Ludovic s-a nascut la Palatul Nymphenburg (astazi aflat intr-o suburbie a orasului Munchen) si a fost fiul cel mare al Printului Mostenitor Maximilian si al Printesei Mostenitoare Maria a Prusiei. Parintii lui au vrut sa-i dea numele de Otto insa bunicul sau, Ludovic I al Bavariei, a insistat ca nepotul sau sa aiba acelasi nume ca si el deoarece aveau aceeasi zi de nastere. Fratele lui mai mic, care s-a nascut dupa trei ani, a fost numit Otto.
In 1848, bunicul sau, regele Ludwig I al Bavariei, a abdicat, tatal sau devenind noul rege al Bavariei, iar el, print mostenitor. La fel ca multi tineri mostenitori europeni Ludovic a fost crescut in spiritul disciplinei si onoarei si a primit o educatie severa, pentru a fi pregatit in vederea responsabilitatilor care il asteptau.[1]
Ludovic era controlat strict de tutorii sai si supus unui regim sever de studii si exercitii. Unii subliniaza faptul ca aceasta atmosfera cazona, prusaca este cauza comportamentului sau ciudat ca adult. Ludovic n-a fost apropiat nici de parintii sai. Consilierii regelui Maximilian i-au sugerat plimbari zilnice in compania viitorului succesor al sau. Regele a replicat [2]: „Dar ce-am sa-i spun? La urma urmei, fiul meu nu are nici un interes pentru ceea ce-i spun oamenii." Ludovic era mai apropiat de bunicul sau, care provenea dintr-o familie de excentrici.
Ca adolescent Ludovic a devenit prieten bun cu Printul Paul Maximilian Lamoral de Thurn si Taxis. Cei doi tineri calareau impreuna, citeau poezie, si puneau in scena opere de Richard Wagner. Prietenia lor s-a racit cand Paul s-a logodit. In adolescenta, Ludovic a inceput o relatie apropiata cu verisoara sa, Ducesa Elisabeta a Bavariei, care mai tarziu va deveni imparateasa a Austriei. Amandoi iubeau natura si poezia; Elisabeta ii spunea lui Ludovic „Vultur" iar el ii spunea „Porumbita".
Ludovic a fost proclamat Rege al Bavariei pe cand avea 18 ani, la 10 martie 1864. In aceasta zi a murit regele anterior si tata al sau, Maximilian. Titlul oficial a fost „Ludwig, von Gottes Gnaden Konig von Bayern, Pfalzgraf bey Rhein, Herzog von Bayern, Franken und in Schwaben". Cateva zile mai tarziu, la inmormantarea tatalui, s-a aratat in public pentru prima data: era un tanar frumos si inalt (1,93 m).
Inca de la inceput a sprijinit activitatile culturale; pe Richard Wagner l-a cunoscut personal deja in mai 1864, si l-a sprijinit cu toata puterea in activitatile sale pana la sfarsitul lui 1865, cand, din cauza cheltuielilor mari, a fost silit de catre guvern, familie si cetateni sa-l expulzeze din Bavaria. Prietenia lor a continuat totusi catava vreme. Intre 1865 si 1870 au avut loc la Teatrul National din Munchen premierele operelor wagneriene Tristan und Isolde, Maestrii cantareti din Nurnberg, Aurul Rinului si Walkiria.
De prin 1872 Ludovic al II-lea a inceput chiar sa ceara sa i se prezinte operele lui Wagner singur, fara alt public in afara de el.
La 11 mai 1866 Ludovic al II-lea a dispus mobilizarea generala prin care Bavaria s-a alaturat Confederatiei Germane (Deutscher Bund), deci inclusiv Austriei, in razboiul impotriva Prusiei. Totusi el nu avea ambitii militare, si politica si conducerea militara a lasat-o pe mana ministrilor sai. Dupa infrangerea militara din acest razboi, Bavaria a fost silita nu numai sa platesca Prusiei despagubiri de 30 milioane de guldeni, dar si sa cedeze acesteia unele provincii bavareze (Gersfeld, Orb).
In tot acest timp Ludovic al II-lea si-a petrecut timpul calatorind (in Elvetia, Bavaria si Franta). Apoi s-a dedicat in special ideilor sale romantice, retragandu-se in palatele sale, de unde conducea regatul numai in mod indirect, prin intermediul unor emisari regali.
Ludovic II nu s-a casatorit niciodata, dar in ianuarie 1867 s-a logodit cu ducesa Sophie Charlotte, sora imparatesei Elisabeta a Austriei („Sissi"), si deci verisoara a tatalui sau. Din cauza inrudirii, in vederea casatoriei au fost chiar nevoiti sa procure o dispensa de la papa Pius IX. Totusi Ludovic al II-lea a amanat casatoria, si inca in 1867 a renuntat total la ea, spre consternarea rudelor si a anturajului sau regal. Nimeni nu a stiut insa ca Sophie Charlotte, dupa numai trei zile de la desfacerea logodnei, si-a gasit consolarea in bratele fiului unui fotograf din cercul cunoscutilor.
Pe baza unui jurnal secret, a unor scrisori si a stilului de viata al lui Ludovic II se stie ca el nu a fost foarte interesat de sexul opus. E posibil sa fi fost, intr-o masura, homosexual (si plin de remuscari din aceasta cauza).
In 1870 Bavaria a participat din motive politice la Razboiul franco-prusac cu 55.000 de soldati. La sfarsitul acestuia regele Prusiei invingatoare, Konig Wilhelm I, urma sa fie proclamat imparat (Kaiser), fapt pe care Ludovic al II-lea nu l-a acceptat cu placere.
Totusi, in noiembrie 1870 Ludovic i-a adresat lui Wilhelm I o scrisoare celebra („Scrisoarea de imparat"), prin care il ruga sa accepte investirea cu titlul de Imparat al Germaniei. (De fapt, aceasta scrisoare a fost formulata de cancelarul Bismarck, care, pentu a-l convinge pe Ludovic al II-lea sa o semneze, i-a promis acestuia plati importante secrete.)
Ludovic nu a participat personal la proclamarea oficiala a imparatului, care a avut loc oficial la 18 ianuarie 1871 la Versailles, cu ocazia Unificarii Germaniei.