Cauta:   

 

 
Din aceeasi categorie

 
  Aceasta este arta moderna / 1 din 6
437 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  O scurta istorie a artei japoneze
325 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Cele mai mari picturi din lume - S01 EP03-JMW Turner
159 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Istoria Artei: Mesopotamia si Egiptul Antic (episodul 2)
560 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  O scurta istorie a artei Persiei In spatele capodoperei
136 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  10 fapte uimitoare despre Georgia O'Keeffe
282 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  PICTORUL SILVIU ORAVITZAN
229 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Istoria Artei (episodul 1) - Arta Preistorica
469 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  William Merritt
1.506 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
  Egon Schiele
1.718 vizite - 0 comentarii
adaugat de Cozana
 
 
recomandam

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

complete_1

 

 
 
AnuntulVideo >> Cultura >> Arta
 

 

William Turner - Puterea Artei

 
 
 
 
 
Adaugat de Cozana 28.05.2013  Adauga la favorite 2.312 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )
   
 
Joseph Mallord William Turner (n. 23 aprilie 1775, Londra - d. 19 decembrie 1851, Chelsea, Londra) a fost pictor si gravor britanic peisagist, reprezentant al romantismului.


Specializat in peisaje si scene marine, era considerat de impresionistii francezi ca unul dintre principalele modele artistice.


Fiu de barbier peruchier si nepot de macelar, Joseph Mallord William Turner se naste la 23 aprilie 1775, in cartierul londonez Covent Garden, strada Maiden Lane.


Fire plapanda si bolnavicioasa, sufocat de existenta labirintica, incerta moral a familiei si impovarat mai ales de nevrozele mamei sale, paraseste "fundul de fantana" al casei unde locuia si pleaca, sub ocrotirea tatalui, la Brentford, la unchiul sau, unde invata sa scrie.
Precocitatea pictorului se manifesta elocvent in 1787. La 12 ani compune desene si acuarele - majoritatea reproduceri din memorie - dupa diferite gravuri. Uimesc la el, inca din aceasta faza, simtul detaliilor, precizia formelor, capacitatea de a structura un ansamblu.


In anul 1788 urmeaza scoala de la Margate. Nu are mai mult de 12 ani cand, sub puternica impresie a marii, compune doua acuarele revelatoare pentru trasaturile si evolutia artei sale. Este momentul care va intari tatalui sau convingerea, nezdruncinata pana la moarte, in vocatia de artist a fiului.
La aceasta au contribuit si rezultatele obtinute de elev in atelierul lui Thomas Malton, autor de acuarele cu subiecte topografice si arhitecturale.
In anul 1789 este primit ca elev al scolii de la Royal Academy.

Locuieste apoi un scurt timp la Sunningwell, o localitate intre Abingdon si Oxford.
In anul 1790 expune pentru prima oara. Se opreste in timpul unei calatorii la Bristol unde face o vizita lui John Narraway, un prieten al tatalui sau. In 1792 expune la Academie Catedrala Malmesbury si Panteonul, dimineata, dupa incendiu. Viziteaza Oxford si Kent (1793), iar cu un an mai tarziu Peak District si Midlands. Executa, conform traditiei, numeroase desene si gravuri topografice.
Nevoia de cuprindere, de confruntare interioara, dorinta devoratoare de studiu si examen minutios a capodoperelor lui Claude Lorrain, Poussin, Salvator Rosa, Van de Velde, Ruysdael sunt definitorii pentru aceasta perioada.


In 1795 William Turner patrunde in atmosfera artistica din casa ilustrului doctor Monro, spirit filantropic si generos cu tinerele talente, unde, alaturi de prezenta exaltanta a lui Girtin, stralucit si inspirat creator de peisaje, cu inraurire directa asupra picturii sale, descopera opera lui Cozens. Realizeaza tabloul Pescari pe mare (1796), o marina in care se intrezaresc marile obsesii cromatice de mai tarziu ale pictorului. Expune primul sau tablou in ulei Bridgewater Sea Piece (1797) la Royal Academy.


In 1798 compune Buttermere, tot o marina, in care lumina tumultoasa, exploziva, inunda peisajul si sub aura ei fosforescenta pune in relief cele mai marunte detalii. La expozitie, isi insoteste lucrarile cu motto-uri din Anotimpurile lui Thompson, din baladele lirice ale lui Wordsworth si Coleridge - volum abia aparut - si din Milton, texte reprezentand aluzii poetice la efectele luminii si atmosferei. In 1799 termina acuarela Castelul Norham care, desi tributara manierei peisagiste topografice la moda, se impune prin rigoarea constructiei ca o data importanta in dezvoltarea artei sale.

Este framantat de ambitia secreta, apoi din ce in ce mai manifesta, de a-l infrunta si a-l depasi pe Claude Lorrain. Lucreaza febril "marine", castele, peisaje scotiene sau din Tara Galilor cu o indemanare care uimeste si care nu vrea sa dezamageasca un public avid de detaliul pitoresc, de atmosfera romantica si chiar de savoarea anecdotei. Succesul sporeste considerabil. Picteaza totodata Enea si Sibila, unde asociaza rigorii clasice a peisajului si personajelor - in nota lui Lorrain - prezenta auriului solar, voluptos iradiant. Simtul valorilor arhitecturale se exprima deopotriva si in seria "biblica" cu A cincea plaga a Egiptului (in realitate a saptea).


La 27 de ani este numit membru al Academiei Regale. Picteaza, avand unele elemente comune cu maniera lui Poussin, A zecea plaga a Egiptului. In anul 1802, face prima calatorie in strainatate in timpul careia viziteaza Parisul si Elvetia. La Luvru este atras de panzele marilor peisagisti Ruysdael si Poussin si nu-si poate inabusi observatii de patrunzatoare si autorizata subtilitate. Face numeroase schite dupa Rafael, Correggio, Guercino, Domenichino si Titian. Impresionat totodata de peisajele alpine, noteaza: " Pe scurt, aceste tari sunt mai frumoase decat Tara Galilor sau Scotia". Din aceasta perioada dateaza tablourile :Pescari pe coasta in bataia vantului (in care marea agitata, surprinsa pe viu de o memorie prodigioasa, releva deja calitatile picturale si instinctul dramatic al pictorului) si faimosul Aruncarea de la Calas, pescari francezi iesind in larg - o reprezentare convulsiva si foarte exacta a starii de furie marina, a framantarii ciclopice a valurilor scoase din experienta nemijlocita a pictorului.

Anul 1805 este anul celei de-a doua mari panze de inspiratie marina, Naufragiul.
In 1807 sunt expuse uleiurile pe panza Tamisa langa Windsor si Colegiul Eton vazut dinspre apa. Tot acum termina Tamisa langa Walton Bridge. Prezinta intr-un stadiu definitiv Batalia de la Trafalgar la British Institution. Simultan cu aceasta orientare grava spre istoria imediata, poate chiar si mai dinainte, pictorul paraseste pentru un timp "marinele" sale si se reculege intr-o serie de experiente calme, in picturi de gen, de rezonanta parca olandeza, cu ecleraje blande, cu transparente si simetrii manieriste : Rasarit de soare in ceata, Fieraria, Dugheana Carpaciului, Dimineata de inghet.
John Leicester il invita sa-i picteze resedinta din Ceshire, Tabley House. Termina tabloul Echipaj ridicand o ancora (1809) si executa doua lucrari pentru lordul Lonsdale de Westmoreland. In anul 1810, Turner viziteaza la Farnley Hall pe Fawkes, colectionarul sau. Aceasta perioada corespunde, dupa unii biografi, rupturii legaturii cu Sarah Danby.


Dupa ce in 1807, atras de peisajele Tamisei, se mutase la Hammersmith Mall, in 1811 se muta la Sion Ferry House, in Isleworth. In 1812 realizeaza Coliba distrusa de avalansa, proiectie halucinanta a unui dezastru alpin. Grandioasa "furtuna de zapada" numita Armata lui hanibal traversand Alpii il contrazice si il confirma totodata:
"In afara intoarcerii la viziunea apocaliptica, ne aflam in prezenta unei compozitii nu numai rascolitoare, dar in care efectul rascolitor ia un chip cumplit. Spatiul izbucneste si se revarsa asupra lui insusi si asupra tuturor." (J.J. Mayoux). In catalogul care insoteste expozitia, publica primele versuri din amarul sau poem Erorile sperantei. Sfarseste "Devonshire, pescuit la mare pe furtuna. In 1813 expune Dimineata cu chiciura, protest hotarat impotriva "etichetarii peisajului drept lucrare cartografica" (G. Reynolds).
Didona construind Cartagina sau Renasterea imperiului cartaginez(1815), stilistic, reprezinta unapogeu: o adevarata poerica picturala a marii si a norilor.

Daruind-o muzeului National Gallery, pictorul isi exprima dorinta (implinita dealtfel) sa fie expusa alaturi de Imbarcarea Reginei din Saba de Claude Lorrain. Traversarea izvorului este mai apropiat de pictura de gen dar si aici surprind, prin prosprtime, caracteristicele lui modulari coloristice.
In 1819 Turner face prima calatorie in Italia. Compune peisajul Raby Castle. Lasa neinchiat grupul celor 70 de gravuri Liber Studiorum, intitulat in maniera lui Lorrain, gravuri realizate de-a lungul catorva ani. Din Italia se intoarce cu aproape 1500 de desene in creion si penita. Nesemnificativa, sub raportul tablourilor in ulei, aceasta calatorie este reluata de patru ori, timp in care va vizita Venetia, Torino, Como, Genova, Milano, Bologna, Rimini, Orvieto, Ancona, Florenta, Napoli. Achizitia cea mai importanta a acestei perioade cuprinse intre 1819 - 1840 si supranumita "intermediara' este, alaturi de decantarea continua a luminii, de fragezimea, transparenta, puritatea ei, dizolvarea imperceptibila a formei, absorbirea si mutarea ei inrt-un plan inefabil. Alt peisaj semnificativ :England:Richmond Hill. Cu prilejul expozitiei din 1823, Turner prezinta, printre altele, Golful de la baiae cu Apollo si Sibila si intr-o vasta versiune Batalia de la Trafalgar.


In timpul verii anului 1825, Turner viziteaza Olanda, Belgia si nordul Germaniei. Se intoarce in Franta si Germania, cu gandul sa exploreze privelistile raurilor Meuse si Mosela. In 1828 Turner expune la Royal Academy Castelul Cowes, Regata zburand in bataia vantului , Intoarcerea regatei. Picteaza la Roma Orvieto. Creeaza capodopera Ulise infruntandu-l pe Polifem, care produce un soc puternic asupra opiniei critice.
Dincolo de anecdotica mitologica sau de unele armonii clasicizante, tabloul impune prin sonoritatea triumfala si inmarmuritoare de apoteoza wagneriana, diafanizata totusi, captusita cu aur si purpura.
Pilat spalandu-si mainile (1830) introduce deja unele nuante din tonalitatea si atmosfera "interioarelor" de la Petworth. Lordul Egremont il invita sa locuiasca la castelul sau din Petworth.
In 1830 realizeaza vignetele la volumul lui Rogers Italy si tablourile Interior la Petworth si Seara de muzica, in Insula Staffa:Grota Lui Fingal (1832) , Incediu pe mare (1834),Incediul Parlamentului (1834). Realizeaza desenele pentru poemele lui Byron editate de Murray si vignetele la volumul lui Roges Poems.
In 1838 realizeaza Vasul de linie Temerarul remorcat la ultima ancorare pentru a fi distrus nascut din intentia polemica a pictorului de a demostra in spirit ruskinian dispretul naiv pentru "industrialismul" si pozitivismul burghez al epocii sale, tabloul propune comparatia socanta intre doua vase, unul vechi, cu panze, aureolat de stralucire si glorie (participase la batalia de la Trafalgar) si remorcherul nou, intunecat si mexchin, expresie a noii tehnici, pus sa fie "groparul marin al celui dintai.
Turner cerceteaza indelung si adnoteaza Stiinta culorii de Goethe, aparuta in traducerea englezeasca a lui Bastlake.
Calatoreste la Dieppe si Treport pentru a contempla furtuni si asfintituri. Compune evocatoarele schite Diligenta la Eu si Interior de biserica (1845). In 1846 expune Vanatorii de balene (creat cu un an mai inainte), doua "scene venetiene" si Undine dand inelul lui Masaniello, pescarul napolitan.
Are viziunea apocaliptica a Ingerului in soare, compozitie stranie, turbionar circulara
Turner moare in varsta de 76 de ani pe 19 decembrie 1851 si este depus intr-o cripta, alaturi de Reynolds, in catedrala Sf. Paul.


 

Semnaleaza o problema

 

* Nota: Filmele cu / fara subtitrare sunt preluate din youtube.com
  Introdu codul din imagine

Trimite

 
 
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.