Din aceeasi categorie
|
Istoria dansului Samba 1.509 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Raiders of the Lost Art | Episode 4 421 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
HIROSHIGE: Artistul japonez preferat al lui Van Gogh 281 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Arta conceptuala 407 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
10 curiozitati despre „Cina cea de Taina" 182 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Amadeo de Souza-Cardoso 615 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Raiders of the Lost Art | Episode 3 367 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai bune zece opere de arta cu vitralii din lume 542 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Sofonisba Anguissola 341 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Kathe Kollwitz. 224 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Arta
Samba
| Adaugat de Cozana | 15.10.2012 |  Adauga
la favorite |
2.031 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteIn forma sa initiala, samba provine din Brazilia, fosta colonie portugheza (devenita independenta in 1822) in care,ca si in celelalte colonii europene, au fost adusi mii de sclavi. O mare parte dintre acestia apartineau popoarelor Yoruba si Bantu (din Congo, Angola si Nigeria). Caracteristice acestor popoare erau petrecerile de cult, care puteau dura zile intregi si erau legate in principal de dans, al carui scop era provocarea extazului. Din astfel de dansuri a aparut samba, care, ca si rumba, desemna mai multe tipuri de dans.
In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, s-a nascut in Brazilia, din contopirea dansurilor de cult africane cu cele portugheze, Maxixe (poza stanga), un dans in cerc (descris ca un Two Step), denumit astfel dupa fructul plin de tepi al cactusului.
In anii 1830 s-a dezvoltat un nou tip de dans care combina figurile caracteristice dansurilor populatiei afroamericane/de culoare cu rotirile si sway-urile indigenilor Lundu. In timp, acesta a fost modificat si a inceput sa fie dansat in stilul european, in pozitie inchisa. In jurul anului 1885 acesta a fost adoptat de catre societatea inalta din Rio si popularizat ca Zemba Queca, pentru ca apoi sa fie redenumit „Mesemba.
In special dupa abolirea sclaviei in 1888, se distinge in Rio de Janeiro, Bahia si Sao Paulo o diversitate covarsitoare de dansuri populare.Dansurile bastinase erau considerate imorale de catre europeni, astfel ca autoritatile au incercat sa le diminueze popularitatea. Cu toate acestea, multe dintre ele au devenit populare nu numai in randul afroamericanilor dar si printre indo-europeni/europeni. Batuque, descris ca un dans in cerc cu pasi de Charleston, dansat pe batai din palme si percutie, a devenit atat de popular incat imparatul portughez Manuel I, -refugiat in Brazilia in timpul razboaielor napoleoniene l-a interzis prin lege. La inceputul secolului al XX-lea, Mesemba a fost combinat cu Maxixe. Acesta din urma a ajuns in 1910 in Europa, fiind urmat in 1924 de Samba. Pentru o perioada scurta, pana in 1925, Samba a fost inclusa si in competitii, insa datorita miscarilor si ritmurilor mult prea variate si complexe s-a renuntat la ea.
In forma ei originala, samba este un dans de grup si se danseaza fara contact intre parteneri. Barbatii si femeile danseaza samba in maniere diferite. Pentru femei dansul consta in miscari simetrice si rapide ale picioarelor insotite de rasuciri ale soldurilor si ale umerilor, generand astfel un dans care face tot corpul sa vibreze. Barbatii realizeaza aceeasi miscare a picioarelor, insa fara miscarile energice ale bazinului si ale umerilor. Ei danseaza in jurul femeilor, sarind, rotindu-se si lovindu-si calcaiele cu palmele. Pattern-ul cel mai simplu de samba este o forma de batut din palme, remarcata de J. Debret la sclavi si care se mai intalneste si azi in Bahia.
Originea cuvantului samba este neclara: acesta ar putea proveni din cuvantul „semba", desi alte pareri spun ca ar fi derivat din „zambo", cuvant care desemneaza rodul iubirii dintre un barbat negru si o bastinasa. De asemenea, in limbajul Umbundu este cunoscut termenul “esemba sau olisemba", care inseamna “a dansa si a bate din palme". Kimbundu cunoaste de altfel si termenul „Sesemba", „a dansa tarand picioarele". Pentru partizanii religiei afro-braziliene, Candomble, „samba" inseamna “a-ti invoca propriul sfant (orixa)". Candomble pastreaza si azi aceste ritmuri care au influenþat muzica braziliana, facand din samba un gen unic.
Eminentul folclorist brazilian Edison Caneiro mentioneaza ca era o vreme cand cuvantul “samba" era folosit pentru a desemna anumite tipuri de muzica si de dans introduse de negrii africani in diferite regiuni ale Braziliei, de la Maranhao in nord pana la Sao Paulo in sud. Muzica corespunzatoare se numea samba: tambor de mina in Maranhao, milindo in Piaui, bambelo in Rio Grande do Norte, coco, samba de roda e bate-bau in Zona da Mata do Nordeste si Bahia, jongo in zonele Espirito Santo, Rio de Janeiro si Minas Gerais. Pentru sclavii africani adusi in Brazilia in secolele 17, 18 si 19 cuvantul “samba" avea mai multe intelesuri: “a se ruga", “a invoca spiritele stramosilor".
Termenul de „samba" apare in surse scrise din 1838, iar la inceputul secolului al XX-lea este inlocuit cu termenul de Batuque.
Prima melodie de samba s-a numit „Pelo Telefone" („La telefon") si a fost scrisa in 1916 de catre Donga (Ernesto Joaquim Maria dos Santos, 1889-1974) si interpretata de trupa Oita Batutas.
1928 a reprezentat un an special pentru samba. Atunci a fost publicata in limba franceza o carte de dans scrisa de Paul Boucher ce conþinea instrucþiuni de samba, iar la 12 august 1928 a fost deschisa prima scoala de samba in Estacio. Primele scoli de samba erau de fapt mici grupuri („blocos"), cuprinzand nu mai mult de 50 de persoane, care, purtand costume specifice, marsaluiau pe sunete scoase de instrumentele de percutie. Primul „bloco" a fost atestat in 1928 sub numele de “Deixa Falar", in districtul Estacio din Rio de Janeiro. Acestia si-au spus “Escola de Samba" (Scoala de Samba) pentru ca s-au cunoscut chiar langa una din scolile locale. Cu timpul, aceste parade s-au tranformat in competitii foarte bine organizate. Prima competitie de acest gen a avut loc in 1932 si a fost castigata de Mangueira.
Incepand cu anul 1935, scolile de samba au fost oficial inregistrate ca Gremio (cluburi recreative). In anii ’30, cand Brazilia era condusa de presedintele Getulio Vargas, orasul Rio a inceput sa incurajeze organizarea unui carnaval anual.
Cele mai mari si mai cunoscute scoli de samba se afla in districtele mai populare din Rio de Janeiro: Imperatriz Leopoldinense, Mangueira, Beija Flor, Portela, Viradouro, Unidos da Tijuca etc. In Franta, Nicia Ribas d’Avila a fost prima persoana care a introdus aceste aspecte ale culturii braziliene, atunci cand a creat in Paris o scoala de samba la sfarsitul anilor ’70, „Unidos da Tia Nicia".
Cand este vorba de istoria sambei trebuie amintiti si dansatorii Manuel Diniz (“Duque" – ducele) si Gaby, doi dansatori de Maxixe rezidenti in Paris, carora le este atribuita crearea versiunii de Ballroom a sambei si introducerea acesteia in Europa. Duque este cel care a modificat Maxixe-ul pentru a se potrivi muzicii inovative pe care o canta Oito Batutas. Aceasta trupa a continuat sa-si dezvolte muzica, ducand la aparitia unui nou stil de dans numit Samba-Carioca (Carioca este un rau care curge prin Rio de Janeiro). Acest gen este considerat precursorul variantei de Ballroom a sambei si a fost popularizat in 1933, prin intermediul filmului “Flying Down to Rio" in care Fred Astaire si Ginger Rodgers dansau Samba-Carioca.
Oita Batutas este cel care a introdus instrumentele de jazz in Brazilia. Aceste instrumente, in combinatie cu diferitele instrumente de percutie braziliene, au dat sambei un nou ritm. Donga a adoptat instrumentul numit banjo, in locul chitarei; Pixinguinha a adoptat saxofonul, desi timp de 20 de ani a pastrat fluierul ca instrument principal. Cu aceste noi sunete, compozitori ca Donga, Pixinguinha, Sinho (Jose Barbosa da Silva) si Heitor dos Prazeres au dezvoltat genul Samba-Carioca (Samba din Rio de Janeiro) si Samba da cidade (Samba din oras). Aceasta samba, cu un ritm sincopat caracteristic, a ajuns sa predomine muzica utilizata la Carnavalul de la RiO.
In general, samba este scrisa in masura de 2/4, cu linii sincopate in melodie si in acompaniament.
Muzica braziliana de samba reprezinta o denumire generica pentru niste forme de muzica si de dans destul de diferite. Unele dintre aceste genuri au primit propriile denumiri, cum ar fi Samba-Reggae (aparut in anii ’80 in Salvador), Timbalada, Lambada si Maracatu.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, 1948- 1849, samba a fost popularizata intr-o forma simplificata, standardizata in 1956 de Pierre Lavelle.
In 1959 a fost acceptata definitiv in programul competitional, in categoria dansurilor latino-americane. Dupa toate schimbarile, contopirile culturale si simplificarile aduse, samba dansata astazi la nivel social si competitional nu mai are prea multe in comun cu samba originala.
Articole preluate de pe site-ul www.royaldance.ro
In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, s-a nascut in Brazilia, din contopirea dansurilor de cult africane cu cele portugheze, Maxixe (poza stanga), un dans in cerc (descris ca un Two Step), denumit astfel dupa fructul plin de tepi al cactusului.
In anii 1830 s-a dezvoltat un nou tip de dans care combina figurile caracteristice dansurilor populatiei afroamericane/de culoare cu rotirile si sway-urile indigenilor Lundu. In timp, acesta a fost modificat si a inceput sa fie dansat in stilul european, in pozitie inchisa. In jurul anului 1885 acesta a fost adoptat de catre societatea inalta din Rio si popularizat ca Zemba Queca, pentru ca apoi sa fie redenumit „Mesemba.
In special dupa abolirea sclaviei in 1888, se distinge in Rio de Janeiro, Bahia si Sao Paulo o diversitate covarsitoare de dansuri populare.Dansurile bastinase erau considerate imorale de catre europeni, astfel ca autoritatile au incercat sa le diminueze popularitatea. Cu toate acestea, multe dintre ele au devenit populare nu numai in randul afroamericanilor dar si printre indo-europeni/europeni. Batuque, descris ca un dans in cerc cu pasi de Charleston, dansat pe batai din palme si percutie, a devenit atat de popular incat imparatul portughez Manuel I, -refugiat in Brazilia in timpul razboaielor napoleoniene l-a interzis prin lege. La inceputul secolului al XX-lea, Mesemba a fost combinat cu Maxixe. Acesta din urma a ajuns in 1910 in Europa, fiind urmat in 1924 de Samba. Pentru o perioada scurta, pana in 1925, Samba a fost inclusa si in competitii, insa datorita miscarilor si ritmurilor mult prea variate si complexe s-a renuntat la ea.
In forma ei originala, samba este un dans de grup si se danseaza fara contact intre parteneri. Barbatii si femeile danseaza samba in maniere diferite. Pentru femei dansul consta in miscari simetrice si rapide ale picioarelor insotite de rasuciri ale soldurilor si ale umerilor, generand astfel un dans care face tot corpul sa vibreze. Barbatii realizeaza aceeasi miscare a picioarelor, insa fara miscarile energice ale bazinului si ale umerilor. Ei danseaza in jurul femeilor, sarind, rotindu-se si lovindu-si calcaiele cu palmele. Pattern-ul cel mai simplu de samba este o forma de batut din palme, remarcata de J. Debret la sclavi si care se mai intalneste si azi in Bahia.
Originea cuvantului samba este neclara: acesta ar putea proveni din cuvantul „semba", desi alte pareri spun ca ar fi derivat din „zambo", cuvant care desemneaza rodul iubirii dintre un barbat negru si o bastinasa. De asemenea, in limbajul Umbundu este cunoscut termenul “esemba sau olisemba", care inseamna “a dansa si a bate din palme". Kimbundu cunoaste de altfel si termenul „Sesemba", „a dansa tarand picioarele". Pentru partizanii religiei afro-braziliene, Candomble, „samba" inseamna “a-ti invoca propriul sfant (orixa)". Candomble pastreaza si azi aceste ritmuri care au influenþat muzica braziliana, facand din samba un gen unic.
Eminentul folclorist brazilian Edison Caneiro mentioneaza ca era o vreme cand cuvantul “samba" era folosit pentru a desemna anumite tipuri de muzica si de dans introduse de negrii africani in diferite regiuni ale Braziliei, de la Maranhao in nord pana la Sao Paulo in sud. Muzica corespunzatoare se numea samba: tambor de mina in Maranhao, milindo in Piaui, bambelo in Rio Grande do Norte, coco, samba de roda e bate-bau in Zona da Mata do Nordeste si Bahia, jongo in zonele Espirito Santo, Rio de Janeiro si Minas Gerais. Pentru sclavii africani adusi in Brazilia in secolele 17, 18 si 19 cuvantul “samba" avea mai multe intelesuri: “a se ruga", “a invoca spiritele stramosilor".
Termenul de „samba" apare in surse scrise din 1838, iar la inceputul secolului al XX-lea este inlocuit cu termenul de Batuque.
Prima melodie de samba s-a numit „Pelo Telefone" („La telefon") si a fost scrisa in 1916 de catre Donga (Ernesto Joaquim Maria dos Santos, 1889-1974) si interpretata de trupa Oita Batutas.
1928 a reprezentat un an special pentru samba. Atunci a fost publicata in limba franceza o carte de dans scrisa de Paul Boucher ce conþinea instrucþiuni de samba, iar la 12 august 1928 a fost deschisa prima scoala de samba in Estacio. Primele scoli de samba erau de fapt mici grupuri („blocos"), cuprinzand nu mai mult de 50 de persoane, care, purtand costume specifice, marsaluiau pe sunete scoase de instrumentele de percutie. Primul „bloco" a fost atestat in 1928 sub numele de “Deixa Falar", in districtul Estacio din Rio de Janeiro. Acestia si-au spus “Escola de Samba" (Scoala de Samba) pentru ca s-au cunoscut chiar langa una din scolile locale. Cu timpul, aceste parade s-au tranformat in competitii foarte bine organizate. Prima competitie de acest gen a avut loc in 1932 si a fost castigata de Mangueira.
Incepand cu anul 1935, scolile de samba au fost oficial inregistrate ca Gremio (cluburi recreative). In anii ’30, cand Brazilia era condusa de presedintele Getulio Vargas, orasul Rio a inceput sa incurajeze organizarea unui carnaval anual.
Cele mai mari si mai cunoscute scoli de samba se afla in districtele mai populare din Rio de Janeiro: Imperatriz Leopoldinense, Mangueira, Beija Flor, Portela, Viradouro, Unidos da Tijuca etc. In Franta, Nicia Ribas d’Avila a fost prima persoana care a introdus aceste aspecte ale culturii braziliene, atunci cand a creat in Paris o scoala de samba la sfarsitul anilor ’70, „Unidos da Tia Nicia".
Cand este vorba de istoria sambei trebuie amintiti si dansatorii Manuel Diniz (“Duque" – ducele) si Gaby, doi dansatori de Maxixe rezidenti in Paris, carora le este atribuita crearea versiunii de Ballroom a sambei si introducerea acesteia in Europa. Duque este cel care a modificat Maxixe-ul pentru a se potrivi muzicii inovative pe care o canta Oito Batutas. Aceasta trupa a continuat sa-si dezvolte muzica, ducand la aparitia unui nou stil de dans numit Samba-Carioca (Carioca este un rau care curge prin Rio de Janeiro). Acest gen este considerat precursorul variantei de Ballroom a sambei si a fost popularizat in 1933, prin intermediul filmului “Flying Down to Rio" in care Fred Astaire si Ginger Rodgers dansau Samba-Carioca.
Oita Batutas este cel care a introdus instrumentele de jazz in Brazilia. Aceste instrumente, in combinatie cu diferitele instrumente de percutie braziliene, au dat sambei un nou ritm. Donga a adoptat instrumentul numit banjo, in locul chitarei; Pixinguinha a adoptat saxofonul, desi timp de 20 de ani a pastrat fluierul ca instrument principal. Cu aceste noi sunete, compozitori ca Donga, Pixinguinha, Sinho (Jose Barbosa da Silva) si Heitor dos Prazeres au dezvoltat genul Samba-Carioca (Samba din Rio de Janeiro) si Samba da cidade (Samba din oras). Aceasta samba, cu un ritm sincopat caracteristic, a ajuns sa predomine muzica utilizata la Carnavalul de la RiO.
In general, samba este scrisa in masura de 2/4, cu linii sincopate in melodie si in acompaniament.
Muzica braziliana de samba reprezinta o denumire generica pentru niste forme de muzica si de dans destul de diferite. Unele dintre aceste genuri au primit propriile denumiri, cum ar fi Samba-Reggae (aparut in anii ’80 in Salvador), Timbalada, Lambada si Maracatu.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, 1948- 1849, samba a fost popularizata intr-o forma simplificata, standardizata in 1956 de Pierre Lavelle.
In 1959 a fost acceptata definitiv in programul competitional, in categoria dansurilor latino-americane. Dupa toate schimbarile, contopirile culturale si simplificarile aduse, samba dansata astazi la nivel social si competitional nu mai are prea multe in comun cu samba originala.
Articole preluate de pe site-ul www.royaldance.ro
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.