Muzeul Cluny este cunoscut pentru superba sa colectie de arta medievala expusa intr-o locatie unica formata dintr-o combinatie de ruine galo-romane si o resedinta medievala.
Cunoscut in Franta drept Muzeul National al Evului Mediu, Muzeul Cluny se afla in arondismentul 5 din Paris. Muzeul detine o multime de artefacte medievale, inclusiv sculpturi din secolele 7 si 8, manuscrise importante, obiecte din aur si fildes si multe piese de mobilier antic. Muzeul detine de asemenea si bogata colectie de tapiterii din acea epoca, printre care se numara Doamna si Unicornul, o serie de tesaturi din Flandra facuta din matase si lana. Acestea sunt considerate printre cele mai de seama opere de arta din Europa medievala.
Muzeul se gaseste intr-o cladire cunoscuta sub numele de Hotel de Cluny. Aceasta cladire nu a fost in hotel in adevaratul sens al cuvantului ci mai mult o casa foarte mare din secolul al 14-lea detinuta de abatii de Cluny care conduceau un foarte puternic ordin benedictin. Complexul a inclus in trecut si un colegiu pentru educatie religioasa care insa a fost daramant.
Calugarii de Cluny au detinut cladirea pentru aproximativ 100 de ani, dupa care a ajuns in posesia lui Jacques d’Amboise, Episcop de Clermont, care a folosit-o drept resedinta personala si care a executat o serie de lucrari de renovare, adaugand multe elemente gotice si renascentiste. Aceasta cladire reconsituita este cea ce poate fi vazuta si in zilele noastre.
Pe langa episcop se spune ca o serie intreaga de alte personalitati au locuit in aceasta casa la un moment sau altul de-a lungul timpului. Printre aceastea se numara Maria Tudor, regina a Frantei, care a fost trimisa aici dupa ce sotul sau Ludovic al XII-lea a murit, pentru ca noul rege al Frantei sa o poata supraveghea si sa afle daca purta sau nu un mostenitor in pantece.
In 1793 statul a intrat in posesia cladirii Hotel de Cluny si a folosit-o in diferite scopuri. Capela de la etaj construita intr-un stil gotic foarte aparte se spune ca a fost candva folosita pe post de camera de disectii de catre un doctor parisian.
Colectia Muzeului Cluny a luat nastere atunci cand colectionarul de arta Alexandre du Sommerard s-a mutat in cladire. Atunci cand s-a mutat aici, el detinea deja o colectie impresionanta de obiecte medievale si renascentiste, iar cand a murit in 1842 le-a donat pe toate statului. Un muzeu a fost deschis aici doar un an mai tarziu.
Turistii care viziteaza Muzeul Cluny pot face o vizita si la baile galo-romane ce dateaza din secolul al 3-lea si peste ruinele carora complexul Cluny a fost partial construit. Muzeul include o parte din ceea ce a ramas intact din aceste bai, cunoscute sub numele de Termele de Cluny. Termele au fost construite in anul 200 d.H. si au fost aproape distruse 100 de ani mai tarziu de invaziile barbarilor.
Muzeul Cluny din Paris - Informatii utile
Orar:
Deschis zilnic de la 9:15 la 17.45. Inchis martea si pe 1 ianuarie, 1 mai si 25 septembrie.
Preturi:
Bliet intreg: 8.50 €
Pentru turistii intre 18-25 ani: 6.50 €
Turistii sub 26 de ani, cetateni ai UE: gratuit
Audio-ghid inclus in pret.
In prima zi din fiecare luna intrarea este gratuita (audio-ghid: 1€)
Adresa:
Place Paul Painleve, 6, 75005 Paris
Transport:
Metrou: Cluny-La Sorbonne / Saint-Michel / Odeon
Autobuze: 21 - 27 - 38 - 63 - 85 - 86 - 87
RER: linia C Saint-Michel / linia B Cluny - La Sorbonne