare de zambru, si destul de des jneapanul (pe Muchia Mosului). Dintre acestea, zada, tisa si zambrul sunt specii ocrotite prin lege.

Deasupra molidisului incepe golul alpin, deseori intrerupt de aglomerari numeroase de jnepeni, ienuperi, afine si merisor. Golul alpin este in mare parte acoperit cu pasuni (in special pe versantul sudic al masivului) oferind o hrana abundenta numeroaselor turme de oi. Tot in aceasta zona se intalnesc felurite specii de flori, unele mai frumoase si mai interesante ca altele: smirdar, campanule (clopotei pitici), gentiene, nu-ma-uita, panseaua de munte (trei-frati-patati), rusulita, garofita de munte, omagul. Dintre florile ocrotite prin lege mentionam: Floarea-reginei, cunoscuta si sub denumirea de „floarea de colt", sangele voinicului, iedera alba. La jumatatea lunii iunie, sus in golul alpin infloreste bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), care se prezinta sub forma unei inflorescente parfumate, de un rosu aprins, care imbraca muntele precum o patura ce se vede la mare distanta, iar cand adie vantul da senzatia ca arde muntele. Localnicii, in ultima sambata din luna iunie obisnuiesc sa urce, cu mic cu mare, la sarbatoarea bujorului.



Lantul Muntiilor Fagaras adaposteste o fauna bogata, atat in zonele subalpine, acoperite de cele mai multe ori de paduri intinse, cat si in zonele golului alpin. Dintre mamifere ursul carpatic (ocrotit de lege) este cel mai reprezentativ, mentinandu-si adaposturile in numeroase regiuni de la limita superioara a padurilor de conifere. In padurile de altitudine mai joasa, mistretii ofera inca un vanat pretios, atat in tinuturile nordice ale masivului, cat si in cele sudice. Jderul si rasul se intalnesc mai rar. In schimb, veverita apare mai pretutindeni in calea drumetului, in regiunile forestiere, unde nelipsita este si vulpea. Cerbi si caprioare dau farmec padurilor de la poale.Lupul este prezent si el in aceste locuri.

Multe pasari infrumuseteza viata padurii: se intalnesc forfecute, cintezoi, cojoaice de munte, ciocanitoare, sturzi, codobaturi de padure, mierle. Cocosi de munte si ierunci se adapostesc prin desisuri. Dintre pasarile rapitoare traiesc in masiv: ulii, soimi, acvile de padure sau pajure, vanturei, si mai rar vulturi de stanca. Numeroase reptile, unele inofensive ca soparlele de munte, gusterii precum si batracienii, cum sunt salamandrele, misuna prin covoarele de frunzis mort. In unele locuri, pe versantii orientati spre soare, vietuiesc si vipere. Multe din paraiele de munte si lacurile alpine sunt astazi repopulate cu pastravi. Pe culmi traieste capra neagra, ocrotita prin lege.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.