Din aceeasi categorie
|
Franz Kafka - Procesul (UK 1962) Anthony Perkins 1.122 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Procesul (SUA 1993)Thriller cu Anthony Hopkins 1.632 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Procesul - Franz Kafka (UK 1993) Anthony Hopkins 1.038 vizite - 0 comentarii adaugat de zaharia |
||||||||||||||||||
|
Fedra (Grecia,SUA 1962) Drama 1.854 vizite - 0 comentarii adaugat de Alexandra |
||||||||||||||||||
|
Aminteste-ti numele meu (1978) Cu Anthony Perkins 1.031 vizite - 0 comentarii adaugat de sara |
||||||||||||||||||
|
Dulcea otrava (SUA 1968) Comedie Anthony Perkins 672 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Aventuri in Marea Nordului (UK 1980) Roger Moore 95 min 946 vizite - 0 comentarii adaugat de TUDOR |
||||||||||||||||||
|
Sam Whiskey (SUA 1969) Comedie 1.245 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cineva in Spatele Usii (UK 1971) Charles Bronson 1.771 vizite - 0 comentarii adaugat de emil |
||||||||||||||||||
|
|
Procesul(SUA 1993)Drama 859 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Trailers
Procesul (1962 Franz Kafka) / cu Anthony Perkins
| Adaugat de sirena | 22.11.2012 |  Adauga
la favorite |
1.427 vizualizari Nota film: 5 / 5 (5 voturi ) Nota IMDB: 7.8 |
|||||||||
Sterge
din favoriteProcesul (1962 Franz Kafka) / Drama/ Le Proces 1962
Nota IMDB: 7.8
Regia:Orson Welles
Cu:Anthony Perkins
Gen film:Drama
Procesul este o carte despre o lume din care lipseste certitudinea. Actiunea incepe si se dezvolta sub semnul indoielii, al supozitiei extinse la toate nivelurile.
Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate: “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat".
Asadar, cititorul ia act de faptul ca un strain ii spune protagonistului cartii ca este arestat, il ridica si ii cere lucrurile pe motiv ca la magazine n-ar fi in siguranta. Arestul are loc exact in dimineata in care Josef K. implineste 30 de ani. K. imediat este dus in salon, unde, spre surprinderea lui, doi paznici ii mancau micul dejun. Ei il anunta ca este arestat, dar cu toate acestea poate sa mearga liber la serviciu. Fara a iesi din perplexitate, eroul se intoarce in camera sa si incepand cu a doua zi isi continua viata normala de prim-procurist la o mare banca.
Josef K. este trimis – fara explicatie – sa caute tribunalul, unde urma sa i se ia intr-o duminica primul interogatoriu. Batand la toate usile si intreband la intamplare de tamplarul Lanz, K. isi da seama ca birourile tribunalului se afla in podul unei cladiri cu apartamente si camere de inchiriat. Aspectul acestei cladiri era deplorabil, fiind saracacios si mizerabil. Aflarea justitiei intr-o asemenea cladire ii dadea lui K. si mai mult dezgust fata de ea, dar totodata ii dadea mai multa siguranta. Dupa ce gasi camera in care urma sa fie interogat, de asemenea ramase frapat de cele vazute:
“K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cat se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decat incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. […] Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele."
De asemenea si imbracamintea celor prezenti il deruta:
“Cei mai multi dintre ei erau imbracati in negru si purtau redingote lungi, de ceremonie, care le atarnau pe corp. Pe K. numai imbracamintea aceasta il deruta; daca n-ar fi fost ea, s-ar fi crezut la o intrunire politica de cartier."
Desi K. sperase ca primul interogatoriu va fi si ultimul, totusi in urma interogarii fusese dezamagit, fiindca judecatorii i-au spus ca doar si-a complicat si mai mult situatia si ca el nu realizase ce sansa a ratat:
“- Vreau numai sa-ti atrag atentia, ii spune judecatorul, ca astazi te-ai pagubit singur, fara sa-ti dai seama de avantajul pe care un interogatoriu il reprezinta oricand pentru un arestat.
K. rase, privind spre usa.
- Banda de golani! Striga el, va daruiesc toate interogatoriile!"
Judecatorii stabilisera cu el ca interogatoriile vor avea loc duminicile, pentru ca sa nu-i incurce cu nimic in desfasurarea activitatii sale profesionale. In urmatoarea duminica, cand sosise, aflase spre surprinderea sa ca nu va mai avea loc un nou interogatoriu. Atunci avusese ocazia sa-l intalneasca pe proprietarul camerei in care se faceau interogarile si fiind invitat de acesta sa urce in podul cladirii, acolo unde erau birourile judecatii, K. ramasese din nou dezgustat de cele vazute, ba chiar mai mult, pana la urma i se facuse rau din cauza aerului inchis si atmosferei sufocante, incat fusese nevoit sa fie scos afara de doi functionari ai judecatii, care, ajunsi la scarile care faceau legatura dintre ultimul etaj si pod, incepusera a li se face rau din cauza aerului pe care il inspirau. Deci se produce un paradox: invinuitiii se sufoca si li se face rau in “Judecatoria" propriu-zisa, iar functionarilor acestei institutii li se face rau in afara ei. Iata o mica descriere a atmosferei care predomina in birourile “Judecatoriei":
“Soarele arde grozav de tare si barnele acoperisului sunt inchise; din cauza asta aerul devine greu si apasstor. Nu prea e un loc potrivit pentru birouri, cu toate avantajele pe care, altminteri, le-ar putea avea. Uneori, in zilele cand au loc, sedintele mai mari – si asta se intampla destul de des – aerul devine aproape irespirabil. Si daca te mai gandesti ca aproape toti locatarii vin sa-si intinda rufele aici – doar nu poti sa le interzici asta cu desavirsire – atunci n-o sa te mai miri ca ti s-a facut rau."
Josef K. avea un unchi – Albert K., caruia el ii mai spunea si “Fantoma de la tara" - care afland despre procesul lui Josef, a venit in biroul lui K. cerandu-i explicatii: cum a fost el capabil sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mandria neamului lor (deoarece ajunsese la postul de prim-procurist la o mare banca). Dupa o mica discutie cu “Fantoma de la tara", aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care, fiind bolnav, isi primea toti clientii acasa.
In scurt timp de la angajarea acestui avocat, K. incepe sa se dezechilibreze, la serviciu nu se mai poate concentra asupra sarcinilor sale, clientii sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati. Pentru toate aceste esecuri, K. il invinovateste pe avocat, spunand ca inainte de a-l fi angajat totul mergea bine, iar procesul practic nici nu-i afecta viata. Astfel, K. renunta la serviciile avocatului Huld.
Dar din pacate problemele sale nu se sfarsesc, iar la serviciu este in continuare absent si fiind presat de concurenta unui coleg, rival, devine din ce in ce mai dezechilibrat. Unul dintre clientii sai, un industrias, observa starea proasta in care se afla K. si se decide sa-i dea un mic sfat. Acesta ii spune ca stie un pictor – Titorelli – care l-ar putea ajuta. Acest pictor este angajat la tribunal si picteaza tablouri pentru judecatori. De aceasta meserie se ocupa si tatal sau, si deci i-ar putea fi de folos.
Ajuns la pictor acasa, cand a vrut sa iasa pe o alta usa decat cea pe care-i propusese pictorul, K. a fost mirat de ceea ce a vazut: birourile tribunalului. Acest lucru il surprinde pe K. si el isi da seama ca ca lumea intreaga este o farsa justitiara. Pictorul Titorelii ii da replica:
“- Nu stiati ca tribunalul are birouri aici? Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului; de ce n-ar exista si aici?"
In urma celor spuse, este evident ca avem in fata un proces neobisnuit, fiindca pe de o parte lipseste motivul invinuirii, iar pe de alta parte avem o institutie de Judecata absolut diferita de cea normala, atat prin amplasarea sa “aproape in fiecare pod" si cu judecatori neobisnuiti, cat si prin modul de a desfasura un proces.
Aflandu-se la pictor, K. aflase ca sunt trei tipuri de achitari cu procesul sau: achitarea reala, achitarea aparenta si taraganarea la nesfarsit. Titorelli i-a explicat in ce consta fiecare tip de achitare. Niciuna din aceste achitari nu-l scuteau pe K. de proces, era o taraganare la nesfarsit. Acest proces s-a dovedit a fi nesfarsit. El are doar inceput, iar sfarsitul sau este moartea propriu-zisa a acuzatului.
Sub lumina rece si palida a Legii, oamenii se transforma in acuzatori si acuzati, nelipsind nici categoria executorilor intermediari, toti insa constituie un aparat demonizat aservit justitiei sau sistemului functionaresc. Vina apare ca ceva indiscutabil care trebuie ispasita, orice hotarare luandu-se dupa principiul: “Vina e intotdeauna mai presus de orice indoiala". Singura realitate psihica e aceea a vinii asumate, constientizate. E pivotul vizibil al tragismului kafkian.
Localul judecatoriei in Procesul ramane vesnicul labirint dedalic de nepatruns, orizontul ocult care incetoseaza sensurile si le fac imperceptibile. Usile inchise nu se vor deschide vreodata. Actul initiatic este pus, fatalmente, sub semnul esecului. Eroii nu vor izbuti sa evadeze, sa evite vreo etapa a procesului, totul fiind zadarnic, apriori. Certurile zadarnice sunt din ce in ce mai dese, luminile sunt mai putine, progresiv. “Misterul" este de nepatruns, caci sala judecatoriei se transforma intr-un taram transcedental, intr-un lucru in sine kafkian, intr-un domeniu intangibil.
K., la cateva zile dupa vizita facuta pictorului, primeste de la directorul bancii o insarcinare: sa il insoteasca pe un oaspete din Italia in vizitarea catedralei orasului. La ora la care trebuia ca cei doi sa se intalneasca – in catedrala – italianul nu vine. In schimb, vine, cu totul surprinzator un preot, preotul inchisorii. Intalnirea dintre K. si preot, apare – atat personajului, cat si cititorului – si mai derutanta, intrucat clericul nu este un intermediar in relatia uman-divin, ci in relatia justitie-acuzat. Aceasta secventa este, de fapt, o alta etapa in procesul de culpabilizare a protagonistului.
Necesitatea inchide omul kafkian in cercul ei stramt. De fapt, in fata acestuia nu apar piedici pur si simplu, ci un sistem de obstacole, nu usi ca atare, ci o organizare sistematica a intrarilor sub forma de labirint. El nici nu cunoaste impactul cu ele, nefortandu-le, nedeschizandu-le. Le prevede si le presimte. Le banuieste cu o siguranta de neclintit. Preotul ii spune lui Josef ca Scripturile care preced Legea spun ca are de a face, asadar cu Paznicul, in spatele caruia exista acest sistem de obstacole. Omul kafkian vine la Lege, iar paznicul se afla de mai multa timp acolo. E neindoielnic faptul ca e pus in slujba de Lege, incat a te indoi de demnitatea paznicului in fata Legii configureaza de acum o ierarhie, el este slujitorul ei, apartine Ei, fapt care-l face superior omului comun.
Procesul dezvolta in linii narative ceva mai ramificate parabola pe care i-o relateaza preotul lui Josef K. Paznicul ii spune omului venit de la tara ca nu-l poate lasa sa intre in interior in clipa in care a sosit. Omul nici nu banuia ca accesul la Lege nu este ingaduit tuturor. Paznicul il lasa, insa, sa astepte clipa favorabila, dar il supune la sumare interogatorii despre originea lui si despre multe alte lucruri. Omul ramane sa astepte ani in sir, recurgand la incercari de a-l mitui, dar paznicul este de neinduplecat. Ceea ce reuseste sa vada omul este o lumina slaba, care razbate din interior prin crapaturile portilor Legii. Dupa atatea eforturi, omul de la tara este cuprins de curiozitate, sa afle de ce nimeni dintre ceilalti oameni doritori de a cunoaste Legea nu s-a apropiat de poarta si n-a cerut sa intre. “Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici", raspunse Paznicul vazand ca omul moare, „caci poarta aceasta era facuta numai pentru tine; acum plec, si o incui."
Urmeaza o analiza scupuloas a insusirilor morale ale paznicului, exponent al neroziei: el declara ca este puternic si aceasta demonstreaza ingamfarea si nerozia; pe de alta parte, el se comporta neoficial si, deci, binevoitor, rabdator fata de straduintele omului si ingaduitor cu blestemele omului adresate cruzimii destinului. El se apleaca amabil ca sa-i asculte si ultima intrebare.
Comentariul preotului este neasteptat cand spune ca nerozia paznicului e, in fond, salvatoare: nici el nu cunoaste interiorul Legii, ci numai drumul pe care trebuie sa-l faca la nesfarsit, mai apoi, el nu vrea sa-l inspaimante pe om, caci stie ca acolo, inauntru, exista niste paznici cumpliti. Evident, paznicul nu cunoaste interiorul Legii. Preotul mediteaza acum asupra situatiei: omul a vazut totusi o lumina dinauntru, in timp ce paznicul, stand cu spatele spre poarti, nu se alege cu niciun castig de cunoastere. Oricum, paznicul ramane un slujitor al Legii si se cade a fi scos de sub judecata omeneasca.
Chiar daca pe oricine l-am considera inferior si inselat, un lucru este cert (singura certitudine existenta la Kafka): intreaga Lumina a legii ramane un mister.
Finalul romanului infatiseaza o scena oarecum previzibila, daca se tine seama de elementele absurde din cuprinsul cartii, care converg spre o pedeapsa in aceeasi linie. Ceea ce socheaza este suma detaliilor care o compun si care nu ofera deznodamantului cheia potrivita epicului. Ceea ce este surprinzator este ca arestul lui K. a fost in dimineata cand a implinit 30 de ani, iar omorarea lui are loc in seara cand implineste 31 de ani.
Doi necunoscuti il scot pe Josef K. in afara orasului, intr-o cariera de piatra, si il injunghie. Acest lucru nu se petrece in fapt decat dupa ce ei il asaza pe o piatra, ii trec pe deasupra capului cutitul, schimband formule de politete si asigurandu-se ca Josef K. il vede pe disperatul care se arunca in gol de la o fereastra. Fraza care incheie cartea echivaleaza cu paroxismul sugestionarii:
“- Ca un caine!" spuse el, si era ca si cum rusinea ar fi trebuit sa-i supravietuiasca."
Romanul lui Kafka ramane cat mai aproape de viata cotidiana si de verosimil, dar ceea ce se intampla ramane in el, pana la sfarsit, inexplicabil.
Distributie:
Romy Schneider Leni
Orson Welles Albert Hastler (The Advocate)
Anthony Perkins Joseph K.
Jeanne Moreau Domnisoara Burstner
Elsa Martinelli Hilda
Michael Lonsdale Preot
Akim Tamiroff Bloch
Suzanne Flon Miss Pittl
Madeleine Robinson Doamna Grubach
Arnoldo Foa Inspector A
Jess Hahn Second Assistant Inspector
Guy Grosso K's colleague
Raoul Delfosse Politist
Billy Kearns First Assistant Inspector
Max Buchsbaum Examining Magistrate
Nota IMDB: 7.8
Regia:Orson Welles
Cu:Anthony Perkins
Gen film:Drama
Procesul este o carte despre o lume din care lipseste certitudinea. Actiunea incepe si se dezvolta sub semnul indoielii, al supozitiei extinse la toate nivelurile.
Prima fraza din roman consemneaza un amanunt care socheaza prin continutul sau nefiresc si prin lipsa de precizie si cauzalitate: “Pe Josef K. il calomniase pesemne cineva, caci, fara sa fi facut nimic rau, se pomeni intr-o dimineata arestat".
Asadar, cititorul ia act de faptul ca un strain ii spune protagonistului cartii ca este arestat, il ridica si ii cere lucrurile pe motiv ca la magazine n-ar fi in siguranta. Arestul are loc exact in dimineata in care Josef K. implineste 30 de ani. K. imediat este dus in salon, unde, spre surprinderea lui, doi paznici ii mancau micul dejun. Ei il anunta ca este arestat, dar cu toate acestea poate sa mearga liber la serviciu. Fara a iesi din perplexitate, eroul se intoarce in camera sa si incepand cu a doua zi isi continua viata normala de prim-procurist la o mare banca.
Josef K. este trimis – fara explicatie – sa caute tribunalul, unde urma sa i se ia intr-o duminica primul interogatoriu. Batand la toate usile si intreband la intamplare de tamplarul Lanz, K. isi da seama ca birourile tribunalului se afla in podul unei cladiri cu apartamente si camere de inchiriat. Aspectul acestei cladiri era deplorabil, fiind saracacios si mizerabil. Aflarea justitiei intr-o asemenea cladire ii dadea lui K. si mai mult dezgust fata de ea, dar totodata ii dadea mai multa siguranta. Dupa ce gasi camera in care urma sa fie interogat, de asemenea ramase frapat de cele vazute:
“K. crezu ca nimerise la o intrunire publica. O multime de oameni, cat se poate mai feluriti, umpleau o incapere nu prea mare, cu doua ferestre, inconjurata, la mica distanta de tavan, de-o galerie intesata si ea de lume, si unde spectatorii nu puteau sa stea decat incovoiati, cu cefele si spinarile lipite de plafon. […] Multi dintre ei isi adusesera perne, pe care si le pusesera intre cap si plafon, ca sa nu-si loveasca testele."
De asemenea si imbracamintea celor prezenti il deruta:
“Cei mai multi dintre ei erau imbracati in negru si purtau redingote lungi, de ceremonie, care le atarnau pe corp. Pe K. numai imbracamintea aceasta il deruta; daca n-ar fi fost ea, s-ar fi crezut la o intrunire politica de cartier."
Desi K. sperase ca primul interogatoriu va fi si ultimul, totusi in urma interogarii fusese dezamagit, fiindca judecatorii i-au spus ca doar si-a complicat si mai mult situatia si ca el nu realizase ce sansa a ratat:
“- Vreau numai sa-ti atrag atentia, ii spune judecatorul, ca astazi te-ai pagubit singur, fara sa-ti dai seama de avantajul pe care un interogatoriu il reprezinta oricand pentru un arestat.
K. rase, privind spre usa.
- Banda de golani! Striga el, va daruiesc toate interogatoriile!"
Judecatorii stabilisera cu el ca interogatoriile vor avea loc duminicile, pentru ca sa nu-i incurce cu nimic in desfasurarea activitatii sale profesionale. In urmatoarea duminica, cand sosise, aflase spre surprinderea sa ca nu va mai avea loc un nou interogatoriu. Atunci avusese ocazia sa-l intalneasca pe proprietarul camerei in care se faceau interogarile si fiind invitat de acesta sa urce in podul cladirii, acolo unde erau birourile judecatii, K. ramasese din nou dezgustat de cele vazute, ba chiar mai mult, pana la urma i se facuse rau din cauza aerului inchis si atmosferei sufocante, incat fusese nevoit sa fie scos afara de doi functionari ai judecatii, care, ajunsi la scarile care faceau legatura dintre ultimul etaj si pod, incepusera a li se face rau din cauza aerului pe care il inspirau. Deci se produce un paradox: invinuitiii se sufoca si li se face rau in “Judecatoria" propriu-zisa, iar functionarilor acestei institutii li se face rau in afara ei. Iata o mica descriere a atmosferei care predomina in birourile “Judecatoriei":
“Soarele arde grozav de tare si barnele acoperisului sunt inchise; din cauza asta aerul devine greu si apasstor. Nu prea e un loc potrivit pentru birouri, cu toate avantajele pe care, altminteri, le-ar putea avea. Uneori, in zilele cand au loc, sedintele mai mari – si asta se intampla destul de des – aerul devine aproape irespirabil. Si daca te mai gandesti ca aproape toti locatarii vin sa-si intinda rufele aici – doar nu poti sa le interzici asta cu desavirsire – atunci n-o sa te mai miri ca ti s-a facut rau."
Josef K. avea un unchi – Albert K., caruia el ii mai spunea si “Fantoma de la tara" - care afland despre procesul lui Josef, a venit in biroul lui K. cerandu-i explicatii: cum a fost el capabil sa le faca una ca asta, cum a putut sa pateze numele familiei, tocmai el – care era mandria neamului lor (deoarece ajunsese la postul de prim-procurist la o mare banca). Dupa o mica discutie cu “Fantoma de la tara", aceasta il duce la un vechi prieten de-al sau, avocatul Huld, care, fiind bolnav, isi primea toti clientii acasa.
In scurt timp de la angajarea acestui avocat, K. incepe sa se dezechilibreze, la serviciu nu se mai poate concentra asupra sarcinilor sale, clientii sunt nemultumiti de modul in care sunt tratati. Pentru toate aceste esecuri, K. il invinovateste pe avocat, spunand ca inainte de a-l fi angajat totul mergea bine, iar procesul practic nici nu-i afecta viata. Astfel, K. renunta la serviciile avocatului Huld.
Dar din pacate problemele sale nu se sfarsesc, iar la serviciu este in continuare absent si fiind presat de concurenta unui coleg, rival, devine din ce in ce mai dezechilibrat. Unul dintre clientii sai, un industrias, observa starea proasta in care se afla K. si se decide sa-i dea un mic sfat. Acesta ii spune ca stie un pictor – Titorelli – care l-ar putea ajuta. Acest pictor este angajat la tribunal si picteaza tablouri pentru judecatori. De aceasta meserie se ocupa si tatal sau, si deci i-ar putea fi de folos.
Ajuns la pictor acasa, cand a vrut sa iasa pe o alta usa decat cea pe care-i propusese pictorul, K. a fost mirat de ceea ce a vazut: birourile tribunalului. Acest lucru il surprinde pe K. si el isi da seama ca ca lumea intreaga este o farsa justitiara. Pictorul Titorelii ii da replica:
“- Nu stiati ca tribunalul are birouri aici? Aproape in fiecare pod exista birouri ale tribunalului; de ce n-ar exista si aici?"
In urma celor spuse, este evident ca avem in fata un proces neobisnuit, fiindca pe de o parte lipseste motivul invinuirii, iar pe de alta parte avem o institutie de Judecata absolut diferita de cea normala, atat prin amplasarea sa “aproape in fiecare pod" si cu judecatori neobisnuiti, cat si prin modul de a desfasura un proces.
Aflandu-se la pictor, K. aflase ca sunt trei tipuri de achitari cu procesul sau: achitarea reala, achitarea aparenta si taraganarea la nesfarsit. Titorelli i-a explicat in ce consta fiecare tip de achitare. Niciuna din aceste achitari nu-l scuteau pe K. de proces, era o taraganare la nesfarsit. Acest proces s-a dovedit a fi nesfarsit. El are doar inceput, iar sfarsitul sau este moartea propriu-zisa a acuzatului.
Sub lumina rece si palida a Legii, oamenii se transforma in acuzatori si acuzati, nelipsind nici categoria executorilor intermediari, toti insa constituie un aparat demonizat aservit justitiei sau sistemului functionaresc. Vina apare ca ceva indiscutabil care trebuie ispasita, orice hotarare luandu-se dupa principiul: “Vina e intotdeauna mai presus de orice indoiala". Singura realitate psihica e aceea a vinii asumate, constientizate. E pivotul vizibil al tragismului kafkian.
Localul judecatoriei in Procesul ramane vesnicul labirint dedalic de nepatruns, orizontul ocult care incetoseaza sensurile si le fac imperceptibile. Usile inchise nu se vor deschide vreodata. Actul initiatic este pus, fatalmente, sub semnul esecului. Eroii nu vor izbuti sa evadeze, sa evite vreo etapa a procesului, totul fiind zadarnic, apriori. Certurile zadarnice sunt din ce in ce mai dese, luminile sunt mai putine, progresiv. “Misterul" este de nepatruns, caci sala judecatoriei se transforma intr-un taram transcedental, intr-un lucru in sine kafkian, intr-un domeniu intangibil.
K., la cateva zile dupa vizita facuta pictorului, primeste de la directorul bancii o insarcinare: sa il insoteasca pe un oaspete din Italia in vizitarea catedralei orasului. La ora la care trebuia ca cei doi sa se intalneasca – in catedrala – italianul nu vine. In schimb, vine, cu totul surprinzator un preot, preotul inchisorii. Intalnirea dintre K. si preot, apare – atat personajului, cat si cititorului – si mai derutanta, intrucat clericul nu este un intermediar in relatia uman-divin, ci in relatia justitie-acuzat. Aceasta secventa este, de fapt, o alta etapa in procesul de culpabilizare a protagonistului.
Necesitatea inchide omul kafkian in cercul ei stramt. De fapt, in fata acestuia nu apar piedici pur si simplu, ci un sistem de obstacole, nu usi ca atare, ci o organizare sistematica a intrarilor sub forma de labirint. El nici nu cunoaste impactul cu ele, nefortandu-le, nedeschizandu-le. Le prevede si le presimte. Le banuieste cu o siguranta de neclintit. Preotul ii spune lui Josef ca Scripturile care preced Legea spun ca are de a face, asadar cu Paznicul, in spatele caruia exista acest sistem de obstacole. Omul kafkian vine la Lege, iar paznicul se afla de mai multa timp acolo. E neindoielnic faptul ca e pus in slujba de Lege, incat a te indoi de demnitatea paznicului in fata Legii configureaza de acum o ierarhie, el este slujitorul ei, apartine Ei, fapt care-l face superior omului comun.
Procesul dezvolta in linii narative ceva mai ramificate parabola pe care i-o relateaza preotul lui Josef K. Paznicul ii spune omului venit de la tara ca nu-l poate lasa sa intre in interior in clipa in care a sosit. Omul nici nu banuia ca accesul la Lege nu este ingaduit tuturor. Paznicul il lasa, insa, sa astepte clipa favorabila, dar il supune la sumare interogatorii despre originea lui si despre multe alte lucruri. Omul ramane sa astepte ani in sir, recurgand la incercari de a-l mitui, dar paznicul este de neinduplecat. Ceea ce reuseste sa vada omul este o lumina slaba, care razbate din interior prin crapaturile portilor Legii. Dupa atatea eforturi, omul de la tara este cuprins de curiozitate, sa afle de ce nimeni dintre ceilalti oameni doritori de a cunoaste Legea nu s-a apropiat de poarta si n-a cerut sa intre. “Nimeni in afara de tine, n-avea dreptul sa intre aici", raspunse Paznicul vazand ca omul moare, „caci poarta aceasta era facuta numai pentru tine; acum plec, si o incui."
Urmeaza o analiza scupuloas a insusirilor morale ale paznicului, exponent al neroziei: el declara ca este puternic si aceasta demonstreaza ingamfarea si nerozia; pe de alta parte, el se comporta neoficial si, deci, binevoitor, rabdator fata de straduintele omului si ingaduitor cu blestemele omului adresate cruzimii destinului. El se apleaca amabil ca sa-i asculte si ultima intrebare.
Comentariul preotului este neasteptat cand spune ca nerozia paznicului e, in fond, salvatoare: nici el nu cunoaste interiorul Legii, ci numai drumul pe care trebuie sa-l faca la nesfarsit, mai apoi, el nu vrea sa-l inspaimante pe om, caci stie ca acolo, inauntru, exista niste paznici cumpliti. Evident, paznicul nu cunoaste interiorul Legii. Preotul mediteaza acum asupra situatiei: omul a vazut totusi o lumina dinauntru, in timp ce paznicul, stand cu spatele spre poarti, nu se alege cu niciun castig de cunoastere. Oricum, paznicul ramane un slujitor al Legii si se cade a fi scos de sub judecata omeneasca.
Chiar daca pe oricine l-am considera inferior si inselat, un lucru este cert (singura certitudine existenta la Kafka): intreaga Lumina a legii ramane un mister.
Finalul romanului infatiseaza o scena oarecum previzibila, daca se tine seama de elementele absurde din cuprinsul cartii, care converg spre o pedeapsa in aceeasi linie. Ceea ce socheaza este suma detaliilor care o compun si care nu ofera deznodamantului cheia potrivita epicului. Ceea ce este surprinzator este ca arestul lui K. a fost in dimineata cand a implinit 30 de ani, iar omorarea lui are loc in seara cand implineste 31 de ani.
Doi necunoscuti il scot pe Josef K. in afara orasului, intr-o cariera de piatra, si il injunghie. Acest lucru nu se petrece in fapt decat dupa ce ei il asaza pe o piatra, ii trec pe deasupra capului cutitul, schimband formule de politete si asigurandu-se ca Josef K. il vede pe disperatul care se arunca in gol de la o fereastra. Fraza care incheie cartea echivaleaza cu paroxismul sugestionarii:
“- Ca un caine!" spuse el, si era ca si cum rusinea ar fi trebuit sa-i supravietuiasca."
Romanul lui Kafka ramane cat mai aproape de viata cotidiana si de verosimil, dar ceea ce se intampla ramane in el, pana la sfarsit, inexplicabil.
Distributie:
Romy Schneider Leni
Orson Welles Albert Hastler (The Advocate)
Anthony Perkins Joseph K.
Jeanne Moreau Domnisoara Burstner
Elsa Martinelli Hilda
Michael Lonsdale Preot
Akim Tamiroff Bloch
Suzanne Flon Miss Pittl
Madeleine Robinson Doamna Grubach
Arnoldo Foa Inspector A
Jess Hahn Second Assistant Inspector
Guy Grosso K's colleague
Raoul Delfosse Politist
Billy Kearns First Assistant Inspector
Max Buchsbaum Examining Magistrate
Favorite
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.