Tanc Churchill
Churchill IV.jpg
Un tanc Tanc Mk IV Churchill cu tun de calibrul 75 mm fabricat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial
Tip Tanc de sprijin a infanteriei
Loc de origine Regatul Unit
Istoric operational
In uz 1941 - 1952 de catre Marea Britanie
Folosit de vezi Utilizatori
Razboaie Vezi Utilizare in lupta
Istoric productie
Producator Vauxhall Motors
An productie 1941-1945
Bucati construite 7.368 (toate variantele)
Variante Vezi Variante
Date generale
Greutate 38,5 tone
Lungime 7,44 m
Latime 3,25 m
Inaltime 2,49 m
Echipaj 5 (comandant, ochitor, incarcator/radist, mecanic conductor si ajutor mecanic conductor/mitralior)
Blindaj 16-102 mm
Armament
principal 1 × tun de calibru 75 mm Ordinance
Armament
secundar 2× mitraliera grea de calibru 7,92 mm
tip Besa
Motor Bedford pe benzina
350 CP (261 kW) la 2400 rpm
Putere specifica 9.1 CP/t
Transmisie Merritt-Brown, 4 viteze
Autonomie 90 km
Viteza maxima 24 km/h
Modifica text Consultati documentatia formatului
Tancul Churchill a fost un tanc greu britanic folosit de catre Armata britanica in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in scopul sprijinirii tactice a infanteriei in lupta. Tancul este cel mai cunoscut dupa blindajul greu, sasiul larg si pentru faptul ca a fost transformat in multe vehicule cu destinatie speciala. A fost unul din cele mai grele tancuri din razboi.
Originile proiectarii rezida din ideea, ca britanicii se asteptau ca si acest razboi sa fie purtat in conditii similare cu conditiile din Primul Razboi Mondial, unde va fi necesara capacitatea tancurilor de a se deplasa pe teren accidentat. Constructia tancului a fost grabit de pericolul iminent de debarcare a germanilor, care impunea construirea rapida a unui numar suficient de tancuri pentru a impinge inapoi invazia germana.
Primele exemplare aveau greseli de proiectare, care pana la intrarea tancului in productia de masa, au fost depasite. Dupa cateva versiuni s-a ajuns la versiunea Mark VII care avea un blindaj mai gros, astfel ca aceasta varianta a intrat in serviciu.
Tancul Churchill a fost folosit de britanici tarile din Commonwealth in luptele din Africa de Nord, Italia si Europa de nord-vest, dar multe au fost trimise si sovieticilor.
Sir Winston Churchill (1874-1965), personalitate politica de geniu a secolului XX, de mai multe ori ministru si prim-ministru al Angliei, laureat al premiului Nobel pentru literatura (1953), a fost unul din cei mai tenaci adversari ai nazismului. In faimosul discurs din Camera Comunelor din 13 mai 1940, la 3 zile dupa atacarea Frantei de catre Germania, Churchill spulbera orice idee de pace negociata cu Hitler:
“Nu am altceva sa va ofer decat sange, sudoare, chin si lacrimi. [...] Care sunt telurile noastre? ma veti intreba voi. Va pot raspunde cu un singur cuvant: victoria, victoria cu orice pret, victoria in ciuda oricarei terori, oricat de lunga si de grea ar fi calea de urmat".
De aceasta atitudine se leaga si porecla sa de Buldogul englez, trimiterea fiind facuta, prin asemanarea cu una din cele mai cunoscute si iubite rase de caini din Anglia, la spiritul sau de lupta, la curajul, tenacitatea, vigilenta si inteligenta sa.
Datorita acestor calitati si a modului cum a condus destinele Marii Britanii in cel de-al doilea razboi mondial, Churchill a avut un rol cheie in infrangerea fascismului in Europa.
Personalitate marcanta a secolului XX, considerat cel mai important om politic britanic al acestui secol, avand o cariera politica de o longevitate surprinzatoare (din timpul reginei Victoria pana in perioada Razboiului Rece), castigator al Premiului Nobel pentru literatura in 1953, a ramas in istorie in primul rand prin activitatea depusa in slujba Angliei in perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.
S-a nascut la Blenheim Palace, in Oxfordshire, la 30 noiembrie 1874, fiind fiul Lordului Henry Spencer Churchill, membru al Camerei Comunelor din Parlamentul britanic. A urmat Harrow School, apoi Colegiul Militar Regal de la Sandhurst pe care l-a absolvit in 1895 intrand ca locotenent-secund in Regimentul 4 Regal de Husari. In acelasi timp a fost si corespondent de razboi pentru un ziar din Londra. In 1895-1896 a fost trimis in Cuba, apoi in India, Egipt, Sudan, teritorii aflate sub control britanic in care se desfasurau rebeliuni. Aceste calatorii i-au prilejuit publicarea primelor sale carti (The Story of the Malakand Field Force - 1898 si The River War - 1899). Dupa ce a demisionat din armata in 1899 a calatorit ca jurnalist in Africa de Sud, in timpul desfasurarii Razboiului burilor. A cazut prizonier, fiind intemnitat la Pretoria de unde a reusit sa evadeze si sa revina in Anglia. Experienta sud-africana a fost transpusa apoi in alte doua carti: London to Ladysmith via Pretoria (1900) si Ian Hamiltons March (1900). In 1900 a fost ales membru al Parlamentului din partea Partidului Conservator trecand insa la Partidul Liberal in 1904. Un an mai tarziu a devenit subsecretar de stat la Oficiul colonial in cadrul guvernului liberal. A continuat sa publice: in 1908 apare My African Journey, relatare a calatoriei sale prin coloniile britanice.
In 1911 a fost numit Prim Lord al Amiralitatii de catre prim-ministrul britanic, remarcandu-se prin politica sa de organizare si eficientizare a serviciului militar naval al Angliei in preajma declansarii Primului Razboi Mondial. Interventia sa in sprijinul Belgiei, a carei neutralitate a fost incalcata de Germania in septembrie 1914, a incetinit inaintarea germana catre liniile de aparare aliate de pe teritoriul Frantei. Sub conducerea sa a fost demarat programul de inarmare a Angliei cu blindate (tancuri) care se vor dovedi deosebit de eficiente in desfasurarea ostilitatilor. In acelasi timp, a acceptat planul de implicare a armatei britanice in redeschiderea Stramtorii Dardanele (blocate de trupele otomane) si realizarea unei campanii in
Peninsula Gallipoli (1915). Aceasta operatiune insa s-a dovedit un esec care a dus la plasarea sa pe un post inferior in cadrul guvernului. In 1917, noul prim-ministru, Lloyd George, i-a oferit postul de ministru al armamentului, functie in care Winston Churchill va coordona intregul efort economic pentru razboi, pana la sfarsitul conflagratiei.
In perioada interbelica, in conditiile decaderii pozitiilor politice ale Partidului Liberal in favoarea Partidului Laburist, Winston Churchill a preferat sa revina la Partidul Conservator, din partea caruia a candidat pentru Camera Comunelor in 1924. In urmatorii cinci ani a detinut unul dintre cele mai importante posturi ale cabinetului condus de Stanley Baldwin: cel de ministru de finante. Si-a continuat in acelasi timp activitatea publicistica si literara, cea mai importanta lucrare a sa din aceasta perioada fiind Marlborough: His Life and Times (1933-1938).
Intreaga politica a lui Churchill in anii razboiului a fost indreptata spre infrangerea statelor Axei, in primul rand a Germaniei in Europa, apoi a Japoniei in Pacific. La sfarsitul razboiului a intervenit insa o decizie controversata a prim-ministrului britanic - acceptarea formarii unei zone de influenta sovietica in Europa de Est - care a dus rapid la inlaturarea regimurilor democratice din aceste state (inclusiv din Romania) si transformarea statelor respective in tari comuniste.
In 1945, in urma alegerilor organizate in Marea Britanie, Partidul Laburist a castigat majoritatea locurilor in Parlament ceea ce a dus la numirea unui nou prim-ministru: Clement Atlee. Churchill s-a retras pe pozitia de lider al opozitiei conservatoare. A sustinut o serie de conferinte in care a militat pentru unirea statelor democratice in fata pericolului comunist. Unul dintre discursurile sustinute in 1946, cel de la Fulton (Missouri, S.U.A.) a devenit celebru datorita utilizarii termenului cortina de fier pentru a desemna conflictul iremediabil dintre democratiile occidentale si sistemul comunist promovat de U.R.S.S. In 1948 a inceput redactarea unei vaste opere cu caracter memorialistic referitoare la perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Intre 1951 si 1955 Winston Churchill a ocupat din nou functia de prim-ministru al cabinetului conservator. In 1955, la 81 de ani a demisionat, pastrandu-si insa locul in Camera Comunelor. A continuat sa scrie si mai ales sa picteze. In 1963 a fost proclamat cetatean de onoare al S.U.A. de catre Congresul american.
A murit la varsta de 90 de ani, la Londra, fiind inmormantat la Blenheim. Multi dintre contemporanii sai au considerat ca, o data cu stingerea din viata a lui Winston Churchill, a apus si epoca de glorie a Imperiului Britanic.