Johan August Strindberg (1847-1912), dramaturg si romancier suedez prolific, autor a peste 60 de piese de teatru si al altor opere de fictiune, autobiografii si eseuri, e considerat parintele literaturii suedeze moderne.
A fost numit, de Eugene O'Neill, in discursul tinut de acesta la primirea Nobelului pentru literatura, „cel mai mare geniu din intreaga dramaturgie moderna". A experimentat metode dramatice diverse, de la tragedia naturalista la piese istorice si la tehnicile teatrale suprarealiste si expresioniste. Spre varsta de 50 de ani a trecut printr-o criza de psihoza, in urma careia a scris piesa Infernul (1897). Multe dintre piesele de teatru si dintre romanele lui Strindberg au un caracter autobiografic.
Alchimia si ocultismul se numarau printre pasiunile excentrice ale scriitorului. Dupa publicarea, in 1884, a volumului de povestiri Giftas, Strindberg a fost acuzat de blasfemie, cartea i-a fost confiscata, insa in cele din urma autorul a fost achitat. De-a lungul vietii, a mai suferit de mania persecutiei si, ocazional, de insomnie. In Suedia, a fost acuzat de misoginism si de antisemitism. A locuit in Suedia, Danemarca, Elvetia, dar si in Germania si in Franta.
Salonul rosul (1879), descris deseori drept cel dintai roman suedez modern, e opera care i-a adus celebritatea lui Strindberg in Suedia si apoi in intreaga Peninsula Scandinava. In Danemarca, dupa publicarea romanului, scriitorul a fost apreciat drept „un geniu", iar criticul Edvard Brandes a scris ca „romanul il face pe cititor sa-si doreasca sa se alature luptei impotriva ipocriziei".
Printre operele sale cele mai cunoscute se numara Tatal (1877), Domnisoara Iulia (1888), Intamplari din arhipelag (1890), Drumul spre Damasc (1898), Singur (1903), Sonata fantomelor (1907) si Jurnal ocult (1908).
Salonul rosu – cel dintai roman suedez modern
Arvid Falk, eroul romanului Salonul rosu, e un tanar functionar idealist care paraseste munca ingrata de birocrat pentru a se apuca de jurnalism si de literatura. Pe masura ce trece, pe rand, prin politica, teatru, prin societati filantropice si prin lumea oamenilor de afaceri, descopera mai multa ipocrizie si coruptie decat si-ar fi putut imagina ca exista pe lume. In cele din urma, se alatura unui grup boem, intalnit intr-un salon rosu din celebrul Berns Salonger, din inima Stockholmului, pentru a-si povesti esecul.
Romanul, care va pune bazele realismului suedez, dezvaluie stilul stralucit al lui Strindberg, cu o puternica dominanta vizuala, excelent adaptat ideilor sale. Critica a descris romanul drept o satira a vietii din Stockholm si a vietii de pretutindeni. Eforturile patetice ale artistilor si scriitorilor, ingamfarea politicienilor, lipsa de onestitate a jurnalistilor, deziluziile ce-i asteapta pe actorii aspiranti sunt viu descrise in paginile romanului. Totusi, satira nu e una rautacioasa, iar autorul manifesta simpatie pentru indivizii ale caror aspiratii si esecuri le infatiseaza. Felul in care August Strindberg scrie despre orbirea personajelor sale ii scoate la iveala omenia sa de fond