Dupa potop, urmasii lui Noe - cei trei fii ai sai, Sem, Ham si Iafet, impreuna cu sotiile lor - s-au asezat in Senaar, astazi Mesopotamia de Sud, unul dintre leaganele vechii civilizatii umane, asa cum ne-o prezinta numeroasele descoperiri arheologice si relatari istorice.
Dorind sa-si faca o „faima“ inainte de a se imprastia pe pamant, locuitorii din acele tinuturi s-au hotarat, spune Sfanta Scriptura, sa realizeze un turn care sa ajunga pana la cer. Ambitiosii constructori n-au reusit sa-si realizeze proiectul, Dumnezeu zadarnicindu-le planul. Ei si-au asigurat totusi un loc in istorie, obtinand o asa-zisa „faima“ de... nedesavarsiti.
Majoritatea opiniilor exprimate in legatura cu data construirii turnului Babel indica mileniul III i. Hr. Intentia lor de a se urca pana la Dumnezeu este asemanatoare, intr-o anumita masura, cu incalcarea poruncii date primilor oameni, accea de a nu manca din pomul oprit. Eva a fost amagita ca va deveni asemenea lui Dumnezeu daca va manca din pomul oprit, iar constructorii au crezut ca vor ajunge la inaltimea lui Dumnezeu daca vor construi un turn, replica „artificiala“ a arborelui din Gradina Edenului, „figura verticala naturala a turnului“.
De aceea, turnul a devenit un simbol al mandriei omului si al caderii sale inevitabile.
Amestecandu-le limbile pentru a nu se mai putea intelege, oamenii au abandonat proiectul lor, imprastiindu-se apoi in lume. Acest lucru echivaleaza, spun Sfintii Parinti, cu izgonirea protoparintilor din Rai ori cu pribegia ucigasului Cain.
Incepand cu acest episod, Biblia, pe cuprinsul Vechiului Testament, nu va mai prezenta legatura lui Dumnezeu cu lumea intreaga ci va urmari istoria poporul lui Israel, prin semintia lui Sem, fiul lui Noe, din a carui genealogie se va naste Avraam, prin care, ulterior, „se vor binecuvanta toate neamurile pamantului“.
„In vremea aceea era in tot pamantul o singura limba si un singur grai la toti“, mentioneaza autorul biblic la inceputul capitolului 11 din Vechiul Testament, cel care face referire la turnul Babel.
Majoritatea cercetatorilor in domeniu admit existenta primordiala a unui singur grai. Paul Zumthor, in cartea „Babel sau nedesavarsirea“ afirma ca „limba inceputurilor noastre a fost desavarsita, fiecare dintre cele ce au urmat nereproducand, in cazul cel mai bun, decat in parte, trasaturile ei“. Aceasta idee este sustinuta in continuare de cercetatori, in pofida unor opinii lingvistice ivite in perioada Renasterii.
Ideea unei monogeneze a limbilor este legata de cea de Providenta. Ea este sustinuta cvasiunanim de Sfintii Parinti si se regaseste in ebraica Bibliei, care avea prioritate cronologica si teologica asupra tuturor limbilor omenesti. Interesul pentru recuperarea limbii vorbite de Adam s-a lovit mereu de incapacitatea sistemelor de astazi, care sunt niste traduceri aproximative dintr-un idiom indepartat, care sunt diferite, dar totusi au multe in comun.
In spatele povestirii biblice despre construirea turnului Babel stau ziguratele, constructii ridicate cu mii de ani in urma in multe orase din Mesopotamia.
Ziguratul era un turn cu mai multe nivele sau etaje, la elaborarea caruia se pleca de la o platforma pe care se afla un altar. Un plan babilonian arata ca nivelul de baza masura 90x90 m, avand 33 m inaltime. Pe acesta au fost construite cinci platforme, inalte de 6-18 m, cu suprafata bazei din ce in ce mai mica. Despre existenta unui zigurat „restaurat“ a mentionat si Herodot, „parintele istoriei“, in jurul anului 460 i. Hr., placuta inscriptionata in acest sens putand fi vazuta si astazi, la Muzeul Luvru din Paris.
Unii teologi au pus evenimentul petrecut la inceputul mileniului al III-lea in opozitie cu Cincizecimea. „Atunci S-a pogorat Domnul sa vada cetatea si turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Si a zis Domnul: «Iata, toti sunt de un neam si o limba au si iata ce s-au apucat sa faca si nu se vor opri de la ceea ce si-au pus in gand sa faca. Haidem, dar, sa ne pogoram si sa amestecam limbile lor, ca sa nu se mai inteleaga unul cu altul»“, ne spune textul Vechiului Testament, pe cand, la Cincizecime, Sfintii Apostoli au inceput sa vorbeasca toate limbile, explicand Sfanta Evanghelie neamurilor, refacand simbolic unitatea limbajului si astfel aducand popoarele lumii intr-o singura Biserica.
Sfantul Maxim Marturisitorul plaseaza zidirea turnului in randul celor sapte caderi spirituale ale omului. Iata ce spune marele teolog, raspunzand intrebarii: „Ce inseamna: «De sapte ori va cadea dreptul si se va ridica»?“: „Dreptul este, aici, Domnul nostru Iisus Hristos, singurul cu adevarat drept. Caci de El se zice ca si cade si se si ridica in noi, ca unul ce a primit toate cele ale noastre. Iar firea noastra a cazut de sapte ori. Prima cadere s-a produs prin greseala protoparintelui; a doua prin uciderea de om a lui Cain, care a introdus prima data uciderea; a treia in vremea generatiei lui Noe, asupra careia n-a mai ramas Duhul lui Dumnezeu, deoarece oamenii erau numai trupuri; a patra pe vremea zidirii turnului; a cincea pe vremea generatiei lui Avraam, din care singur acesta a placut lui Dumnezeu; a sasea pe vremea lui Moise, a carui generatie sporise atat de mult in necredinta, incat a fost trimis el de la Dumnezeu spre tamaduirea acestei necredinte; a saptea pe vremea generatiei Proorocilor, care a intrecut generatiile de mai inainte in masura rautatii.
Deci fiindca, precum s-a zis, firea noastra a cazut de sapte ori, Domnul, miscat de iubirea de oameni, a ridicat-o, unind-o cu Sine, dupa ipostas.“ (Text selectat din Sfantul Maxim Marturisitorul, „Intrebari, nedumeriri si raspunsuri“, Filocalia a II-a)
Cuvantul Babel apare in capitolul 11 din Vechiul Testament, fiind explicat prin etimologie populara bazata pe un cuvant ebraic care inseamna „confuzie“ sau „amestecare“. Babel a devenit astfel un sinonim pentru confuzia cauzata de diferentele de limba, care a facut parte din pedeapsa divina pentru mandria aratata de oameni prin construirea turnului. Trebuie mentionat insa ca nicaieri in Vechiul Testament nu este intalnita expresia „Turnul Babel“, aceasta fiind folosita in mod obisnuit pentru a descrie turnul destinat a fi o constructie foarte inalta, asociata cu cetatea sau inchinatorii ei.